Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 376/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 376
Ședința publică din data de 27.05.2009
PREȘEDINTE: Ion Stelian
JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru
- -
GREFIER - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de asigurătorul SC. SA B, cu sediul în B, str. -,.13 A-B, parter, județul B, inculpatul, domiciliat în B, Cartier Broșteni, -.17,.1,.7, județul B și părțile civile și, ambii domiciliați în com., județul B, împotriva deciziei penale nr. 38 din data de 10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care au fost admise apelurile declarate de inculpat și asigurător, s-a desființat în parte în latură civilă sentința atacată și s-au redus la câte 50.000 lei daunele morale la care a fost obligat inculpatul alături de asigurător, către părțile civile și.
Prin sentința penală nr. 957 din data de 18.12.2008, pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul, a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracțiunii de ucidere din culpă, prev. și ped. de art. 178 al.1,2
În baza art. 86/1 - 86/2 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a pedepsei aplicate pe o perioadă de 5 ani ce reprezintă termen de încercare pentru inculpat.
În baza art. 14, 346 rap.C.P.P. la art. 998 cod civil, a fost obligat inculpatul la câte 75.000 lei către părțile civile și, cu titlu de despăgubiri morale și la 30.000 lei despăgubiri materiale către aceleași părți civile alături de asigurătorul SC Reasigurare SA- Sucursala
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții - părți vătămate și, personal și asistați de avocat, apărător ales din Baroul București, lipsă fiind recurentul - inculpat, pentru care a răspuns avocat, apărător ales din Baroul Buzău și recurentul - asigurător SC Reasigurare SA - Suc.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se învederează instanței că s-au depus la dosar motivele de recurs formulate de asigurător și părțile vătămate.
Avocat, având cuvântul pentru inculpat arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Avocat, având cuvântul pentru părțile vătămate, arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat sau excepții de invocat, apreciind cauza în stare de judecată.
Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.
Avocat, având cuvântul pentru părțile vătămate, arată că la instanța de fond aceștia au solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 40.000 lei cu titlu de despăgubiri materiale și câte 200.000 lei cu titlu de daune morale iar în urma probatoriului administrat s-au acordat 30.000 lei cu titlu de daune materiale și câte 75.000 lei daune morale.
Întrucât au considerat sentința pronunțată de Judecătoria Buzău ca fiind legală, temeinică, echitabilă și neexagerată, părțile vătămate nu au mai promovat calea de atac a apelului.
În faza apelului, Tribunalul Buzău, a admis în parte apelul promovat de inculpat, numai în ceea ce privește latura civilă și s-a dispus reducerea la câte 50.000 lei a daunelor morale la care acesta a fost obligat alături de asigurător.
Doctrina juridică română și practica judiciară admit repararea bănească a daunelor morale, deoarece, consideră că indemnizația acordată persoanelor vătămate, deși nu poate repara prejudiciul moral cauzat, dă totuși o anumită satisfacție compensatorie acestora.
Desigur că, banii nu pot șterge o durere sau o infirmitate, dar dacă se are în vedere o reparație, nu atât în sensul tradițional al unei repuneri în starea anterioară, care nu este cu putință ci al unei compensații, o sumă de bani poate permite părților civile să uite și să le aducă o alinare a suferințelor psihice.
Este cunoscut și consacrat în practică, prejudiciul moral cauzat va fi apreciat de judecător nu în bani ci după criterii proprii naturii acestuia, cum ar fi: importanța prejudiciului, durata menținerii consecințelor vătămării, intensitatea durerilor fizice și psihice.
de aceste principii, instanța de fond a apreciat cu obiectivitate gravitatea prejudiciului moral suferit de părțile civile, considerând că indemnizația stabilită la câte 75.000 lei către fiecare parte civilă este considerabilă și poate să fie efectiv reparatorie și compensatorie.
