Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

-Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ N 217/R/2008

Ședința publică din 17 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței

JUDECĂTOR 2: Soane Laura

JUDECĂTOR 3: Pătrăuș Mihaela

Procuror: - -

Grefier:

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul, din Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 271/A din 14 decembrie 2007 Tribunalului Satu -

La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de av., în baza împuternicirii avocațiale nr. 13/06.03.2008 emisă de Baroul Bihor, lipsind părțile civile intimate și.

Procedura de citare nu este îndeplinită cu intimatul - parte civilă.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței că procedura de citare nu este îndeplinită cu intimatul la adresa din S M, P-ța -, întrucât pe dovada de îndeplinire a procedurii de citare se menționează "adresă incompletă", iar intimatul a depus în 16.04.2008 o precizare, după care:

Instanța, față de cererea depusă de intimatul în 16.04.208, apreciază că procedura de citare este îndeplinită cu acesta.

Inculpatul recurent insistă să i se ia o nouă declarație.

Procurorul, apreciază inadmisibilă luarea unei noi declarații, aceasta fiind o chestiune de probațiune inutilă cauzei, văzând și declarația anterioară a inculpatului.

Față de împrejurarea că inculpatul a fost audiat la instanța de fond și în apel, chiar și la instanța de recurs, instanța constatând că nu sunt îndeplinite condițiile art. 385/14 alin. 1 ind. 1 Cod Procedură Penală, respinge cererea inculpatului de luarea a unei noi declarații.

Apărătorul inculpatului recurent susține recursul și, în temeiul art. 385 ind. 15 lit. d Cod Procedură Penală, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 271/A din 14 decembrie 2007 Tribunalului Satu -M și a sentinței penale nr. 1096/2007 a Judecătoriei Satu - Solicită redozarea pedepsei aplicate inculpatului prin aplicarea unei pedepse mai mici față de circumstanțele concrete ale săvârșirii faptei, ținând cont și de situația personală a acestuia care este unic îngrijitor al familiei.

Procurorul solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinice. Arată că pedeapsa aplicată de 2 ani și 8 luni este temeinică și legală și nu se impune reducerea acesteia, cu atât mai mult cu cât inculpatul este recidivist, a furat din locuință, infracțiune care are un grad de pericol ridicat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că în prima declarație dată în ziua furtului a declarat ce a vrut anchetatorul și i-a spus acestuia că concubina sa împreună cu copilul a fost sechestrată 13 zile. Consideră că trebuie avute în vedere circumstanțele atenuante, faptul că a declarat imediat unde sunt lucrurile iar persoane cu mai multe furturi au primit pedepse mai mici. Solicită rejudecarea cauzei.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1096/15.06.2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare în dosar nr-, n baza art. 208 al. 1,209 al. 1 lit. i pen. cu aplicarea art. 37 lit.b pen. și art. 74,76 lit. c pen. a fost condamnat inculpatul, CNP. -, fiul lui și, născut la 17.04.1971 în com. jud. S M, cetățean român, studii 10 clase + școala profesională, taximetrist, necăsătorit, are 1 copil minor, recidivist, stagiul militar satisfăcut,. în S M, str. - C -.16/18, în prezent arestat în Penitenciarul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de:

- 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 71.pen.s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b pen. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350.pr.pen.s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu 29.03.2007 până la zi.

În baza art. 14, 346.pr.pen. și art. 998.civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile.în S M- A suma de 450 lei despăgubiri civile.

În baza art. 189.pr.pen. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați S M, a sumei de 100 lei reprezentând, onorariul cuvenit avocatului din oficiu, conform delegației nr. 1222/2007.

În baza art. 191 al. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că, în dimineața zilei de 2.03.2007, în jurul orelor 10,00, inculpatul s-a deplasat în P-ța - cu intenția de a sustrage bunuri.

Ajuns în P-ța - inculpatul a intrat în scara blocului 3/7 având o șurubelniță asupra sa și s-a oprit la etajul 3, unde a sunat la ușa unui apartament ales la întâmplare, a forțat ușa de acces și a pătruns în interior de unde a sustras mai multe bunuri aparținând părții vătămate (un televizor marca, Sony", un -player marca, Philips", o unitate centrală de calculator, un monitor cu tastatură, o combină muzicală,Samsung", un aspirator și suma de 100 eur0), cauzând un prejudiciu în valoare totală de 3.300 lei.

Prejudiciul cauzat părții vătămate a fost recuperat integral, astfel că nu s-au formulat pretenții civile în cauză.

