Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1521/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1830/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1521
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 21.10.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Luciana Mera
JUDECĂTOR 2: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva deciziei penale nr.323/A/18 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimatul inculpat personal și asistat de avocat ales, lipsind intimatul parte vătămată.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Intimatul inculpat se legitimează în fața instanței cu seria - nr.- emis de Secția 15 Poliție.
Curtea procedează la audierea inculpatului intimat, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Constatând că nu sunt excepții de invocat, alte probe de administrat și cereri de formulat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de admitere a recursului, în temeiul dispozițiilor art. art.385/15 pct.2 lit. d Cod procedură penală, casarea hotărârilor și rejudecând în recurs, pronunțarea unei hotărâri de condamnare a inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art.208 alin.1-209 alin.1 lit. e Cod penal cu aplic.art.37 lit. b Cod penal. Arată că, în cauză, sunt administrate probe din care rezultă vinovăția acestuia, fiind depistat de organele de poliție după descrierea semnalmentelor și a hainelor pe care le purta la momentul comiterii infracțiunii de furt, cât și direcția înspre care se îndrepta după comiterea faptei, fiind recunoscut și de martorul, la audierea la instanța de fond, de către martorul, martor asistent la recunoașterea din grup a inculpatului și de către martorul care l-a văzut ținând în mână o colorată, aceasta fiind menționată în procesul-verbal de depistare și în declarațiile inculpatului, aflate la fila nr. 50 din dosarul de urmărire penală.
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită respingerea recursului și menținerea hotărârii de achitare, ca fiind legală și temeinică, fiind corect reținut faptul că, probele administrate constând în declarațiile martorilor, ale părții vătămate, procesul-verbal de depistare, procesul-verbal de cercetare la fata locului, recunoașterea din grup, conduc, în mod neechivoc și neîndoielnic la nevinovăția acestuia. Mai mult, martorii si nu puteau relata aceleași aspecte, mai ales că este imposibil să surprindă aceeași secvență în intervale de timp diferite.
În ultimul cuvânt, intimatul inculpat susține că este nevinovat, achiesează la concluziile apărătorului și lasă la aprecierea Curții.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.2046/19.11.2008 a Judecătoriei Sectorului 4 B în baza art. 11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. c Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatului, fiul lui și, ns. la 29.05.1972 în B, domiciliat în B,-, -. 1,. 4, sector 4, CNP: - arestat în prezent în Penitenciarul Jilava sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 208 al. 1 - 209 al.1 lit. e Cod penal. cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal.
S-a dispus punerea deîndată în libertate a inculpatului de sub puterea nr.45/UP/11.04.2008 emis de Judecătoria sectorului 4
S-a constatat că inculpatul a fost arestat preventiv de la 10.04.2008 la zi.
S-a respins actiunea civila alăturată procesului penal a părții vătămate, domiciliat în com., sat, jud. A, citat și la adresa din B,-, -. 1,. 4, sector 3.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că probele administrate în cauză nu conduc în mod neechivoc și neîndoielnic la vinovăția inculpatului, există unele dubii ce nu pot fi înlăturate, iar acest lucru nu poate conduce decât la soluția achitării inculpatului, întrucât prezumția de nevinovăție nu a fost răsturnată total.
Astfel, se observă cc acuzarea se sprijină, în principal, pe depozițiile martorilor (în primul rand) și, cel dintâi fiind și cel care l-a alertat pe proprietar când l-a văzut în zonă pe inculpat apărând a doua oară în zonă, dupa cca. 5 minute de la momentul faptei, indicând polițiștilor semnalmentele persoanei observate și a recunoscut- pe aceasta la poliție ca fiind inculpatul.
, e important de remarcat că martorii și au observat inițial comiterea faptei și o persoană care spărsese geamul portierei și sustrăsese un bun din autoturism, dar această persoană (autorul furtului) a reușit să fugă, fără să fi fost prins.
Ulterior, după cca. 5-10 minute, a apărut iar, în aceeași zonă, inculpatul, care a trecut pe stradă, prin fața, iar martorul a apreciat că inculpatul ar putea fi una și aceeași persoană cu autorul furtului de mai devreme, motiv pentru care, a coborât, a anunțat-o pe partea vătămată care, între timp apăruse, a precizat semnalmentele inculpatului organelor de poliție, iar după prinderea inculpatului l-a recunoscut din grup la secția de poliție.
