Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 131/2009. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA DE MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR. 131/
Ședința publică de la 15 Octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Liliana Constantinescu JUDECĂTOR 2: Aurel Burlacu
JUDECĂTOR 3: Irina președinte secție
Judecător: - - - vicepreședintele Curții de APEL GALAȚI
Grefier:
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
- din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
.-.-.-.-.-.-.-.-.-.
Pe rol fiind judecarea recursului declarat de inculpatul -(fiul lui și al lui -, născut la 26 Martie 1990, deținut înPenitenciarul pentru minori și ), împotriva deciziei penale nr. 92 din 10.04.2009 pronunțată de Tribunalul Brăila în dosarul nr-, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 208-209 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză a răspuns inculpatul recurent -, în stare de arest, asistat de av. - în baza delegației nr. 2596 din 29.05.2009 eliberată din oficiu de Baroul Galați, lipsă fiind intimatul parte responsabilă civilmente și intimat-reprezentant legal SERVICIUL DE PROBAȚIUNE DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL B.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nemaifiind cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul inculpatului recurent solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțate și în rejudecare, a se reduce sporul aplicat inculpatului prin sentința penală nr. 161/27.01.2009. După cum se observă, recurentul a formulat recurs împotriva deciziei penale nr.92/10.04.2009, prin care arată că sporul este prea mare. Din punctul său de vedere așa este, având în vedere probele care sunt la dosar, că recurentul a recunoscut săvârșirea infracțiunii și, mai mult decât atât, la data când a comis această infracțiune, inculpatul era minor.
Deci, prin sentința penală i s-a aplicat o pedeapsă de 3 ani, iar în urma contopirilor i s-a aplicat un spor de 3 ani, urmând ca acesta să execute 6 ani și 8 luni.
Față de cele susținute, consideră că est un spor prea mare, urmând a se reduce, cât se va aprecia, cu onorariu din oficiu.
Reprezentanta Ministerului Public consideră că hotărârile pronunțate sunt temeinice și în ce privește aplicarea sporului. Într-adevăr, la efectuarea operațiunii de contopire s-a aplicat un spor prea mare de 3 ani, dar sporul de 2 ani deja avea autoritate de lucru judecat, având în vedere multiplele condamnări -7 sentințe penale, pentru infracțiuni de același gen. În procesul de față, inculpatul a mai primit un spor de 1 an,pentru a se sancționa și cele 3 infracțiuni săvârșite în prezenta cauză. Solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpat, cu obligarea la cheltuieli.
Inculpatul recurent - arată nu are nimic de spus.
CURTEA
Asupra recursului penal de față.
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 161/27.01.2009 a Judecătoriei Brăila, în baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,e cod penal. cu aplicarea art. 99 al.2 cod penal și art 109.pen, a fost condamnat inculpatul minor la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta din 31.01.2005.
În baza art 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. e cod penal cu aplicarea art. 99 al.2 cod penal și art 109.pen a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta din 18.10.2005 iar n baza art 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,e,i cod penal cu aplicarea art. 99 al.2 cod penal și art 109.pen a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta din 20.12.2005
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 5 ani și 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin p 498/01.04.2008 a Judecătoriei Brăila, în pedepsele componente, și anume:
- pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.886/23.04.2007 a Jud. B definitivă prin decizia penală nr.296/26.10.2007 a Tribunalului Brăila
- pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1356/18.06.2007 a Jud. B definitivă prin neapelare la data de 24.07.2007
- pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1773/13.09.2007 a Jud. B definitivă prin neapelare la data de 15.10.2007
- pedepsele de 6 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an închisoare și 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.2415/17.12.2007 a Jud. B
- pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare, 2 ani închisoare și 1 an și 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.1029/10.05.2007 a Jud. B
- pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.787/11.04.2007 a Jud. B
- două pedepse de 3 ani și 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.25/10.01.2008 a Jud. G
- pedepsele de: 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1433/2007 a Jud. B, 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.330/06.02.2007 a Jud. B, 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.329/06.02.2007 a Jud. B, 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.2584/06.11.2006 a Jud. B și cu măsurile educative de internare într-un centru de reeducare aplicate prin sentințele penale nr.450/20.02.2007 a Jud. B, nr.440/20.02.2007 a Jud. B, nr.449/20.02.2007 a Jud. B, nr.2605/07.11.2006 a Jud. B și nr.2606/07.11.2006 a Jud.
