Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 392/2009. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
CURTEA DE APPEL
SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI
DOSAR. Nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 392
Ședința publică din data din data de 01 iunie 2009
PREȘEDINTE: Teișanu Florentin
JUDECĂTORI: Teișanu Florentin, Frățilescu Paul Mihai Tudoran
- - - -
GREFIER -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA, împotriva deciziei penale nr. 24 din 26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care au fost admise apelurile declarate de către revizuienții -, fiul lui și, născut la data de 12 august 1984 în Târgoviște, județul D, cu domiciliul în Târgoviște, str. - -, bloc 47, etaj 3, apart. 15, județul D și, fiul lui și, născut la data de 06.11.1985 în Târgoviște, județul D, cu domiciliul în Târgoviște, str. - -, bloc 46, etaj 2, apart.10, județul D, ambii deținuți în Penitenciarul Ploiești, împotriva sentinței penale nr. 721/17.11.2007, pronunțată de Judecătoria Târgoviște în dosarul nr-.
A fost desființată sentința penală apelată și judecând pe fond, în baza art. 397 alin. 3 Cod procedură penală, a trimis cererile de revizuire formulate de către revizuienții - și, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru efectuarea de cercetări conform art. 399 alin. 1 Cod procedură penală.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns intimații - revizuienți - și, personal aflați în stare de deținere și asistați de avocat ales, din cadrul Baroului D, potrivit delegației de la fila 18 dosar.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Cu acordul instanței, s-a luat legătura de apărătorul ales, cu intimații - revizuienți arestați.
Reprezentantul Ministerului Public și avocat pentru intimații - revizuienți având pe rând cuvântul, arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Curtea, a luat act de declarațiile părților, în sensul că nu mai au alte cereri prealabile de formulat, declară terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, critică soluția pronunțată de instanța de apel, ca fiind nelegală și netemeinică.
Tribunalul Dâmbovițaa desființat sentința penală 721/17.11.2007, pronunțată de Judecătoria Târgoviște și judecând pe fond, în baza art. 397 alin. 3 Cod procedură penală, trimis cererile de revizuire formulate de către revizuienții - și, Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, pentru efectuarea de cercetări conform art. 399 alin. 1 Cod procedură penală.
În motivarea deciziei, Tribunalul Dâmbovițaa reținut că, " potrivit dispozițiilor art. 397 alin. 3 Cod proc. penală, în condițiile în care cererile de revizuire nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 397 alin. 2 Cod proc. penală (arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia) procurorul este obligat să cheme persoanele care au făcut cererile în vederea completării sau precizării acestora.
Numai după îndeplinirea acestei condiții, parchetul poate proceda la întocmirea referatului prevăzut de disp. art. 399 Cod proc. penală, cuprinzând concluziile sale asupra cererilor de revizuire, act procesual ce constituie actul de sesizare al instanței competente să se pronunțe asupra respectivei cereri.
În speță, procurorul s-a mulțumit să releve că revizuentul n-a indicat clar în ce constau nemulțumirile sale cu privire la hotărârea a cărei revizuire o solicită, concluzionând însa că oricare ar fi acestea - invocarea existentei unei pluralități sau unități infracționale pe care instanța n-ar fi reținut-o când l-a condamnat, nu schimbă cu nimic situația juridică a acestuia, neproducând consecințele cerute de textul de lege în materia revizuirii respective achitarea sau încetarea procesului penal față de acesta."
În urma examinării cererii de revizuire, procurorul desemnat să soluționeze cererea a formulat concluzii referitoare la cazul de revizuire prev. de art. 394 alin.1 lit. a p Cod Penal, invocat de revizuient, explicând în concluziile sale că infracțiunile comise de revizuient nu pot constitui o unitate infracțională de vreme ce instanța de fond le-a considerat concurente și le-a contopit.
În temeiul disp. art. 38515pct.2 lit. c pr.pen. solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel pentru a se pronunța cu privire la motivele de revizuire invocate de revizuienți.
Avocat având cuvântul pentru intimații- revizuienți solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, ca fiind legală și temeinică.
În speță, procurorul s-a mulțumit să releve că revizuentul n-a indicat clar în ce constau nemulțumirile sale cu privire la hotărârea a cărei revizuire o solicită, concluzionând însă că oricare ar fi acestea - invocarea existentei unei pluralități sau unități infracționale pe care instanța n-ar fi reținut-o când l-a condamnat, nu schimbă cu nimic situația juridică a acestuia, neproducând consecințele cerute de textul de lege în materia revizuirii respective achitarea sau încetarea procesului penal față de acesta.
Procedând astfel, s-au încălcat, pe lângă dispozițiile legale în materie mai exact cele ale art. 397 alin. 3 Cod proc. penală, dreptul revizuenților la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție, și s-a lipsit de efect calea extraordinară de atac a revizuirii.
