Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 27/2009. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 27
Ședința publică de la 19 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Dumitrescu
JUDECĂTOR 2: Gabriela Scripcariu
JUDECĂTOR 3: Claudia Susanu
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror -
Pe rol judecarea recursului penal având ca obiect furtul calificat (art. 209.Cod Penal) declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 435 din data de 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă inculpatul, în stare de libertate, asistat de doamna avocat -, apărător ales, cu delegație la dosar, lipsă fiind, părțile vătămate și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Avocat depune 3 înscrisuri in circumstanțiere - o adeverință de la locul de munca al inculpatului, caracterizare de la locul de munca si un contract.
Nemaifiind alte cereri de formulat si verificând actele si lucrările dosarului instanța constata terminata cercetarea judecătoreasca si acorda cuvântul la dezbateri.
Avocat, solicita admiterea recursului declarat de inculpat in sensul de a se constata in ceea ce priveste fapta ca nu este vorba de o infractiune de furt ci de infractiunea de abuz de incredere prev. de art. 213 Cod penal.
In subsidiar, chiar reținându-se ca in cauza este vorba de o infractiune de furt, apreciaza ca pedeapsa aplicata inculpatului este prea mare.
Cu privire la primul motiv de recurs sustine avocat ca la instanta de fond s-a vorbit de o înselaciune, iar in apel s-a solicitat reaudierea partilor vatamate care au fost extrem de înțelegătoare si care declara ca i-au lăsat telefonul pentru ca a zis ca vine cu banii sau cu telefonul înapoi.
Pe baza acestor declarații deja s-a schimbat optica cu privire la schimbarea de încadrare juridica a faptei inculpatului. Chiar reprezentantul parchetului a fost de acord cu schimbarea incadrarii juridice a faptei in infractiunea prev. la art. 213. Cod penal, însă instanța a avut un alt punct de vedere si a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 1,6 ani închisoare.
Solicita avocat a se analiza momentul in care inculpatul a intrat in posesia celor doua telefoane mobile, pentru ca intentia de a si le însuși a luat-o in momentul in care, intrat in clubul si sesizand ca nu e nimeni care sa-l împrumute sau sa-i dea bani pentru telefoanele mobile s-a hotărât sa plece cu ele si atunci s-a consumat fapta.
Prin urmare, este clar ca este vorba de art.213 Cod penal.
Precizează apărătorul inculpatului ca nu înțelege sa îmbrățișeze solicitarea colegului sau de la instanța de fond in sensul ca ar fi vorba de infracțiunea de înșelăciune, considerând ca este vorba despre infracțiunea de abuz de încredere.
Solicita a fi aplicata inculpatului o amenda administrativa conf. disp. art. 181Cod proc. penală, măsura suficienta pentru ceea ce a însemnat prejudiciu in cauza, consecințe, in condițiile in care bunurile au fost restituit, faptul că cele doua părți vătămate au manifestat înțelegere fata de ceea ce s-a întâmplat si nu mai au nici un fel de pretenție.
In subsidiar, in situația in care instanța va retine infracțiunea de furt, solicita apărarea a se avea in vedere ca inculpatul a săvârșit fapta, in termenul de încercare, pentru ca atunci când avea 17 ani a savarsit o fapta penala prev de art.180 Cod penal in concurs cu art.208 Cod penal pentru care a primit o pedeapsa destul de mare / 2 ani cu suspendare.
In acest termen de încercare, având doar 19 ani, a savarsit aceasta fapta.
In concluzie, solicita instantei, fata de multitudinea de acte in circumstanțiere, fata de faptul ca este casatorit, are un loc de munca, are referinte dintre cele mai bune din partea întregii comunități - bulibașa, primarul - a avea in vedere ca pedeapsa de 1,6 ani închisoare este prea mult.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, susține ca nu împărtășește punctul de vedere al reprezentantului Ministerului Public din apel, apreciind ca incadrarea juridica a faptei este corecta, sustinuta si de probatoriu, motivarea in acest sens ampla găsindu-se in decizia 435 din 28.11.2008 a Tribunalului Iași.
Solicita instantei a avea in vedere declaratiile partilor vatamate din care rezulta modalitatea in care s-a savarsit infracțiunea si care susțin încadrarea juridica a faptei, respectiv aceea furt.
