Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 248/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- (2445/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 248/
Ședința publică de la 09 februarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Leontina Cișmașiu
JUDECĂTOR 2: Florentina Dragomir
JUDECĂTOR 3: Dumitru Mirancea
GREFIER - - -
.-.-.-.-.-.-.
MINISTERULUI PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva sentinței penale nr. 2076 din data de 12 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B și a deciziei penale nr. 630/A din data de 06 octombrie 2008, pronunțată de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, s-a prezentat: intimatul inculpat în stare de libertate și asistat de avocat cu împuternicire avocațială nr. -/08.12.2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual depusă la fila 26 dosar, intimatul inculpat în stare de libertate și asistat de avocat cu împuternicire avocațială nr. -/2009 emisă de Baroul București - Cabinet individual depusă la fila 25 dosar, lipsă fiind intimata parte civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Potrivit art. 385/14 Cod procedură penală, intimații inculpați și sunt întrebați dacă sunt de acord să dea declarație, punându-li-se în vedere totodată că dacă consimt, ceea ce declară poate fi folosit împotriva lor.
Intimații inculpați menționează că nu doresc să dea declarații în fața instanței de recurs.
Curtea ia act de declarațiile părților în sensul că nu mai sunt excepții de invocat sau cereri de formulat și constatând cauza în stare de judecată, acordă cuvântul pe fondul recursului.
Reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate în cauză și rejudecând în fond, condamnarea inculpaților la pedepse individualizate conform prevederilor art. 72 Cod penal.
Astfel, critică hotărârile recurate sub aspectul greșitei achitări a inculpaților pe motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, precum și sub aspectul greșitei mențineri a sechestrului asigurător aplicat în vederea reparării pagubei în condițiile în care bunul sechestrat aparține părții vătămate.
Invocă cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 16 și 17/1 Cod procedură penală, iar pe fond solicită condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat pentru care au fost trimiși în judecată, prevăzute de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1, lit. a și e Cod penal, și ridicarea măsurii sechestrului asigurător întrucât nu a fost instituit asupra unui bun aparținând inculpaților.
Totodată, arată că este incident și cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală, întrucât atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat în mod greșit materialul probator administrat în cauză, constatându-se în mod neîntemeiat că între inculpați și partea vătămată a intervenit o convenție de vânzare - cumpărare asupra autoturismului ce face obiectul infracțiunii în prezenta cauză, luând în considerare exclusiv susținerile nesincere, contradictorii și oscilante ale inculpaților pe parcursul procesului penal, precum și depoziții ale unor persoane audiate în calitate de martori cu privire la care în mod cert putem susține că nu a fost probată prezența în momentul în care autoturismul a fost luat din parcarea respectivă.
Coroborând toate mijloacelor de probă conduc la concluzia că inculpații au acționat fără știrea părții vătămate, au sustras autoturismul din parcarea respectivă fără a-i aduce la cunoștință și fără a avea un titlu legitim din partea părții vătămate pentru a poseda autoturismul respectiv. Partea vătămată în mod constant a arătat că deși a fost contactată de inculpați și i s-a propus vânzarea autoturismului respectiv, a refuzat și nu a avut cunoștință și nu se afla în B în momentul în care autoturismul a fost luat de către inculpați. Este cert, și inculpații recunosc că autoturismul respectiv a fost luat de către aceștia din parcarea în care fusese lăsat de partea vătămată. Modalitatea în care inculpații au luat autoturismul este diferit relatată de către inculpați față de versiunea părții vătămate.
Având în vedere că este cert că autoturismul a fost luat fără consimțământul părții vătămate din proprietatea sa, solicită condamnarea inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furt calificat, atitudinea frauduloasă fiind relevată și de faptul că ulterior autoturismul a fost radiat și înmatriculat folosindu-se înscrisuri false de către inculpați.
Apărătorul intimatului inculpat, în baza art. 385/15 alin. 1 lit. b Cod procedură penală solicită respingerea recursului Parchetului, ca fiind nefondat, apreciind că în mod corect în cauză s-au pronunțat soluții de achitare a acestuia.
Totodată, apreciază că instanțele de judecată nu au dat decât interpretarea care se putea da în mod logic și conform probatoriilor administrate în cauză prin prisma prevederilor art. 64 alin. 1 și art. 75 Cod procedură penală, astfel că, în mod întemeiat și pe deplin motivat, atât instanța de fond cât și instanța de apel au reținut că fapta pentru care este cercetat clientului său nu este prevăzută de legea penală.
Apărătorul intimatului inculpat, arată că în raport de criticile susținute la termenul de azi în motivele de recurs, solicită a se face aplicarea prevederilor art. 385/10 alin. 1, 2 Cod procedură penală.
Astfel, singurul caz de casare care trebuie luat în discuție este cel prevăzut de art. 385/9 pct. 18 Cod procedură penală, considerând că în cauză în mod corect, s-a administrat întreg materialul probator și s-au pronunțat soluții de achitare cu privire la clientul său.
Concluzionând, față de toate aspectele detaliate în concluziile scrise, depuse în fața instanței de fond, cât și față de susținerile de la instanța de apel, solicită a se consta că în cauză este vorba de o faptă de natură civilă și în baza art. 385/15 alin.1 lit. b Cod procedură penală respingerea recursului Parchetului.
Având, pe rând, ultimul cuvânt intimații inculpați se consideră nevinovați, achiesând la concluziile puse de apărătorii lor.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prinsentința penală 2076/12.10.2007,pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Sectorului 4 Bar espins, în baza art.334 pr.pen. ca neîntemeiată, cererea părții vătămate, de schimbare a încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptei reținută în sarcina inculpaților și, din infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.l - art.209 alin.l lit. a, e pen. în infracțiunea de abuz de încredere prev. de art.213 pen.
În baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 alin.l lit. b pr.pen. a achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a, e pen.
În baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 alin.1 lit. b pr.pen. achitat pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1 - art.209 alin.1 lit. a, e pen.
În baza art.88C.pen. a constatat că inculpații au fost reținuți în prezenta cauză de la 18.02.2004, ora 10:00, la 18.02.2004, ora 17:00.
În baza art.346 alin.4 pr.pen. a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpaților.
În baza art.353 aîin.3 pr.pen. a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca V6 cu număr de înmatriculare B-31- (fost B-15-), cu număr de identificare JN 1 21 UO -, culoare alb, măsură instituită prin ordonanța din 16.02.2004 dată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI în dosarul nr.680/P/2004/-.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că prin rechizitoriul nr.3096/P/2004 întocmit la data de 16.11.2005 de Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 4 B, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților și, ambii cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.l - art.209 alin.l lit. a, e pen.
Prin același rechizitoriu, în temeiul art.262 pct.2 lit. a.pen. rap. la art.11 pct.l lit. b.pen. și art.10 lit. c.pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penala a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.290. de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.291 pen, și de uz de fals prev. de art.291 pen. În baza art.45.pen. rap. la art.38 pr.pen. s-a dispus disjungerea cauzei în vederea identificării și cercetării persoanei care a falsificat contractul de vânzare-cumpărare din 07.11.2002, certificatul de radiere, fișa de înmatriculare a autoturismului și fișa. În baza art.228 alin.4 pr.pen. rap. la art.10 lit. a pr.pen. s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numiții și sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art.215 pen. de art.259 pen, și de art.194 pen. În baza art.45 pr.pen. art.38 pr.pen. art.279 alin.2 lit. a.pen. art.285 pr.pen. și art.281 alin.1 pr.pen. s-a dispus disjungerea cauzei și trimiterea plângerii formulată de numitul împotriva numiților și sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art.193 pen. Judecătoriei sectorului 4 B spre competentă soluționare.
S-a reținut prin actul de sesizare a instanței că în toamna anului 2002, inculpații și au sustras autoturismul marca cu număr de înmatriculare B-15-, proprietatea părții vătămate, ce se afla în parcarea de lângă Facultatea din zona Apărătorii Patriei, nefiind în stare de funcționare. Ulterior, inculpatul a apelat la o persoană rămasă neidentificată, care a înmatriculat autoturismul pe numele său, cu numărul de înmatriculare B-31-, folosind în acest sens acte false, respectiv contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din 07.11.2002, certificatul de radiere a autoturismului, fișa de înmatriculare a aceluiași autoturism pe numele inculpatului și tichetul de inspecție tehnică periodică seria - 124.
Sub aspectul laturii civile, s-a reținut că partea vătămată a declarat că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 10.000 lei noi, reprezentând daune materiale.
În dovedirea situației de fapt reținută prin rechizitoriu s-au invocat următoarele mijloace de probă: plângerea și declarațiile părții vătămate; plângerea persoanei vătămate; declarațiile martorilor, a, și; declarația nr.-/21.11.2002 a inculpatului pentru stabilirea taxei asupra mijloacelor de transport deținute de persoanele fizice; aviz de plată impozit nr.- pe numele; adresa nr.-/12.12.2003 a sector 4; adresa nr. 14727/21.01.2004 a Registrului Auto Român; adresa nr.2331/16.12.2003 a Primăriei sector 3 B; raportul de constatare tehnico-științifică nr.-/26.05.2004; certificatul de radiere nr.271/2002; contractul de vânzare-cumpărare din 07.11.2002; fișa de înmatriculare a autoturismului pe numele inculpatului; procese-verbale de confruntare; declarațiile inculpaților și.
Prin ordonanța din 16.02.2004 dată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI în dosarul nr.680/P/2004/-, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra autoturismului marca V6 cu număr de înmatriculare B-31- (fost B-15-), cu număr de identificare JN 1 21 UO -, culoare alb, și depunerea sa în custodie la numitul, cu domiciliul în-, sector 1 (filele 117-118 ).
