Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 1572/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
Dosar nr-
2301/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
Decizia penală nr. 1572/
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu
JUDECĂTOR 3: Magdalena
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr. 505/A/26.VIII.2009 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.034.546/06.XI.2009, aflată la fila 15, lipsind intimații-părți civile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că starea de arest a recurentului-inculpat, menținută prin Încheierea de ședință din data de 16.2009, va înceta pe data de 14.XII.2009, după care;
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului-inculpat, invocând cazul de casare prevăzut de art. 3859pct. 14 Cod procedură penală, arată că pedeapsa rezultantă este mult prea aspră în raport cu conduita procesuală a inculpatului, care a recunoscut și regretat săvârșirea infracțiunii, a înțeles gravitatea acesteia și a fost de acord cu despăgubirea părților civile, astfel că și o pedeapsă mai blândă este îndestulătoare pentru a-l determina să nu mai comită fapte penale, considerent pentru care solicită admiterea recursului, casarea, în parte, a hotărârilor penale și, pe fond, reducerea cuantumului pedepsei cu închisoarea.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că pedeapsa de 8 ani închisoare este judicios individualizată, având în vedere faptul că inculpatul a comis două infracțiuni de furt calificat, în starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a și b Cod penal, în condițiile în care pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare, aplicată anterior, s-a dovedit insuficientă.
Recurentul-inculpat, personal, este de acord cu concluziile puse de apărătorul din oficiu.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 439/19.06.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B - Secția penală în dosarul nr-, s-a dispus, în temeiul art. 61 alin. 1 teza a-II-a Cod penal, revocarea beneficiului liberării condiționate a inculpatului din executarea pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 624/26.06.2003 a Tribunalului București - Secția I Penală în dosarul nr. 468/2003, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 5637/03.12.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, constatându-se că a rămas un rest de pedeapsă neexecutat de 1.082 de zile închisoare.
În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, a unei infracțiuni de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a și b Cod penal (faptă săvârșită la data de 28.01.2009 - pct. 1 din rechizitoriu).
Conform art. 61 alin. 1 teza a-III-a Cod penal, a fost contopit restul de 1.082 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 624/26.06.2003 a Tribunalului București - Secția I Penală cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată în cauză, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsă de 8 ani închisoare, pentru săvârșirea, în stare de recidivă postcondamnatorie și postexecutorie, a unei infracțiuni de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c Cod penal, cu aplic. art. 37 alin. 1 lit. a și b Cod penal. (faptă săvârșită la data de 29.01.2009 - pct. 2 din rechizitoriu).
Conform art. 61 alin. 1 teza a-III-a Cod penal, a fost contopit restul de 1.082 de zile rămas neexecutat din pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 624/26.06.2003 a Tribunalului București - Secția I Penală cu pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată în cauză, stabilindu-se ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.
În baza art. 34 alin. 1 lit. b raportat la art. 33 lit. a Cod penal, au fost contopite cele două pedepse, de 5 ani închisoare și 8 ani închisoare, stabilite în cauză și s-a aplicat inculpatului o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare.
Potrivit art. 71 Cod penal raportat la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, au fost interzise inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Conform art. 88 alin. 1 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă a inculpatului de la data de 05.02.2009 la zi.
Potrivit art. 350 alin. 1 Cod procedură penală, a fost menținută starea de arest a inculpatului.
În baza art. 14 și art. 15 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplic. art. 998.civ. a fost respinsă, ca neîntemeiată, acțiunea civilă formulată de partea civilă.
În baza art. 14 și art. 15 Cod procedură penală raportat la art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplic. art. 998.civ. a fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă ROMÂNIA și obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 9.760 de lei reprezentând despăgubiri materiale.
