Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 209 - 208 -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIE PENALĂ Nr. 206

Ședința publică de la 10 Martie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon

- - - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu

- - - judecător

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror.

.

Pe rol, soluționarea recursului formulat de partea civilă C, împotriva deciziei penale nr. 23 de la 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul cu nr-, privind pe intimatul - inculpat.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul - parte civilă C și avocat desemnat din oficiu, reprezentând pe intimatul - inculpat, lipsă, aflat în stare de libertate.

Procedura legal îndeplinită.

S-a efectuat referatul oral al cauzei de grefierul de ședință, după care, constatându-se dosarul în stare de judecată, instanța de control judiciar a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor, asupra recursului de față.

Recurentul - parte civilă, având cuvântul, solicită admiterea recursului și extinderea procesului penal cu privire la alte persoane, iar în ceea ce privește pe inculpatul - intimat, se critică faptul că, față de acesta, pedeapsa a fost greșit individualizată, în sensul că acestuia trebuia să i se aplice o pedeapsă privativă de libertate.

Cu privire la latura civilă, solicită restituirea cazanului sau a contravalorii acestuia, respectiv 3.000 lei.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea recursului, ca nefondat, cu motivarea că, față de ceilalți presupuși participanți, s-a dispus o soluție de netrimitere în judecată în raport de care partea civilă nu a formulat plângere, iar în ceea ce privește individualizarea pedepsei pentru intimatul - inculpat, aceasta este temeinică și legală, în condițiile în care nu s-au aplicat pedepse în afara limitelor legale, iar la proporționalizarea și la suspendarea executării ei, s-au avut în vedere toate criteriile prev. de art. 72 Cod Penal, inclusiv împrejurarea că paguba nu a fost recuperată.

Avocat, având cuvântul pentru intimatul - inculpat, solicită respingerea recursului ca nefondat, având în vedere că acesta nu are antecedente penale și și-a manifestat dorința de a desdăuna pe partea civilă.

Dezbaterile fiind închise;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 202/12 decembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 lit. g, i cu Cod Penal aplicarea art.74-76.

Cod Penal

În baza dispozițiilor art. 71 alin. 1 Cod Penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. a și b

Cod Penal

Potrivit art. 81 Cod Penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni, conform art. 82 și Cod Penal, în temeiul art. 71 alin. 5 Cod Penal, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

Potrivit art. 359 Cod Penal, s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83

Cod Penal

S-a admis acțiunea civilă și a fost obligat pârâtul să restituie părții vătămate un din A de fabricat Ť. cu capacitatea de 200 litri sau C/val. lui, 2.500 lei.

În baza dispozițiilor art. 191 alin. 1 C.P.P. a fost obligat inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei onorariu apărător oficiu.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, în noaptea de 05/06 octombrie 2006, inculpatul a mers împreună cu martorul la domiciliul părții vătămate C, de unde a sustras un de fabricat Ť. pe care, ulterior, la valorificat în orașul C - cartier Celei, cu suma de 380 lei.

S-a mai reținut și faptul că, în urmă cu 6 ani partea vătămată Caa vut relații de concubinaj cu mama inculpatului, în prezent fiind despărțiți.

La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, instanța de fond a ținut seama de pericolul social al faptei, de persoana inculpatului, de lipsa antecedentelor penale cât și de împrejurarea că inculpatul a avut o poziție procesuală sinceră, recunoscând și regretând fapta.

În raport de aceste circumstanțe, prima instanță a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea orientată sub minimul textului incriminator, cu suspendarea condiționată a executării acestei pedepse, conform art.81 și 82.

Cod Penal

Sub aspectul laturii civile, instanța de fond l-a obligat pe inculpat să restituie părții vătămate un de A de fabricat Ť. sau contravaloarea acestuia de 2.500 lei.

Împotriva acestei sentințe, a formulat apel apelantul parte vătămată C criticând sentința ca netemeinică și nelegală sub aspectul laturii penale cât și a celei civile în sensul că instanța a scos din cauză doi din cei trei infractori care au participat la furtul respectiv, iar prejudiciul nu ia fost achitat.

Prin decizia penală nr. 23 din 30 ianuarie 2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Olta respins ca nefondat apelul declarat de partea vătămată și l-a obligat pe acesta la plata sumei de 25 lei reprezentând cheltuielile judiciare către stat, suma de 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, urmând a fi avansată din fondul Ministerului Justiție, către Baroul d e Avocați

Pentru a pronunța această soluție, instanța de prim control judiciar a constatat în esență că, rimul p. motiv de apel invocat - în sensul că instanța de fond "a scos din cauză doi din cei trei infractori care au participat la furtul respectiv și anume și " - este neîntemeiat, constatându-se că Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, prin rechizitoriul din 10 iunie 2007, a apreciat că, în sarcina acestor două persoane menționate anterior, nu se poate reține comiterea infracțiunii prev. și ped. de art. 26 rap. la art. 208 - 209 lit. g și i Cod Penal, având în vedere că aceștia au avut reprezentarea că inculpatul are acordul părții vătămate de a valorifica cazanul de Ť.

