Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 14/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr. 14/2009
Ședința publică de la 16 Februarie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Sanda Trif președinte secție
JUDECĂTOR 2: Dana Ghițoaica
JUDECĂTOR 3: Marius Aurel
Grefier Creța
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 16/A/8.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:
- recurent Inculpat - personal și asistat de avocat, din oficiu,
- intimat Inculpat - - personal și asistat de avocat, din oficiu,
- intimat Inculpat - personal și asistat de avocat, din oficiu lipsind restul părților.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care inculpatul arată că este de acord cu apărătorul desemnat din oficiu.
Menționează că nu dorește să fie audiat în fața instanței de recurs și își menține declarațiile date anterior.
Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Av., reprezentanta recurentului solicită admiterea recursului casarea deciziei atacate și în rejudecare redozarea pedepsei aplicare la un an și șase luni închisoare.
Av., reprezentanta intimaților solicită admiterea recursului și în examinarea cauzei extinderea efectelor și asupra intimaților. Inculpații nu au antecedente penale și au colaborat cu organele de anchetă.
Reprezentanta parchetului solicită respingerea recursului, instanța făcând o corectă individualizare a pedepsei aplicate în raport de fapta săvârșită de către inculpații din dosar.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.
Inculpații intimați, având ultimul cuvânt lasă la aprecierea instanței.
Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra cauzei de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 190/2008 Judecătoria Orăștie a condamnat pe inculpații:
1., la:
- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208, al.1, 209 lit."a,g,i" Cod penal cu aplicarea art. 41 al.2, 74, 75 lit."c" și 76 lit."c" Cod penal.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit."a" și "b" Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 din același Cod.
În baza art.81, 82 și 71 al.5 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei și a pedepsei accesorii pe o durată de 3 ani și 6 luni ce constituie termen de încercare.
A atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal.
2., la:
- 1 an închisoare pentru infracțiunea de furt calificativ prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 lit."a,g,i" Cod penal, cu aplicarea art.74, 76 lit."c" și 109 Cod penal.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit."a" și "b" Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 din același Cod.
În baza art.81, 82 și 71 al.5 Cod penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o durată de 2 ani ce constituie termen de încercare.
3., la:
- 1 an și 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev. și ped. de art. 208 al.1, 209 lit."a,g,i" Cod penal cu aplicarea art.37, lit."a", 74, 75 lit."c" și 76 lit."c" Cod penal.
În baza art.83 Cod penal a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.154/2005 a Judecătoriei Orăștie care a stabilit să fie executată în continuarea pedepsei aplicată prin sentința de față, inculpatul executând în total pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
A privat pe inculpat de exercițiul drepturilor prevăzute de art.64 lit."a" și "b" Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art.71 din același Cod.
În baza art.14 lit."b" și 346 Cod pr.penală a obligat pe inculpați în solidar, iar pe inculpatul minor în solidar cu partea civilmente responsabilă, la 690,75 lei despăgubiri civile către partea civilă Societate Cooperativă.
A constatat că partea civilă S: ASIGURĂRI nu s-a constituit parte civilă în cauză.
În baza art.118 Cod penal a confiscat de la inculpați în folosul statului suma de 1.161,20 lei.
În baza art.193 Cod pr.penală a obligat pe inculpați în solidar, la 500 lei cheltuieli judiciare către partea civilă Societate Cooperativă.
În baza art.191 Cod pr.penală au fost obligați pe inculpații, iar inculpatul minor în solidar cu partea civilmente responsabilă, la câte 250 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut și a motivat următoarea stare de fapt:
În noaptea de 19/20 iunie 2007 inculpatul împreună cu numitul A au spart geamul magazinului alimentar situat în clădirea Consum Coop, cu intenția de a sustrage bunuri.
În momentul pătrunderii în magazin s-a declanșat sistemul de alarmă determinându-i pe cei doi să fugă.
La scurt timp, inculpații au fost prinși de o patrulă de poliție în apropierea magazinului.
În noaptea de 30 iunie spre 1 iulie 2007,în urma unei înțelegeri prealabile cei trei inculpați au pătruns în barul terasei de vară a restaurantului " lui" din orașul,prin escaladarea gardului împrejmuitor și ruperea cu ajutorul unui levier a lacătelor care asigurau cele două uși de acces în bar.
De aici, inculpații au sustras cafea,țigări, dulciuri,băuturi alcoolice și cartele telefonice,bunurile sustrase transportându-le la locuința inculpatului unde le-au ascuns până a doua zi, când le-au împărțit și consumat.
Înainte de a pleca din bar, inculpații și au luat lacătele rupte de la uși și le-au aruncat în ferma de pomi a.
care a fost folosit la ruperea lacătelor a fost aruncat de inculpatul într-un lan de porumb la ieșirea din orașul.
În timpul cercetărilor au fost găsite un lacăt și levierul, iar în urma efectuării unei expertize criminalistice s-a concluzionat că urmele de forțare de pe corpul lacătului au fost făcute probabil cu levierul metalic.
O parte din prejudiciul cauzat - în sumă totală de 1.849,75 lei a fost achitat de societatea de asigurări "Generali Asigurări" rămânând nerecuperată suma de 690,75 lei.
