Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 504/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR.504

Ședința publică din data de 04 iunie 2008

PREȘEDINTE: Vasile Mărăcineanu

JUDECĂTOR 2: Gabriela Diaconu Cristina Georgescu

- - -

GREFIER - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul fiul lui și, născut la data de 06 august 1978, deținut în Penitenciarul Mărgineni, județul D, împotriva deciziei penale nr.74 din data de 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, prin care a fost respinsă cererea formulată de către inculpat privind schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol prev.de art.197 alin.2 lit.a Cod penal, în tentativă de viol, prev.de art.20 rap.la art.197 alin.2 lit.a Cod penal.

Prin aceeași decizie a fost respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.33 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

În baza disp.art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, iar în temeiul art.381 Cod procedură penală, s-a dedus perioada arestării preventive începând cu 28 ianuarie 2008, la zi.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 60 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat.

Prin sentința penală nr.33 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, în baza art.208, 209 alin.1 lit.a,e,g Cod penal, cu aplic.art.75 lit.c Cod penal, art.37 lit.b și art.33 lit.a Cod penal, s-a dispus condamnarea inculpatului, la pedeapsa închisorii de 3 ani, iar în temeiul art.197 alin.2 lit.a Cod penal, cu aplicarea disp.art.75 lit.c, art.37 lit.b și art.33 lit.a Cod penal, același inculpat a fost condamnat la pedeapsa închisorii de 6 ani.

În temeiul art.34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă a închisorii de 6 ani, cu aplicarea disp.art.71, 64 lit.a și b Cod penal.

Conform art.14 și art.346 Cod procedură penală, art.998 Cod civil, inculpatul a fost obligat către partea civilă, la plata sumei de 18.900.000 lei ROL, reprezentând despăgubiri civile constând în daune materiale și 80.000.000 lei ROL daune morale.

În baza art.998 Cod civil, inculpatul a fost obligat către partea civilă Spitalul Municipal Târgoviște (Spitalul Dealu) la plata sumei de 1.280,95 lei, cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată în perioada 05 martie - 16 martie 2007, iar în temeiul art.191 Cod procedură penală, a mai fost obligat la plata sumei de 550 lei cheltuieli judiciare către stat.

În temeiul art.193 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat către partea civilă la plata sumei de 650 lei, reprezentând contravaloarea onorariului de apărător.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat apărător desemnat din oficiu, conform delegației nr.3929/2008, fila 15 dosar, lipsă fiind intimații - părți civile și Spitalul " Dealu" Târgoviște.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat luând legătura cu recurentul - inculpat, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în susținerea recursului.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, arată că nu mai are cereri de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.

Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, față de actele și lucrările dosarului constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în dezbateri.

Avocat având cuvântul pentru recurentul - inculpat, arată că prin expertiza genetică, respectiv ADN, a reieșit lipsa probelor biologice ale inculpatului, ce duce, astfel, al concluzia că acesta nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de viol.

De asemenea, a mai precizat că pe tot parcursul procesului penal inculpatul a avut o poziție de nerecunoaștere a faptelor pentru care a fost trimis în judecată.

Solicită instanței admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare, redozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului și înlăturarea infracțiunii prev.de art.197 alin.2 lit.a Cod penal.

Reprezentantul parchetului având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului declarat de inculpat ca nefondat și menținerea hotărârilor anterioare ca fiind legale și temeinice, din întreg materialul probator administrat în cauză, respectiv plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, certificatul medico-legal, procese verbal de cercetare la fața locului, a rezultat vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor comise, având în vedere și starea de recidivă postexecutorie și în concurs real de infracțiuni.

Recurentul - inculpat având ultimul cuvânt, arată că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor de furt calificat și viol pentru care a fost trimis în judecată, nu recunoaște faptele, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor anterioare și achitarea sa.

În subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei, deoarece este prea mare.