Practic, acuzarea se fondează pe declarația și presupunerea martorului că inculpatul, pe care l-a văzut trecând a doua oară pe lângă mașina spartă și pe care ulterior l-a recunoscut la poliție, ar fi una și aceeași persoană cu autorul furtului, pe care îl văzuse cu 10 minute anterior ca inculpatul să apară în zona (prima și singura trecere în zonă - susține inculpatul, respectiv a doua - consideră martorul).
Dat fiind că declarația martorului și recunoașterea pe care a făcut-o cu privire la inculpat nu privește, în mod direct și nemijlocit pe persoana pe care a văzut-o sustrăgând bunul din autoturism, ci se referă la persoana care a trecut ulterior prin zona respectivă și care părea a fi fost una și aceeași persoană cu autorul furtului (ajungându-se deci, în chip mediat la identificarea inculpatului ca autor), rezultă că această declarație, chiar dată cu bună-credință, trebuie luată cu o doză de circumspecție, mai ales că identitatea dintre autor (persoana văzută inițial); i a doua persoană ce a apărut la 5-10 minute (inculpatul) se bazează, în principal, pe asemănarea hainelor (vezi fil. 66) - în condițiile în care martorul are 75 ani, se afla la balcon când a asistat la comiterea infracțiunii și poartă ochelari, iar nu după chip.
Chiar și cel de-al doilea martor, nu l-a recunoscut pe inculpat ca autor al faptei, decât tot după bluză, fără a fi sigur că este una și aceeași persoană cu autorul furtului.
Aceste probe indirecte dau naștere unor dubii, care nu pot fi înlăturate decât prin coroborarea cu alte elemente probatorii; singure, aceste depoziții nu pot justifica vinovăția.
Ori, în cauză, dubiile nu numai că nu sunt risipite de celelalte elemente probatorii, ci sunt, dimpotrivă, accentuate.
Astfel, cu ocazia testului poligraf efectuat s-a constatat că inculpatul nu prezintă reacții specifice comportamentului simulat atunci când își participarea la faptă.
În plus, nu există nicio rațiune ca, în cazul în care inculpatul ar fi fost autorul furtului și ar fi fugit în momentul în care martorul a strigat de la balcon "hoții!", același inculpat să se întoarcă la doar 5 minute în același loc; e greu de presupus că autorul furtului, știindu-se observat cu 5 minute înainte, să se întoarcă.
În fine, pare posibilă și plauzibilă explicația inculpatului că a trecut o singură dată prin fața, pe lângă autoturism, și a fost, probabil, confundat de martor cu adevăratul autor al furtului ce avusese loc cu 5-10 minute mai devreme.
În prezența tuturor acestor dubii legate de împrejurarea că inculpatul ar fi autorul faptei, în baza art.11 pct.2 lit. a rap. la art.10 lit. c Cod procedură penală a fost dispusă achitarea.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, criticând-o pentru netemeinicie în ceea ce privește greșita achitare a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1-209 alin.1 lit. e și i Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal, motivat de faptul că, în cauză, există probe certe care atestă vinovăția inculpatului.
Prin decizia penală nr.323/A/18.05.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a penală s-a respins ca nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 B împotriva sentinței penale nr.2046/19.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul nr-.
Cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:
În cauză nu există probe certe care să conducă instanța la concluzia indubitabilă că inculpatul este cel care a comis infracțiunea de furt calificat dedusă judecății.
Cum singurele probe în acuzare sunt declarațiile a doi martori și recunoașterea din grup a inculpatului făcută de unul dintre aceștia, tribunalul a analizat în parte aceste mijloace de probă.
S-a reținut în rechizitoriul parchetului că, la data de 10.04.2008, în jurul orei 16.00, inculpatul, aflându-se la intersecția str. - M cu Șos. -, a observat parcat autoturismul marca Renault cu nr. de înmatriculare B-14- și s-a apropiat de acesta cu intenția de a sustrage bunuri din interior. După ce s-a învârtit de mai multe ori în jurul mașinii, activitatea sa fiind "urmărită" de martorul (aflat în balconul apartamentului său de la etajul 1, cu vedere la mall), inculpatul a spart cu stâng geamul portierei dreapta față, a pătruns cu partea de sus a corpului în interior și a sustras sistemul de navigație de sub bord împreună cu suportul de fixare, după care s-a îndepărtat în fugă către cimitirul; după aproximativ 5 minute, inculpatul s-a întors pe str. - M având asupra sa o sacoșă de plastic (în care se aflau o pereche de pantofi de damă și două foarfece de uz casnic) și s-a îndreptat către Șos. -, fiind depistat de un echipaj de poliție la o distanță de aproximativ 200 metri de locul faptei.