Precizează că victima era fiul părților vătămate, sunt legați prin puternice sentimente de afecțiune iar decesul acestuia le cauzează în continuare reale suferințe psihice.
Mai arată că inculpatul prin fapta săvârșită le-a luat dreptul de a fi atât mamă, tată, bunic, bunică, de a se bucura de celelalte sentimente părintești alături de fiul lor.
Consideră că instanța de fond, în aprecierea prejudiciului moral s-a folosit de criteriile nepatrimoniale, proprii naturii prejudiciului cum ar fi:
- criteriul importanței prejudiciului moral sub aspectul importanței valorii morale lezate pentru părțile civile, respectiv în cazul de față vârsta părților civile, profesia, nivelul pregătirii și cultura generală;
- criteriul constând în durata menținerii consecințelor vătămării; leziunile, stările psiho-fizice ale părților civile sunt resimțite toată viața. Ca urmare prejudiciul moral rezultat din asemenea leziuni este permanent;
- criteriul intensității durerilor psihice și fizice, care depinde întotdeauna de valoarea morală lezată ( uciderea cu ușurință a fiului lor).
Criteriile de apreciere a prejudiciului moral nu pot fi altele decât acele de natură somato-psihică, corespunzătoare naturii prejudiciului, pe de o parte, iar pe de altă parte, omul fiind o ființă socială criteriile de apreciere rezultă și din repercursiunile prejudiciului pe plan social, profesional și familial al părților civile.
Cu toate că, instanța de fond a apreciat prejudiciul moral în raport de gravitatea și importanța lui, al echității, Tribunalul Buzăua admis apelul inculpatului în ceea ce privește latura civilă și a modificat sentința atacată reducând la câte 50.000 lei cuantumul daunelor morale, considerându-le exagerate.
Tribunalul Buzăua criticat sentința instanței de fond ca fiind nemotivată, dar constată că nici aceasta nu-și motivează decizia, referitor la criteriile de exagerare sau alte motive care au determinat instanța de apel să reducă cuantumul daunelor morale.
A admite teoria avansată de Tribunalul Buzău, cum că prejudiciul moral trebuie dovedit, înseamnă a subordona chestiunea de principiu a dreptului părților civile la reparația unei chestiuni privitoare la probațiune, natura patrimonială a prejudiciului ar fi privită în favoarea inculpatului și în defavoarea părților civile.
Precizează că părțile civile au fost și internate în spital.
Atât instanța de fond cât și instanța de apel nu au constatat, prin probe că la producerea infracțiunii de ucidere din culpă ar fi concurat prin conduita sa culpabilă și victima, pentru a se impune reducerea proporțional cu aceasta a daunelor morale.
Problema reparării daunelor morale a fost și este considerată dificilă, pentru motivul că durerile fizice și suferințele psihice nu sunt susceptibile de o reparare propriu-zisă, datorită inexistenței unor mijloace sau măsuri adecvate.
Totuși o durere fizică sau o suferință psihică poate fi atenuantă într-o măsură mai mică sau mai mare în funcție de sensibilitatea lor psihică, prin realizarea unei satisfacții corelative, de exemplu: supărarea, tristețea, mâhnirea sau pot dispare sau pot fi atenuate printr-o bucurie.
Numai că, Tribunalul Buzăua considerat că "bucuria" părților civile este prea mare și pentru aod iminua a procedat la reducerea cuantumului daunelor morale: ilegal, neprincipial, imoral și lipsit de cele mai bune intenții de a aplica în mod corect legea și practica judiciară.
Mai arată că, victima avea doar 29 de ani, a luptat în Irak, era militar, urma să se căsătorească iar valoarea pierderii sale este inestimabilă.
Față de toate acestea solicită admiterea recursurilor declarate de părțile civile, în conformitate cu art. 385/15 al. 1 lit.d pr.penală, casarea deciziei atacate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică, echitabilă, corectă, dreaptă și nepărtinitoare.