În cadrul cercetării judecătorești, la termenul de judecată de la 17.02.2006, în conformitate cu dispozițiile art.323 pr.pen. și după ce a făcut cunoscute prevederile art.70 alin.2 pr.pen. instanța a procedat la audierea inculpaților (fila 52) și (fila 53).
La același termen de judecată, în condițiile art.326 pr.pen. instanța a procedat la audiere părții vătămate, acesta precizând că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 lei noi, reprezentând contravaloarea mașinii și lipsa de folosință pe o perioadă de apro; patru ani (fila 54).
Tot în ședința publică de la 17.02.2006, instanța a prorogat discutarea probei cu trei martori solicitată de avocatul ales al inculpatului după audierea martorilor din acte. Prin aceeași încheiere, a respins ca neîntemeiată cererea părții vătămate de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului. Încheierea a rămas definitivă prin decizia penală nr.1582/R/26.06.2006 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-. La termenul de judecată de la 20.10.2006, instanța a respins ca neîntemeiată a doua cerere a părții vătămate de ridicare a măsurii sechestrului asigurător instituit asupra autoturismului.
Instanța a procedat, conform art.327 pr.pen. la audierea sub prestare de jurământ religios a martorilor din acte (filele 145-146), (filele 147-148), a (filele 149-150) și (fila 151) la termenul de judecată de la 20.10.2006, a martorilor din acte (fila 164) și (fila 165) la termenul de judecată de la 17.11.2006, a martorilor din acte (fila 177), (fila 178) și (fila 179) la termenul de judecată de la 15.12.2006 și a martorilor din acte (filele 200-201) și (fila 202) la termenul de judecată de la 02.03.2007. La acest din urmă termen, instanța a făcut aplicarea dispozițiilor art.327 alin.3 pr.pen. cu privire la martora din acte.
La același termen de judecată, instanța a dispus efectuarea testului poligraf atât de către inculpați, cât și de către partea vătămată, toți fiind de acord să se supună testării. La dosar a fost astfel depus raportul de constatare tehnico-științifică nr.260.874/20.06.2007 întocmit de - Serviciul Criminalistic - Compartimentul de Psihologică a Comportamentului, privind pe cei doi inculpați (filele 229-238). Partea vătămată nu s-a prezentat la data fixată pentru testarea sa, astfel că în privința sa testul poligraf nu a putut fi efectuat.
La termenul de judecată de la 12.10.2006, inculpatul, prin avocat, a arătat că nu insistă în încuviințarea probei cu trei martori, a cărei discutare s-a prorogat prin încheierea de ședință de la 17.02.2006, precizând că oricum era vorba doar de niște martori în circumstanțiere, împrejurare de care instanța a luat act.
Analizând materialul probator administrat în cauză, prima instanță de fond a reținut că la data de 16.10.2003, partea vătămată a depus la Secția 15 Poliție o plângere în care reclama dispariția autoturismului său marca cu număr de înmatriculare B-15-. În această plângere, partea vătămată a arătat că în luna octombrie 2002 adus autoturismul în discuție de la S și l-a parcat lângă Facultatea din zona Apărătorii Patriei, iar în luna august 2003 constatat că mașina nu se mai afla în locul în care o lăsase. A precizat partea vătămată că autoturismul era defect, neputând fi mutat decât prin tractare (fila 5 ).
În declarația dată în aceeași zi în fața organelor de poliție (filele 6-7 ), partea vătămată a arătat că în luna octombrie a anului 2002 adus tractat de la S la B autoturismul marca, ce nu era în stare de funcționare, autoturism pe care l-a parcat lângă Facultatea de pe Șoseaua, în parcarea din spatele magazinului G, la care era asociat și unde lucra soția sa, numita A precizat partea vătămată că întrucât mașina nu putea fi pornită, având defecțiuni la cutia de viteze, a lăsat cheile la magazin, iar certificatul de înmatriculare în torpedoul mașinii. Partea vătămată a menționat că a fost plecat cu serviciul la A, iar în luna august 2003, când a revenit în B, a constatat că autoturismul menționat nu se mai afla în locul unde îl lăsase. A arătat partea vătămată că la magazinul, nimeni nu cunoștea nimic despre dispariția mașinii, de la fostul său asociat, aflând că autoturismul a fost luat, și înmatriculat de inculpatul, care l-a radiat din circulație la data de 27.11.2002, lăsând certificatul de radiere la magazinul Partea vătămată a învederat că inculpatul a fost văzut circulând cu autoturismul, însă cu alte numere de înmatriculare, respectiv B-31-, precizând că el nu a încheiat cu inculpatul nici un act de înstrăinare a autoturismului în discuție.
În declarația pe care a dat-o la 27.11.2003 tot în fața organelor de poliție (filele 18-19 ), partea vătămată a susținut că în august 2003, întorcându-se la B, a constatat că autoturismul nu se mai afla în locul de parcare, ci se afla în proprietatea inculpatului, fiind înmatriculat sub nr. B-31-. A precizat partea vătămată că nu a vândut nici unei persoane autoturismul menționat, nu a încheiat nici un act în acest sens și nici nu a împuternicit pe nimeni verbal sau prin procură să se ocupe de vânzarea sa. Partea vătămată a menționat că autoturismul a fost luat în evidența la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 4, unde la data de 07.02.2003 a și achitat impozitul și penalizările aferente perioadei 2000-2003, ocazie cu care a constatat că nu exista depusă nici o cerere de radiere a autoturismului, acesta oricum neputând fi radiat decât după plata la zi a impozitului. A învederat partea vătămată că a mers și la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3, cărei ștampilă figura pe fișa de înmatriculare pe numele inculpatului a mașinii, unde a aflat că ștampila în discuție nu era a acestei instituții, care oricum nu ar fi putut radia autoturismul câtă vreme acesta nu figura în evidențele sale.
Prima instanță a observat din conținutul declarațiilor menționate anterior că partea vătămată a susținut că a aflat de dispariția mașinii abia în luna august 2003, când, întorcându-se la B, a constatat că aceasta nu se mai afla în locul în care el o parcase. Tot astfel, se observă că partea vătămată a precizat că nimeni de la magazinul C nu cunoștea nimic despre dispariția mașinii, el aflând că mașina a fost luată de inculpatul tot în luna august 2003 de la fostul său asociat,. Însă, începând cu declarația de la 27.11.2003, partea vătămată începe să se contrazică singur, pentru ca, prin declarațiile următoare, să modifice substanțial situația de fapt prezentată inițial.
Astfel, deși în prima declarație data (cea de la 16.10.2003) și chiar și la începutul declarației de la 27.11.2003, partea vătămată a afirmat că în perioada octombrie 2002-august 2003 lipsit din B, abia în august 2003 constatând dispariția mașinii și găsind certificatul de radiere la magazinul, în cuprinsul declarației din 27.11.2003 a susținut că la 07.02.2003 a mers la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 4, unde a plătit impozitul pe autoturism, iar apoi a mers și la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 3 pentru a verifica dacă ștampila ce figura pe fișa de înmatriculare pe numele inculpatului a mașinii aparținea acestei instituții. Or, de aici rezultă că partea vătămată a fost la B în luna februarie 2003 și că la această dată avea cunoștință despre înmatricularea autoturismului pe numele inculpatului, făcând chiar verificări în acest sens. Cu toate acestea, deși se pare că avea cunoștință despre identitatea autorului pretinsului furt, în mod inexplicabil, partea vătămată a depus plângere la politie abia opt luni mai târziu.
Așa cum instanța a arătat anterior, în declarația următoare, respectiv cea de la 13.02.2004 (filele 22-23 ), partea vătămată a prezentat o cu totul alta situație de fapt. A arătat acum partea vătămată că la circa 2-3 săptămâni, după ce a adus mașina în parcarea din spatele magazinului, în timp ce se afla în județul A, unde își desfășoară în principal activitatea, el fiind agricultor, a fost sunat de inculpatul, care l-a întrebat dacă vrea să vândă autoturismul, însă el nu și-a dat acordul scris sau verbal în acest sens nici inculpatului și nici altei persoane. A mai arătat partea vătămată că a lăsat cheile mașinii la magazin, iar talonul în torpedo, urmând să repare mașina atunci când va face rost de bani, precizând, totodată, că în perioada septembrie-octombrie 2002 fost sunat de fiul său, care i-a cerut voie să ia din mașină casetofonul și boxele. A precizat partea vătămată că în februarie 2003 venit pentru o zi în B ca să își plătească datoriile la secția financiară sector 4, inclusiv impozitul pe autoturismul marca, precum și pentru un camion Mercedes pe care voia sa îl vândă numitului, precum și că în luna mai sau iunie 2003 fost sunat de fiul său, care i-a spus că a văzut autoturismul circulând cu alte numere de înmatriculare și fiind condus de inculpatul. Partea vătămată a arătat că a sunat-o atunci pe soția sa, care i-a spus că prin luna noiembrie 2002 i-au fost cerute cheile și cartea mașinii de către inculpatul, pentru aod uce la reparat. A mai învederat partea vătămată că după ce a depus plângere la politie, a aflat că mașina a fost luată din parcare prin tractare de către autoturismul cu nr. de înmatriculare B-97-, proprietatea familiei, de către inculpatul împreună cu un alt individ, și dusă apoi la garajul lor de pe str. -.