Corecta este si condamnarea aplicata inculpatului pentru fapta de furt calificat, cu atat mai mult cu cat in cursul anului 2004 acesta a mai suferit o condamnare de 2 ani cu suspendare, beneficiind de instantei, de aceasta data pedeapsa este de 1,6 ani dar s-au aplicat si disp. art. 83 Cod penal.
In concluzie, apreciind ca pedeapsa este corect individualizata solicita respingerea recursului ca nefondat.
Inculpatul recurent, precizează ca nu a avut intenția de a fura cele doua telefoane, solicitând a se avea in vedere ca acum are un loc de munca, achiesând la concluziile apărătorului sau.
Declarand închise dezbaterile, cauza ramane in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
INSTANȚA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 338 din 06 februarie 2008, pronunțată în dosarul nr- al Judecătoriei Iașis -a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui fiul lui G și, născut la data de 03.06.1986 în mun. I, domiciliat în sat și comuna, nr. 362, jud. I, -, cetățenie română, studii 4 clase, fără ocupație, necăsătorit, cu antecedente penale, la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat", prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "e" Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. "b, c" Cod penal raportat la art. 76 lit. "c" Cod penal.
În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiționată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2931/17.06.2004 a Judecătoriei Iași, menținută prin decizia penală nr. 913/12.10.2004 a Tribunalului Iași, rămasă definitivă prin nerecurare, pedeapsă ce va fi executată alăturat celei aplicate prin prezenta sentință.
Total pedeapsă de executat: 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercițiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b pe durata și în condițiile prev. de art. 71 Cod penal.
În baza art. 191 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 400 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare.
Pentru hotărî astfel prima instanță reținut următoarele:
La data de 26.03.2007, părțile vătămate (în vârstă de 16 ani) și (în vârstă de 15 ani) s-au deplasat la un centru de reparații telefoane mobile din incinta hotelului ( "MOBILE " ), unde au fost abordați de o persoană necunoscută, care i-a întrebat dacă nu au telefoane de vânzare.
Părțile vătămate au spus că au două telefoane mobile de vânzare, marca Nokia N-gage și, iar inculpatul, identificat ulterior de către organele de poliție, le-a spus că momentan nu are bani asupra sa, cerându-le celor doi să-l însoțească la Complexul comercial, pentru a lua de la un cunoscut suma necesară.
Minorii au fost de acord și toți trei s-au deplasat cu un taxi, inculpatul având asupra sa telefoanele mobile. Odată ajunși la, inculpatul le-a cerut părților vătămate să îl aștepte afară, iar el a intrat în clubul, cu motivația că merge să ia bani de la un cunoscut. A părăsit însă clubul în grabă, pe cealaltă ieșire, pentru a nu se întâlni cu părțile vătămate, însușindu-și fără drept telefoanele, pe care, ulterior, le-a valorificat în interes propriu.
Părțile vătămate l-au așteptat pe inculpat în fața mall-ului cca. 10 minute și, văzând că nu mai revine, l-au căutat în club, constatând că nu se afla acolo. Li s-a permis să vizioneze înregistrările video, prilej cu care au văzut că inculpatul părăsise clădirea și apoi zona, prin parcarea auto.
Părțile vătămate au sesizat de îndată organele de poliție, iar în baza imaginilor de pe înregistrările video, inculpatul a fost identificat. A fost de asemenea recunoscut după planșa foto și de către părțile vătămate.
Audiat fiind în cursul ambelor faze procesuale, inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, iar pe parcursul procesului a restituit prejudiciul prin echivalent.
Împotriva acestei sentințe penale declarat apel inculpatul, considerând hotărârea primei instanțe nelegală și netemeinică pentru următoarele aspecte:
- prima instanță preluat integral situația de fapt și încadrarea în drept reținute în rechizitoriu fără analiza în profunzime elementele constitutive ale infracțiunii.
- nu analizat modul în care intrat în posesia telefoanelor, care fost momentul când luat rezoluția infracțională și când s- consumat infracțiunea;
- nu s- analizat momentul și modul în care telefoanele au intrat în posesia sa; hotărârea de a-și însuși cele două telefoane a luat- în momentul în care se afla în Clubul unde constatat că nu se află nicio persoană de la care să împrumute bani pentru le da părților vătămate și atunci s- consumat infracțiunea.
A considerat că săvârșit infracțiunea de "abuz de încredere" deoarece și-a însușit cele două telefoane pe care le deținea cu titlul de detentor precar și dispus de aceste bunuri.