Potrivit art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 800 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Conform art. 193 alin. 1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata către partea civilă a sumei de 233 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
În baza art. 193 Cod procedură penală, s-a luat act că partea civilă ROMÂNIA nu a solicitat cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele:
1. În data de 28.01.2009, în jurul orelor 12.00-13.00, profitând de neatenția părții civile, angajată a România, inculpatul a sustras din magazinul situat pe Calea nr. 231 din sectorul 2 B, un telefon mobil marca Nokia 6500 în valoare de 949 de lei, proprietatea părții civile România
Această situație de fapt a rezultat din coroborarea următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă fotografică, procesele-verbale de recunoaștere din fotografii și din grup a inculpatului de către partea civilă și martorii și, declarațiile părții civile, precum și declarația inculpatului, care, fiind audiat atât în cursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea descrisă în rechizitoriu.
În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului constând în aceea că, în data de 28.01.2009, în jurul orelor 12.00-13.00, profitând de neatenția părții civile, angajată a România, a sustras din magazinul aparținând societății comerciale menționate un telefon mobil marca Nokia 6500 în valoare de 949 de lei, proprietatea părții civile România, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin. 1 - art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicate pentru comiterea acestei infracțiuni, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul ridicat de pericol social al faptei comise, circumstanțele personale ale inculpatului și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei - într-un loc public. Astfel, pe de o parte, instanța a avut în vedere gradul ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate - patrimoniul persoanei și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori - iar, pe de altă parte, faptul că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând comiterea faptei și împrejurările în care aceasta s-a produs, deși inițial a negat săvârșirea infracțiunii.
2. În data de 29.01.2009, în jurul orelor 19.00, aflându-se în același magazin, prin folosirea unor acte de violență fizică exercitate asupra aceleiași vânzătoare, partea civilă, inculpatul a deposedat-o pe aceasta de o cutie care conținea cartele telefonice reîncărcabile în valoare de 8.811 lei, proprietatea părții civile România
Această situație de fapt a fost reținută de instanță pe baza următoarelor mijloace de probă: procesul-verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșă fotografică, procesele-verbale de recunoaștere din fotografii și din grup a inculpatului de către partea civilă și martorii și, depozițiile martorei, declarațiile părții civile, precum și declarațiile inculpatului care, audiat fiind atât în cursul urmăririi penale, cât și în timpul cercetării judecătorești, a recunoscut săvârșirea faptei în modalitatea descrisă în rechizitoriu, precizând faptul că, în data de 29.01.2009, a bruscat-o pe vânzătoare și a sustras o cutie în care se aflau mai multe cartele valorice reîncărcabile.
În drept, instanța a apreciat că fapta inculpatului constând în aceea că, în data de 29.01.2009, în jurul orelor 19.00, aflându-se în magazinul, prin folosirea unor acte de violență fizică exercitate asupra părții civile, a deposedat-o pe aceasta de o cutie care conținea cartele telefonice reîncărcabile în valoare de 8.811 lei, proprietatea părții civile România, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicate pentru săvârșirea acestei infracțiuni, instanța a avut în vedere dispozițiile art. 52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei comise, circumstanțele personale ale inculpatului și circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei - în timpul nopții, într-un loc public, asupra unei femei. Astfel, pe de o parte, instanța a avut în vedere gradul deosebit de ridicat de pericol social al faptei concretizat în valorile sociale care au fost vătămate - nu atât patrimoniul persoanei, cât mai ales integritatea fizică și psihică a părții civile, precum și relațiile sociale care se formează în jurul acestor valori, iar, pe de altă parte, faptul că inculpatul a manifestat o atitudine sinceră, recunoscând săvârșirea faptei și a modalității sale de comitere.
Având în vedere că faptele penale pentru care inculpatul a fost cercetat în prezenta cauză au fost săvârșite după considerarea ca executată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicată acestuia prin sentința penală nr. 674/03.05.2004 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B în dosarul nr. 2749/2004, definitivă prin decizia penală nr. 773/24.06.2004 a Tribunalului București - Secția I penală, instanța a reținut că în cauză sunt incidente prevederile art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal referitoare la recidiva postexecutorie și, în consecință, la aplicarea pedepselor pentru săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, a dat eficiență juridică dispozițiilor art. 39 alin. 4 Cod penal.