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr.33 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște, inculpatul fiul lui și, născut la 06 august 1978 în municipiul Târgoviște, recidivist, studii 8 clase, necăsătorit, cu ultimul domiciliu în comuna,-, județul D, în prezent deținut în Penitenciarul Mărgineni, a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru infracțiunea de furt calificat prev.de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,e,g cu aplic.art.75 lit.c și art.37 lit.b Cod penal și la pedeapsa de 6 sani închisoare pentru infracțiunea de viol prev.de art.197 alin.2 lit.a cu aplic.art.75 lit.c și art.37 lit.b Cod penal.

Conform art.33 lit.a și art.34 lit.b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev.de art.64 lit.a și b Cod penal, pe perioada executării pedepsei.

Conform art.350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art.88 Cod penal, s-a computat din pedeapsă arestarea preventivă a acestuia de la 05 martie 2007 la zi.

Rezolvând și latura civilă a cauzei instanța de fond l-a obligat pe inculpatul la plata sumelor de 18.900.000 lei ROL despăgubiri civile și 80.000.000 lei daune morale către partea civilă domiciliat în comuna, județul

Totodată, inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 1.280,95 lei despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare către partea civilă Spitalul Municipal Târgoviște (Spitalul " Dealu").

În fine, inculpatul a mai fost obligat la 550 lei cheltuieli judiciare către stat și la 650 lei cu acelașiu titlu, către partea civilă.

Pentru a pronunța o atare sentință, instanța de fond a reținut pe baza probelor administrate în cauză că în după amiaza zilei de 04 martie 2007 partea vătămată în vârstă de 20 de ani a mers la locuința prietenei sale în comuna, județul D unde a stat la aceasta până în jurul orelor 24,00 după care a pelcat către domiciliul său din comuna, județul

În timp ce se deplasa pe DN 71, pe jos, în localitatea, în dreptul SC"" SA a fost abordat de către inculpatul, precum și de către numitul și ca pretext, inculpatul i-a cerut părții vătămate o țigară, dar a fost refuzat.

La refuzul acesteia, inculpatul i-a sustras din buzunar un telefon mobil, marca "Motorola V 177", după care a continuat să o agreseze fizic și verbal.

În continuare, împreună cu numitul inculpatul a dus-o pe partea vătămată prin constrângere, într-o livadă în apropiere, întreținând cu aceasta raporturi sexuale anale.

La un moment dat partea vătămată a reușit să fugă și a ajuns la postul de pază al agenților de la SC""SA de unde au fost anunțate organele de poliție.

Organele de poliție au reușit să identifice pe cei doi agresori, iar telefonul mobil de care partea vătămată a fost deposedată, a fost găsit la domiciliul inculpatului.

Prin rechizitoriul parchetului s-a dispus disjungerea și trimiterea la organul de poliție pentru continuarea cercetărilor față de numitul - minor, sub aspectul infracțiunilor prev.de art.26 Cod penal, rap.la art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.a,e,g Cod penal și art.197 alin.2 lit.a Cod penal, ambele cu aplic.art.99 și urm.Cod penal.

Împotriva sentinței a declarat apel inculpatul, criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică.

Astfel, s-a invocat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracțiunea de viol în tentativă la această faptă, susținând că din singura probă concludentă și pertinentă în cauză, respectiv expertiza genetică a reieșit lipsa urmelor biologice ale inculpatului, motiv pentru care în principal a solicitat achitarea sa, deoarece faptele nu au fost săvârșite de acesta.

Tribunalul Dâmbovița prin decizia penală nr.74 din 22 aprilie 2008 respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, menținând starea de arest preventiv a acestuia conform art.350 Cod procedură penală, iar în baza art.381 Cod procedură penală, a fost dedusă perioada arestării preventive de la 28 ianuarie 2008 la zi.

Din considerentele deciziei instanței de control judiciar rezultă că cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor formulate de inculpatul nu poate fi primită, deoarece actele materiale comise de acesta au fost finalizate (anal și oral) fiind realizat elementul material al laturii obiective al infracțiunii de viol care a avut loc fără consimțământul victimei.