Pe latură penală, apreciază că în mod greșit a fost individualizată pedeapsa aplicată inculpatului, atât de instanța de fond cât și de instanța de apel, pentru fapta produsă exclusiv din vina sa, în raport de modul producerii accidentului, urmările produse, valoarea pierderii suferite.
Consideră că numai prin aplicarea unei pedepse cu executare se putea atinge scopul acesteia.
Solicită totodată obligarea inculpatului și la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând onorariu de apărător ales, conform chitanței depuse la dosar.
Avocat, având cuvântul pentru recurentul - inculpat, solicită instanței admiterea recursului declarat de acesta, casarea hotărârilor atacate și pe fond, aplicarea art. 81 în loc de art. 86/1
Consideră că în mod greșit a fost individualizată pedeapsa aplicată acestuia sub aspectul modalității de executare a pedepsei, hotărârile atacate fiind netemeinice sub acest aspect.
Mai arată că, inculpatul a suferit leziuni serioase, a rămas cu sechele, și-a pierdut complet capacitatea de muncă și în prezent urmează tratament de recuperare.
Referitor la victimă arată că aceasta nu purta centura de siguranță, aspect care însă nu poate fi reținut ca o culpă.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, arată că la Tribunalul Buzău inculpatul nu a criticat și latura civilă a cauzei ci doar latura penală, la instanța de fond acesta a fost de acord în totalitate cu despăgubirile solicitate de părțile vătămate el solicitând doar ca instanța de apel să aprecieze justețea cuantumului despăgubirilor materiale și morale solicitate de părțile civile.
Precizează că inculpatul nu a înțeles să critice despăgubirile acordate, cu atât mai mult cu cât nicio sumă de bani nu poate compensa lipsa victimei.
Față de toate acestea lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța cu privire la recursurile declarate de părțile vătămate și de asigurător.
Avocat, având cuvântul pentru părțile vătămate, solicită instanței respingerea recursului declarat de asigurător ca fiind nefondat și imoral, iar în ceea ce privește recursul declarat de inculpat arată că pedeapsa aplicată acestuia nu este dozată corect, pentru această infracțiune legea prevede o pedeapsă de până la 7 ani închisoare și consideră că sancțiunea aplicată nu este corect individualizată în raport de valoarea lezată.
Solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind nefondat.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursurilor declarate de inculpat și asigurător ca fiind nefondate, pedeapsa aplicată acestuia fiind corect individualizată, având în vedere și culpa exclusivă a inculpatului.
În ceea ce privește recursurile declarate de părțile vătămate solicită instanței admiterea acestora, desființarea deciziei atacate și menținerea sentinței atacate întrucât în mod corect a fost soluționată latura civilă a cauzei.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față;
Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 957/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr- a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, ns.la data de 10.04.1981, în B, studii 11 clase, stagiul militar satisfăcut, domiciliat în B, Cartier Broșteni, -.17,.1,.7, necăsătorit, fără antecedente penale, CNP -, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ucidere din culpă prev.de art. 178 al.1 și 2
În temeiul art. 71 au fost interzise inculpatului drepturile prev.de art. 64 al.1 lit.a teza a-II-a și lit.b,c, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea pedepsei.
În baza art. 86/1 s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata termenului de încercare de 5 ani stabilit în conformitate cu art. 86/2 și potrivit art. 86/3, s-au stabilit măsurile de supraveghere în sarcina inculpatului, pe perioada termenului de încercare, respectiv:
- să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Buzău;
- să anunțe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.
În baza art. 71 al.5, pedepsele accesorii au fost suspendate pe perioada termenului de încercare.
În conformitate cu art. 359 pr.penală s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor comiterii de noi infracțiuni în perioada termenului de încercare precum și neachitarea despăgubirilor civile.