Tot astfel, în declarația de la 18.02.2004 (filele 14-16 ), partea vătămată a susținut că a lăsat actele mașinii soției sale (deși inițial afirmase că a lăsat doar cheile mașinii la magazin, iar certificatul de înmatriculare l-a lăsat în torpedo). Sesizând probabil contradicția dintre declarațiile date anterior cu privire la perioada în care a lipsit din B și la data la care a constatat dispariția mașinii, partea vătămată a susținut acum că pe la începutul anului 2003, după ce a achitat impozitul pe autoturism, in timp ce se afla în județul A, a fost sunat de fiul său care i-a zis că mașina circulă sub alte numere de înmatriculare și e condusă de inculpatul (de remarcat că în primele declarații, partea vătămate susținuse că abia în luna august 2003 constatat lipsa mașinii, că nimeni de la magazinul, deci nici fiul și nici soția sa, nu a știut nimic despre dispariția acesteia și că fostul său asociat, a fost cel care i-a spus că autoturismul a fost luat și înmatriculat de inculpatul ). A mai arătat partea vătămată că l-a sunat imediat pe inculpatul, care i-a spus să îl sune pe inculpatul, acesta fiind cel care i-a dat mașina. Totodată, a învederat partea vătămată că imediat ce a ajuns în B i-a contactat pe frații, cu care era prieten de mai mulți ani, și le-a spus acestora că el nu a semnat nici un act pentru mașină și că se va duce la politie. Tot ca un element nou și care în același timp contrazice declarațiile sale anterioare, partea vătămată a afirmat acum că soția sa i-a spus că a dat cheile și actele mașinii lui întrucât acesta i-ar fi zis că a vorbit cu partea vătămată la telefon și că ar avea acordul acestuia pentru a repara mașina. A mai precizat partea vătămată că după ce el a luat cunoștință despre furtul mașinii, inculpatul i-a dat fiului său certificatul de radiere a mașinii.
Aceeași situație de fapt este prezentată de partea vătămată și în declarația dată la 24.03.2004 (filele 24-26 ), precum și în declarația dată în cursul cercetării judecătorești (fila 54 dosar instanță). Ceea ce trebuie remarcat în declarația de la 24.03.2004 este că partea vătămată a recunoscut că în cursul desfășurării cercetărilor a luat legătura cu inculpatul, întocmind cu acesta un proces-verbal de lăsare în custodie a autoturismului, care se afla la data declarației menționate la partea vătămată.
Așadar, s-a constatat că deși din plângerea depusă la poliție și din primele declarații date de către partea vătămată rezulta că în luna august 2003, nimeni de la magazinul RX. nu știa nimic despre dispariția mașinii din parcarea din spatele acestui magazin, situația se schimbă în declarațiile următoare, din care rezultă că atât soția, cat și fiul său cunoșteau aspecte esențiale despre dispariția autoturismului în discuție. este însă că tot potrivit acestor declarații, aceste aspecte au fost aduse la cunoștința părții vătămate de către soție și fiu în timp util, respectiv înainte ca acesta să depună plângere la politie, dar cu toate acestea nici unul dintre aspectele menționate nu figurează în această plângere, care reflectă, din contră, o cu totul altă situație de fapt.
Cele relatate anterior pun sub semnul întrebării buna credință a părții vătămate în formularea plângerii penale pentru furt, mai ales că situația de fapt prezentată de acesta nu este susținută de probele administrate în cauză, nici măcar de depozițiile martorilor pe care el însuși i-a propus, martori care, la fel ca și partea vătămată, au fost inconsecvenți în declarațiile date. Din contră, coroborând toate probele administrate se ajunge la concluzia, așa cum se va arăta în cele ce urmează, că între partea vătămată, pe de o parte, și inculpați, pe de altă parte, prieteni de mai mulți ani, a intervenit o convenție civilă având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului marca cu număr de înmatriculare B-15-.
Cu referire la declarațiile inculpaților, s-a reținut că inculpatul, în declarațiile date în fața organelor de poliție la 16.10.2003 (filele 91-92 ) și 26.11.2003 (fila 90 ), a arătat că în luna august 2002 aflat de la inculpatul că partea vătămată, pe care îl cunoștea de câțiva ani, vrea să vândă autoturismul marca cu nr. de înmatriculare B-15-, care era defect și se afla în parcarea magazinului A mai arătat inculpatul că în luna octombrie 2002, convenit cu proprietarul autoturismului să cumpere de la acesta mașina menționată pentru suma de 2.000 USD, bani pe care i-a dat personal în parcarea unde se afla autoturismul, în prezența inculpatului, fără a încheia vreun document în acest sens, primind tot atunci cheile și certificatul de înmatriculare ale mașinii, proprietarul spunându-i că nu știe unde este cartea autovehiculului. Inculpatul a precizat că a tractat autoturismul cu acordul părții vătămate, care în prealabil a demontat de la mașină casetofonul, magazia CD, stația emisie-recepție și antena acesteia, precum și boxele față și spate, spunându-i că dacă le vrea și pe acestea, trebuie să plătească o diferență de 500 USD. Inculpatul a învederat că a înmatriculat autoturismul printr-un intermediar, pe care l-a cunoscut în fața sediului Biroului Poliției Rutiere, dar al cărui nume nu îl știe. A mai arătat inculpatul că în cursul anului 2003, s-a întâlnit de mai multe ori cu partea vătămată, la magazinul și la Reșița, ocazie cu care au vorbit despre autoturism, respectiv costuri de reparație, stare de funcționare, măsura în care este mulțumit de acesta.
Ulterior, în declarația de la 18.02.2004 (filele 88, 89 și 100-102 ), inculpatul, fără a justifica schimbarea de poziție, a prezentat o situație de fapt parțial diferită de cea inițială, arătând că prin septembrie-octombrie 2002, s-a întâlnit cu inculpatul la barul părții vătămate, toți trei cunoscându-se de circa 10 ani, inculpatul spunându-i că partea vătămată are un autoturism marca, care stă de circa un an în parcare, în stare de nefuncționare, și pe care vrea să îl vândă cu 2.500 USD, rugându-1 pe el să găsească un cumpărător. A precizat inculpatul că el a fost de acord să cumpere mașina, însă cu 2.000 USD, urmând ca să discute cu partea vătămată. Inculpatul a arătat că după vreo 10 zile a fost contactat telefonic de inculpatul, care l-a întrebat daca mai este interesat să cumpere autoturismul menționat, spunându-i ca prețul mașinii este acum de 2.000 USD și ca partea vătămată coborâse prețul cu 500 USD întrucât urma sa ia din mașina casetofonul, magazia CD și carkit-ul. A arătat inculpatul că în aceeași zi, fiind de acord cu suma de 2.000 USD, a mers în parcarea unde se afla autoturismul și unde inculpatul i-a dat cheile, talonul și cartea de identitate a mașinii, precum și o copie de pe buletinul de identitate al părții vătămate. A precizat inculpatul că de față mai erau fosta soție a părții vătămate, fiul acestuia, care a luat din mașină carkit-ul și antena de telefon, și numiții și, în prezența cărora a dat inculpatului suma de 2.000 USD, acesta urmând să o dea părții vătămate. Inculpatul a mai arătat că mașina a fost scoasă din parcare de către numiții și, după care a tractat-o până în fața blocului său. Inculpatul a învederat că ulterior a dat toate actele mașinii unei persoane necunoscute care s-a ocupat de înmatriculare contra sumei de 220 lei noi. Totodată, a arătat că s-a întâlnit ulterior în mai multe rânduri cu partea vătămată, care părea că știe de situația mașinii, pe care a văzut-o inclusiv la garajul său, ocazie cu care i-a Că nu merită sa o îmbunătățească, niciodată nepunându-se problema furtului.
Aceeași poziție, și anume cumpărarea mașinii de la partea vătămată prin intermediul inculpatului, căruia i-a dat suma stabilită ca preț al mașinii și de la care a primit cheile și actele acesteia, a fost menținută de inculpatul și cu ocazia declarațiilor date ulterior în cursul urmăririi penale, la data de 20.05.2005 (fila 134 ) și respectiv la data de 30.05.2005 (filele 136-137 ). De menționat în ceea ce privește această ultimă declarație că inculpatul a susținut că în grupul lor de prieteni era de notorietate faptul că partea vătămată avea datorii la inculpatul, de asemenea cunoscându-se că partea vătămată l-a mandat pe inculpatul să se ocupe de vânzarea autoturismului marca. Totodată, inculpatul a menționat că el personal nu a vorbit cu partea vătămată despre vânzarea mașinii, ocupându-se de tot, acesta fiind și singurul care cunoștea numărul de telefon al părții vătămate. A menționat inculpatul că partea vătămată nu a fost de față la momentul plății prețului către și al tractării mașinii, precum și ca, după ce a înmatriculat mașina, a mers la soția părții vătămate, căreia i-a lăsat certificatul de radiere, rezervarea de numere și plăcuțele vechi de înmatriculare. Inculpatul a menținut această situație de fapt și cu ocazia audierii sale în cursul cercetării judecătorești (fila 53).
În ceea ce îl privește pe inculpatul, în prima declarație dată în cursul urmăririi penale, respectiv cea de la 26.11.2003 (fila 103 ), acesta a arătat ca în cursul lunii octombrie 2002, partea vătămată, pe care îl cunoaște de aproximativ 11 ani, le-a spus la toți prietenii că vrea să vândă autoturismul marca, aflat în stare de nefuncționare și pe care îl ținea în spatele magazinului, contra sumei de 2.500 USD, rugându-i să îi anunțe dacă găsesc vreun potențial cumpărător. A mai arătat inculpatul că în aceeași perioadă, inculpatul, care este o cunoștință comună, a luat legătura cu partea vătămată, cu care s-a înțeles cu privire la vânzarea-cumpărarea autoturismului pentru suma de 2.000 USD. Inculpatul a precizat că înainte de vânzare, fiul părții vătămate a luat din autoturism boxele audio, radio-casetofonul, carkit-ul și alte lucruri mărunte, iar după câteva zile, în parcarea din spatele magazinului, în prezența sa, a numiților, și a altor persoane, partea vătămată a primit de la inculpatul suma de 2.000 USD, după care acesta din urmă a tractat autoturismul cumpărat la un garaj din str. -, sector 4, unde i-a efectuat o serie de reparații. A mai arătat inculpatul că la momentul vânzării, partea vătămată i-a înmânat inculpatului cheile, talonul și cartea de identitate ale mașinii. A învederat, totodată, că în cursul anului 2003, atât el, cât și celălalt inculpat s-au întâlnit în mai multe rânduri cu partea vătămată, ocazii cu care au purtat discuții despre starea autoturismului, respectiv dacă inculpatul este mulțumit de modul de funcționare a acesteia, fără ca în nici un moment sa se vorbească despre furt.