A fost înlăturat sporul de 2 ani închisoare și, n baza art.36 al.(2) în Cod Penal ref. la art.33 lit.a și Cod Penal art.34 lit.b au Cod Penal fost contopite următoarele pedepse: trei pedepse de 3 ani închisoare fiecare aplicate prin prezenta sentință cu pedeapsa de 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin 889/23.04.2007 a Judecătoriei Brăila def. la 22.05.2007 prin neapelare, cu pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin 122/26.03.2008 a Judecătoriei Târgu Bujor def. la 21.04.2008 prin neapelare cu pedepsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.886/23.04.2007 a Jud. B definitivă prin decizia penală nr.296/26.10.2007 a Tribunalului Brăila, cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1356/18.06.2007 a Jud. B definitivă prin neapelare la data de 24.07.2007 cu pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1773/13.09.2007 a Jud. B definitivă prin neapelare la data de 15.10.2007 cu pedepsele de 6 luni închisoare, 1 an și 3 luni închisoare, 1 an închisoare și 1 an și 4 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.2415/17.12.2007 a Jud. B cu pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare, 2 ani închisoare și 1 an și 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.1029/10.05.2007 a Jud. B cu pedepsele de 1 an și 8 luni închisoare și 1 an și 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.787/11.04.2007 a Jud. B cu două pedepse de 3 ani și 8 luni închisoare aplicate prin sentința penală nr.25/10.01.2008 a Jud. G și cu pedepsele de: 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1433/2007 a Jud. B, 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.330/06.02.2007 a Jud. B, 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.329/06.02.2007 a Jud. B, 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.2584/06.11.2006 a Jud. B și cu măsurile educative de internare într-un centru de reeducare aplicate prin sentințele penale nr.450/20.02.2007 a Jud. B, nr.440/20.02.2007 a Jud. B, nr.449/20.02.2007 a Jud. B, nr.2605/07.11.2006 a Jud. B și nr.2606/07.11.2006 a Jud. B, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea sporită cu 3 ani închisoare în total o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 71 alin 2.p i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit.b p pe durata executării pedepsei și anume: și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, iar în temeiul art.36 al.(3) s Cod Penal-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu data de 03.05.2006 până la zi.
Au fost anulate vechile mandate de executare a pedepselor și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.
Prin aceeași sentință, în baza art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit.e, i cod penal cu aplicarea art. 99 al.3 cod penal și art 109.pen, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, fapta din 04.03.2006
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani și 10 luni închisoare aplicata prin nr. 717/02.04.2007 a Judecătoriei Brăila, in pedepsele componente și anume:
- 2 ani închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății, fapta din iulie 2005
- 1 an închisoare aplicată prin sent.pen.796/30.03.2006 a Judecătoriei Brăila, pentru care s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei
- 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.679/2005 a Judecătoriei Brăila, pentru care s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 3 ani și 6 luni închisoare aplicata prin nr. 1831/21.09.2007 a Judecătoriei Brăila în pedepsele componente și anume:
- 2 ani și 6 luni închisoare aplicată pentru fapta dedusă judecății, fapta din august 2005
- 3 luni închisoare aplicată prin sent.pen.450/20.02.2007 a Judecătoriei Brăila
- 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.2584/06.11.2006 a Judecătoriei Brăila
- 1 an închisoare aplicată prin sent.pen.796/30.03.2006 a Judecătoriei Brăila, pentru care s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei
- 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.679/2005 a Judecătoriei Brăila, pentru care s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei
A fost descontopită și pedeapsa rezultantă de 4 ani și 6 luni inchisoare aplicata prin nr. 25/10.01.2008 a Judecătoriei Galați - modificată și rămasă def.la 17.06.2008 prin.pen.276/28.05.2008 a Tribunalului Galați, in pedepsele componente și anume:
- 3 ani închisoare și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare aplicate pentru faptele deduse judecății, faptele din 28.12. 2005 și 01.02.-12.03.2005
- 1 an și 10 luni închisoare aplicată prin sent.pen.1433/2007 a Judecătoriei Brăila