Un alt motiv este faptul că instanța de fond nu ținut cont că pentru infracțiunile comise anterior fost arestat preventiv în perioada 9.08.2003 - 18.09.2003, nefiind scăzută această perioadă de timp din pedeapsa aplicată.
De asemenea în condițiile în care s-au reținut dispozițiile art. 74 și 76 lit. c) Cod penal, instanța putea să aplice o pedeapsă mai mică.
Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, desființarea primei sentințe și, în rejudecare, condamnarea sa pentru "abuz de încredere" prev. de art. 213 Cod penal.
În cazul în care se va reține infracțiunea de "furt calificat", a precizat că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 40 Cod penal, iar conform art. 40 alin. 2 Cod penal se aplică dispozițiile de la concursul de infracțiuni.
În subsidiar, solicitat achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală cu referire la art. 181Cod penal având în vedere circumstanțele personale, modalitatea concretă de săvârșire infracțiunii și faptul că prejudiciul fost integral recuperat.
Verificând sentința apelată pe baza lucrărilor și materialelor din dosarul cauzei și, a motivelor de apel invocate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept în limitele și condițiile prevăzute de art. 371 Cod procedură penală, tribunalul a constatat următoarele:
Prima instanță administrat în mod legal un probatoriu complet pe care l- evaluat corespunzător și pe baza căruia stabilit corect situația de fapt ce nu suportă critici.
Mai mult, în considerentele sentinței penale apelate, prima instanță făcut analiză detaliată tuturor mijloacelor de probă pe baza cărora stabilit vinovăția inculpatului.
Corect fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de "furt calificat" prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e) Cod penal constând în faptul că la data de 27.03.2007, pe timp de zi, sustras două telefoane mobile marca Nokia N-goge și, aparținând părților vătămate minore și în valoare totală de 550 RON, în zona Complexului comercial.
În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de "abuz de încredere" prev. de art. 213 Cod penal deoarece părțile vătămate nu au pierdut niciodată posesia bunurilor, în sens juridic, chiar dacă telefoanele s-au aflat la inculpat. Cele două părți vătămate au fost tot timpul în apropierea inculpatului până când acesta reușit să dispară cu telefoanele mobile, moment în care fost realizat elementul constitutiv al infracțiunii de "furt" respectiv acțiunea de însușirea pe nedrept bunurilor.
Simpla predare către inculpat telefoanelor, în condițiile în care părțile s-au aflat tot timpul împreună, nu poate fi echivalată cu o pierdere posesiei bunurilor, iar inculpatul nu devenit un detentor precar.
Corect fost individualizată pedeapsa aplicată și modalitatea de executare, avându-se în vedere gradul de pericol social concret al faptei, modalitatea de săvârșire acestuia, impactul social, valoarea prejudiciului integral recuperat, dar și circumstanțele personale ale inculpatului care mai fost condamnat anterior pentru fapte de același gen, ceea ce denotă persistență infracțională, însă avut o poziție procesuală sinceră și cooperantă pe parcursul procesului penal și a achitat integral prejudiciul.
Cuantumul pedepsei fost stabilit sub minimul special prevăzut de lege prin reținerea circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. b) și c) Cod penal și aplicarea art. 76 lit. c) Cod penal, astfel încât să asigure îndeplinirea scopului prev. de art. 52 Cod penal respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
În mod corect în baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea suspendării condiționate executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2931 din 17.06.2004 Judecătoriei Iași, definitivă prin decizia penală nr. 913 din 12.10.2004 a Tribunalului Iași, pedepse ce se cumulează aritmetic și nu se contopește cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză.
Apelul inculpatului este însă întemeiat în ceea ce privește faptul că nu s- dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada arestării preventive de la data de 9.08.2003 la 18.09.2003.
Analizând sentința penală nr. 2931 din 17.06.2004 a Judecătoriei Iași s- constatat că din pedeapsa aplicată de 2 ani închisoare, cărei suspendare fost revocată prin sentința apelată, s- dedus perioada arestării preventive de la 10.08.2003 la 18.09.2003. Mai mult din fișa cazier inculpatului rezultă că acesta fost reținut la data de 9.08.2003 ceea ce profită acestuia.
Față de aceste aspecte, prin decizia penală nr. 435 din 28.10.2008 în baza art. 379 alin. 1 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală a fost admis apelul formulat de inculpatul, domiciliat în sat și comună nr. 362, județul I, împotriva sentinței penale nr. 338 din 6.02.2008 Judecătoriei Iași ce a desființat- în parte în latură penală în sensul deducerii perioadei arestării preventive.