Aceeași situație de fapt a fost menținută în linii mari de inculpatul și în declarațiile ulterioare, de la 21.04.2004 (fila 104 ), de la 18.02.2004 (filele 108 și 109-110 ) și de la 03.10.2005 (filele 139-140 ), precum și în declarația dată în cursul cercetării judecătorești (fila 52 dosar instanță). A arătat inculpatul în declarația de la 21.04.2004 că el i-a spus inculpatului că partea vătămată are un autoturism de vânzare, partea vătămată și inculpatul convenind apoi ca preț suma de 2.000 USD, aceasta nefiind prima tranzacție pe care cei doi o încheiau împreună, fratele inculpatului vânzându-i anterior părții vătămate un camion. Inculpatul a arătat că a fost de față când inculpatul a luat mașina din parcare, precizând că nu este adevărat că inculpatul i-ar fi dat lui suma de 2.000 USD pentru a o da apoi părții vătămate. A învederat, totodată, că el a luat cartea de identitate a mașinii de la soția părții vătămate, pe care a dat-o ulterior inculpatului. In declarația de la 18.02.2004, inculpatul a învederat că a fost de față la discuțiile purtate între partea vătămată și inculpatul cu privire la vânzarea-cumpărarea mașinii, precum și ulterior la momentul în care, înainte de a tracta autoturismul, inculpatul i-a dat părții vătămate suma de 2.000 USD, iar acesta din urmă i-a înmânat cheile și talonul mașinii, cartea autoturismului fiindu-i adusă lui ulterior de către soția părții vătămate, iar el dându-i-o apoi inculpatului. În schimb, în declarația de la 03.10.2005, inculpatul a susținut că nu a asistat la tractarea mașinii, pentru ca apoi, în cursul cercetării judecătorești, să afirme că a asistat și la acest moment.
Prima instanță a constatat că, nici partea vătămată și nici inculpații nu au fost constanți în declarațiile date, prezentând de fiecare dată o altă variantă sau o variantă modificată a modului în care susținuseră inițial că s-au succedat evenimentele. S-a mai observat că în timp ce partea vătămată susține că cei doi inculpați i-au furat autoturismul, aceștia din urmă pretind că în realitate partea vătămată i-ar fi vândut inculpatului autoturismul în discuție. Însă, în timp ce inculpatul susține că vânzarea-cumpărarea a fost intermediată de inculpatul, căruia i-ar fi dat banii pentru mașină și de la care ar fi primit cheile și actele acesteia, inculpatul susține că inculpatul ar fi tratat direct cu partea vătămată.
Pentru clarificarea adevăratelor raporturi dintre părți cu privire la autoturismul care a generat acest litigiu, prima instanță a considerat că edificatoare sunt declarațiile martorilor audiați în cauză, chiar dacă și o mare parte din aceștia au dat dovadă de inconsecvență. Instanța a constatat în acest sens că în cursul cercetării judecătorești, martorii ce au fost audiați la propunerea părții vătămate și-au modificat declarațiile date în faza urmăririi penale, contrazicând acum susținerile părții vătămate și dând dovadă că aceștia, rude cu partea vătămată sau aflați în relații apropiate cu acesta, au fost subiectivi în relatarea evenimentelor.
Astfel, în declarația dată în cursul urmăririi penale (filele 30-31 ), martora a, fosta soție a părții vătămate, a arătat că în cursul anului 2002, în timp ce se afla la magazinul, a venit aici inculpatul, despre care știa că este prietenul părții vătămate, care i-a cerut cheile și cartea mașinii, spunându-i că a vorbit la telefon cu partea vătămată care i-a cerut să ducă mașina la reparat. A mai arătat martora că în aceeași zi, inculpatul a luat mașina din parcare. Martora a învederat că nu a auzit și nici nu a fost de față la o eventuală vânzare-cumpărare a autoturismului de către fostul său soț către inculpatul.
În schimb, în declarația dată în faza de judecată (filele 149-150), după ce își reia susținerile din timpul urmăririi penale, martora aaa rătat că nu își amintește exact daca inculpatul i-a zis că s-ar fi înțeles cu soțul său să ducă mașina la reparat, dar că poate preciza că ei se ajutau unul pe altul. A mai arătat martora că partea vătămată s-a întors la B după ce inculpatul luase mașina, când ea deja introdusese acțiune de divorț, dar că ea nu știe dacă partea vătămată s-a interesat de ceea ce s-a întâmplat cu mașina. Martora a precizat că partea vătămată nu a întrebat-o ce s-a întâmplat cu mașina și că nu își amintește ca fostul său soț să îi fi spus că cineva i-ar fi sustras autoturismul. Totodată, a arătat că după luarea mașinii, își amintește că o dată l-a văzut pe inculpatul venind cu aceasta la magazin.
S-a constatat că, o schimbare radicală de declarații, de la o fază procesuală la alta, a intervenit în cazul martorului, fiul părții vătămate. Astfel, în declarația dată în cursul urmăririi penale (filele 27 și 28-29 ), martorul a arătat că a fost de față atunci când inculpatul, inculpatul și alți indivizi pe care nu îi cunoștea au luat autoturismul tatălui său din parcarea magazinului G RL. A precizat martorul că inculpatul a intrat inițial în magazin și a cerut mamei sale cheile și actele mașinii, spunând că a vorbit cu partea vătămată să ducă mașina la reparat. Martorul a arătat că peste câteva zile l-a sunat pe tatăl său, ce se afla cu serviciul la A, și i-a povestit cele întâmplate, acesta spunându-i că nu i-a cerut inculpatului să ducă mașina la reparat. A mai arătat martorul că în toamna anului 2002 revăzut mașina în spatele magazinului, de inculpatul, însă cu alte numere de înmatriculare, lucru pe care l-a adus la cunoștința tatălui său, care a fost surprins, spunându-i că el nu a vândut mașina și nici măcar nu a avut o înțelegere verbală în acest sens cu inculpatul. Martorul a învederat și că ulterior inculpatul i-a înmânat o hârtie, ce avea legătură cu mașina, pentru a o da tatălui său. Totodată, martorul a precizat că înainte de ziua în care inculpații au tractat mașina, el luase din aceasta cu acordul tatălui său, pe parcursul timpului, radio-casetofonul, boxele și carkit-ul.
În declarația dată în cursul cercetării judecătorești (filele 145-146), în ciuda faptul că a precizat că își menține declarațiile date în timpul urmăririi penale, martorul a arătat că intr-una din zile, când tatăl său se afla în afara Bului, inculpatul, însoțit de câțiva amici ai inculpatului, pe care el însă nu l-a văzut, dar despre care a auzit ulterior că ar fi fost și el prezent, au venit la magazinul G și fără a cere permisiunea cuiva au tractat mașina tatălui sau, care se afla în parcare. A mai arătat martorul că inculpatul a intrat mai întâi în bar, unde probabil a băut o cafea, dar nu a vorbit nici cu el și nici cu mama sa despre luarea mașinii, după care a ieșit și a tractat mașina. A învederat martorul ca nu știe unde erau în acel moment actele și cheile mașinii, în mod normal acestea trebuind sa se afle la tatăl său. Totodată, a precizat că nici el și nici mama sa nu au mers să îi întrebe de ce iau autoturismul din parcare și că, aflându-se pe terasa barului, l-a sunat pe tatăl său pentru a-i spune că cineva îi ia mașina, acesta blocându-se la auzirea veștii. A mai arătat martorul că a auzit că ulterior inculpatul ar fi venit la bar și ar fi lăsat aici carkit-ul mașinii. Totodată, a precizat că înainte de tractarea mașinii de către inculpați, el nu luase din aceasta casetofonul și boxele. Martorul a mai arătat că ulterior, înainte ca tatăl său să se întoarcă la B, inculpatul a venit de mai multe ori la barul, însă niciodată nu l-a întrebat de ce a luat mașina, deoarece știa că inculpații sunt periculoși (aspect cu totul surprinzător în opinia instanței în condițiile în care partea vătămată, care a susținut că inculpații sunt prietenii săi, îi adusese la cunoștință fiului său, cum acesta însuși a declarat, că nu vânduse mașina și că nu știe nimic despre luarea ei). Martorul a precizat că după luarea mașinii, el nu a primit nici un document de la inculpatul.
Din prezentarea celor două declarații date de martorul în cele două faze ale procesului penal, prima instanță a considerat că rezultă cu claritate lipsa de sinceritate a acestuia. S-a arătat că martorul contrazice nu doar propriile declarații, date anterior în faza de urmărire penală, dar contrazice și declarațiile părții vătămate, care după ce inițial a susținut că a aflat de dispariția mașinii în luna august 2003 de la asociatul său, a precizat apoi că în luna mai sau iunie 2003 fost sunat de fiul său, care i-a spus că a văzut autoturismul circulând cu alte numere de înmatriculare și fiind condus de inculpatul, pentru ca ulterior să susțină că a fost sunat de fiul său, adică de martorul, pe la începutul anului 2003, care i-a zis că mașina circulă sub alte numere de înmatriculare și e condusă de inculpatul. Tot partea vătămată a susținut în una din declarațiile sale că prin septembrie-octombrie 2002, fiul său l-a sunat și l-a întrebat dacă poate să ia din autoturism casetofonul și boxele.