- 1 an închisoare aplicată prin sent.pen.796/30.03.2006 a Judecătoriei Brăila, pentru care s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei
- 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.679/2005 a Judecătoriei Brăila, pentru care s-a anulat suspendarea condiționată a executării pedepsei
- 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.2584/2006 a Judecătoriei Brăila
- 1 an și 8 luni închisoare, 2 ani închisoare și respectiv 1 an și 8 luni închisoare aplicate prin sent.pen.1029/2007 a Judecătoriei Brăila
- 2 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen.1773/2007 a Judecătoriei Brăila
În baza art.36 alin.2 rap.la Cod Penal art.33 lit.a si art. 34 lit.b p au fost contopite următoarele pedepse: 3 ani închisoare aplicată prin prezenta sentință, 2 ani închisoare ( 717/02.04.2007 a Judecătoriei Brăila ) cu 1 an închisoare (sent.pen.796/30.03.2006 a Judecătoriei Brăila ) cu 1 an și 6 luni închisoare (sent.pen.679/2005 a Judecătoriei Brăila ) cu 2 ani și 6 luni închisoare ( nr. 1831/21.09.2007 a Judecătoriei Brăila ) cu 3 luni închisoare (sent.pen.450/20.02.2007 a Judecătoriei Brăila ), cu 1 an și 6 luni închisoare (sent.pen.2584/06.11.2006 a Judecătoriei Brăila ), cu 3 ani închisoare și respectiv 3 ani și 6 luni închisoare ( nr. 25/10.01.2008 a Judecătoriei Galați - modificată și rămasă def.la 17.06.2008 prin.pen.276/28.05.2008 a Tribunalului Galați ), cu 1 an și 10 luni închisoare (sent.pen.1433/2007 a Judecătoriei Brăila ), cu 1 an și 8 luni închisoare, 2 ani închisoare și respectiv 1 an și 8 luni închisoare (sent.pen.1029/2007 a Judecătoriei Brăila ) și cu 2 ani și 6 luni închisoare (sent.pen.1773/2007 a Judecătoriei Brăila ) și aplică condamnatului pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani și 6 luni închisoare sporită cu 2 ani și 6 luni închisoare, petentul urmând să execute 6 (șase) ani închisoare.
În baza art 71 alin 2.p i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și lit.b p pe durata executării pedepsei și anume: și anume dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
S-a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză, iar în temeiul art.36 al.(3) s Cod Penal-a dedus din pedeapsa rezultantă perioada executată, de la 11.05.2006 la zi.
Au fost anulate vechile mandate de executare a pedepselor și s-a dispus emiterea unui nou mandat pentru pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre.
În baza art. 26 cod penal raportat la art. 208 al. 1 - 209 al. 1 lit. a,e,i cod penal cu aplicarea art. 99 al. 3 cod penal și art 109 Cp a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la furt calificat, fapta din 20.12.2005
În baza art 85.pen a fost anulată suspendarea condiționată a executării pedepselor de: 2 ani închisoare aplicată prin pen 889/23.04.2007 a Judecătoriei Brăila def. la 22.05.2007 (faptele din oct.2005 - dec.2005 și martie 2006 ); 3 luni închisoare aplicată prin 2605/07.11.2006 a Judecătoriei Brăila def. la 05.12.2006 prin neapelare (fapta din 28.09.2005) și 6 luni închisoare aplicată prin 655/07.12.2006 a Tribunalului Bacău, def. la 19.12.2006 prin neapelare (fapta din 18.05.2005)
A fost descontopită pedeapsa rezultantă de 2 ani închisoare aplicată prin pen 889/23.04.2007 a Judecătoriei Brăila în pedepsele componente și anume: 1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 10 luni închisoare și înlătură sporul de 2 luni închisoare.
În baza art 33 lit.a pen rap. la art 34 lit b pen au fost contopite următoarele pedepse: 1 an și 6 luni închisoare aplicată prin prezenta sentință cu pedeapsele de 1 an și 6 luni închisoare și 1 an și 10 luni închisoare ( 889/2007 a Judecătoriei Brăila ) cu 3 luni închisoare ( 2605/07.11.2006 a Judecătoriei Brăila ) și cu 6 luni închisoare (655/07.12.2006 a Tribunalului Bacău ), și i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa cea mai grea sporită cu 6 luni, în total inculpatul execută 2 ani și 4 luni închisoare.
În baza art 71 alin 2.p i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute la art.64 lit. a teza a II-a și b p pe durata executării pedepsei și anume: dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau funcții elective publice, dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În temeiul art.865al.2 Cp rap.la art. 861Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 4 luni închisoare sub supraveghere pentru o perioadă de 7 ani.
În baza art. 71 alin 5.p s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor prevăzute la art.64 lit a teza a II-a și b p pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.
