Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 562/2009. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 562/R/2009
Ședința publică din 23 septembrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Valentin Chitidean JUDECĂTOR 2: Delia Purice
JUDECĂTORI: Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina Președinte Secție Penală
: - -
GREFIER:
Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR:.
S-a luat spre examinare recursul declarat de inculpatul, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 57 din 05.08.2009 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Sălaj, inculpatul fiind trimis în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev.și ped.de art. 208 alin.1, art. 209 alin.1 lit.g și i penal cu aplic.art. 41 alin 2.penal și art. 99 alin.3 penal; art. 208, art. 209 alin.1 lit.a,g,i pen. cu aplic.art. 41 alin.2 pen. și violare de domiciliu, prev.de art. 192 alin.2 pen. cu aplic.art. 99 alin.3 pen. totul cu aplic.art. 33 lit. a pen.
- apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., din Baroul Cluj, cu delegație la dosar, lipsă fiind părțile civile PF, SC SRL, SC SRL, SC SRL, G, SC SRL, SC - Hanul lui SRL, SC Com SRL, partea resp. civilmente și Autoritatea Tutelară Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Sălaj și Consiliul Local Șimleul
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Întrebat fiind de către instanță inculpatul arată că este de acord să fie asistat de către apărătorul din oficiu.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatului solicită admiterea recursului declarat de inculpat, casarea deciziei penale atacate, prin care s-a respins apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale a instanței de fond prin care a fost condamnat la pedeapsa de 5 ani închisoare. Precizează că starea de fapt a fost corect reținută, însă apreciază că sancțiunea aplicată este mult prea aspră. A fost condamnat să execute o pedeapsă de 5 ani închisoare pentru că a sustras un număr mare de păsări, o bicicletă și alte bunuri, săvârșind în acest context și infracțiunea de violare de domiciliu. Apreciază că raportat la faptele săvârșite de inculpat pedeapsa este mult prea mare, fiind lipsit de orice posibilitate de reabilitare. Consideră că trebuie să se dea inculpatului posibilitatea de a se reintegra în societate.
În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, cu consecința reducerii cuantumului pedepsei aplicate.
Reprezentantul Ministerului Public arată că într-adevăr nu s-au furat lucruri de valoare, astfel încât recursul poate fi admisibil din acest punct de vedere. Apreciază însă că instanța de fond a procedat corect la individualizarea pedepsei, având în vedere numărul mare de fapte săvârșite. Solicită respingerea recursului declarat de inculpat, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, susține că pedeapsa aplicată este prea mare. Solicită reducerea pedepsei. Arată că nu a săvârșit toate faptele reținute în sarcina sa.
CURTEA
Asupra recursului penal de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Judecătoria Zalău prin sentința penală nr.202/2009 a condamnat pe inculpatul ( fiul lui și, născut la data de 09.01.1990 în loc.Șimleu-S, în baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a, g și i Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată la 5 (cinci) ani închisoare.
În baza art.208 alin.1 raportat la art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 09.01.1990, în localitatea Șimleu S, jud.S, cunoscut cu antecedente penale, CNP -, la pedeapsa de 5 (cinci) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.3 și art.33 lit.a) Cod penal, a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 2 (doi) ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de violare de domiciliu în dauna părții vătămate -.
În baza art.71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.33 lit.a) Cod penal, raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, și anume pe cea de 5 (cinci) ani închisoare, cu privare de libertate.