În ceea ce o privește pe martora, concubina părții vătămate, aceasta a declarat în cursul urmăririi penale (fila 33 ) că l-a însoțit pe partea vătămată în luna iulie 2002, atunci când acesta a adus tractat autoturismul marca de la S la B, lăsându-l în spatele magazinului G, după care amândoi au plecat la A, revenind în B abia în februarie 2003, când partea vătămată și-a plătit impozitele la circa financiară, inclusiv pentru autoturismul. A mai arătat martora că în timp ce se aflau la A, partea vătămată a fost sunat de inculpatul, care l-a întrebat dacă vinde autoturismul marca, răspunsul părții vătămate fiind negativ. Martora a precizat că partea vătămată a aflat de la fiul său ca autoturismul circulă cu alte numere de înmatriculare, împrejurare în care l-a sunat pe numitul, fratele inculpatului, cerându-i acestuia să lase autoturismul cum era și în locul în care era.
În declarația dată în cursul cercetării judecătorești (fila 165), martora a arătat însă că cel care l-a sunat pe partea vătămată pentru a-1 întreba daca vinde mașina a fost numitul. A mai arătat martora că nu a asistat la nici o discuție între partea vătămată și inculpați cu privire la vânzarea mașinii.
Și martora, fostă angajată la, a declarat în cursul urmăririi penale (fila 20 ), iar apoi în cursul judecății (fila 147) că nu cunoaște nimic despre existența vreunei înțelegeri de vânzare-cumpărare a autoturismului între partea vătămată și inculpatul, martora precizând că nu l-a auzit pe partea vătămată că ar vrea să vândă această mașină. Aceeași martoră a mai declarat însă că nu l-a mai văzut pe partea vătămată din toamna anului 2001 și până în decembrie 2003.Or, mașina a fost adusă de către partea vătămată în parcarea din spatele magazinului G abia în anul 2002. În cursul judecății, martora a precizat că după ce a constatat că mașina nu se mai afla în această parcare, l-a văzut pe inculpatul, care era un client al magazinului, venind de câteva ori cu aceasta la magazinul C
Tot astfel, martorul, client al magazinului, a declarat atât în cursul urmăririi penale (fila 32 ), cât și al judecății (fila 151) că nu a auzit ca autoturismul marca, parcat in spatele magazinului, sa fie de vânzare și nici să se fi încheiat vreun contract de vanzare-cumpărare sau o altă înțelegere între și. Tot acest martor a declarat însă că nici nu l-a văzut pe partea vătămată de la momentul aducerii mașinii în parcare și până în octombrie-noiembrie 2003, așadar martorul neavând cum să cunoască nici intențiile părții vătămate în legătură cu autoturismul. Martorul a mai afirmat că atunci când s-a întâlnit cu partea vătămată, acesta i-a spus că inculpatul i-a luat mașina și a înmatriculat-o sub alte numere. În cursul cercetării judecătorești, martorul a arătat că nu știe cine a luat mașina din parcare, dar că după momentul dispariției acesteia, i-a mai văzut pe cei doi inculpați la barul, ocazie cu care nu a auzit nici o discuție legată de autoturism.
În schimb, martorul, fost asociat cu partea vătămată la, despre care acesta a afirmat inițial că i-ar fi adus la cunoștință în luna august 2003 că mașina i-a fost luată de inculpatul, a declarat în cursul urmăririi penale (fila 34 ) că în toamna anului 2002 aflat că partea vătămată dorește să vândă autoturismul, ale cărui chei și acte se aflau la bar. Martorul a precizat însă că nu a participat la nici o discuție despre vânzarea mașinii și că nu cunoaște dacă s-au întocmit acte de vânzare-cumpărare între partea vătămată și inculpatul. A mai arătat martorul că numita a i-a spus că a dat cheile, talonul și cartea mașinii lui, dar nu știe pentru ce motiv.
Martorul nu a fost însă consecvent în declarații, în cursul cercetării judecătorești (fila 164) susținând, deși a precizat că își menține declarațiile date la urmărirea penală, că știe că partea vătămată nu intenționa sa vândă mașina, că știe că actele și cheile acesteia se aflau pe un raft în magazinul, dar că nu cunoaște dacă acestea au fost date cuiva și de către cine, precum și că nu a fost de față la momentul în care mașina a fost luată din parcare și nu cunoaște împrejurările în care s-a produs acest eveniment.
Martorul, client al magazinului bar, a declarat însă în cursul urmăririi penale (filele 35-36 ) că se afla la atunci când partea vătămată, pe care îl cunoaște de câțiva ani, a adus autoturismul marca, pe care l-a lăsat în parcarea de lângă Facultatea, mașina având cutia de viteze stricată, iar partea vătămată neavând bani să îl repare. A mai arătat martorul că a aflat că partea vătămată vrea să vândă acest autoturism și că unul dintre cumpărători ar fi, ulterior aflând că partea vătămată a primit bani pentru această vânzare. Totodată, martorul a declarat că, după ce s-au dat banii părții vătămate, în prezența acestuia autoturismul a fost tractat de către inculpatul și dus în str. -, unde fratele inculpatului, numitul, are un garaj. Relevant asupra naturii relațiilor dintre partea vătămată și inculpat este declarația martorului în sensul că în primăvara anului 2003, partea vătămată a venit pe- și a vorbit cu inculpatul, care în acea perioadă vopsea autoturismul marca.
Acest martor și-a menținut declarația și în cursul cercetării judecătorești (fila 177), când a afirmat că nu i-a zis partea vătămată personal, dar la magazin se vorbea că acesta vrea să mașina, dar, fiind defectă, nu găsește cumpărători. A precizat martorul că până la urmă, în toamna anului 2002, autoturismul a fost cumpărat de inculpatul, arătând că a asistat atunci când inculpatul a venit să ia mașina, la acest moment fiind de față cei doi inculpați, numitul, partea vătămată și familia acestuia. Martorul a mai arătat că înainte ca inculpatul să ia mașina, pe care a tractat-o, fiul părții vătămate a luat din mașină mai multe lucruri, respectiv calculatorul și casetofonul. Martorul a precizat că nu a văzut personal, dar a auzit că în acea zi inculpatul a plătit prețul mașinii, iar partea vătămată i-a dat actele acesteia.
Martorul, la data faptelor analizate angajat la C KL. a dat mai multe declarații în cursul urmăririi penale, care, deși sunt din aceeași zi, au fost contradictorii (filele 37, 38 și 39 ). Astfel, martorul a susținut inițial că în luna septembrie 2002, în timp ce se afla la muncă, au venit la bar cei doi inculpați, numitul și cumnatul inculpatului, numitul, de la care a aflat că inculpatul l-a împrumutat pe partea vătămată cu o sumă de bani și, pentru că nu ar fi putut restitui împrumutul, partea vătămată i-ar fi zis să ia autoturismul în contul acestuia. Martorul a mai arătat că, la cererea inculpatului, a adus o sfoară, cu care a fost tractat autoturismul. In următoarea declarație, martorul a afirmat că de fapt inculpatul i-ar fi cerut sfoara și că abia după vreo două luni de la luarea mașinii de către inculpați, ar fi aflat ca partea vătămată avea o datorie la. În fine, în a treia declarație dată în cursul urmăririi penale, martorul își schimbă total poziția, afirmând că nu știe nimic despre luarea mașinii de către inculpați, el nefiind de fată la acest eveniment.
În cursul cercetării judecătorești (fila 178), martorul, schimbându-și din nou poziția, a declarat însă ca știe că partea vătămată voia să vândă autoturismul, într-o zi chiar venind o persoană în acest scop, dar această persoană nu a fost de acord cu prețul de 5.000 Euro cerut de partea vătămată. A mai arătat martorul că inculpatul a venit într-o zi însoțit de cumnatul său ca să ia mașina pentru aor epara, soția părții vătămate, a, cerându-i lui să aducă o sfoara pentru ca inculpatul să tracteze autoturismul. A precizat martorul că partea vătămată nu era de față și că a i-a dat inculpatului cheile mașinii. Totodată, a învederat că a auzit că partea vătămată ar fi avut o datorie la inculpatul, însă nu cunoaște în ce constă aceasta și nici dacă mașina a fost luată în contul datoriei sau pentru reparații. Martorul a precizat că după ce inculpatul a luat mașina, a mai venit cu ea la magazinul, fără ca cineva să îi ceara explicații.
Martorul a declarat în cursul urmăririi penale (fila 40 du.p. ) că în toamna anului 2002 fost de față atunci când inculpatul a dat suma de 2.000 USD părții vătămate, bani ce reprezentau prețul autoturismului, pe care inculpatul l-a cumpărat. A mai arătat martorul că tot atunci partea vătămată a înmânat inculpatului cheile și talonul mașinii, iar după aproximativ o oră inculpatul a tractat autoturismul. A precizat martorul și că la acel moment nu s-au întocmit acte de vânzare-cumpărare. Martorul și-a menținut declarația și cu ocazia audierii în cursul cercetării judecătorești (fila 179), arătând că după ce partea vătămată și inculpatul s-au înțeles asupra vânzării-cumpărării mașinii, de fată fiind și inculpatul și martorul, inculpatul a plecat acasă să aducă banii, respectiv 2.000 USD, pe care i-a înmânat apoi părții vătămate. A mai arătat martorul că inculpatul a dus apoi mașina la garaj pentru aod emonta și repara, aspect pe care partea vătămată l-a cunoscut întrucât a mers și el la acest garaj, martorul afirmând că personal l-a condus pe partea vătămată acolo.