În baza art 863.p a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de încercare stabilit prin prezenta sentință să se supună următoarelor măsuri de supraveghere prevăzute de art 863.p al.1 lit a-:
a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probațiune (fostul Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor) de pe lângă Tribunalul Brăila;
b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
În conformitate cu dispozițiile art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere a executării pedepsei în cazul săvârșirii unei infracțiuni pe parcursul termenului de încercare, în cazul neîndeplinirii obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare precum și în cazul neîndeplinirii cu rea-credință a măsurilor de supraveghere prevăzute mai sus.
S-a luat act că părțile vătămate SC SRL, SC SRL și Direcția Județeană de Sport B nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 14 rap. la art. 346 Cpp și art. 998.civ a fost admisă acțiunea civilă a părții civile () și a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata către partea civilă a sumei de 3000 lei.
În baza art. 118 al.1 lit. e Cp s-a confiscat de la inculpatul suma totală de 1500 lei reprezentând J din contravaloarea laptop-ului vândut martorului și contravaloarea telefoanelor vândute martorului, sume cu care aceștia nu s-au constituit părți civile.
În baza art. 118 al.1 lit. e Cp s-a dispus confiscarea de la inculpatul a sumei de 156,40 lei reprezentând contravaloarea bunurilor sustrase de la Direcția Județeană de Sport B, sumă cu care aceasta nu s-a constituit parte civilă.
În baza art 189 - 191 Cpp a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În ziua de 31.01.2005, în jurul prânzului, inculpatul împreună cu învinuiții și s-au deplasat împreună la salonul de vânzări auto aparținând SRL B, situată pe-, unde au observat într-un spațiu destinat birourilor un laptop. Întrucât nu era nicio persoană prezentă în birou s-au hotărât să-l sustragă. În acest timp, învinuitul a distras atenția reprezentantului de vânzări, învinuitul a rămas lângă ușă pentru a supraveghea zona iar inculpatul a sustras laptop-ul din birou, ulterior înmânându-l învinuitului. Au părăsit în fugă salonul auto.
Fiindu-le prezentat albumul foto judiciar, martorul și, care data comiterii faptei se aflau în incinta salonului auto, i-au indicat pe cei trei învinuiți ca fiind autorii comiterii infracțiunii de furt.
În cursul aceleiași zile, învinuiții au vândut bunul sustras martorului cumpărător de bună credință cu suma de 1800 lei pe care au împărțit-o în mod egal.
La data de 18.07.2005, lucrătorii de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului G - Secția 1 Poliție au ridicat obiectul în cauză de la un cumpărător pentru stabilirea provenienței sale iar, ulterior, la data de 08.03.2007 l-au predat organelor de poliție din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B în vederea identificării părții vătămate și a autorilor.
Întrucât partea vătămată SRL Bar ecuperat bunul nu s-a mai constituit parte civilă în cauză.
Față de învinuiții și s-a dispus disjungerea cauzei prin rechizitoriu.
În ziua de 18.10.2005, în jurul orelor 12,30, inculpatul împreună cu martorul au intrat în sediul reprezentanței, amplasată pe - - la parterul blocului B, pentru a viziona autoturismele expuse la vânzare. Cei doi au vizitat separat modelele expuse iar la un moment dat, învinuitul a profitat de neatenția părții vătămate (), reprezentant de vânzări, și i-a sustras acesteia o borsetă în care se afla telefonul mobil marca Sony Ericsson Z 910.
Ulterior, inculpatul a părăsit salonul auto împreună cu martorul îndreptându-se spre din municipiul Pe drum, inculpatul i-a arătat martorului un telefon mobil marca Sony Ericsson pe care-l avea asupra sa, fără însă a-i spune de unde provine.
În prezența martorului, inculpatul a vândut respectivul telefon unui tânăr necunoscut cu suma de 900 lei.
În ziua de 20.12.2005, în jurul orelor 11,00, inculpatul, împreună cu inculpatul s-au deplasat, la propunerea primului, la magazinul SRL B, situat pe strada - nr. 2, pentru a sustrage telefoane mobile.
