Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 377/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 377
Ședința publică din data de 27.05.2009
PREȘEDINTE: Ion Stelian
JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru
- -
GREFIER - - -
Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, domiciliat în P,-, județul P, împotriva deciziei penale nr. 44 din data de 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova, prin care s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat sentința apelată în parte, în latură penală, în sensul că, potrivit disp. art. 71 s-au interzis acestuia cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale numai drepturile prev. de art. 64 lit. a și b cu excepția dreptului de a alege.
Prin sentința penală nr. 132 din data de 3.04.2008, pronunțată de Judecătoria Câmpina, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prev. și ped. de art. 208-209 al.1 lit.f,g și alin.2 lit.b, cu aplic. art. 37 lit.b
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit recurentul - inculpat, pentru care a răspuns avocat, apărător ales din Baroul Prahova și intimata - parte vătămată.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat, având cuvântul pentru inculpat arată că acesta este internat în spital însă nu poate dovedi acest lucru cu acte medicale, au solicitat o adeverință medicală în dimineața zilei de 27.05.2009, însă nu au obținut-
Mai arată că, în sala de ședință este prezentă soția inculpatului care poate confirma susținerile sale.
Depune la dosar note scrise și arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea în lipsa unei dovezi medicale care să ateste imposibilitatea prezentării în instanță a inculpatului din motive de sănătate și față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arată că sentința atacată este nelegală și netemeinică sens în care solicită admiterea recursului și achitarea sa în baza art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.c întrucât C.P.P. nu acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii pentru care a fost acuzat.
Partea vătămată a afirmat în declarațiile sale că a observat lipsa genții, după care a observat cum geanta a apărut la loc. A menționat mai departe că a verificat conținutul de-abia când inculpatul și o altă persoană au ieșit din compartiment și nu a văzut unde s-au găsit bunurile, povestind numai ce a aflat de la fratele său.
Înțelege de aici că lipsa genții nu constituia o problemă pentru partea vătămată și nu a alertat poliția aflată în tren. Mai mult se observă în mod foarte clar lipsa de obiectivitate în declarațiile părții vătămate, aceasta indicându-l pe inculpat ca făptuitor deși recunoaște că a dormit și nu a văzut cine a sustras bunurile și, inițial, au fost audiați ca inculpați atât cât și .
Partea vătămată a insinuat că inculpatul este cel care a sustras bunurile ghidându-se probabil după desfășurarea cercetării penale, adică după ce acesta a devenit inculpat.
Urmează a se avea în vedere și declarațiile martorei, care deși în faza de cercetare penală în declarația dată la poliție a spus că l-ar fi văzut pe inculpat cum "a scăpat" bunurile pe jos, în declarațiile date nemijlocit în fața instanțelor de fond și apel martora a recunoscut că nu știe nici cine a sustras bunurile și nici cine "le-a scăpat" pe jos pe culoarul vagonului.
Din declarațiile martorului, reiese că deși aceștia au fost percheziționați pe loc, bunurile au fost găsite de-abia în apropiere de locul de unde se pretinde că ar fi fost sustrase, inculpatul fiind condus într-acolo după ce inițial a fost percheziționat.
Martorul, fratele părții vătămate și-a menținut și declarațiile anterioare, conform cărora doar a presupus că inculpatul ar fi aruncat bunurile pe jos și insistând asupra acestui aspect, deși recunoaște că nu l-a văzut pe inculpatul aruncând bunurile, arată subiectivitate în declarațiile sale.
Apreciază că instanța de fond, fără a se apleca cu atenție asupra actelor și lucrărilor din această cauză, a stabilit ca existentă o certitudine falsă, nicio probă din întreg dosarul neindicând fără dubii faptul că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat.
Coroborarea tuturor probelor se face de către instanță numai în ceea ce privește o oarecare circumstanțiere, neindicând nici un aspect din care să reiasă cu certitudine săvârșirea de către inculpat a infracțiunii de furt.
Instanța de apel greșește de asemenea în interpretarea probelor reținând din declarația martorului, că el este cel care "a aruncat bunurile sustrase" când de fapt acesta nu face decât o presupunere în acest sens.