Constant în declarații a fost și martorul, care a declarat în cursul urmăririi penale (fila 42 ) și al judecății (fila 202) că în toamna anului 2002 aflat că partea vătămată vrea să vândă autoturismul marca, ce avea cutia de viteze stricată, și că inculpatul dorește sa o cumpere. A precizat martorul că a fost de față când inculpatul a dat suma de 2.000 USD lui, bani reprezentând contravaloarea autoturismului, partea vătămată înmânându-i inculpatului cheile și talonul mașinii, la acest moment asistând și inculpatul și martorul. A mai arătat martorul că în primăvara anului 2003, a venit pe-, unde inculpatul repara autoturismul. În cursul cercetării judecătorești, martorul a arătat că nu își mai amintește dacă tractarea mașinii s-a făcut în aceeași zi cu plata prețului sau ulterior și dacă partea vătămată a asistat la tractare. A precizat martorul și că, ulterior tractării mașinii, inculpatul s-a întâlnit cu partea vătămată, însă niciodată acesta din urmă nu i-a reproșat inculpatului că i-ar fi furat mașina. Martorul a arătat că partea vătămată a fost și la garajul inculpatului și a văzut cum acesta vopsea mașina și schimba piese, dar nu a vorbit nimic de furt.
Martorul, fratele inculpatului, a declarat în cursul urmăririi penale (fila 41 ) că inculpatul a luat legătura cu partea vătămată, convenind cu acesta să cumpere autoturismul marca cu suma de 2.000 USD, la scurt timp, în prezența sa, a inculpatului și a numiților, și a altor persoane, inculpatul dând suma de bani menționată părții vătămate, iar acesta înmânându-i cheile, talonul și cartea mașinii, ulterior urmând să perfecteze și actele de vânzare-cumpărare și cele necesare înmatriculării. A mai arătat martorul că atât în cursul anului 2002, cât și în cursul anului 2003, atât el, cât și fratele său s-au întâlnit în mai multe rânduri cu partea vătămată cu care au vorbit despre starea tehnică a mașinii, în nici un moment nepunându-se problema furtului.
În cursul judecății (filele 200-201), martorul a declarat că fratele său și partea vătămată au negociat prețul vânzării autoturismului, cazând de acord asupra sumei de 2.000 USD, dar fără aparatura electronică, urmând ca în prealabil fiul părții vătămate să demonteze din mașină casetofonul, carkit-ul și stația. A precizat martorul că s-a convenit ca prețul sa fie plătit abia după demontarea aparaturii electronice, astfel că partea vătămată a plecat, spunându-i inculpatului să îi trimită banii prin inculpatul. A mai arătat martorul că în aceeași zi au mers să tracteze mașina, partea vătămată nefiind de față, ci numai soția și fiul său, martorul precizând că fratele său a lăsat banii inculpatului, de la care a primit cheile, talonul și cartea mașinii. Martorul a mai arătat că partea vătămată i-a confirmat apoi că a primit banii de la inculpatul. Totodată, a precizat că ulterior luării mașinii, el și fratele lui s-au mai întâlnit cu partea vătămată, o dată chiar la locuința lor, când partea vătămată a râs de fratele său, spunându-i că a făcut o afacere proastă cumpărând mașina.
Și martora, cumnata inculpatului, audiată doar în cursul urmăririi penale (filele 43-44 ), în cursul judecății audierea sa nemaifiind posibilă, a declarat că, la începutul lunii iunie 2003, fiind în trafic împreună cu inculpatul în mașina marca s-au întâlnit cu partea vătămată, ocazie cu care cei doi au vorbit despre starea de funcționare a mașinii, nepunându-se în nici un moment problema furtului mașinii sau a restituirii acesteia.
Instanța a observat din declarațiile analizate anterior, că mare parte din persoanele audiate în cursul acestui proces penal au dat dovada de inconsecvență, acestea modificându-și poziția vis a vis de evenimentele întâmplate de la o fază procesuală la alta sau, în cazul părții vătămate și a inculpatului, în cursul aceleiași faze procesuale, de la o declarație la alta. Cu toate acestea au existat și martori care au păstrat o poziție constantă, prezentând aceeași declarație atât în faza urmăririi penale, cât și în faza judecății. Este vorba de martorii, și, conform declarațiilor cărora partea vătămată a vândut inculpatului autoturismul marca contra sumei de 2.000 USD, tranzacție la care acești martori au susținut că au asistat. Așadar, susținerile celor doi inculpați în sensul intervenirii unei convenții de vânzare-cumpărare cu privire la autoturismul menționat se coroborează conform art.69 pr.pen. cu declarațiile martorilor amintiți. În schimb, ipoteza furtului susținută de partea vătămată nu a fost confirmată de probatoriul administrat în cauză, declarațiile părții vătămate, pe lângă faptul că au fost contradictorii, necoroborându-se cu celelalte probe din dosar, așa cum impuneau prevederile art.75 pr.pen. În acest sens, instanța a reținut că martorii părții vătămate, în special și a, care în faza de urmărire penală susținuseră că inculpații au luat mașina sub pretextul de aor epara. au dat în faza judecății declarații în contradicție evidentă nu numai cu depozițiile lor anterioare, din prima etapă procesuală, dar chiar și cu declarațiile părții vătămate, dovedind că nu au fost subiectivi în relatarea celor întâmplate.
Având în vedere întreg probatoriul administrat în cauză, instanța reținut sub aspectul situației de fapt ca între partea vătămată și inculpatul a intervenit o convenție civilă, în baza căreia partea vătămată a transmis inculpatului dreptul de proprietate asupra autoturismului său marca cu număr de înmatriculare B-15-, primind în schimb suma de 2.000 USD. Este vorba despre o vânzare-cumpărare ce a fost intermediată de inculpatul, partea vătămată și cei doi inculpați fiind prieteni de mai mulți ani. În acest sens, sunt declarațiile inculpaților și, care se coroborează cu declarațiile martorilor, și, care au asistat la încheierea acestei tranzacții, la plata prețului și predarea cheilor și actelor mașinii, iar unii dintre ei și la tractarea acesteia. În plus, instanța a reținut că și martorii și, fost asociat al părții vătămate la magazinul și respectiv fost angajat la același magazin, au declarat că știau că partea vătămată vrea să vândă autoturismul marca, martorul susținând că are cunoștință că cineva a vrut sa cumpere această mașină, dar nu a fost de acord cu prețul cerut de partea vătămată.
Rolul de intermediar al inculpatului în realizarea acestei vânzări este confirmat indirect de martora, concubina părții vătămate, care a declarat că, în timp ce aflau la A, acesta a fost sunat de inculpatul care l-a întrebat dacă vinde mașina. Instanța a mai reținut și că, potrivit declarațiilor din faza de urmărire penală ale părții vătămate și ale martorului, ulterior luării mașinii de către inculpați, inculpatul i-a înmânat martorului certificatul de radiere a autoturismului pentru ca acesta să-1 dea tatălui său. Or, un asemenea gest ar fi cu totul ilogic în ipoteza în care inculpații ar fi sustras mașina, astfel cum a susținut partea vătămată.
În plus, s-a apreciat că dacă inculpații ar fi pretins că duc mașina la reparat, cum a afirmat partea vătămată, iar în faza urmăririi penale și martorii a și (în cursul judecății, martora a afirmând că nu mai știe sub ce pretext au luat inculpații mașina, iar martorul afirmând că inculpații au luat mașina fără a cere cuiva permisiunea), nu exista nici un motiv ca fiul părții vătămate, care credea deci că mașina urmează a fi restituită, să scoată în prealabil din aceasta carkit-ul, casetofonul și boxele, așa cum a rezultat din probele administrate în cauză, printre care declarațiile martorului.
Totodată, instanța a constatat că, potrivit chiar declarațiilor martorilor a și, ulterior luării mașinii, inculpații au mai venit de câteva ori la barul, uneori chiar și cu această mașină, dar niciodată nimeni nu le-a reproșat nimic și nu i-a acuzat de furtul autoturismului, cu toate că, așa cum a susținut partea vătămată, fosta sa soție și fiul său aflaseră între timp că el nu vânduse mașina. Și martora a declarat în cursul judecății că după ce a constatat că mașina nu se mai afla în această parcare, l-a văzut pe inculpatul, care era un client al magazinului, venind de câteva ori cu aceasta la magazinul C Tot astfel, martorul a declarat că după ce inculpatul a luat mașina, a mai venit cu ea la magazinul, fără ca cineva să îi ceară explicații. Și martorul a declarat în cursul cercetării judecătorești că după momentul dispariției acesteia, i-a mai văzut pe cei doi inculpați la barul, ocazie cu care nu a auzit nici o discuție legată de autoturism. Or, dacă inculpații ar fi sustras acest autoturism, este inexplicabil de ce s-ar fi întors cu el la locul faptei.
De asemenea, instanța de fond a reținut că există martori care au declarat că ulterior tractării mașinii de către inculpați, aceștia s-au întâlnit cu partea vătămată în diverse împrejurări, în trafic (martora ) sau chiar la garajul inculpatului, când acesta se ocupa de repararea mașinii (martorii, și ), ocazii cu care nu s-a pus problema furtului, partea vătămată interesându-se doar de starea de funcționare a autoturismului și de faptul dacă inculpatul este mulțumit de acest autoturism.