Observând că în yala sistemului de închidere a vitrinei, unde erau expuse telefoanele mobile, se aflau cheile acesteia, inculpatul a deschis vitrina și a sustras 3 telefoane mobile mărcile My, Samsung și Philips 162, timp în care inculpatul supraveghea zona. Fără a fi astfel observat de vânzătoarea care era ocupată cu servirea altor clienți, cei doi învinuiți au părăsit magazinul. Au fost observați însă, în timp ce examinau, pe stradă, bunurile sustrase, de martora, angajată a societății păgubite. În timp ce se aflau în magazin cu scopul de a sustrage bunuri, cei doi s-au întâlnit și cu martorul, prieten cu aceștia. Astfel se explică și recunoașterea de pe albumul foto al martorului de către martora, care l-a indicat ca fiind unul din autorii faptei. Cercetările efectuate în cauză nu au stabilit însă vreo legătură între ei cu privire la comiterea infracțiunii de furt.
În ziua de 04.03.2006, inculpatul s-a deplasat singur la cantina Sport a Direcției Județene de Sport B, situată pe-, de unde a sustras din barul societății o sticlă de whisky """ și două sticle de vin " de " și respectiv " ", observând că în incintă nu e afla nicio persoană prezentă.
Cu ocazia cercetării efectuate la fața locului, organele de poliție au ridicat o urmă papilară de pe marginea barului ( a mesei de vânzare). Conform raportului de constatare tehnico-științifică dactiloscopică întocmit de Serviciul Criminalistic din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului B, urma papilară a fost creată de învinuitul.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul și Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila.
Inculpatul a susținut că apelul său este motivat doar de aplicarea unui spor prea mare urmare contopirii, spor în cuantum de 3 ani închisoare.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăilaa declarat apel motivat de faptul că termenul de încercare de 7 ani stabilit în sarcina inculpatului este nelegal și că maximul prevăzut de art. 110 Cod penal este de 4 ani și 8 luni închisoare.
Prin decizia penală nr. 92 din 10.04.2009 a Tribunalului Brăilaa fost respins ca nefondat apelul formulat de inculpat, în baza art. 383 Cod procedură penală în referire la art. 350 Cod procedură penală fiind menținută starea de arest a acestuia.
În baza art. 36 al.3 Cod penal s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada executată începând cu 03.05.2006 la zi.
A fost admis apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila, a fost desființată în parte sentința atacată sub aspectul laturii penale și numai în ceea ce privește pe inculpatul și, în rejudecare, în temeiul art. 110 Cod penal a fost redus termenul de încercare stabilit în sarcina inculpatului de la 7 ani la 4 ani și 4 luni.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care 200 lei onorariu apărător din oficiu la judecarea apelului.
Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, cu privire la apelul inculpatului, apel care vizează sporul aplicat în urma contopirii tuturor pedepselor la care acesta a fost condamnat pentru fapte concurente,că acestea însumează peste 40 ani închisoare și că pedeapsa cea mai grea de executat este de 3 ani și 8 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 25 din 10.01.2008 a Judecătoriei Galați pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit art. 34 al.1 lit b și al.2 Cod penal "când s-au stabilit numai pedepse cu închisoare, se aplică pedeapsa cea mai grea, care poate fi sporită până la maximul ei special, iar când acest maxim nu este îndestulător se poate adăuga un spor de până la 5 ani", iar "prin aplicarea dispozițiilor din alineatul precedent nu se poate depăși totalul pedepselor stabilite de instanță pentru infracțiunile concurente".
Făcând aplicarea separată a celor două alineate, Tribunalul a reținut că, faptele fiind săvârșite în minorat, maximul pentru infracțiunea de furt este de 7 ani și 6 luni închisoare la care se poate adăuga un spor de până la 5 ani respectiv, inculpatului i se poate aplica o pedeapsă maximă de 12 ani și 6 luni.
C de al doilea alineat, potrivit căruia maximul pedepsei nu poate depăși totalul pedepselor respectiv nu poate depăși 40 ani devine inoperabil în condițiile în care aplicarea primului alineat conduce la un maxim de 12 ani și 6 luni.
Comparând totalul pedepselor, cu maximul posibil de aplicat potrivit al. 1 lit. b al art. 34 Cod penal și cu pedeapsa efectiv aplicată de 6 ani și 8 luni, Tribunalul a reținut că sporul este modic, se situează la limita minimă aplicabilă în cauză și că susținerile inculpatului apelant în sensul unui spor prea mare sunt nefondate.
În ceea ce privește apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila în sensul că termenul de încercare stabilit în sarcina inculpatul, Tribunalul a reținut că inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani și 4 luni închisoare pentru fapte săvârșite în minorat.