Instanța de apel afirmă în continuare, în ceea ce constituie baza luării hotărârii sale, că martora ar fi afirmat, indicându-l pe inculpat cum că "el este cel care a aruncat bunurile respective". Apreciază această afirmație ca fiind o Me roare întrucât propoziția a fost scoasă din context, martora indicând în cuprinsul declarației sale că ea doar presupune că s-ar fi întâmplat acest lucru, văzând efectiv doar când lucrurile au fost ridicate de fratele părții vătămate.
Față de toate cele arătate mai sus se poate spune că certitudinea apare numai în ceea ce privește lipsa oricăror probe care să indice faptul că inculpatul ar fi sustras din geanta părții vătămate bunurile descrise în plângere.
Astfel, inculpatul își întemeiază cererea de recurs și pe disp.art. 66 pct.1 C.P.P. întrucât apreciază că nu este posibil ca probele din această cauză să poată convinge pe cineva de vinovăția inculpatului neexistând nicio certitudine în ceea ce privește săvârșirea de către el a faptei de furt. Prezumția de nevinovăție ar trebui așadar să-și găsească aici aplicabilitatea, în cauză nefiind administrate probe care să înlăture îndoiala cu privire la vinovăția sa.
Instanța de apel deși a reaudiat părțile și martorii nu a reușit să descopere nicio dată certă care să arate vinovăția sa. Numai presupuneri chiar și acelea făcute de oameni a căror subiectivitate nu crede că poate fi pusă la îndoială: partea vătămată și fratele acesteia.
Apreciază încă o dată că lipsa de consistență probelor administrate, lăsând la o parte erorile mai sus subliniate din motivările instanțelor de fond și apel, nu poate lăsa o altă cale decât cea a achitării sale.
a contrario, în cazul condamnării sale, tocmai datorită condamnării anterioare suferite de acesta, ar trebui să execute obligatoriu o pedeapsă rezultantă extraordinar de M și totul numai pe baza unor presupuneri.
Față de toate acestea solicită instanței admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și pe fond achitarea sa în baza art. 11 pct.2 lit.a rap.la art. 10 lit.c
C.P.P.Depune la dosar note scrise.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat și menținerea hotărârilor atacate întrucât sunt legale și temeinice, în mod corect fiind reținută vinovăția acestuia.
Precizează că apărările făcute de apărătorul inculpatului în fața instanței de recurs au fost susținute și la instanțele de apel și fond, fiind infirmate de probele administrate în cauză.
Mai arată că, inculpatul și fratele său au fost doar legitimați.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat, arată că nu există martori oculari, ci doar martori prezenți care au presupus comiterea faptei de către acesta.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr.132 din 03 aprilie 2008 pronunțată de Judecătoria Câmpina, inculpatul fiul lui și, născut la 16 martie 1982 în municipiul P, cu același domiciliu,-, județul P, studii 8 clase, fără ocupație, căsătorit, are un copil minor, recidivist, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev.de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.f și g și alin.2 lit.b Cod penal, cu aplic.art.37 lit.b Cod penal.
În baza art.71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal, din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei.
În temeiul disp.art.346 alin.1 Cod procedură penală, rap.la art.14 alin.3 lit.a Cod procedură penală, s-a constatat acoperit integral prejudiciul cauzat părții vătămate în valoare de 500 lei, prin restituirea bunurilor sustrase.
Inculpatul a fost obligat la 400 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză că în noaptea de 9/10 august 2006 inculpatul împreună cu fratzele său au călătorit cu trenul "Rapid" nr.942 care circula pe relația S M -
La plecarea trenului din stația CFR Câmpina, profitând de neatenția părții vătămate, inculpatul i-a sustras o geantă în care aceasta avea acte de identificare, bani și un telefon mobil, evaluate la suma de 500 lei RON.
Imediat după comiterea faptei, sesizând dispariția genții, partea vătămată a anunțat organele de poliție care se aflau în tren, acestea procedând imediat la verificarea persoanelor suspecte.