Totodată, instanța a reținut că prin sentința penală nr. 624/26.06.2003 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr. 468/2003, definitivă prin decizia penală nr. 5637/03.12.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 7 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, începând executarea pedepsei la data de 07.12.2002 și fiind liberat condiționat, prin sentința penală nr. 1463/2007 a Tribunalului București, la data de 20.06.2007, cu un rest rămas neexecutat de 1.082 de zile închisoare. Având în vedere că pedeapsa de 7 ani și 6 luni închisoare se consideră executată la data de 07.06.2010, iar inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost cercetat în prezenta cauză la datele de 28.01.2009 și 29.01.2009, pe durata liberării condiționate din executarea acesteia, instanța a reținut incidența în cauză a prevederilor art. 61 alin. 1 Cod penal și art. 37 alin. 1 lit. a Cod penal referitoare la recidiva postcondamnatorie, făcând aplicarea regimului juridic sancționatoriu reglementat de art. 61 alin. 1 teza a-II-a și teza a-III-a Cod penal, ca dispoziție legală specială, derogatorie de la regimul juridic general aplicabil recidivei postcondamnatorii.
Cu privire la pedepsele accesorii aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere atât dispozițiile cuprinse în art. 71 și 64 Cod penal, cât și prevederile Convenției Europene a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, a Protocoalelor adiționale la Convenție și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile art. 11 alin. 2 și art. 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, raportat la cauzele Calmanovici României (hotărârea din 1 iulie 2008) și Hirst Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), cauze în care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă art. 3 din Primul Protocol adițional, instanța nu a aplicat în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal, ci a analizat în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
Totodată, față de jurisprudența Curții Europene în materie, instanța a avut în vedere și decizia nr. LXXIV (74) pronunțată în data de 5.11.2007 de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că "dispozițiile art. 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal"
Astfel, în raport de natura faptelor săvârșite, instanța a apreciat că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată față de scopul limitării exercițiului acestui drept, motiv pentru care, în baza art. 71 Cod penal raportat la art. 3 din Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, respectiv dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și dreptul de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că, potrivit art. 14, art. 15, art. 24 alin. 2 și art. 76 Cod procedură penală, prin declarațiile date în cursul urmăririi penale, partea civilă s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 900 de lei, cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând contravaloarea telefonului mobil marca Nokia 6500 sustras de inculpat la data de 28.01.2009.
Având în vedere că telefonul mobil marca Nokia 6500 sustras de inculpat la data de 28.01.2009 este în proprietatea părții civile România, iar nu în proprietatea părții civile, instanța a constatat că pretențiile acestei din urmă părți civile sunt nefondate, întrucât patrimoniul său nu a fost diminuat în urma săvârșirii infracțiunii de furt calificat de către inculpat.
Constatând că sunt îndeplinite în cauză condițiile răspunderii civile delictuale, instanța, în baza art. 14, art. 15 și art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, cu aplic. art. 998.civ. a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă ROMÂNIA și a obligat inculpatul la plata către aceasta a sumei de 9.760 de lei reprezentând despăgubiri materiale.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie și solicitând reindividualizarea pedepselor ce i-au fost aplicate, ținând seama de circumstanțele sale personale și circumstanțele reale ale comiterii faptei.
Prin decizia penală nr. 505/A/26.08.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală, a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, în temeiul art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a acestuia, iar, în baza art. 88 Cod penal, s-a dedus perioada reținerii și arestării preventive de la 5.02.2009 la zi.
A fost obligat apelantul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a constatat că instanța de fond a reținut în mod corect situația de fapt, pe baza materialului probator administrat în cauză, din care rezultă fără putință de tăgadă vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a dispus condamnarea.
De asemenea, s-a reținut că instanța de fond a efectuat o individualizare corectă a pedepselor aplicate, conform dispozițiilor art. 72 Cod penal, având în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, care este recidivist, dând dovadă de perseverență infracțională.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticându-le pe motive de netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepselor ce i-au fost aplicate, invocând în drept cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală.
