Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 125/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- DECIZIA PENALĂ NR.125
Ședința publică din data de 21 februarie 2008
PREȘEDINTE: Ioana Vorniceasa Președinte secție
- - - - Vicepreședinte instanță
- - - - JUDECĂTOR 2: Florin Burghelea Ecaterina Ene
- - - - prim grefier
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat legal prin procuror:
S-a luat în examinare recursul declarat de recurentul inculpat -, împotriva deciziei penale nr.340/AP/5.12.2007, pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest, asistat din oficiu de avocat, cu delegație de substituire pentru avocat și consilier juridic pentru intimata parte civilă SC""SA P N, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei, după care:
Recurentul inculpat arată că nu a reușit să-și angajeze apărător ales, este de acord să fie apărat de avocatul din oficiu și nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocat pentru recurentul inculpat învederează instanței că recursul acestuia vizează latura penală a cauzei. Astfel, pedeapsa aplicată de instanța de fond, menținută de instanța de apel, este mult prea mare, față de modul de săvârșire a faptei și atitudinea inculpatului. Solicită reaprecierea probelor și reducerea pedepsei, cu onorariu de avocat oficiu din fondurile Ministerului Justiției.
Reprezentantul parchetului consideră că hotărârile pronunțate în cauză sunt temeinice și legale, față de faptul că inculpatul a săvârșit trei fapte de furt, a suferit multiple condamnări, astfel încât pedeapsa aplicată este corectă. Solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea arestării preventive, deducerea arestului preventiv de la 5 decembrie 2007, la zi, cu obligarea la cheltuieli judiciare către stat.
Recurentul inculpat având ultimul cuvânt, lasă soluția la aprecierea instanței.
CURTEA
- deliberând -
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.825 din 12.09.2007 pronunțată de Judecătoria Piatra Neamța fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1 și 4, 209 alin.1, lit.e, g, i Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare și pentru săvârșirea infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, prev. de art. 86 alin.1 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002, republicată, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a Cod penal, la pedeapsa de 1 (un) an închisoare.
În temeiul art.33 lit.a Cod penal, raportat la art.34 lit.b Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3(trei) ani închisoare.
Potrivit art.61 Cod penal, s-a revocat liberarea condiționată a restului de 306 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.1415/2006 pronunțată de Judecătoria Bistrița, care s-a contopit cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3(trei) ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71 Cod penal cu privire la drepturile prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal.
În baza art.88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive, de la 27.03.2007 la zi și conform art.350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut că în noaptea de 16/17.02.2007, după ce a consumat alcool, inculpatul a sustras, folosind fără drept chei potrivite, autoturismul BMW nr.CA-597 EG, aparținând numitului, parcat în fața barului,Club P N, pe care l-a condus până la intrarea în municipiul B, unde l-a abandonat.
La data de 05.03.2007, ora 17,00, profitând de neatenția vânzătoarelor, inculpatul a sustras din magazinul aparținând SC, P N, 3 brățări din aur valorând 2.800 lei. Prejudiciul a rămas nerecuperat, motiv pentru care SC, s-a constituit parte civilă în proces cu această sumă. Inculpatul a declarat că în aceeași zi, a vândut bijuteriile în municipiul B, obținând prețul de 1.160 lei.
La data de 09.03.2007, ora 18,00 profitând de neglijența șoferului de taxi care a lăsat cheile în contact, inculpatul a ocupat locul șoferului, a blocat ușile și a sustras autoturismul -, aparținând SC, pe care l-a condus pe o distanță relativ scurtă și l-a avariat din neatenție, după care l-a abandonat fugind de la locul faptei.
Reținând vinovăția inculpatului, prima instanță l-a condamnat în condițiile menționate anterior.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal, inculpatul fără să-l motiveze în scris. Oral, în fața instanței și prin apărător a solicitat reducerea pedepsei aplicate pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Apelul formulat a fost respins ca nefondat cu motivarea că prima instanță a reținut o situație de fapt corectă, a dat o încadrare juridică legală faptelor și a reținut vinovăția inculpatului pe baza unor probe certe, legal administrate și temeinic apreciate.
Și împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal, inculpatul care prezent în instanță prin apărător, a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei de executat.
Recursul formulat este nefondat.
Recurentul inculpat a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni aflate în concurs real.
De asemenea, acesta se află în stare de recidivă, acestuia revocându-i-se liberarea condiționată, rest contopit ca pedeapsa aplicată în cauză.
În aceste condiții nu pot fi reținute în favoarea inculpatului de circumstanțe atenuante ce ar permite reducerea pedepsei de executat.
Așa fiind și cum alte motive de casare, din cele ce pot fi luate în considerare nu există, urmează ca în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, să respingă recursul formulat ca nefondat.
Se va deduce pentru inculpat detenția, în continuare, la zi.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală;
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul inculpat - împotriva deciziei penale 340/AP/2007 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Neamț.
Deduce pentru recurent detenția, în continuare, de la 5 decembrie 2007 la zi.
Onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în sumă de 100 RON se suportă din fondul special al Ministerului Justiției.
În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă recurentul inculpat la 140 RON cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21 februarie 2008, în prezența recurentului arestat.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
- -
Red.
Red.
Red. Fl.
Ex.2
26/26.02.2008
Președinte:Ioana VorniceasaJudecători:Ioana Vorniceasa, Florin Burghelea Ecaterina Ene