Intimatul - revizuient - având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului ca nefondat,fiind de acord cu conclzuiile formulate de apărătorul său.
Intimatul - revizuient având ultimul cuvânt solicită respingerea recursului ca nefondat,fiind de acord cu conclzuiile formulate de apărătorul său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 721/17.12.2007 pronunțată în dosarul nr- Judecătoria Târgoviștea hotărât în baza disp. art. 406 Cod proc. penală respingerea cererilor de revizuire formulate de revizuienții și, ambii deținuți în Penitenciarul Mărgineni și în baza disp. art.192 alin.2 Cod proc. penală a obligat pe revizuienți să plătească câte 20 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că faptele și împrejurările invocate de revizuientul, și anume, existența unei cauze de conexare rezultând din caracterul concurent al faptelor sau din unitatea infracțiunii continuate nu constituie o situație nouă în sensul art. 394 lit. a Cod proc. penală, iar posibilitatea instanței de a aplica o condamnare cu suspendarea executării, reprezintă aspecte ce țin de individualizare, de aprecierea instanței în fiecare caz în parte.
Mai mult decât atât, apelurile și recursurile pe calea cărora aceste apărări puteau fi invocate au fost respinse de instanțele superioare, ele neputând fi reeditate și puse în discuție în calea extraordinară a revizuirii.
Privitor la cererile formulate de revizuientul și acestea se apreciază sunt neîntemeiate, deoarece se invocă aceleași aspecte ce țin de soluționarea în fond a cauzei,respectiv starea de sănătate a revizuientului, caracterul concurent al faptelor sau unitatea de infracțiuni continuate.
Împotriva acestei soluții au declarat apel revizuenții, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând incompatibilitatea procurorului care și-a exprimat punctul de vedere asupra legalității si temeiniciei cererii de revizuire în adresa nr. 865/III/6/2007 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, dar și cu ocazia judecării cererii de revizuire soluționată prin sentința penală nr. 721/2007 a Judecătoriei Târgoviște, prin aceasta încălcându-se dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 pct.1 din Convenție; s-a susținut că respectivul procuror a pus în instanță concluzii de respingere a cererilor de revizuire ca inadmisibile, fiind interesat ca punctul său de vedere anterior exprimat sa fie însușit și de instanța de judecată.
Tribunalul a reținut că, potrivit dispozițiilor art. 397 alin. 3 Cod proc. penală, în condițiile în care cererile de revizuire nu îndeplinesc condițiile prevăzute de art. 397 alin. 2 Cod proc. penală (arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază și a mijloacelor de proba în dovedirea acestuia) procurorul este obligat să cheme persoanele care au făcut cererile în vederea completării sau precizării acestora.
Numai după îndeplinirea acestei condiții, parchetul poate proceda la întocmirea referatului prevăzut de disp. art. 399 Cod proc. penală, cuprinzând concluziile sale asupra cererilor de revizuire, act procesual ce constituie actul de sesizare al instanței competente să se pronunțe asupra respectivei cereri.
În speță, procurorul s-a mulțumit să releve că revizuentul n-a indicat clar în ce constau nemulțumirile sale cu privire la hotărârea a cărei revizuire o solicită, concluzionând însa că oricare ar fi acestea - invocarea existentei unei pluralități sau unități infracționale pe care instanța n-ar fi reținut-o când l-a condamnat, nu schimbă cu nimic situația juridică a acestuia, neproducând consecințele cerute de textul de lege în materia revizuirii respective achitarea sau încetarea procesului penal față de acesta.
Procedând astfel, s-au încălcat, pe lângă dispozițiile legale în materie mai exact cele ale art. 397 alin. 3 Cod proc. penală, dreptul revizuenților la un proces echitabil prevăzut de art. 6 din Convenție, și s-a lipsit de efect calea extraordinară de atac a revizuirii.
În raport cu aceste împrejurări, tribunalul prin decizia penală nr. 24 din 26.02.2009 admis apelul, a desființat sentința atacată și în urma rejudecării, în baza art. 397 alin.3 Cod proc. penală, a trimis cauza procurorului pentru efectuarea de cercetări conform art. 399 alin. 1 Cod proc. Penală și în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare în sumă de 30 lei rămân în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Dâmbovița, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac a arătat procurorul că revizuientul în cererea sa de revizuire a menționat că este nemulțumit de sentințele penale nr. 1446/2006 și nr. 1063/2004 ale Judecătoriei Tîrgoviste deoarece a fost condamnat la pedepse prea mari pentru fapte concurente, precum și Judecătoria Târgoviște trebuia sa reunească cele două cauze și să aplice o pedepsa unitară cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, situație pe care o consideră ca o împrejurare nouă.
Se mai arată în calea de atac că procurorul ce a întocmit referatul ca urmare a acestei cereri de revizuire a înțeles continutul acesteia, iar prin concluziile sale a explicat că infracțiunile comise de revizuient nu pot constitui o unitate infracțională, de vreme ce instanța de fond le-a considerat concurente și le-a contopit.
Pe de altă parte, se arată că nu are relevanță pentru soluționarea cererilor de revizuire dacă faptele comise constituie o unitate infracțională continuată sau concurs de infracțiuni, de vreme ce acest aspect nu poate fi reținut ca o împrejurare nouă, din punct de vedere al cazului de revizuire.
Se mai arată că pentru aspecte asemănătoare, a formulat cerere de revizuire și, fiind nemultumit de individualizarea pedepsei aplicate prin sentința penală nr. 1446/2006 a Judecătoriei Târgoviște.
Pentru cele de mai sus, se arată că procurorii nu aveau motive să-i cheme pe revizuienți, deoarece din cererile acestora rezultă cu claritate cazurile de revizuire pentru care au solicitat revizuirea sentințelor penale, cazuri susținute și în fața instanțelor de judecată.
Examinînd recursul formulat, prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât și conform art. 3859alin.3 pr.Cod Penal, Curtea apreciază că recursul formulat este fondat, astfel cum se va arăta în continuare.
Observând cererile de revizuire ale celor doi condamnați, se constată că ambele sunt tehnoredactate la calculator și motivate pe mai multe pagini, iar cea a lui este chiar semnată de către un avocat.
Analizând conținutul acestor cereri, rezultă astfel cum a precizat și procurorul în calea sa de atac, motivele pentru care ceoi doi revizuienti au formulat aceste cereri.
În aceasta situație este reală sustinerea din recurs, conform careia nu era necesar ca cei doi procurori care au analizat aceste cereri și au întocmit referatele să-i cheme pe revizuienți pentru a le completa sau preciza, așa cum menționează art. 397 alin.3 pr. pen.
Instanța de apel deși face referire la acest text de lege, nu menționează în ce mod cererile nu îndeplinesc cerințele prev. de art. 397 alin.2 pr. pen. conform căruia cererea de revizuire se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire și a mijloacelor de probă pe care se întemeiază dovedirea acesteia.
Apreciază Curtea, că procurorul chemat să soluționeze cererea de revizuire, nu este obligat să-l cheme pe revizuient, ci îl poate chema numai în cazul în care găseste necesar. Un astfel de corespondent îl găsim in disp. art. 399 pr. pen. conform căruia după introducerea cererii de revizuire, procurorul ascultă dacă este cazul, potrivit art. 397 al.3 pr.pen. persoana care solicită revizuirea.
Neexistând o sancțiune expresă în cazul în care procurorul nu îl chemă pe revizuient, cei doi care au analizat cererile revizuienților din dosarul de față, nu au considerat necesar să-i solicite și au întocmit referatele pe care le-au înaintat instantei de judecată.
De asemenea, și prima instanță a apreciat în același sens, respectiv că nu era necesar ca revizuienții să fie chemați de către procurori pentru a da lămuriri suplimentare și înțelegând cazurile de revizuire invocate de către aceștia în cereri, precum și probele pe care s-ar întemeia, a soluționat ambele cereri în fondul acestora și a dat o soluție în consecință.
Astfel, și Curtea apreciază cum mai sus s-a menționat că nu este imperativă chemarea revizuienților de către procuror, dacă cererea nu respectă strict cerințele art. 397 al.2 pr.pen.
Față de cele de mai sus, Curtea consideră că recursul Parchetului este fondat și îl va admite cu respectiva motivație, în temeiul art. 385 pct. 2 lit. c pr.pen. va desființa decizia recurată și va trimite cauza la Tribunalul Dâmbovița, în vederea soluționării pe fond a cererilor de revizuire formulate de către cei doi revizuienți, respectiv a apelurilor declarate de către aceștia, împotriva sentinței nr. 721/2007 a Judecătoriei Târgoviște, care a respins cele două cereri.
Văzând și disp. art. 192 alin.3 pr. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de PARCHETUL DE PE TRIBUNALUL DÂMBOVIȚA.
Desfiintează decizia penală nr. 24/26.02.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și trimite cauza la aceeași instanță în vederea soluționării pe fond a cererilor de reviuire formulate de către revizuientii condamnați și.
Cheltuielile judiciare catre stat raman in sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronuntata in sedinta publica, azi 01 iunie 2009.
Președinte JUDECĂTORI: Teișanu Florentin, Frățilescu Paul Mihai Tudoran
- -
Grefier,
Red./
7 ex./09.06.2009
Operator de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Teișanu FlorentinJudecători:Teișanu Florentin, Frățilescu Paul Mihai Tudoran