Rejudecând cauza în limitele menționate.
În baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa rezultantă aplică inculpatului, durata arestării preventive de la data de 9.08.2003 la 18.09.2003.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate au rămas în sarcina statului.
În termenul prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
Apărătorul inculpatului-recurent în concluziile orale în dezbateri, a susținut că faptei reținute în sarcina inculpatului i s-a dat o greșită încadrare juridică și s-a aplicat o pedeapsă greșit individualizată în raport cu prevederile art. 72 Cod penal.
Instanțele de fond și de apel nu au analizat atent probele din dosar și nu au lămurit împrejurările săvârșirii faptei în condițiile în care inculpatul a refuzat restituirea bunului mobil încredințat de partea vătămată.
Se solicită, în principal, reaprecierea probatoriului administrat în cauză și schimbarea încadrării juridice a faptei în infracțiunea de abuz de încredere prev. de art. 213 Cod penal, iar în subsidiar, eficientizarea circumstanțelor atenuante facultative reținute în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate.
Într-o altă teză s-a solicitat achitarea și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, apreciindu-se că fapta comisă de inculpat nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, deoarece s-a adus o atingere minimă patrimoniului părții vătămate iar prin conținutul ei concret este, în mod vădit, lipsită de importanță.
Examinând hotărârile recurate în raport de criticile invocate, ce vor fi analizate prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 3859alin. 1 pct. 14, 17 și 18 Cod procedură penală, precum și din oficiu pentru cazurile enumerate în art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul nu este fondat pentru următoarele considerente:
Instanțele de fond și de apel, prin coroborarea probelor administrate în cauză și prin verificarea tuturor apărărilor inculpatului, au reținut în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, procedând la o justă încadrare în drept a faptei comise.
În procesul de evaluare a mijloacelor de probă, în contextul împrejurărilor concrete în care s-a comis fapta, instanțele au constatat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. "e" Cod penal, constând în aceea că, în ziua de 26 martie 2007, în loc public - zona Complexului comercial - a sustras două telefoane mobile, marca Nokia N-goge și aparținând părților vătămate minore și, în valoare totală de 550 lei.
Nu pot fi primite susținerile privind greșita încadrare a faptei.
Potrivit art. 213 alin. 1 Cod penal infracțiunea de abuz de încredere constă în însușirea unui bun mobil al altuia, deținut cu orice titlu sau dispunerea de acest bun pe nedrept ori refuzul de a-l restitui.
Pentru existența acestei infracțiuni este necesar, în primul rând, să existe un raport juridic între partea vătămată și făptuitor, în temeiul căruia acesta din urmă dobândește detenția bunului mobil și, totodată, are îndatorirea să-l păstreze, să-l restituie la termenul și în condițiile stabilite ori să-i dea destinația indicată de cel de la care l-a primit.
detentor al bunului, făptuitorul intervertește în mod abuziv detenția într-o stăpânire deplină, comportându-se ca și cum ar fi proprietarul acestui bun, abuzând astfel de încrederea celui care i l-a încredințat.
A dispune de un bun, în sensul disp. art. 213 Cod penal, înseamnă a face acte la care numai proprietarul bunului este îndreptățit, acte pe care detentorul să le facă pe nedrept, adică raportul juridic în temeiul căruia acesta deține bunul să nu-l fi îndreptățit să le efectueze.
La furt, în momentul săvârșirii acțiunii incriminate, bunul mobil care constituie obiectul material al infracțiunii se află în posesia sau detenția altei persoane decât infractorul, de la care acesta din urmă îl ia împotriva voinței ei, pentru a și-l însuși pe nedrept.
În speță, persoanele vătămate - minori în vârstă de 15 și 16 ani - încredințând bunul lor (telefonul mobil) inculpatului pentru un timp foarte scurt, nu au renunțat nici un moment la posesie sau detenție, ci doar a operat o schimbare temporară a poziției bunului care, prin aceasta, în lipsa oricărui titlu, nu a ajuns în detenția inculpatului. În aceste condiții, din modul cum a procedat inculpatul, părăsind clubul imediat pe o ieșire laterală, rezultă că acesta a luat hotărârea de a-și însuși telefoanele mobile încă înainte de a intra în posesia lor.