Pe latură civilă, în baza art. 14, art. 15, art. 346 pr.penală, rap.la art. 998 cod civil, inculpatul a fost obligat alături de asigurătorul SC Reasigurare SA - Sucursala B, la despăgubiri civile către părțile civile și, după cum urmează:
- câte 75.000 lei reprezentând daune morale;
- câte 30.000 lei despăgubiri materiale.
În temeiul art. 191 al.1 pr.penală, inculpatul a fost obligat la 1000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul Prahova.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în baza probelor administrate a reținut în esență că, la data de 25.07.2007, încălcând normele legale de deplasare a unui autovehicul pe drumurile publice și cu o viteză peste limita legală, inculpatul a condus autoturismul marca BMW 320 pe DN 10, iar la km. 10+450 a produs un grav accident de circulație soldat cu decesul lui.
Împotriva sentinței au declarat apel inculpatul și asigurătorul SC Reasigurare SA B - Sucursala B, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală după cum urmează:
În apelul său inculpatul a solicitat în latură penală înlăturarea dispoz.art. 86/1, referitoare la suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei și aplicarea dispoz. art. 81, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar în latură civilă reducerea daunelor morale.
Asigurătorul SC Reasigurare SA - Sucursala B, nu și-a motivat apelul declarat.
Prin decizia penală nr. 38 din 10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr-, au fost admise apelurile declarate de inculpatul și asigurător, desființată în parte în latură civilă sentința penală nr. 957 din 18.12.2008 a Judecătoriei Buzău și pe fond au fost reduse daunele morale la care a fost obligat inculpatul alături de asigurător, către părțile civile și de la câte 75.000 la câte 50.000 lei.
Au fost menținute în rest dispozițiile sentinței.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
Pentru a pronunța această decizie tribunalul a reținut în esență că, executarea pedepsei cu suspendare sub supraveghere corespunde scopului preventiv al acesteia și nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei.
Cât privește însă cel de al doilea motiv de apel referitor la despăgubirile morale acordate părinților victimei s-a apreciat că este exagerat cuantumul acestora cu atât mai mult cu cât prima instanță avea obligația să motiveze prejudiciul moral suferit de părinții victimei nu numai prin prisma gravității și importanței sale dar și a echității indemnizației care trebuia să fie justă.
Împotriva deciziei pronunțată de Tribunalul Buzău au declarat recurs asigurătorul SC Reasigurare SA - Sucursala B, inculpatul și părțile civile și, criticând-o ca fiind netemeinică și nelegală, după cum urmează:
În recursurile lor părțile civile au solicitat în esență, casarea deciziei și menținerea sentinței pronunțată de Judecătoria Buzău.
SC Reasigurare SA, în recursul său a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei în latură civilă și diminuarea despăgubirilor civile atât în ceea ce privesc daunele morale cât și cele materiale, deoarece în cuantumul acordat sunt împovărătoare atât pentru inculpat cât și pentru asigurător.
În recursul declarat inculpatul a solicitat în esență schimbarea modalității de executare a pedepsei din suspendarea sub supraveghere prev. de art. 86/1 în suspendarea condiționată prev. de art. 81
Curtea examinând hotărârile recurate în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele conform art. 385/6 al.2 și art. 385/9 pr.penală, constată că recursurile declarate de părțile civile și, sunt întemeiate și pe cale de consecință vor fi admise, în timp ce recursurile declarate de inculpatul și asigurătorul SC Reasigurare SA B - Sucursala B, sunt neîntemeiate și pe cale de consecință, urmează a fi respinse așa cum se va arăta în continuare:
- CU PRIVIRE LA RECURSURILE DECLARATE DE PĂRȚILE CIVILE ȘI:
Inculpatul, era soldat gradat voluntar la UM 01654 B și din luna octombrie a anului 2006 a cumpărat un autoturism marca BMW 320 cu nr. de înmatriculare -. Acesta a fost în relație de prietenie cu victima - coleg de serviciu - deplasarea de la domiciliu la serviciu și retur făcându-se cu autoturismul sus menționat, condus de inculpat. La data de 25.07.2007, orele 15,30 inculpatul a condus autoturismul în care se afla și, pe raza mun. B, deplasându-se întâi la domiciliul lui G ( tatăl concubinei lui ), iar mai apoi s-au deplasat în com., județul B, la locuința părinților lui. În acest loc cei doi au rămas aproximativ o oră, după care, în jurul orei 17,00 în urma unei discuții telefonice inculpatul și victima s-au hotărât să se deplaseze cu același autoturism pe raza com., județul B, pentru a se întâlni cu alți colegi și a petrece împreună.