Față de împrejurarea că faptele sunt săvârșite în minorat temeiul legal al suspendării îl constituie prevederile art. 1101Cod penal raportat la art. 110 Cod penal și nu prevederile art. 861și urm. Cod penal respectiv art. 862Cod penal.
Potrivit art. 110 Cod penal la care face trimitere art. 1101Cod penal privind "Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control", "în caz de suspendare condiționată a executării pedepsei aplicate minorului, termenul de încercare se compune din durata pedepsei închisorii, la care se adaugă un interval de timp de la 6 luni la 2 ani, fixat de instanță".
Prin urmare pe lângă durata pedepsei de 2 ani și 4 luni se poate adăuga un interval de timp de maxim 2 ani, în total un termen de încercare de 4 ani și 4 luni.
Față de cele expuse Tribunalul a reținut că termenul de încercare stabilit de instanța de fond este nelegal astfel încât a dispus modificarea acestuia.
Împotriva deciziei penale nr. 92 din 10.04.2009 a Tribunalului Brăilaa declarat recurs inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie sub aspectul cuantumului prea mare al sporului de pedeapsă stabilit de instanța de fond, menținut și în apel.
În esență, acesta a susținut că, având în vedere faptul că la data săvârșirii infracțiunilor ce i se rețin în sarcină era minor și că a recunoscut comiterea faptelor, instanța poate să îi reducă sporul de pedeapsă aplicat la pedeapsa cea mai grea, sens în care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat.
Recursul este nefondat.
Verificând decizia atacată prin prisma criticii formulate de inculpat, Curtea constată că pedeapsa rezultantă stabilită în urma contopirii pedepselor aplicate inculpatului prin sentința pronunțată în prezenta cauză cu pedepsele aplicate pentru infracțiuni săvârșite anterior, concurente, însă, cu infracțiunile ce au format obiectul prezentului dosar, este legală și temeinică.
Astfel, la aprecierea sporului aplicat la pedeapsa cea mai grea instanța de fond, ca și cea de apel, de altfel, au avut în vedere întreaga activitate infracțională a inculpatului, numărul pedepselor supuse operațiunii de contopire în urma căreia a rezultat pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare fiind de 23, toate aplicate pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, ceea ce denotă o periculozitate socială deosebită a inculpatului.
În aceste condiții sporul de trei ani închisoare aplicat la pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 8 luni închisoare, apare ca fiind nu doar legal (situat în limitele prevăzute de art.34 Cod penal) ci și temeinic, față de perseverența infracțională a inculpatului.
De altfel, sporul de trei ani închisoare este pe deplin justificat și în condițiile în care Curtea constată că sporul anterior de pedeapsă, stabilit în urma operațiunilor de contopire a pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunile săvârșite înainte de a fi cercetat în prezenta cauză, a fost de 2 ani închisoare astfel încât, era firesc ca, având în vedere noile pedepse, aplicate pentru același gen de infracțiuni, noul spor de pedeapsă să fie mai mare decât cel anterior.
Față de aceste considerente, reținând ca fiind neîntemeiată critica formulată de inculpat, Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 385 induce 15 punctul 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge recursul declarat de acesta menținând ca legală și temeinică decizia instanței de apel.
Va fi menținută starea de arest a recurentului inculpat și se va deduce din pedeapsa aplicată acestuia perioada executată cu începere de la data de 03.05.2006 la zi.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul - (fiul lui și -, ns. la 26.03.1990 în B, CNP -, domiciliat în B str - -.3.2.32, județul, în prezent deținut în Penitenciarul pentru minori și Tineri ) împotriva deciziei penale nr. 92/10.04.2009 a Tribunalului Brăila pronunțată în dosarul nr- (sentința penală nr. 161/27.01.2009 a Judecătoriei Brăila ).
Conform art. 38517alin. 4 în ref. la art. 350 alin. 1 Cod proc. penală menține starea de arest a inculpatului.
În baza art. 38517alin. 4 în ref. la art. 383 alin. 2 Cod proc. penală deduce din pedeapsă durata executată cu începere de la data de 03.05.2006 până la data de 15.10.2009.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc. penală, obligă pe inculpatul - la plata sumei de 300 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu în recurs - avocat, va fi virată în contul Baroului G din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi 15.10.2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - - -
Grefier,
Red.dec.jud./05.11.2009
Jud.apel --
Jud.fond
Red.dec.CG/ 2 ex./10.11.2009
Președinte:Daniela Liliana ConstantinescuJudecători:Daniela Liliana Constantinescu, Aurel Burlacu, Irina