Inculpatul i-a cerut vânzătoarei de la chioșcul, " din fața blocului să-i comande un taxi.

După câteva minute a sosit o mașină având firma, " condusă de martorul care la cererea inculpatului, l-a ajutat să transporte bunurile în autoturism, spunându-i că se mută.

În timp ce circula spre stația, inculpatul i-a spus martorului să oprească autoturismul unde în spate, deoarece el va lipsi aproximativ 1 oră deoarece trebuie să meargă să ia cheile de la noua locuință pentru a duce bunurile.

Inculpatul s-a deplasat spre centrul orașului unde s-a întâlnit cu numitul căruia i-a vândut televizorul sustras marca, Sony" cu suma de 450 RON, ce a fost ridicat ulterior de organele de poliție și predat părții vătămate.

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 450 RON.

Bunurile sustrase au fost depozitate în locuința numitului -, de unde au fost ridicate de poliție și predate părții vătămate.

Situația de fapt astfel reținută se confirmă cu materialul de urmărire penală constând în proces verbal de consemnare a plângerii, proces verbal de cercetare la fața locului, declarația părții vătămate, declarația inculpatului, dovezile de predare a bunurilor sustrase, dovezile de ridicare a bunurilor sustrase, declarații martori, proces verbal de prezentare pentru recunoaștere, planșă fotografică, ordonanță de reținere, referat cu propunere de punere în mișcare a acțiunii penale, ordonanță de punere în mișcare a acțiunii penale, încheiere de luare a măsurii arestării preventive, mandat de arestare preventivă, proces verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, precum și cu probele administrate în faza cercetării judecătorești constând în declarația părții civile, declarația inculpatului și a martorului.

Inculpatul atât în faza de urmărire penală cât și în faza cercetării judecătorești a recunoscut și regretat sincer săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.

În drept fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art. 208 alin. 1 cod penal, 209 alin. 1 lit. i cod penal.

La individualizarea pedepsei, urmează ca instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 cod penal, de pericol social destul de ridicat al faptei inculpatului, de împrejurările și modalitățile concrete de săvârșire a acesteia, de circumstanțele atenuante ce intervin în favoarea inculpatului, de comportarea și poziția procesuală a inculpatului raportat la atitudinea sinceră de recunoaștere a săvârșirii faptei, astfel că instanța de fond a făcut aplicarea prevederilor art. 74, 76 lit. c pen. și i-a aplicat inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită.

Față de inculpat au fost aplicabile prevederile art. 37 lit. b cod penal, raportat la condamnarea de 1 an și 5 luni închisoare aplicată acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 293 alin. 1 cod penal, art. 70 pct. 1 din Legea 243/2001, prin sentința penală 1819/2004 a Judecătoriei Arad, liberat la 12.04.2006, rămas de executat 124 zile, inculpatul săvârșind fapta în stare de recidivă post executorie.

Potrivit art. 71.pen. condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b cod penal, pe durata executării pedepsei.

Potrivit art. 350 alin. 1 cod proc. penală instanța are obligația ca, prin hotărâre, să se pronunțe asupra luării, menținerii sau revocării măsurii arestării preventive a inculpatului, astfel ținând cont de faptul că față de inculpat s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea nr. 32/30.03.2007 a Judecătoriei Satu M și a fost menținută și în cursul judecății potrivit art. 160 ind. b cod proc. penală, urmează ca instanța să mențină și prin hotărâre măsura arestării preventive luată față de inculpat.

In cauză partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 450 lei reprezentând contravaloarea bunurilor achiziționate de la inculpat ca urmare a sustragerii acestora și care au fost ulterior ridicate de la inculpat, astfel că aceste pretenții au fost dovedite, de asemenea, potrivit art. 998.civil există un prejudiciu în cauză, o faptă ilicită și există și vinovăția inculpatului, motiv pentru care instanța de fond l-a obligat pe inculpat la recuperarea pagubei create părții civile.

În cauză inculpatul a beneficiat de asistență juridică din oficiu, fiind asistat de către avocat, drept pentru care având în vedre prev. art. 189 cod proc. penală s-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției a onorariului avocatului din oficiu, către Baroul Satu Mare.

Potrivit art. 191 alin. 1 cod proc. penală în caz de condamnare inculpatul va suporta cheltuielile judiciare avansate de către stat.