S-a reținut tot în rechizitoriu că "este evident faptul că inculpatul a folosit acest interval de timp pentru a ascunde sau plasa bunul sustras".
Începând analiza probatoriului cu ultima remarcă din rechizitoriu, tribunalul se întreabă cum "este evident" ce a făcut inculpatul într-un interval de 5 minute în condițiile în care nu 1-a urmărit nimeni și nu s-a găsit bunul sustras??
Această susținere a parchetului este însă cert o presupunere, nefondată pe niciun mijloc de probă, care nu poate fi reținută ca atare.
Martorul lonescu principalul martor al acuzării este o persoană în vârstă de 75 de ani, care poartă ochelari și care se afla la momentul comiterii furtului în balconul apartamentului său de la etajul l al unui bloc din apropiere, iar mașina părții vătămate se afla parcată la aproximativ 10 metri de bloc.
Acesta a declarat că lângă autoturismul părții vătămate "se afla un tânăr ce se uita insistent pe geam în interior și care s-a plimbat în jurul autoturismului de mai multe ori. Imediat am văzut cum individul respectiv a lovit cu stâng geamul portierei dreapta fată care s-a spart, iar apoi a intrat până la bust în autoturism, observând că din interior luase un obiect în formă dreptunghiulară de culoare gri închis pe care îl ținea în mâna ". Atunci a început să strige "hoțul, prinde-ți hoțul", iar autorul furtului a fugit în direcția cimitirului (fila 24, dosar de urmărire penală).
A stat și s-a uitat după persoana care fugea, a intrat în casă și după 5 minute, ieșind din nou pe balcon, 1-a văzut din nou pe individul care spărsese mașina având o de plastic colorată în mână.
Martorul a coborât în fața blocului, l-a așteptat pe proprietarul mașinii, i-a spus ce s-a întâmplat și apoi au alertat organele de poliție.
Din toată această descriere a rezultat că martorul nu l-a văzut la față pe inculpat, nici când acesta a intrat cu capul și cu bustul pe geamul mașinii, nici când a luat-o la fugă, timp în care l-a privit de la spate.
Dealtfel, recunoașterea inculpatului ca fiind autorul furtului nu s-a făcut după chip, ci după obiectele de îmbrăcăminte.
Această declarație nu se coroborează însă cu niciun alt mijloc de probă.
Unicul mijloc de probă invocat de parchet în susținerea acestei declarații este declarația martorului dată în cursul urmăririi penale (fila 32), în care descrie cum a văzut el pe inculpat aplecat pe geamul portierei dreapta față de la un autoturism marca Renault. A observat cum individul respectiv a luat din autoturism un obiect dreptunghiular de culoare gri, în mâna, după care a fugit în direcția.
este această declarație a martorului, aproape identică cu cea a martorului (redată mai sus), în condițiile în care acest martor precizează la începutul declarației că "mă aflam în scara doi din blocul unde locuiesc, la casieria administrației.; la un moment dat l-am auzit pe vecinul meu lonescu, de la apartamentul 40 ce se află chiar deasupra casieriei, în balcon strigând la o persoană. M-a făcut atent și am ieșit imediat afară" și abia atunci l-a văzut pe inculpat aplecat peste portieră, în mașina părții vătămate.
Deci, deși nu se afla afară și a ieșit din scara blocului numai după ce martorul a strigat "hoțul", martorul 1-a văzut pe inculpat în acțiune.
Cum ar fi fost posibil așa ceva în condițiile în care martorul - potrivit propriei declarații - a strigat "hoțul" abia după ce fapta de furt se comisese și autorul furtului ieșise din mașină?
În aceste condiții, principiul "in dubio pro reo" își găsește deplină aplicabilitate în cauza de față, probele administrate și analizate atât de instanța de fond, cât și de tribunal, neputând răsturna prezumția de nevinovăție de care beneficiază inculpatul, așa cum este prevăzut acest drept în dispozițiile art. 66 alin.1 Cod procedură penală.