În noaptea de 03/04 iulie 2007 inculpatul s-a deplasat la barul SC " și " SRL din orașul unde, cu ajutorul unei bucăți de țeavă a rupt lacătul de la ușa de intrare în bar.
În timp ce încerca să rupă și cel de al doilea lacăt, niște cetățeni care l-au observat au anunțat organele de poliție care l-au prins pe inculpat în curtea locuinței sale.
Deși intenția inculpatului a fost aceea de a sustrage bunuri nu a reușit, astfel încât nu există constituire de parte civilă în cauză.
Individualizând pedepsele ce s-au aplicat inculpaților, instanța de fond a reținut în cazul inculpaților și - pericolul social al faptei și al făptuitorilor, lipsa antecedentelor penale, atitudinea sinceră a acestora, valoarea modică a prejudiciului, astfel încât s-a apreciat că pentru atingerea scopului pedepsei este suficientă aplicarea unor pedepse coborâte sub minimum special,fără executarea efectivă.
În acest sens, în cauză s-a făcut aplicarea art. 74,76 lit. "c", art. 81 și 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpaților asupra prevederilor art. 83 Cod penal.
În privința inculpatului pe lângă considerentele mai sus arătate, s-a reținut și starea de recidivă postcondamnatorie în care se află, primul termen al recidivei constituindu-l o pedeapsă de 2 ani închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată prin sentința penală nr. 154/2005 a Judecătoriei Orăștie.
Întrucât inculpatul a săvârșit o nouă infracțiune intenționată în termenul de încercare, în baza art. 83 Cod penal s-a revocat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 2 ani închisoare, care a stabilit să fie executată în regim de detenție în continuarea pedepsei aplicate prin sentință.
Inculpatul a fost privat de drepturile prevăzute de art. 64 lit. "a și b" Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 din același Cod.
Împotriva acestei sentințe a înaintat apel, în termen, inculpatul.
În susținerea orală a apelului, personal și prin apărător, a solicitat desființarea sentinței penale atacate și, în rejudecare redozarea pedepsei aplicate.
Prin decizia penală nr. 16/A/2009 Tribunalul Hunedoara - Secția Penală a admis ca fondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 190/2008 a Judecătoriei Hunedoara pe care a desființat-o parțial înlăturând aplicarea pedepsei accesorii prev. de art. 64 lit. teza Cod Penal în condițiile art. 71.
Cod PenalAu fost menținute în rest dispozițiile sentinței atacate.
În considerentele deciziei s-a arătat că instanța de fond a reținut în mod corect starea de fapt raportat la probațiunea administrată și a realizat o justă încadrare juridică date faptelor.
Cât privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului s-a constată că, judecătoria a analizat în mod obiectiv prev. art. 72.Cod Penal și având în vedere persoana făptuitorului, respectiv atitudinea sinceră, lipsa antecedentelor penale, însă, raportat la împrejurările concrete de comitere a faptei și rezultatul produs nu se impune a se da o eficiență sporită circumstanțelor atenuante cu consecința reducerii pedepsei aplicate, astfel cum s-a solicitat prin apelul înaintat.
Apelul a fost considerat însă fondat pe considerentul că instanța de fond nu a avut în vedere decizia LXXIV a ÎCCJ -SU, prin care s-a stabilit că aplicarea prevederilor art. 64 lit. a teza I -c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile prev. de art. 71 alin. 3.Cod Penal
Astfel, având în vedere natura și gravitatea faptei comise de inculpat, precum și persoana acestuia, criticile acestuia au fost respinse admițându-se apelul doar sub aspectul mai sus menționat.
Împotriva deciziei penale nr. 16/ a Tribunalului Hunedoara a declarat recurs în termen inculpatul, solicitând casarea deciziei atacate iar în rejudecare redozarea pedepsei aplicate apreciată ca fiind prea mare.
Examinând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs invocate și din oficiu în limitele prevăzute de art. 389/9 alin. 3.C.P.P. Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru considerentele ce vor urma:
Instanțele de fond și apel au făcut în speță o corectă individualizare a pedepsei conform criteriilor generale prevăzute de art. 72.
Cod PenalPentru ca pedeapsa să-și poată îndeplini funcțiile care îi sunt atribuite în vederea realizării scopului său trebuie să corespundă gravității faptei și nevoilor de îndreptare a infractorului.
În acest sens în raport cu pericolul social al faptei starea de recidivă postcondamnatorie și circumstanțele atenuante prev. de art. 74,76, lit. Cod Penal s-a realizat o justă individualizare a pedepsei și a modului de executare.
Pentru aceste considerente solicitarea recurentului de redozare a pedepsei este nefondată urmând a fi respinsă.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 38515alin. 1, pct. 1.C.P.P. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 16/A/8.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de 900 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 16/A/8.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală.
Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de 900 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 Februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - -
Grefier,
Creța
Red.
Tehnored. /2ex./19.03.2009
,
,
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 14/2009
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 16/A/8.01.2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara - Secția Penală.
Obligă pe numitul recurent să plătească statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.
Onorariile apărătorilor desemnați din oficiu în sumă de 900 lei se vor avansa din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică, azi 16 Februarie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător,
Ss - - ss - - ss - -
Pentru conformitate,
Președinte:Sanda TrifJudecători:Sanda Trif, Dana Ghițoaica, Marius Aurel