Față de cele de mai sus instanța de fond a reținut vinovăția inculpatului cu privire la săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată prin actul de sesizare al instanței și în baza art. 208 al. 1,209 al. 1 lit. i cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b cod penal, și art. 74,76 lit. c cod penal, l-a condamnat pe inculpatul, CNP. -, fiul lui și, născut la 17.04.1971 în com. jud. S M, cetățean român, studii 10 clase + școala profesională, taximetrist, necăsătorit, are 1 copil minor, recidivist, stagiul militar satisfăcut,. în S M, str. - C -.16/18, în prezent arestat în Penitenciarul Satu Mare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, la pedeapsa de;

- 2 ani și 8 luni închisoare.

În baza art. 71 cod penal, s-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a și b cod penal. pe durata executării pedepsei.

În baza art. 350 cod proc. penală s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive începând cu 29.03.2007 până la zi.

În baza art. 14, 346 Cod proc. penală. și art. 998 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părții civile.în S M- A suma de 450 lei despăgubiri civile.

În baza art. 189 Cod proc. penală. s-a dispus virarea din contul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați S M, a sumei de 100 lei reprezentând, onorariul cuvenit avocatului din oficiu, conform delegației nr. 1222/2007.

În baza art. 191 al. 1 cod proc. penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Impotriva acestei hotarari in termen legal a declarat apel inculpatul apelant, solicitand admiterea lui si redozarea pedepsei aplicate pe care o considera prea in raport de conditiile concrete ale savarsirii faptei, de mobilul acesteia, faptul ca a fost amenintat de un bișnițar cu moartea daca nu-i restituie datoria, si nu in ultimul rand de atitudinea sincera manifestata pe tot parcursul urmaririi penale si a cercetarii judecatoresti.

Prin decizia penală nr. 271/A/2007, tribunalul, în baza art. 379 pct.1 lit.b pr.pen. a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul inculpat, fiul lui si, la 17.04.1971 in, CNP -,. in S M, str. - C - 16. 18, in prezent detinut in Penitenciarul Satu Mare impotriva Sentintei Penale nr. 1096 din 15 iunie 2007 pronuntata de Judecatoria Satu Mare in dosar -.

In baza art. 350.pr.pen. a mentinut starea de arest a inculpatului apelant iar in baza art. 383 al.3 pr.pen. a dedus din pedeapsa aplicata perioada de la 15 iunie 2007 la zi.

In baza art. 192 al.2 pr.pen. a obligat apelantul inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare catre stat in apel.

In baza art. 189.pr.pen. a dispus virarea din contul Ministerului Justitiei in contul Baroului de Avocati SMa sumei de 100 lei reprezentand onorariu pentru aparator din oficiu av., conf. deleg. nr. 2391/2007.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Analizand apelul dedus judecatii prin prisma motivelor invocate de apelantul inculpat dar si din oficiu, tribunalul a apreciat ca acesta este nefondat si se impune a fi respins ca atare, potrivit disp. art. 379 pct.1 lit.b pr.pen.

Este adevarat ca inculpatul a manifestat o atitudine sincera pe tot parcursul urmaririi penale si a cercetarii judecatoresti, insa aceste aspecte au fost avute in vedere si de prima instanta care a dat dovada de retionand circumstante atenuante in cauza si coborand pedeapsa sub minimul special a acesteia.

Reducerea pedepsei aplicate de prima instanta, in sensul solicitat de apelantul inculpat nu se impune, apreciindu-se in calea de atac ca imprejurarea perseverentei infractionale a acestuia, specializarea lui in comiterea faptelor antisociale evidentiata de multiplele condamnari suferite pana in prezent, sunt doar cateva argumente care conduc la ideea ca reeducarea apelantului din prezenta cauza, in ciuda condamnarilor suferite si executate prin privare de libertate nu si-a atins scopul.

Date fiind aspectele invocate mai sus, apreciind ca hotararea primei instante este legala si temeinica, hotararea fiind pronuntata dupa o analiza atenta a tuturor probelor administrate si a circumstantelor concrete ale savarsirii faptei, se impune mentinerea ei cu consecinta respingerii ca nefondat a apelul declarat in cauza, potrivit textului de lege mai sus invocat.

Cum solutionarea apelului a avut loc cu apelantul in stare de arest preventiv, a dispus să se facă aplicarea in cauza a prevederilor art. 350.pr.pen. in sensul mentinerii starii de arest a acestuia, iar in baza art. 383 al.3 pr.pen. urmeaza a dispus deducerea din pedeapsa aplicata perioadei de la 15 iunie 2007 la zi.

Potrivit prevederilor art. 192 al.2 pr.pen. apenaltul inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare catre stat.