În baza art.71 Cod penal, i-au fost interzise inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a) teza a II-a și lit.b) Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
În baza art.88 și art.36 alin.3 Cod penal, s-a dedus din durata pedepsei aplicate perioada reținerii și a arestării preventive, de la 29.10.2007 la 30.10.2007 și de la 21.04.2008 la zi.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, prin administrator, cu sediul în localitatea,-, jud.S și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.119,9 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, cu domiciliul în localitatea,-, jud.S și obligă pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 280 lei, reprezentând diferență de prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Com, prin administrator, cu sediul în localitatea, nr.120, jud.S și obligă pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 350 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă - Hanul lui, prin administrator, cu sediul în localitatea, nr.21, jud.S și obligă pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 50 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, cu domiciliul în localitatea, nr.137, jud.S și obligă pe inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 150 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, prin administrator, cu sediul în localitatea, nr.94, jud.S și a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 120 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, cu domiciliul în localitatea, nr.271, jud.S și a obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 50 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă -, cu domiciliul în localitatea Șimleu S,-,.12,.20, jud.S și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă -, cu domiciliul în localitatea, nr.36, jud.S și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 1.000 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă G, cu domiciliul în localitatea Cehei, nr.243, jud.S și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 500 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 și art.1000 alin.2 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă, cu domiciliul în localitatea, nr.117, jud.S și a fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 25 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă G, cu domiciliul în localitatea, nr.178, jud.S și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 130 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
În baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, prin administrator, cu sediul în localitatea Șimleu S, str.-,.7,.7, jud.S, cu reședința în localitatea, nr.7. jud.S și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 90 lei, reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat.
S-a act că părțile vătămate, domiciliat în localitatea Șimleu S, str.-, --9,.3, jud.S, domiciliat în localitatea Șimleu S, str.-.-, -2,.7, jud. și, prin administrator, cu sediul în O,-, jud.B nu s-au constituit părți civile în cauză, deși prejudiciul nu a fost recuperat.
În baza art.118 alin.1 lit.e) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul a sumei de 1.445,5 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.
S-a act că părțile civile, prin administrator, cu sediul în localitatea,-, jud.S, prin administrator, cu sediul în localitatea, nr.426, jud.S și, domiciliat în municipiul C N,-, --9,.46, jud.C au renunțat la constituirile de parte civilă formulate în cursul urmăririi penale.
În baza art.118 alin.1 lit.e) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul a sumei de 2.070 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.
S-a act că părțile vătămate -, domiciliat în localitatea, nr.4. jud.S, domiciliat în localitatea Șimleu S, str.-, -.8, jud.S, domiciliat în localitatea,-, jud.S și, prin administrator, cu sediul în localitatea Șimleu S, str.-, nr.28, jud.S nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul cauzat fiind integral recuperat.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 300 lei va fi avansată din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e Avocați S pentru apărătorii din oficiu, av. (100 lei pentru faza de judecată) și av. (200 lei pentru faza de urmărire penală). Din suma totală de 1.200 lei, în baza art.191 alin.3 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 800 lei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanța a reținut în fapt următoarele:
Analizând materialul probator administrat în cauză pe parcursul urmăririi penale și al cercetării judecătorești, instanța reține următoarea situație de fapt:
1. În cursul lunii iulie 2007, pe timp de zi, inculpatul a trecut pe lângă blocul P9 din Șimleu S și, la parter, pe pervazul unui geam, a observat o colivie în care se găseau doi papagali. Nefiind observat de nimeni, a introdus mâna și a luat unul dintre papagali, cauzându-i părții vătămate un prejudiciu de 50 lei.
2. În noaptea de 02/03.08.2007, inculpatul se deplasa cu bicicleta prin localitatea și în curtea școlii din localitate a observat un chioșc, a forțat scândurile și dinăuntru a sustras mai multe haine, cauzând părții vătămate un prejudiciu de 110 lei.
3. În aceeași noapte, inculpatul s-a deplasat la barul aparținând, a spart cu o piatră sticla dintr-un geam, iar din interior a sustras patru plase cu țigări, dulciuri și băuturi alimentare, în valoare totală de 959,9 lei.
4. Apoi, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate din și din cotețul de păsări a sustras două găini, după care a escaladat zidul casei și printr-un geam a pătruns înăuntru și a sustras mai multe obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte, abandonând cele două găini, cauzând un prejudiciu de 500 lei.
5. În aceeași noapte, inculpatul a pătruns în curtea părții vătămate -, pe poarta neîncuiată și din curte a sustras o bicicletă, în valoare de 380 lei, cu care s-a deplasat la locuința sa.