Inculpatul a condus autoturismul pe DN 10 în sensul de deplasare - iar la km.10+450 acesta s-a angajat într-o manevră interzisă iar la o viteză de peste 150 km./h a intrat în depășirea autoutilitarei "Ford " cu nr. de înmatriculare B-1305 proprietatea SC SRL B, condusă de, care se afla deja în depășirea altei autoutilitare marca "Peugeot " cu nr. de înmatriculare B-8791 proprietatea SC SRL B, condusă regulamentar de. Urmare acestei triplări, autoturismul condus de inculpat a depășit carosabilul cu partea și pentru a evita autofurgonul a pătruns pe acostamentul din pietriș. Această manevră a fost însoțită de frânare și virare bruscă spre stânga. În aceste condiții inculpatul a pierdut controlul volanului, autovehiculul a intrat într-o mișcare de retrotranslație ( în sensul invers al acelor de ceasornic ) a părăsit carosabilul și în mișcarea de rotație s-a lovit de un marginal.
Impactul a fost puternic, partea din spate a autoturismului a rămas pe copac, iar partea din față s-a oprit la cca.15 de locul impactului, pe acostament.
Consecințele acestui accident de circulație au fost grave în sensul că care nu purta centura de siguranță a fost proiectat în afara habitaclului și a decedat la scurt timp, în timp ce inculpatul care a suportat diverse leziuni corporale, a rămas prins între părțile metalice contorsionate ale autoturismului, până când s-au luat măsuri de descarcerare a sa și a fost internat la Spitalul Militar București.
De reținut faptul că inculpatul era cunoscut că își conduce autoturismul cu o viteză foarte mare, sens în care victima a fost atenționat de părinți pentru a nu se mai urca în autoturismul condus de inculpat.
Modalitatea concretă de săvârșire a infracțiunii, pericolul creat prin decesul victimei, singurul copil al părților civile, sentimentele de afecțiune dintre victimă și părinții acestuia, precum și suferințele psihice create părților civile prin decesul unicului fiu, reprezintă argumente în favoarea admiterii recursurilor declarate de părțile civile conform art. 385/15 pct.2 lit.d pr.penală, casării deciziei și menținerii sentinței penale nr. 957/18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.
II. - CU PRIVIRE LA RECURSUL DECLARAT DE INCULPATUL:
Situația de fapt, împrejurările și modalitatea de săvârșire a infracțiunii au fost corect reținute de instanțele anterioare și pe larg descrise mai sus, în sensul că într-adevăr la data de 25.07.2007, încălcând normele legale de deplasare a unui autovehicul pe drumurile publice și cu o viteză peste limita legală ( 150 km./h ) inculpatul a condus autoturismul marca BMW 320 pe DN 10 iar la km.10+450 a produs un grav accident de circulația soldat cu decesul lui.
Probele administrate în cauză, respectiv procesul verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, expertiza medico legală, raportul medico legal de necropsie, declarațiile părților civile, declarații de martori, raportul de expertiză tehnică auto, declarațiile inculpatului și fișa de cazier judiciar a acestuia, au fost bine analizate și interpretate de instanțele anterioare, astfel că încadrarea juridică stabilită corespunde faptei săvârșite.
