Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Galati

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL GALAȚI

SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 129/

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu

JUDECĂTOR 3: Irina președinte secție

Judecător: - - - vicepreședintele Curții de APEL GALAȚI

Grefier:

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI

.-.-.-.-.-.-.-.-.-.

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul (fiul lui și al lui, născut la 12 August 1991, în prezent deținut în Penitenciarul pentru minori și ), trimis în judecată pentru săvârșirea împotriva deciziei penale nr. 135/A/18.03.2009 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 1521/19.09.2008 a Judecătoriei Galați ).

La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în substituirea av., în baza delegației de substituire din 15.10.2009, intimatul parte responsabilă civilmente, personal, lipsă fiind intimata parte vătămată SC VE-, intimata parte responsabilă civilmente -, intimat-autoritate tutelară Consiliul local al municipiului T și intimat reprezentant legal Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Galați.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Intimatul parte responsabilă civilmente prezintă spre vedere CI- CNP -.

Apărătorul inculpatului recurent arată că acesta dorește să își retragă recursul.

Întrebat fiind, inculpatul recurent arată că își retrage recursul.

Reprezentanta Ministerului Public solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.

Apărătorul inculpatului solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.

Intimatul parte responsabilă civilmente solicită a se lua act de retragerea recursului declarat de inculpat.

Inculpatul recurent arată că își retrage recursul.

CURTEA

Asupra recursului penal de față,

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Asupra apelului penal de față,

Prin sentința penală nr.1521/19.09.2008 pronunțată de Judecătoria Galați în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev de art.208 al.1-209 al.1 lit.a, g, i Pen. cu aplicarea art. 99 și urm.Pen, art.74 lit.a, c Pen în ref. la art.76 lit.d Pen.

În baza art.85 Pen a fost anulat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1144/30.05.2007 a Judecătoriei Galați, definitivă prin neapelare la data de 24.06.2007, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev de art.208 al.1-209 al.1 lit.a, g, i Pen. cu aplicarea art.41 al.2 Pen și art. 99.Pen.

În baza art. 33 lit.a - art. 34 lit.b Pen a fost contopită pedeapsa de 6 luni închisoare (aplicată prin prezenta) cu pedeapsa de 1 an si 6 luni închisoare (aplicată prin sentința penală nr.1144/2007 Judecătoriei Galați ) și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, care a fost sporita la 1 an și 9 luni închisoare.

In baza art.81 și art. 110.Pen s-a dispus suspendarea condiționata a executării pedepsei de 1 an și 9 luni pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 9 luni, calculat de la data de 24.06.2007.

In baza art. 359 Cod procedură penală i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor art. 83.Pen.

In baza art.71 al.1 și 2.Pen i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 al. 1 lit.a teza II și b Pen, iar potrivit art.71 al. 5.Pen s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr.1144/2007 a Judecătoriei Galați.

S-a luat act că partea vătămata 92 SRL nu s-a constituit parte civilă.

Potrivit art.118 lit.e Pen s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 290 lei obținută din săvârșirea infracțiunii.

În baza art.191 al.1 rap la art 189.pr.pen inculpatul a fost obligat la plata sumei de 415 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:

În noaptea de 31.03/01.04.2006 inculpatul și făptuitorul (care nu avea împlinită vârsta de 14 ani) se aflau în zona fast - food- ului Mc. s de lângă stadionul Dunărea, unde cerșeau la semafor. În jurul orei 03.00, în urma discuțiilor purtate, făptuitorul i-a propus inculpatului să meargă să facă rost de bani, inculpatul fiind de acord.

Cei doi au plecat pe linia de tramvai și când au ajuns în stația de la complexul din cartierul Tiglina III, au văzut un magazin iluminat în care nu era nimeni, aparținând părții vătămate SC 92 SRL. Împreuna au împins fereastra din termopan, pe unde se fac vânzările, până ce sistemul de închidere a cedat și s-a deschis.

Făptuitorul a rămas afară, iar inculpatul a pătruns în interior, de unde a sustras suma de 580 lei, 4 cartoane cu țigări marca și unul de, după care a părăsit incinta magazinului pe aceeași fereastră pe care intrase.

Ulterior cei doi au împărțit banii și țigările, acestea din urmă ascunzându-le într-o canalizare de lângă stadionul Dunărea, dar ulterior nu le-au mai găsit.

Partea vătămata SC 92 SRL a apreciat paguba la suma de 754 lei și deși nu și-a recuperat prejudiciul, nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Pe baza probatoriului administrat (plângerea administratorului părții vătămate SC 92 SRL, procesul-verbal de cercetare la fața locului și planșele foto, declarațiile martorilor, și, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului din cursul urmăririi penale), prima instanță a reținut că existența faptei, săvârșirea ei de către inculpat și vinovăția acestuia sunt pe deplin dovedite.

Prima instanță a reținut în drept că, fapta inculpatului minor care, pe timp de noapte și prin efracție a sustras împreună cu altă persoană mai multe bunuri în valoare de 754 lei din magazinul aparținând părții vătămate SC 92 SRL, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev de art. 208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a, g, i pen. cu aplicarea art. 99 și urm.pen.

La individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a avut în vedere pericolul social concret al infracțiunii, persoana inculpatului, atitudinea sa de recunoaștere a faptei în cursul urmăririi penale, dar și antecedentele sale penale, reținând în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev de art. 74 lit a și c în ref la art 76 lit d pen, aplicându-i pedeapsă de 6 luni închisoare (sub minimul special prevăzut de lege).

Cu privire la antecedentele penale ale inculpatului, instanța de fond a constatat că fapta prezentă a fost săvârșită în concurs cu infracțiunea stabilită prin sentința penală nr.1144/2007 a Judecătoriei Galați, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, în modalitatea suspendării condiționate, astfel încât a dispus, potrivit art. 85.pen, anularea suspendării condiționate a executării pedepsei sus arătate și, în urma contopirii celor două pedepse a aplicat pedeapsa cea mai grea, la care a adăugat un spor de 3 luni închisoare.

În privința modalității de executare a pedepsei rezultante, instanța de fond a apreciat că reeducarea inculpatului se poate realiza și fără privarea de libertate, astfel că a făcut aplicarea art. 81 și 110.pen.

Pe latură civilă s-a luat act că partea vătămată SC 92 SRL nu s-a constituit parte civilă.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel, în termen legal, inculpatul, prin reprezentantul său legal, partea responsabilă civilmente, fără însă a indica motivele de apel.

La termenul din 17.02.2009, apărătorul ales al inculpatului a criticat soluția pe motive de netemeinicie, considerând că pedeapsa de 3 ani și 9 luni închisoare este prea aspră și a solicitat achitarea inculpatului, fie în baza art. 11 pct 2 lit a în ref la art. 10 lit1pr.pen (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni), fie în baza art. 11 pct 2 lit a în ref la art. 10 lit d pr.pen (lipsește un element constitutiv al infracțiunii - vinovăția).

Prin decizia penală nr. 135/18.03.2009 a Tribunalului Galațis -a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1521/19.09.2008 a Judecătoriei Galați.

S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin 2.pr.pen. a fost obligat apelantul-inculpat să plătească către stat suma de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Pentru a dispune astfel, tribunalul a constatat, în baza unei analize temeinice a probelor administrate în cauză, în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești și expuse pe larg în considerentele sentinței apelate, că prima instanță a reținut o corectă situație de fapt, dând faptei reținute în sarcina inculpatului încadrarea juridică corespunzătoare.

Cât privește cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, tribunalul a constatat că prima instanță a manifestat o clemență deosebită, reținând în mod greșit în favoarea acestuia circumstanțele atenuante prev de art. 74 lit a și c pen și i-a stabilit pentru infracțiunea comisă o pedeapsă de 6 luni închisoare și nu de 3 ani și 9 luni închisoare (cum susține apărătorul inculpatului), iar în urma contopirii acestei pedepse cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală anterioară (nr. 1144/30.05.2007 a Judecătoriei Galați ), după ce a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepsei sus-menționate, a stabilit ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, care a fost sporită la 1 an și 9 luni închisoare, termenul de încercare fiind de 3 ani și 9 luni.

În raport de cele expuse, tribunalul a apreciat ca fiind netemeinică sentința penală sub acest aspect, dar având în vedere că împotriva hotărârii a declarat apel doar inculpatul și ținând cont de principiul neagravării situației în propria cale de atac, hotărârea nu va putea fi desființată.

În ceea ce privește modalitatea de executare, s-a apreciat că aceasta a fost în mod just aleasă de prima instanță, la data pronunțării sentinței ce formează obiectul prezentului apel, inculpatul fiind liber.

Ulterior, la data de 24.10.2008 a fost pronunțată sentința penală nr. 1790/2008 a Judecătoriei Galați, prin care inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 9 luni închisoare, în baza căreia a fost arestat la 25.11.2008 (mandat de executare 2057/2008), în prezent executând această pedeapsă (conform referatului de la fila 64 dosar apel).

Împotriva susmenționatei decizii, în termen legal, inculpatul a declarat recurs,iar la termenul de judecată din 15.10.2009 a solicitat a se lua act că își retrage recursul.

Potrivit art.3854alin.2 Cod pr. penală în referire la art.369 alin.1 Cod pr. penală, urmează a se lua act de declarația făcută de inculpatul, în sensul că își retrage recursul formulat.

Se va constata că inculpatul este arestat în altă cauză.

Văzând și disp. art.192 alin.2 Cod pr. penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Conform art. 3854în ref. la art. 369 alin. 1 Cod proc. penală, ia act de retragerea recursului declarat de inculpatul (fiul lui și al lui, născut la 12 August 1991 în G,CNP -, domiciliat în G,-, -.9,.28 și în G, str.-, nr.6, -.6,.49, județul G, în prezent deținut în Penitenciarul pentru minori și ), împotriva deciziei penale nr. 135/A/18.03.2009 a Tribunalului Galați (sentința penală nr. 1521/19.09.2008 a Judecătoriei Galați ).

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică azi 15.10.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Red.dec.și tehnored.CG/2 ex./28.10.2009

Jud.apel -

Jud.fond

Președinte:Daniela Liliana Constantinescu
Judecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu, Irina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 129/2009. Curtea de Apel Galati