Faptul că părțile vătămate i-au dat de bună voie telefoanele mobile este lipsit de relevanță cu privire la încadrarea juridică a faptei ca infracțiune de furt, întrucât acesta a pretins că vrea să le cumpere când de fapt hotărâse să și le însușească pe nedrept, la scurt timp fiind vândute unor persoane necunoscute.
În concluzie, în mod corect instanțele au apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, iar nu pe cele ale infracțiunii de abuz de încredere, prevăzute de art. 213 Cod penal, în condițiile în care între inculpat și părțile vătămate nu a existat o convenție anterioară cu privire la deținerea bunului, lipsind, deci, situația premisă a acestei infracțiuni.
Acordându-se semnificația cuvenită unor împrejurări în care s-a comis sustragerea - în loc public, asupra unor minori, în cursul termenului de încercare stabilit printr-o hotărâre anterioară - au fost evaluate corect gradul de pericol social al faptei și al inculpatului, precum și posibilitățile reale de reeducare și reinserție socială.
În mod judicios instanțele au apreciat ca având caracter atenuant împrejurarea că inculpatul a avut o atitudine procesuală corectă, prezentându-se în instanță și a reparat paguba pricinuită prin săvârșirea infracțiunii, restituind integral, prin echivalent prejudiciul cauzat.
Astfel, în mod temeinic s-a redus pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege.
Însă, nu se poate admite ca aceleași circumstanțe atenuante să conducă instanțele de control judiciar spre o aplicare mai largă a efectelor lor, în condițiile în care față de judecata desfășurată în prima instanță, în apel și recurs nu au apărut elemente noi care să conducă la o asemenea concluzie.
Nu se poate face abstracție de împrejurările concrete în care infracțiunea a fost comisă și de urmările produse, astfel încât să se ajungă la o diminuare, ce nu are acoperire în realitate a gradului concret de pericol social al faptei săvârșite.
Cum pedeapsa trebuie să fie în același timp atât o măsură de constrângere, cât și un mijloc de reeducare a inculpatului, în speță scopul prevăzut de art. 52 Cod penal nu poate fi atins printr-o reducere mai accentuată a cuantumului pedepsei.
În acest context, s-au avut în vedere posibilitățile reale de reeducare și reinserție socială ale inculpatului, de diminuare a riscului încălcării repetate a relațiilor sociale ocrotite de lege, astfel încât, raportat acestor împrejurări, s-a procedat la o judicioasă individualizare a pedepsei, criticile formulate sub acest aspect de inculpat, nefiind fondate.
Nu pot fi primite nici criticile formulate de inculpat sub aspectul greșitei condamnări în condițiile în care modul și mijloacele folosite pentru comiterea faptei, prejudiciul modic creat și recuperat în totalitate prin echivalent, circumstanțele personale dovedesc că fapta este lipsită în mod vădit de importanță prin atingerea minimă adusă valorilor sociale ocrotite de lege și nu întrunește gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Dispozițiile art. 181alin. 2 Cod penal enumără acele împrejurări în raport cu care stabilește în concret gradul de pericol social al unei fapte.
Printre acestea sunt nu numai împrejurările reale constând în modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă și urmarea produsă, dar și cele personale care vizează conduita făptuitorului.
Inculpatul, cunoscut cu antecedente penale, a săvârșit o faptă contra patrimoniului și a acționat cu intenția de a deposeda părțile vătămate de telefoanele mobile și ulterior, de a și le însuși pe nedrept.
Valoarea prejudiciului și conduita anterioară a inculpatului, modul în care a acționat și locul unde a sustras bunurile nu justifică aprecierea că faptele ar fi vădit lipsite de importanță, ci evidențiază un accentuat grad de pericol social.
În acest context, evaluând just toate împrejurările enumerate de disp. art. 181alin. 2 Cod penal, instanțele au pronunțat hotărâri legale, reținând că fapta inculpatului prezintă pericolul social al unei infracțiuni.
În temeiul considerentelor expuse criticile formulate nu sunt fondate, urmând ca în baza art. 38515pct. 1 lit. "b" Cod procedură penală să se respingă recursul promovat de inculpat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 435 din 28.10.2008 pronunțată de Tribunalul Iași, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19 Martie 2009.-
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași: -,
-
31.03.2009
2 ex.-
Președinte:Daniela DumitrescuJudecători:Daniela Dumitrescu, Gabriela Scripcariu, Claudia Susanu