În acest sens, Parchetul de pe lângă Judecătoria Corabia, în baza dispozițiilor art. 228 alin 6 și art. 10 lit. d C.P.P. a dispus în mod corect neînceperea urmăririi penale față de cele două persoane mai sus arătate, iar apelantul parte vătămată avea posibilitatea ca, împotriva acestei soluții de neîncepere a urmăririi penală, să formuleze plângere în condițiile prev. de art. 2781

C.P.P.

De asemenea, cu privire la cel de-al doilea motiv de apel susținut de partea civilă - în sensul că prejudiciul nu a fost recuperat - instanța de prim control judiciar a apreciat că nu poate fi reformată sentința instanței de fond, atâta timp cât, prin sentința penală atacată, inculpatul a fost obligat să restituie părții vătămate bunul sustras sau contravaloarea acestuia, apelantul având în acest sens posibilitatea ca, după rămânerea definitivă a sentinței penale, să pună în executare această hotărâre și să-și valorifice pretențiile.

Împotriva acestor hotărâri date de instanțele de fond și de apel, a declarat recurs partea civilă C, criticându-le pentru netemeinicie și nelegalitate, susținând în esență aceleași motive ca și în cererea de apel, în sensul că au fost în mod nejustificat scoși din cauză doi din cei trei infractori care au participat la furtul reclamat în plângere, iar prejudiciul nu ia fost achitat până în prezent. Totodată, a arătat că instanțele de fond și de apel nu au respectat legislația în vigoare, codul penal și de procedură penală, cu privire la pedeapsa aplicată inculpatului.

Recursul este nefondat și va fi respins, cu următoarea motivare:

În ceea ce privește critica necondamnării și a altor posibili participanți, Curtea reține că, potrivit art. 317 C.P.P. judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și persoana la care se referă extinderea.

Se constată însă că, pe parcursul cercetării judecătorești, la instanța de fond, partea vătămată nu a solicitat, pentru a fi pusă în discuție, extinderea procesului penal și cu privire la alte persoane și nici nu a formulat plângere împotriva soluției de netrimitere în judecată a posibililor participanți la comiterea faptei de furt, în afara inculpatului - intimat, astfel că, în mod legal instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la fapta și la persoana trimisă în judecată.

De altfel, nici în apel, cale devolutivă, partea civilă nu a solicitat extinderea procesului penal, ci doar a criticat necondamnarea altor persoane, critică pe care o reiterează și în prezent și care este neîntemeiată, pentru motivele arătate.

Cât privește critica referitoare la greșita individualizare a pedepsei și aceasta este nefondată, deoarece, potrivit art. 72 și art. 81 Cod Penal, la individualizarea și proporționalizarea pedepsei, se ține seama nu numai de împrejurări defavorabile inculpatului - neacoperirea prejudiciului, ci și de cele care îi sunt favorabile, cum ar fi poziția sa sinceră și de regret cu privire la fapta comisă, datele pozitive ce caracterizează persoana sa, existența sau inexistența unor antecedente penale și natura acestora.

Cum inculpatul, persoană tânără, a recunoscut și regretat fapta, că anterior nu a mai fost condamnat, că și-a manifestat dispoziția de a desdăuna pe partea vătămată și, ținându-se seama de relațiile bune care existaseră anterior între părți, se apreciază că aplicarea unei pedepse cu închisoarea, orientată sub minimul special, și suspendarea executării ei, sunt de natură să asigure scopul preventiv și educativ al acesteia, potrivit art. 52

În raport de latura civilă, care vizează majorarea cuantumului despăgubirilor, instanța constată că ea nu se încadrează în nici unul din motivele de casare expres și limitativ prevăzute de ar. 3859C.P.P. urmând a fi respinsă ca atare, în condițiile în care se reține și că, până la citirea actului de sesizare, recurentul - parte civilă a solicitat despăgubiri totale, în valoare de doar 2.500 lei, pretenții pe care și le-a majorat ulterior, fără să facă vreo dovadă în sensul celor solicitate.

Cu motivarea reținută, neexistând motivele de casare prevăzute de art. 3859pct. 14 și 18 și C.P.P. neconstându-se din oficiu motive de fapt și de drept care să impună casarea hotărârilor, în baza art. 38515alin. 1 pct. 1 lit. b C.P.P. recursul va fi respins, ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 C.P.P.;

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă C, împotriva deciziei penale nr. 23 de la 30 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul O l t, în dosarul cu nr-, privind pe intimatul - inculpat.

Obligă recurentul - parte civilă la 120 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, 100 lei onorariu apărător oficiu către Baroul Dolj, ce va fi avansat prin Curtea de APEL CRAIOVA.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 10 Martie 2008

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red. Jud. -

Jud. recurs:

.

Dact. 2 ex./ 19 Martie 2008

-10 martie 2008 -

- Adm.. Publice C, va încasa de la recurentul-parte vătămată suma de 145 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului;

- Adm.. Publice C, va încasa de la intimatul-inculpat suma de 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:George Ciobanu
Judecători:George Ciobanu, Doru Filimon, Valentina Trifănescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 206/2008. Curtea de Apel Craiova