În aceste condiții, inculpatul a aruncat din buzunare mai multe obiecte printre călătorii aflați pe culoarul vagonului, împrejurare remarcată de către fratele victimei - martorul, precum și de o altă călătoare identificată în persoana martorei.
Bunurile au fost recuperate și restituite părții vătămate care au declarat că nu mai formulează pretenții civile în cauză.
Inculpatul a fost audiat în fața instanței, cu respectarea garanțiilor procesuale în prezența apărătorului ales, care și-a menținut declarațiile date în faza urmăririi penale, nerecunoscând săvârșirea infracțiunii pentru care a fost cercetat, declarând că nu el este persoana care a sustras părții vătămate, geanta care conținea bani și acte de identitate, ci o altă persoană aflată pe culoarul trenului "Rapid" în dreptul căreia au și fost găsite bunurile abandonate.
Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost reținute de instanța de fond pe baza procesului verbal de constatare a infracțiunii, plângerile și declarația părții vătămate, declarația martorilor și, coroborate cu declarațiile inculpatei.
Împotriva sentinței a declarat apel, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, susținând că nu este autorul infracțiunii de furt calificat, că nu se face vinovat de fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, motiv pentru care a solicitat admiterea acestuia, desființarea sentinței și pe fond achitarea sa în temeiul disp.art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală.
Tribunalul Prahova - Secția penală prin decizia penală nr.44 din 13 februarie 2009 admis apelul declarat de inculpatul, dar pentru alte considerente, a desființat în parte sentința primei instanțe și a limitat pedepsele accesorii aplicate inculpatului numai la disp.art.64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege, în condițiile art.8 din CEDO, menținând restul dispozițiilor sentinței atacate.
Din considerentele deciziei instanței de control judiciar, rezultă că prima instanță, în exercitarea rolului activ, a administrat în totalitate probele necesare și utile soluționării cauzei, reținând o situație de fapt corespunzătoare confirmată de ansamblul probator.
Probele administrate în cauză au fost bine analizate și interpretate de instanța de fond, astfel încât, încadrarea juridică faptei este legală, iar vinovăția inculpatului au fost pe deplin dovedite.
A apreciat tribunalul că vinovăția inculpatului nu poate fi pusă la îndoială, deoarece probele administrate dovedesc fără echivoc că el este autorul infracțiunii de furt calificat din data de 19 august 2006 comis în timp ce se afla în trenul care circula pe relația S M - M, în dauna părții vătămate.
Pe de altă parte, tribunalul a apreciat că și în privința modalității de individualizare judiciară a pedepsei, prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a disp.art.52 și art.72 Cod penal, având în vedere atât circumstanțele reale în care a fost săvârșită infracțiunea, cât și circumstanțele personale ale inculpatului care a mai fost condamnat anterior în mod definitiv tot pentru infracțiuni de furt calificat și ca atare, pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare a fost bine individualizată și nu se justifică reducerea acesteia.
Tribunalul a constatat însă, că hotărârea primei instanțe este greșită prin aceea că instanța de fond a interzis inculpatului în baza art.71 Cod penal, pedeapsa accesorie prev.de art.64 lit.a teza I-a Cod penal, respectiv dreptul de a alege, ceea ce contravine pct.8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și practicii CEDO în această materie.
Motivează tribunalul că în lumina jurisprudenței CEDO, referitoare la art.3 din Protocolul I adițional al Convenției, pedeapsa accesorie privind interzicerea dreptului de a alege prev.de disp.art.71 Cod penal, rap.la art.64 lit.a teza I-a Cod penal, nu se aplică în mod automat, ci numai în baza unei hotărâri judecătorești de condamnare, dacă instanța constată că în raport de gravitatea infracțiunii comise, interzicerea dreptului de a alege respectă principiul proporționalității.
Ca atare, în raport de gradul de pericol social al faptei penale comise de inculpatul, tribunalul a apreciat că tocmai pentru respectarea principiului proporționalității nu se justifică în cauză interzicerea dreptului electoral al inculpatului de a alege și de aceea se impune interzicerea inculpatului cu titlu de pedeapsă accesorie pe durata executării pedepsei principale numai a drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal, cu excepția dreptului de a alege.