Tribunalul Dâmbovițaa constatat că prima instanță a reținut în mod legal și temeinic faptele de furt calificat și viol în sarcina inculpatului, precum și vinovăția acestuia deoarece întregul material probator administrat în cauză dovedesc fără putință de tăgadă că inculpatul este autorul acestor infracțiuni.

Referitor la individualizarea pedepselor, tribunalul a mai constatat că instanța de fond a făcut o justă interpretare și aplicare a disp.art.72 Cod penal, ținând seama de gradul de pericol social al faptelor, de împrejurările în care acestea s-au comis, de limitele speciale ale pedepselor prevăzute de lege, precum și de dispozițiile art.52 Cod penal, privind scopul pedepsei.

S-a mai avut în vedere atitudinea nesinceră a inculpatului în cursul procesului penal, precum și împrejurarea că acesta este recidivist.

Decizia a fost atacată cu recurs de către inculpatul care prin apărător desemnat din oficiu reiterează aceeași critică ce vizează nevinovăția sa, solicitând achitarea, iar în subsidiar reducerea pedepsei.

Curtea, verificând hotărârea atacată conform art.385/14 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului în raport de criticile invocate și în limita cazurilor de casare prev.de art.385/9 Cod procedură penală, constată că recursul declarat de inculpatul este nefondat, pentru următoartele considerente:

Instanțele de fond au reținut o corectă situație de fapt, așa cum a fost expusă pe larg mai înainte și care corespunde probelor administrate în cauză.

Inculpatul a susținut nevinovăția sa în comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, dar această susținere este combătută de probele administrate în cauză atât în faza de urmărire penală, cât și cu ocazia cercetării judecătorești.

Situația de fapt și vinovăția acestuia se probează prin plângerea și declarația părții vătămate, declarații de martori, procesele verbale de cercetare la fața locului, planșe foto, raport de constatare medico legală, buletinul de analiză, raport de constatare tehnico-științifică biocriminalistică, procesele verbale de confruntare și coroborate cu declarațiile inculpatului.

De asemenea și încadrarea juridică a faptelor este legală.

Cea de-a doua critică ce vizează individualizarea pedepsei este de asemenea neîntemeiată.

La stabilirea pedepsei rezultante de 6 ani închisoare, instanța de fond a avut în vedere toate criteriile prev.de art.72 Cod penal, ținând seama de gradul de pericol social al faptelor, modul și condițiile concrete în care au fost săvârșite, iar pe de altă parte s-au avut în vedere și elementele care caracterizează persoana inculpatului.

Acesta este recidivist, fiind condamnat anterior la pedepse privative de libertate pentru infracțiuni de furt calificat, așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar aflată la dosar.

De asemenea, s-a ținut seama și de conduita procesuală a inculpatului care de la începutul urmăririi penale, precum și pe parcursul judecării cauzei, acesta a avut o poziție total nesinceră față de învinuirea ce i s-a adus, în ciuda probelor administrate care dovedeau vinovăția acestuia în comiterea faptelor.

Pe cale de consecință, Curtea constată că hotărârile pronunțate în cauză sunt legale și temeinice din toate punctrele de vedere, motiv pentru care recursul declarat de inculpatul apare ca nefondat și va fi respins în consecință, conform art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală.

Văzând și disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 6.08.1978,deținut în Penitenciarul Mărgineni, împotriva deciziei penale nr.74 din 22 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și sentinței penale nr.33 din 28 ianuarie 2008 pronunțată de Judecătoria Târgoviște.

detentia preventivă a inculpatului de la 05 martie 2007, la zi.

Obligă recurentul la plata sumei de 130 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător din oficiu, ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 04 iunie 2008.

Președinte Judecători

Grefier

Red.VM

Tehnored.EV

4 ex./23. 06.2008

dos.f- Judecătoria Târgoviște

dos.a- Tribunalul Dâmbovița

,

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Vasile Mărăcineanu
Judecători:Vasile Mărăcineanu, Gabriela Diaconu Cristina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 504/2008. Curtea de Apel Ploiesti