Vazand si disp. art. 189.pr.pen.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, solicitând casarea și modificarea hotărârilor recurate în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată, față de circumstanțele concrete la săvârșirii faptei, precum și ținând cont de situația sa personală, fiind unicul întreținător al familiei sale.

Examinând decizia recurată prin prisma recursului declarat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 385/6 și art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică, dar nelegală, sub aspectul individualizării pedepselor accesorii, sens în care recursului inculpatului va fi admis, potrivit dispozitivului prezentei.

Astfel, în cauză, instanțele au reținut, în mod corect situația de fapt și au stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate, dând faptei comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare. Se impune precizarea, sub acest aspect, că de altminteri inculpatul a recunoscut comiterea faptei.

Cu privire la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicată inculpatului recurent, curtea reține că pedeapsa de 2 ani și 8 luni închisoare ce i-a fost aplicată inculpatului recurent a fost just individualizată, în favoarea inculpatului reținându-se de altfel și circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. c Cod penal.

Curtea apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului, de altminteri sub minimul special prevăzut de lege, corespunde, sub aspectul naturii și duratei ei, gravității faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului - care a comis fapta în stare de recidivă postcondamantorie - și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența sancțiunii penale.

Cât privește însă pedepsele accesorii ce i-au fost aplicate inculpatului recurent, curtea va reține că în mod nelegal i-au fost interzise acestuia și exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. a teza I Cod penal.

Astfel, orice interzicere a unei drept subiectiv cuprins în art. 64 Cod penal, trebuie să respecte cerințele de justificare și motivare a unei ingerințe, așa cum au fost statuate de către CEDO. trebuie să corespundă unei nevoi sociale imperioase, iar sancțiunea trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit.

În raport de situația personală a inculpatului și de natura infracțiunii săvârșite, nu se justifică interzicerea dreptului de a alege, participarea la sufragiul universal fiind în conformitate cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenție, crucial pentru stabilirea și menținerea unei adevărate democrații conduse de un stat de drept.

Chiar dacă există loc și pentru limitări implicite ale drepturilor electorale, restricțiile trebuie să se refere la cele aplicate unui individ care a comis grave abuzuri în exercitarea funcțiilor publice sau al cărui comportament a amenințat a șubrezi starea de drept sau bazele democrației.

Codul d e bună conduită în materie electorală, document adoptat de Comisia Europeană pentru democrație privind dreptul (Comisia de ), în urma celei de-a 51-a sesiuni în plen (5-6 iulie 2002) și supusă Adunării a Consiliului Europei la 6 noiembrie 2002, stabilește liniile directoare elaborate de Comisie privind circumstanțele când poate exista privare de drept de vot sau de eligibilitate, respectiv privarea trebuie să fie prevăzută de lege, să respecte principiul proporționalității, iar excluderea eligibilității poate să fie supusă unor condiții puțin mai severe decât cele de drept de vot, respectiv trebuie să fie motivată printr-o interdicție privind motive legate de sănătatea mentală sau de condamnările penale pentru delicte grave.

Or, în raport de infracțiunea săvârșită și de circumstanțele personale ale inculpatului, dacă dreptul de a fi ales în autoritățile publice și de a exercita funcții ce implică exercițiul autorității de stat, deci funcții reprezentative pentru societatea ale cărei norme penale le-a încălcat, se justifică a fi restrâns inculpatului, restrângerea dreptului de a alege nu poate fi justificată.

Astfel fiind, recursul declarat de inculpat va fi admis sub acest aspect, în temeiul dispozițiilor art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, urmând ca hotărârile pronunțate să fie casate și modificate în sensul că se va limita conținutul pedepsei accesorii la dispozițiile art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, urmând să se mențină restul dispozițiunilor hotărârilor recurate și să se deducă din pedeapsa aplicată inculpatul recurent arestul preventiv până la 17 mai 2008.

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct. 2 lit."d" Cod procedură penală,

ADMITE recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la 17.04.1971, deținut în Penitenciarul Oradea împotriva deciziei penale nr. 271/A din 14 decebrie 2007 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și a sentinței penale nr. 1096 din 15 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Satu Mare, pe care le casează și modifică în sensul că:

conținutul pedepsei accesorii la dispozițiile art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.

Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.

Deduce din pedeapsă arestul preventiv până la 17 aprilie 2008.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică azi, 17 aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red.: - 07.05.2008

Tehnored. - 2 ex. - 07.05.2008

Jud. apel: -

Jud. fond:

Președinte:Groza Gheorghe
Judecători:Groza Gheorghe, Soane Laura, Pătrăuș Mihaela

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 217/2008. Curtea de Apel Oradea