Decizia Tribunalului Prahovaa fost atacată în termen legal cu recurs de către inculpatul, care prin apărător ales a reiterat aceeași critică ce vizează nevinovăția sa în comiterea faptei pentru care a fost dedus judecății.
Făcând o analiză a probelor administrate în cauză, apărătorul inculpatului a susținut că partea vătămată nu a dat dovadă de obiectivitate în sensul că după ce a constatat lipsa genții a alertat organele de poliție, indicându-l drept autor al furtului pe inculpat, deși aceasta a recunoscut că a dormit și nu a văzut cine i-a sustras bunurile.
Pe de altă parte, din declarațiile martorului reiese că deși au fost percheziționați pe loc, bunurile au fost găsite în apropierea de locul de unde se pretinde că ar fi fost sustrase și ca atare nu se poate stabili cu certitudine că acestea s-au aflat în posesia inculpatului.
În concluzie, s-a susținut că nu există probe temeinice care să dovedească vinovăția inculpatului și ca atare, prezumția de nevinovăție trebuie să-și găsească aplicabilitate în cauză, deoarece nu au fost administrate probe care să înlăture îndoiala cu privire la vinovăția acestuia.
Față de toate acestea, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și pe fond a se dispune achitarea sa în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală.
Curtea, verificând hotărârea atacată conform art.385/14 Cod procedură penală, pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, în raport de critica invocată și în limita cazurilor de casare prev.de art.385/15 pct.9 Cod procedură penală, constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:
Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de instanțele anterioare, chiar dacă inculpatul nu a recunoscut comiterea infracțiunii reținute în sarcina sa.
Probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii, plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile martorilor și, coroborate cu declarațiile inculpatului și ale fratelui acestuia - martorul, au fost bine analizate și interpretate de prima instanță, așa încât, fapta este pe deplin dovedită, iar încadrarea juridică este corespunzătoare.
Martorul ocular și-a menținut în mod constant toate declarațiile date pe parcursul procesului penal, în care a precizat că l-a văzut pe inculpatul împreună cu fratele său alergând spre capătul trenului, iar el împreună cu sora sa, respectiv partea vătămată au fugit după aceștia.
După alertarea organelor de poliție a constatat că inculpatul a aruncat bunurile sustrase de la partea vătămată, susținând că autorul furtului ar fi un care se află pe hol.
De asemenea, din declarațiile martorei, reiese că cel care a aruncat bunurile sustrase de la partea vătămată este inculpatul, susținerile acesteia coroborându-se cu depozițiile martorului.
Ca atare, în mod legal și corect instanțele anterioare au reținut vinovăția inculpatului, iar probele administrate în cauză dovedesc fără nici o îndoială rezonabilă că autorul furtului este inculpatul.
De asemenea și pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului a fost just individualizată în raport de criteriile prev.de art.72 Cod penal, la proporționalizarea acesteia ținându-se seama de modul și condițiile concrete în care a fost săvârșită fapta, de gradul de pericol social al faptei, precum și de elementele ce caracterizează persoana făptuitorului.
Din fișa de cazier judiciar aflată la fila 83 și 84 din dosarul de urmărire, rezultă că inculpatul este recidivist, anterior a suferit multiple condamnări la pedepse cu închisoarea tot pentru infracțiuni de același gen de unde rezultă că este un infractor periculos, persistând în activitatea sa infracțională, motiv pentru care nu se justifică nici redozarea pedepsei aplicate, care de altfel este situată la limita minimă prevăzută de textul de lege, prima instanță dând dovadă de clemență în proporționalizarea acesteia.
În raport de cele arătate mai sus, Curtea constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice sub toate aspectele, motiv pentru care recursul declarat de inculpatul apare ca nefondat și va fi respins în consecință, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, domiciliat în P,-, județul P, împotriva deciziei penale nr. 44 din data de 13.02.2009, pronunțată de Tribunalul Prahova.
Obligă recurentul - inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.
Președinte JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru
Grefier
Red.VM
Tehnored.EV
2 ex./19.06.2009
dos.f- Judecătoria Câmpina
dos.a- Tribunalul Prahova
,
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr.3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru
