Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 168/2009. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 168/ Dosar nr-
Ședință publică din 11 martie 2009
Completul de judecată compus din
PREȘEDINTE: Mihaela Alexandru JUDECĂTOR 2: Simona Franguloiu
- - - JUDECĂTOR 3: Aurelia Munteanu
- - - judecător
- - - grefier
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public,
- procuror în cadrul
Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 275/A din data de 16 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Brașov în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art. 304 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată, au fost înregistrate prin mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat.
Procedură îndeplinită.
Recurentul inculpat declară că înțelege să își retragă recursul formulat în cauză.
Avocat solicită a se lua act de manifestarea de voință a inculpatului în sensul că își retrage recursul declarat în cauză.
Reprezentantul parchetului de asemenea solicită a se lua act de declarația inculpatului în sensul că înțelege să își retragă recursul formulat în cauză.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față,
Constată că, prin sentința penală nr. 1380/S din 19 octombrie 2008 Judecătoria Brașova admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de reprezentantul Ministerului Public și în baza art. 334. pr.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.g, i pen în infracțiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin. 1 lit.g, i pen. și violare de domiciliu prev. de art. 192 alin. 1, 2. pen. cu aplicarea art. 33 lit.a pen.
A dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.g, i pe. și la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu prev. de art. 192 alin.1, 2. pen. constatând că infracțiunile deduse judecății sunt concurente cu infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 961/23.05.2007 a Judecătoriei Brașov, definitivă la data de 12.12.2007.
În baza art. 36 alin.1 pen. raportat la art. 33 lit.a, art. 34 lit.b pen. a contopit pedepsele stabilite prin prezenta cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 961/2007 a Judecătoriei Brașov la care s-a adăugat un spor de 6 luni închisoare, astfel că în final inculpatul va executa 5 ani și 6 luni închisoare.
Împotriva hotărârii a declarat apel inculpatul solicitând desființarea hotărârii primei instanțe și în cadrul rejudecării schimbarea încadrării juridice a faptei din două infracțiuni: una de furt calificat și una de violare de domiciliu într-o singură infracțiune de furt calificat susținând că infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită în infracțiunea de furt cu reținerea săvârșirii faptei prin efracție.
Prin decizia penală nr. 275/A din 16 decembrie 2008 Tribunalul Brașova admis apelul declarat de inculpat, a desființat hotărârea primei instanțe sub aspectul soluției date laturii penale și rejudecând a respins cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de parchet.
În baza art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.g, i pen. a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
A constatat că infracțiunea dedusă judecății este concurentă cu infracțiunea de tâlhărie pentru care inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare prin sentința penală nr. 961/2007 a Judecătoriei Brașov.
În baza art. 36 alin.1 raportat la art. 33 lit.a, art. 34 lit.b pen. a contopit pedeapsa stabilită mai sus cu pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 961/2007 a Judecătoriei Brașov și a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare.
Împotriva deciziei a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
La termenul de judecată din data de 11 martie 2009 inculpatul a declarat că nu mai insistă în soluționarea căii de atac exercitate, retrăgând-
În consecință, conform art. 3854alin.2 rap. la art. 369 alin.1 Cpp. Curtea de Apel va lua act de retragerea recursului inculpatului, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare.
Văzând și disp. art. 189, art. 192 alin. 2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Ia act de retragerea recursului formulat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 275/A/16.12.2008, pronunțată de Tribunalul Brașov.
Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 200 lei, se suportă din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, se plătește Baroului B și se include în cheltuielile judiciare avansate de stat.
Obligă recurentul să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare avansate de acesta.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. MA/ 12.03.2009
Dact.BD/12.03.2009
Jud. fond
Jud. apel /
- 3 exemplare -
Președinte:Mihaela AlexandruJudecători:Mihaela Alexandru, Simona Franguloiu, Aurelia Munteanu