Pedeapsa de 3 ani închisoare, cu suspendarea sub supraveghere a executării a fost bine individualizată atât ca întindere cât și ca modalitate de executare, instanțele anterioare ținând cont de gradul de pericol social al faptei, modul și condițiile concrete în care a fost săvârșită, de consecințele acestei fapte, de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale, precum și de declarațiile acestuia.
În raport de cele arătate mai sus, Curtea constată că hotărârile anterioare sunt legale și temeinice sub toate aspectele, motiv pentru care nu se impune schimbarea modalității de executare a pedepsei, deoarece scopul preventiv educativ al acestuia în sensul art. 52 poate fi atins în cuantumul și modalitatea de executare stabilite anterior.
Așa fiind pe cale de consecință, recursul declarat de inculpat urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
III. - CU PRIVIRE LA RECURSUL DECLARAT DE ASIGURĂTORUL SC. SA - SUCURSALA
Asigurătorul a fost obligat alături de inculpat (în limita prevăzută de lege ) la plata despăgubirilor civile, materiale și morale către părțile civile și.
Susține asigurătorul că sumele la care a fost obligat alături de inculpat sunt împovărătoare pe de o parte, iar pe de altă parte cuantumul ridicat al acestora ( al daunelor morale ) este nejustificat nefiind demonstrate suferința fizică și psihică, care să justifice acordarea daunelor morale.
În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor materiale asigurătorul a apreciat că și acesta este ridicat și nedemonstrat prin probe ( declarații de martori sau înscrisuri ) prin care să se facă dovada pretențiilor formulate și admise.
Verificarea actelor și lucrărilor dosarului, conduce - fără putință de tăgadă - la concluzia că în ceea ce privesc daunele materiale sunt demonstrate și dovedite pe deplin, astfel încât sub acest aspect susținerea asigurătorului este neîntemeiată.
Nici motivul de recurs referitor la reducerea daunelor morale nu este întemeiat atâta vreme cât acordarea acestora este la latitudinea instanței în raport de prejudiciul creat, de suferința fizică și psihică la care au fost supuse părțile civile, ținând cont în același timp și de legătura de afecțiune dintre victimă și părțile civile.
Situația de fapt descrisă pe larg mai sus și raportată la actele și lucrările dosarului, este concludentă cu privire la consecințele faptei inculpatului, motiv pentru care acordarea daunelor morale nu trebuie să se bazeze pe demonstrarea suferințelor ( durerilor ) fizice și psihice ale părților civile.
De altfel, prejudiciul moral nici nu trebuie cuantificat pe baza unor probe ci rămâne la latitudinea instanței de judecată care va analiza numai consecințele faptei inculpatului.
Așa fiind, pe cale de consecință, recursul declarat de asigurătorul SC Reasigurare SA - Sucursala B, urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală.
Văzând și dispoz. art. 192 al.2 pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de părțile civile și, domiciliați în com., județul B, împotriva deciziei penale nr. 38 din 10.02.2009, pronunțată de Tribunalul Buzău, pe care o casează și menține sentința penală nr. 957 din 18.12.2008 pronunțată de Judecătoria Buzău.
Respinge ca nefondate recursurile declarate de asigurătorul SC. SA B, cu sediul în mun. B, str. -,.13 A-B, parter, județul B și de inculpatul, domiciliat în mun. B, Cartier Broșteni, -.17,.1,.7, județul B, împotriva aceleiași decizii penale.
Obligă recurentul - asigurător SC. SA B și recurentul - inculpat, la câte 1250 lei cheltuieli judiciare către recurenții -părți civile, reprezentând onorariu de avocat și la câte 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.05.2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru
Grefier,
Red.
Tehnored.
4 ex./15.06.2009
nr- Judecătoria Buzău
nr- Tribunalul Buzău
G
Operator de date cu caracter personal
Notificare nr. 3113/2006
Președinte:Ion StelianJudecători:Ion Stelian, Vasile Mărăcineanu Ștefan Fieraru