S-a menționat că ipoteza vânzării autoturismului este susținută și de rezultatul testului poligraf la care au fost supuși cei doi inculpați, conform căruia răspunsurile inculpaților la întrebările relevante cauzei nu au produs note specifice comportamentului simulat. Coroborând răspunsurile celor doi inculpați la acest test, se deduce concluzia că inculpatul, prin intermediul inculpatului, a cumpărat de la partea vătămată autoturismul marca, pentru care a plătit suma de 2.000 USD.
S-a aratat că, deși testul poligraf nu este un mijloc de probă în procesul penal, totuși el oferă indicii importante cu privire la sinceritatea părții supusă testării, putând contribui la soluționarea cauzei în măsura în care se coroborează cu elementele de fapt relevate de mijloacele de probă administrate în dosar. Or, concluzia ce se desprinde din testarea la poligraf a inculpaților, menționată mai sus, se coroborează cu probe administrate în cauză, care releva de asemenea intervenirea între părți a unei vânzări-cumpărări a autoturismului, probe analizate anterior. S-a mai constatat că, deși a fost de acord sa fie supus testării poligraf, partea vătămată a lipsit în mod nejustificat la termenul ce i-a fost fixat în acest sens.
O altă dovadă în sensul sincerității inculpatului în prezentarea variantei vânzării-cumpărării, s-a considerat că este și aceea că, în cursul cercetărilor, a restituit părții vătămate autoturismul, deși îi adusese îmbunătățiri, aspect semnalat chiar de partea vătămată în declarațiile date în cursul urmăririi penale.
S-a apreciat că, înmatricularea ulterioară a autoturismului pe numele inculpatului s-a făcut în baza unor acte false nu este de natură să conducă la concluzia că în acest fel s-a urmărit mascarea unei fapte de furt, în condițiile în care prin rechizitoriu s-a reținut că inculpatul nu a avut nici o legătură cu operațiunea de înmatriculare a mașinii, de care s-a ocupat, contra unei sume de bani, o altă persoană, rămasă neidentificată. Astfel, prin rechizitoriu, în temeiul art.262 pct.2 lit. a pr.pen. rap. la art.11 pct.1 lit. b pr.pen. și art.10 lit. c pr.pen. s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.290 pen. de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.29l pen, și de uz de fals prev. de art.291 pen.
Față de cele de mai sus, s-a constatat că autoturismul nu a fost sustras de către inculpați, ci a fost tractat de aceștia din parcarea unde se afla ca urmare a convenției de vânzare-cumpărare pe care inculpatul o încheiase cu partea vătămată, convenție ce exclude calitatea de detentor precar a inculpaților. In baza art.334.pen. instanța a respins ca neîntemeiată cererea părții vătămate, de schimbare a încadrării juridice dată prin rechizitoriu faptei reținută în sarcina inculpaților și, din infracțiunea de furt calificat prev. de art.208 alin.l - art.209 alin.l lit. a, e pen. în infracțiunea de abuz de încredere prev. de art.213 pen. În plus, susținerea părții vătămate că inculpații ar fi luat mașina de la soția sa sub pretextul de aor epara, pe care s-a întemeiat cererea de schimbare a încadrării juridice, este lipsită de suport probator, dat fiind că martorii a și, care susținuseră această variantă în cursul urmăririi penale, și-au schimbat poziția în cursul judecății, martora a afirmând că nu mai știe sub ce pretext au luat inculpații mașina, iar martorul afirmând ca inculpații nu au vorbit cu el sau cu mama sa despre autoturism și că au luat mașina fără a cere cuiva permisiunea.
Având în vedere că la baza neînțelegerilor dintre părți stă o convenție civilă, având ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra autoturismului, convenție în baza căreia în luna noiembrie 2002 inculpații au tractat acest autoturism din parcarea în care se afla, luarea mașinii reprezentând așadar o punere în practică a efectelor convenției încheiate, și nu o faptă penală de furt, în baza art.11 pct.2 lit. a raportat la art.10 alin.l lit. b.pen, instanța a achitat pe inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.l - art.209 alin.l lit. a, e pen.
Nu au fost reținute susținerile părții vătămate în sensul că, potrivit art.1191 civ. dovada actelor juridice a căror valoare depășește 250 lei nu se poate face cu martori deoarece, conform dispozițiilor procedurii penale, instanța a reținut o anumită situație de fapt pe baza coroborării probelor administrate în cauza, printre mijloacele de probă enumerate în mod expres de art.64 alin.l pr.pen. fiind și declarațiile martorilor. S-a arătat că, în speță, nu s-a pus problema unei chestiuni prealabile în sensul art.44 alin.l pr.pen. pentru a se face aplicarea alineatului 2 al aceluiași articol. Fiind vorba doar de stabilirea de către instanță a unei situații de fapt, este evident că pot fi folosite în acest sens toate probele administrate în cauză, inclusiv declarațiile martorilor.
Sub aspectul laturii civile, instanța a reținut că partea vătămată a declarat în cursul judecății că se constituie parte civilă în procesul penal cu suma de 30.000 lei noi, reprezentând contravaloarea mașinii și lipsa de folosință pe o perioadă de aproximativ patru ani (fila 54). Având însă în vedere, soluția pronunțată pe latura penală, în baza art.346 alin.4 pr.pen. instanța a lăsat nesolutionată acțiunea civilă formulată de partea civilă împotriva inculpaților. Pe cale de consecință, conform art.353 alin.3 pr.pen. instanța a menținut măsura asigurătorie a sechestrului asupra autoturismului marca V6 cu număr de înmatriculare B-31- (fost B-15-), cu număr de identificare JN 1 21 UO -, culoare alb, măsură instituită prin ordonanța din 16.02.2004 dată de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI în dosarul nr.680/P/2004/-.
Instanța nu a dat curs solicitării procurorului din rechizitoriu de a anula înscrisurile falsificate, respectiv contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit din 07.11.2002, certificatul de radiere a autoturismului, fișa de înmatriculare a aceluiași autoturism pe numele inculpatului și tichetul de inspecție tehnică periodică seria - 124. Aceasta deoarece, potrivit deciziei nr. XV din 21 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial nr. 119 din 8 februarie 2006, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție ca urmare a admiterii unui recurs în interesul legii, "1. în cauzele în care acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală, printr-o rezoluție de netrimitere în judecată, adoptată de procuror, acesta are calitatea de a exercita în fața instanței civile acțiunea pentru desființarea totală sau parțială a unui înscris falsificat, numai în cazurile prevăzute de art.45 alin.l din Codul d e procedură civilă. 2. În celelalte cazuri, aceeași acțiune aparține părților."
S-a reținut că, pe lângă faptul că în speță nu sunt incidente prevederile art.45 alin.l pr.civ. acțiunea penală pentru infracțiunile de fals nu s-a stins încă. Este adevărat că prin rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art.290 pen. de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.291 pen, și de uz de fals prev. de art.291 pen. reținându-se că faptele nu au fost săvârșite de acesta, însă, în același timp, s-a dispus în baza art.45 pr.pen. rap. la art.38 pr.pen. disjungerea cauzei în vederea identificării și cercetării persoanei care a falsificat actele menționate. Prin urmare, cercetările cu privire la infracțiunile de fals nu au luat încă sfârșit.
Prindecizia penală 630/06.10.2008pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 și partea civilă.
Instanța de apel a reținut că soluția de achitare a inculpaților și, adoptată de prima instanță, este justificată și se întemeiază pe o interpretare și apreciere obiectivă a întregului material probator administrat.
S-a arătat că s-a acordat semnificația cuvenită tuturor datelor relevate de probele existente la dosarul cauzei și s-a reținut corect că litigiul dintre părți este de natură civilă. In acest sens s-a menționat că inculpații și au susținut, constant, în linii mari, atât în faza de urmărire penală cât și în faza instanței de fond, că autoturismul marca sesizat de partea vătămată ca fiindu-i sustras, a fost cumpărat, în fapt, de inculpatul, prin intermediul inculpatului, de la partea vătămată.
In apel, s-a constatat că împrejurarea că autoturismul marca a fost vândut de partea vătămată inculpatului rezultă și din depozițiile martorilor, și, analizate pe larg de prima instanță în sentința penală atacată, martori care și-au păstrat o poziție constată în cursul procesului penal.
Cu referire la martorii a, și ale căror declarații, s-a considerat că deși nu confirmă încheierea unei tranzacții între părți cu privire la autoturismul marca, acestea nu sunt în măsură să susțină plângerea și declarațiile părții vătămate în sensul sustragerii autoturismului de către cei doi inculpați, în condițiile în care, ca și declarațiile părții vătămate, și depozițiile acestor martori sunt contradictorii și conțin inadvertențe care creează dubii cu privire la veridicitatea celor arătate, dubii care profită celor doi inculpați.
Instanța de apel a mai menționat că inculpații și au fost supuși testului poligraf, nerezultând, la întrebările relevante cauzei, note specifice comportamentului simulat.
În contextul celor arătate, Tribunalul a constatat că instanța de fond, în mod corect, a reținut că declarațiile inculpaților și se coroborează cu declarațiile martorilor, și și împreună conduc la convingerea că între partea vătămată și inculpatul a intervenit o convenție civilă în baza cărei partea vătămată a transmis inculpatului dreptul de proprietate asupra autoturismului său marca, în schimbul sumei de 2.000 USD, în cadrul acestei convenții inculpatul având calitatea de intermediar.
În ceea ce privește latura civilă cauzei, Tribunalul a constatat că, având în vedere temeiul achitării - art. 10 lit. b C.P.P. precum și dispozițiile art. 346 alin. 4.C.P.P. instanța de fond, în mod corect, a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
Totodată, s-a constatat că partea civilă nu a depus în scris motivele de apel și, deși legal citată, nu s-a prezentat în fața instanței pentru a-și preciza și susține motivele pentru care a exercitat calea de atac a apelului.