În consecință, tribunalul a respins, ca nefundat, apelul declarat de parchet.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI invocând contradicția evidentă între probele aflate la dosarul cauzei care atestă vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit. e Cod penal cu aplicarea art.37 lit. b Cod penal și considerentele hotărârii de menținere a soluției de achitare a acesteia - art.385/9 pct.18 Cod procedură penală.
Examinând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate, prin prisma motivului de recurs invocat, cât și din oficiu, însă, în limita cazurilor de casare ce ar putea fi luate în considerare din oficiu, conform art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată recursul ca nefondat, în considerarea următoarelor argumente:
În mod temeinic, instanța de apel a constatat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică, motivată în fapt și în drept.
Contrar celor susținute de către parchet, și Curtea opinează în sensul că, în cauză, nu există probe certe care să ducă la concluzia că, în mod cert, inculpatul a comis infracțiunea de furt calificat pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.
Astfel, analizând declarațiile martorului, date pe parcursul procesului penal, rezultă că acesta nu l-a văzut la față pe inculpat, recunoașterea intimatului-inculpat făcându-se după obiectele de îmbrăcăminte.
Deasemenea, Curtea constată că și cel de-al doilea martor, numitul, nu l-a recunoscut pe inculpat ca fiind autorul faptei decât după un obiect de vestimentație - bluza acestuia - fără a fi, însă, sigur că este una și aceeași persoană cu autorul furtului. Dealtfel, martorul, deși a ieșit din scara blocului după ce l-a auzit pe vecinul său, martorul, strigând "hoțul", totuși, a declarat că l-a văzut pe inculpat aplecat peste portieră în mașina părții vătămate.
Depoziția martorului este contrazisă de însăși declarația martorului, în condițiile în care acesta din urmă a arătat că a strigat "hoțul" după ce infracțiunea se consumase și autorul furtului ieșise din mașină.
Nu este de neglijat nici împrejurarea că bunul sustras nu a fost găsit, iar presupunerea parchetului în sensul că "este evident faptul că inculpatul a folosit acest interval de timp pentru a ascunde sau plasa bunul sustras", nu este fondată pe niciun mijloc de probă administrat în cauză.
Față de toate aceste aspecte, Curtea constată că, în mod temeinic, instanțele de fond și de apel au apreciat că principiul "in dubio pro reo" își găsește deplină aplicabilitate în speță.
În motivarea recursului declarat, parchetul mai susține că inculpatul nu a produs nicio probă care să dovedească lipsa de temeinicie a probelor administrate în cauză. Ori, potrivit art.66 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul beneficiază de "prezumția de nevinovăție" și nu este obligat să-și dovedească nevinovăția. Numai în condițiile în care există probe de vinovăție - ceea ce nu este cazul în speță - conform art.66 alin.2 Cod procedură penală, inculpatul are dreptul să probeze lipsa lor de temeinicie.
Totodată, Curtea reține că, eroarea gravă de fapt, pentru a constitui motiv de casare, trebuie să rezulte din situația dosarului, privită ca o stare de fapt, întrucât aceste motiv se sprijină, în esență, pe contrarietatea evidentă și necontroversată între ceea ce spune dosarul prin scriptele lui și ceea ce spune instanța de apel, prin hotărârea sa.
, parchetul ar fi trebuit să indice Curții piesa dosarului, a cărei existență sau inexistență o afirmă, în mod eronat, instanța de apel, ori al cărui cuprins a redat contrar ceea ce este evident și fără posibilitate de controversă.
Față de considerentele expuse anterior, Curtea constată că ambele instanțe au perceput, în mod real, conținutul probelor în reținerea situației de fapt, fiind concordante considerentele hotărârilor cu soluțiile pronunțate în cauză, astfel încât, dispozițiile art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, privind eroarea gravă de fapt, nu-și găsesc aplicabilitatea.
Constatând că, în cauză, nu este incident niciun alt caz de casare ce ar putea fi luat în considerare din oficiu, în baza art.385/15 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefundat, recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva deciziei penale nr.323/A/18 mai 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală în dosarul nr-, privind pe inculpatul.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.A-10.11.2009
Dact.EA-16.11.2009/2ex
II.P - Jud.
Asupra cauzei de față / deliberând asupra apelului / recursului declarat împotriva. constată următoarele
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Pronunțată în ședința nepublică de la 21 Octombrie 2009
Președinte,
- -
Grefier,
- -
29 Octombrie 2009
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Anca Alexandrescu, Viorica Costiniu