S-a arătat în motivarea orală a recursului că pedepsele stabilite de instanța de fond și menținute de tribunal sunt prea mari în raport cu circumstanțele personale ale inculpatului și circumstanțele reale ale comiterii faptei, solicitându-se de către recurent reindividualizarea acestora și aplicarea unor sancțiuni penale mai ușoare, având în vedere atitudinea sa procesuală sinceră și cooperantă, precum și disponibilitatea de a achita părții civile despăgubirile solicitate.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivului de recurs invocat - în cadrul cazului de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală - cât și din oficiu - potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală - apreciază sentința pronunțată de instanța de fond și decizia dată în apel ca fiind legale și temeinice și ca nefondat recursul declarat de inculpat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Astfel, Curtea constată că în cauză s-a făcut o analiză judicioasă a probelor și o interpretare corespunzătoare a acestora, reținându-se în mod corect atât situația de fapt, cât și vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptelor penale săvârșite de acesta.
Și în ceea ce privește proporționalizarea pedepselor aplicate inculpatului, Curtea apreciază că s-a făcut o corectă individualizare, ținându-se seama de toate criteriile generale prevăzute de art. 72 alin. 1 Cod penal. Astfel, față de circumstanțele reale ale comiterii faptelor (într-un loc public, în timpul nopții, prin violență) și circumstanțele personale ale inculpatului, Curtea constată că au fost aplicate pedepse corect individualizate, orientate spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunile săvârșite.
Sub aspectul datelor ce caracterizează persoana inculpatului, este de precizat că, deși a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, recunoscând comiterea faptelor atât în cursul urmăririi penale, cât și în faza cercetării judecătorești, acesta nu se află la primul conflict cu legea penală, infracțiunile pentru care a fost condamnat în prezenta cauză fiind săvârșite atât în stare de recidivă mare postcondamnatorie, în raport cu sentința penală nr. 624/26.06.2003 a Tribunalului București - Secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 5637/3.12.2003 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cât și în stare de recidivă mare postexecutorie, față de sentința penală nr. 674/3.05.2004 a Judecătoriei Sectorului 2 B, definitivă prin decizia penală nr. 773/24.06.2004 a Tribunalului București - Secția I penală, prin cele două hotărâri menționate fiind aplicate inculpatului pedepse cu închisoarea tot pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și tâlhărie, aspect ce denotă perseverența sa infracțională și specializarea în comiterea unor infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului.
Toate aceste împrejurări reliefează un grad ridicat de pericol social al faptelor și de periculozitate a inculpatului, astfel încât Curtea apreciază că aplicarea unor pedepse mai ușoare ar fi insuficientă pentru a asigura reeducarea acestuia și realizarea scopului preventiv educativ prevăzut de art. 52 Cod penal.
În ceea ce privește disponibilitatea exprimată de recurent de a achita despăgubirile solicitate de partea civilă, Curtea arată că, până la finalizarea procesului penal, inculpatul nu a depus nici o stăruință pentru repararea pagubei pricinuite, chiar prin acoperirea parțială a prejudiciului, astfel încât nu pot fi incidente în cauză dispozițiile art. 74 alin. 1 lit. b) Cod penal.
Constatând că nu este incident, pentru motivele anterior arătate, nici cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 punctul 14 Cod procedură penală și nici vreun alt caz de casare care, potrivit art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, să poată fi luat în considerare din oficiu, Curtea, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b) Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat, apreciind hotărârile pronunțate de instanța de fond și cea de apel ca fiind legale și temeinice.
În temeiul art. 38517alin. 4 raportat la art. 383 alin. 2 Cod procedură penală, Curtea va deduce prevenția inculpatului de la 5.02.2009 la zi.
Având în vedere că recurentul inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul-inculpat - împotriva Deciziei penale nr. 505/A/26.VIII.2009 Tribunalului București - Secția a II-a penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 38517, alin. 4, Cod procedură penală, raportat la art. 383, alin. 2, Cod procedură penală, deduce reținerea și arestarea preventivă începând cu data de 5.II.2009 la zi.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei - onorariul apărătorului din oficiu - va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 6.XI.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red./Dact. /13.11.2009
Ex.2
Red.-- II.
Red. -Jud.sect.2
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Daniela Panioglu, Magdalena