Impotriva hotărarilor a formulat recurs Parchetul de pe langă TRIBUNALUL BUCUREȘTI care a susținut că atât instanța de fond cât și instanța de apel au apreciat în mod greșit materialul probator administrat în cauză, constatându-se în mod neîntemeiat că între inculpați și partea vătămată a intervenit o convenție de vânzare - cumpărare asupra autoturismului ce face obiectul infracțiunii de furt calificat. In drept, s-a invocat cazul de casare prev.de art.385/9 pct.18
C.P.P.Oral, au fost invocate și cazurile de casare prevăzute de art. 385/9 pct. 16 și 17/1 Cod procedură penală, criticandu-se hotărârile recurate sub aspectul greșitei achitări a inculpaților pe motivul că fapta nu este prevăzută de legea penală, precum și sub aspectul greșitei mențineri a sechestrului asigurător aplicat, în vederea reparării pagubei, în condițiile în care bunul sechestrat aparține părții vătămate.
S-a solicitat condamnarea inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzute de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. a și e Cod penal și ridicarea măsurii sechestrului asigurător.
Examinând hotărârile atacate din prisma motivelor de recurs invocate, precum și din oficiu în conformitate cu art.385/9 alin.3 C.P.P. Curtea consideră că recursul este nefondat.
Potrivit art.385/9 pct.18 C.P.P. hotărârile sunt supuse casării când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de achitare sau condamnare.
In conformitate cu dispozițiile art.208 Cod Penal, latura obiectivă a infracțiunii de furt presupune luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia fără consimțămantul acestuia, iar sub aspect subiectiv, infracțiunea presupune scopul însușirii fără drept a bunului.
Curtea constată, în baza materialului probator existent în cauză, că autoturismul cu nr.B-15- nu a ieșit din posesia părții vătămate fără consimțămantul acestuia și al soției sale, întrucat partea vătămată a vandut inculpatului, prin intermediul inculpatului, autoturismulul marca cu nr. B-15-, primind în schimb suma de 2000 USD.
Ca urmare, Curtea consideră că, în mod legal și temeinic, instanța de fond a dispus achitarea inculpaților în temeiul dispozițiilor art.10 lit.b C.P.P. întrucat la baza neînțelegerilor dintre părți stă o convenție civilă.
Astfel, după aducerea în B, în lunaoctombrie 2002,de către partea vătămată, a autoturismului aflat în stare de nefuncționare, pe care l-a parcat în spatele magazinului SC SRL (al cărui asociat a fost), mașina a fost luată în lunanoiembrie 2002,de inculpații și, prieteni cu partea vătămată.
Potrivit martorilor, și, partea vătămată a fost prezent la negocierile privind vanzarea autoturismului și a primit de la inculpatul suma de 2000 USD pentru mașină. Aceste probe se coroborează cu declarațiile inculpaților și. Pe de altă parte, conform declarațiilor martorilor - vanzător la magazinul SC SRL și - fiul părții vătămate, predarea mașinii s-a realizat cu știința soției părții vătămate, martora a, care a declarat constant că a dat mașina, cheile și actele inculpatului, întrucat partea vătămată a fost plecată din Bop erioadă mai lungă de timp.
Autoturismul a fost înmatriculat la data de27.11.2002cu nr.B-31-, pe numele inculpatului. Prin rechizitoriu s-a disjuns cauza în vederea identificării și cercetării persoanei care a falsificat contractul de vanzare-cumpărare a autoturismului din 07.11.2002, certificatul de radiere, fișa de înmatriculare și viza. Potrivit adresei 248.324/26.05.2004, semnăturile vanzătorului și cumpărătorului de pe toate documentele în litigiu nu au fost executate de către și.
Curtea apreciază că împrejurările nelegale în care s-au intocmit actele privind transferul de proprietate și actele pentru reînmatriculare nu sunt de natură a crea convingerea că inculpații au furat autoturismul.
Martorul a primit de la, fratele inculpatului, copie după certificatul de radiere a autoturismului, aspect relatat de martor în primele declarații și confirmat de partea vătămată.
Există dovezi că, ulterior datei la care a intrat în posesia autoturismului, inculpatul a venit cu autoturismul respectiv pe la magazinul SC SRL, fapt constatat de soția și fiul părții vătămate, precum și de martorii și, vanzători la magazinul SC SRL, prilej cu care nu au avut loc discuții despre vreun furt.
Susținerile martorei a și a martorului (făcute doar în faza urmăririi penale) că autoturismul a fost dat pentru a fi reparat, nu pot fi primite avand în vedere că, așa cum s-a arătat, odată cu mașina au fost predate și actele acesteia; fiului părții vătămate i-a fost dată ulterior o fotocopie a certificatului de radiere a autoturismului; inculpatul a circulat cu autoturismul venind cu acesta chiar la magazinul unde lucra soția părții vătămate; martorul a luat de la mașină casetofonul, boxele și carkit-ul înainte ca inculpații să-l tracteze de la locul de parcare; partea vătămată nu a avut vreo discuție cu soția sa, a, despre sustragerea bunului. Sub acest din urmă aspect, declarația dată în primă instanță de martora a, că nu își aduce aminte dacă a purtat vreo discuție cu soțul său despre autoturismul care se afla la inculpatul, nu este verosimilă nici în ipoteza în care mașina ar fi fost dată spre reparat, și cu atat mai mult ca cat aceasta ar fi fost furată. Constatarea absenței autoturismului din locul de parcare unde îl lăsase, în ipoteza în care partea vătămată nu-și dăduse acordul pentru reparație sau vanzare, nu putea decat să genereze discuții între soții și încercări de a afla modalitatea în care autoturismul a fost luat de inculpați, relații pe care partea vătămată nu putea să le afle decat de la soția sa, în primul rand, pentru că actele și cheile autoturismului le lasase, după cum a susținut, la magazinul SC SRL, unde a lucra. Ca urmare, Curtea apreciază că o astfel de discuție nu putea fi uitată, iar absența unei astfel de amintiri echivalează cu inexistența discuției ceea ce înseamnă că partea vătămată știa cu ce titlu se afla autoturismul la inculpatul.
Sub aspectul însușirii fără drept a autoturismului, de către inculpați, nu au auzit discutandu-se nici angajații magazinului SC SRL, respectiv și. Declarațiile acestora contrazic afirmația părții vătămate făcută la 16.10.2003, imediat după formularea plangerii penale, cand a relatat că la revenirea în B, a întrebat la magazin despre disparitia autoturismului și i s-ar fi spus că nu se cunoaște despre acest aspect. Mai mult, martorul a menționat că știa despre intenția părții vătămate de a vinde automobilul, aspect relatat și de martorul, administrator al SC SRL, în faza de urmărire penală. Chiar partea vătămată a declarat că a fost întrebat de inculpatul dacă vinde autoturismul, iar martora, concubina părții vătămate, a precizat că aceasta din urmă a discutat telefonic despre o eventuală vanzare cu inculpatul, conform declarației dată în faza de urmărire penală, sau cu inculpatul, conform declarației dată în instanță.
Relevant pentru soluția de achitare dispusă în cauză este și faptul că partea vătămată a menționat în cursul procesului date și persoane diferite de la care ar fi aflat de dispriția autoturismului său, astfel: la 16.10.2003 a menționat că în august 2003 aflat de la administratorul că a dispărut mașina dar nu știe unde este; la 18.02.2004 a relatat că la începutul anului 2003 fost sunat de fiul său care i-a spus că autoturismul circulă cu alt număr și e condusă de inculpatul; la 24.03.2004 a arătat că în mai 2003 constatat lipsa autoturismului în parcare, iar înainte de această dată a fost sunat de fiul său care i-a spus că mașina este în posesia inculpatului. Toate aceste afirmații nu se coroborează cu declarațiile martorului care a declarat atat în faza de urmărire penală, cat și în instanță că l-a sunat pe tatăl său, partea vătămată, la cateva zile după ce mașina a fost luată de inculpați din parcare, adică în luna noiembrie 2002, conform probelor de la dosar.
În aceste condiții, se constată că instanțele de fond nu au reținut eronat situația de fapt când au concluzionat că autoturismul a ieșit din posesia părții vătămate ca efect a unei vanzări cunmpărări, astfel că nu se poate constata o eroare gravă de fapt care să fi condus la achitarea inculpaților și.
Față de cele menționate, Curtea constată că nu sunt incidente în cauză nicicazurile de casare prev. de art.385/9 pct.16 și 17/C.P.P. întrucat inculpații au fost corect achitați în temeiul prev. de art.10 lit.b C.P.P. iar menținerea sechestrului asigurator asupra autoturismului nu este contrar legii, fiind respectate dispozițiile art. 353 alin.3 coroborat cu art.346 alin. final p Cod Penal
În consecință, constatând legale si temeinice hotărârile instanțelor de fond, analizate si din perspectiva motivelor de casare care pot fi luate in discuție din oficiu, în temeiul art.385/15 alin.1 pct.1 lit.b C.P.P. Curtea va respinge, ca nefondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale 2076/12.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr-, și deciziei penale 630/06.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală, în dosarul -.
În temeiul art.192 alin.3 C.P.P. cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva sentinței penale 2076/12.10.2007 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B, în dosarul nr-, și deciziei penale 630/06.10.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală, în dosarul -.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2010.
PREȘEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
GREFIER,
Red./Dact.-2 ex
II. - Jud.;
Președinte:Leontina CișmașiuJudecători:Leontina Cișmașiu, Florentina Dragomir, Dumitru Mirancea