6. - data de 03.08.2007, inculpatul s-a deplasat pe str.- din Șimleu S, unde exista un loc împrejmuit în care se aflau mai multe păsări aparținând părți vătămate, a escaladat gardul și a sustras trei găini.
7. În noaptea de 18/19.08.2007, inculpatul s-a deplasat la magazinul Com din localitatea,a ajuns la ușa din spate a magazinului, care era asigurată cu gratii încuiate și cu două lacăte, a îndepărtat prin tragere lacătul din partea inferioară, care era defect, a tras de partea inferioară a gratiilor, introducând un mare între acestea și perete, s-a strecurat în magazin și a sustras diferite bunuri alimentare și nealimentare, în valoare totală de 350 lei.
8. În noaptea de 21/22.08.2007, inculpatul s-a deplasat în localitatea, unde a spart cu o piatră sticla din ușa de la intrare în barul aparținând - Hanul lui și a pătruns în interior, de unde și-a însușit țigări, dulciuri și o mică sumă de bani, în valoare totală de 50 lei.
9. În aceeași noapte, inculpatul s-a deplasat pe jos din localitatea până în localitatea, la magazinul aparținând, unde a escaladat gardul împrejmuitor, a urcat scările exterioare până pe terasa magazinului, unde cu o sticlă de bere goală a spart sticla din geamul magazinului și a pătruns în interior, sustrăgând suma de 100 lei și o pereche de pantofi de culoare neagră, producând un prejudiciu de 850 lei.
10. - data de 31.08.2007, pe timp de zi, inculpatul s-a deplasat în localitatea, a escaladat gardul împrejmuitor al locuinței părții vătămate, iar apoi printr-un geam de aerisire deschis a pătruns în locuință, de unde a sustras un radiocasetofon și mai multe ouă de, în valoare totală de 150 lei.
11. - data de 02.10.2007, pe timp de zi, în jurul orei 13.00, inculpatul s-a oprit în fața casei părții vătămate din localitatea, s-a urcat pe o scară și a pătruns pe un geam deschis de la etaj în locuință, de unde și-a însușit bunuri și bijuterii de aur și, în valoare de circa 1.500 lei.
12. În noaptea de 08/09.10.2007, inculpatul s-a deplasat la magazinul aparținând din localitatea, a pătruns în podul magazinului și apoi în magazin, după ce a spart cu piciorul tavanul din ghips-carton, de unde a sustras bani, țigări și o brichetă, în valoare totală de 120 lei.
13. În data de 09.10.2007, pe timp de zi, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate din localitatea, căreia i-a solicitat să îi vândă două găini. Întrucât partea vătămată a refuzat, inculpatul s-a deplasat la cotețul de găini, din care, după ce a forțat lacătul, a sustras trei găini, în valoare totală de 50 lei.
14. - sfârșitul lunii octombrie 2007, inculpatul s-a deplasat în localitatea, a spart un geam de la una din camerele casei de vacanță a părții vătămate -, a pătruns în interior și și-a însușit mai multe bunuri, în valoare de aproximativ 1.000 lei, pe care apoi le-a înstrăinat unor persoane necunoscute în Șimleu
15. - mijlocul lunii decembrie 2007, pe timp de noapte, inculpatul s-a deplasat la casa în construcție a părții vătămate din localitatea, a pătruns în interior, casa fiind nelocuită, fără uși și ferestre, de unde a smuls mai mulți metri liniari de conductori electrici din instalația electrică a casei, cauzând un prejudiciu de 1.000 lei.
16. Tot în cursul lunii decembrie 2007, pe timp de noapte, inculpatul, împreună cu minorul u, în urma unei înțelegeri prealabile, s-au deplasat în localitatea Cehei pentru a sustrage conductori din cupru. Au escaladat gardul împrejmuitor al locuinței părții vătămate, iar dintr-o anexă au sustras un aparat de sudură, în valoare de 500 lei, pe care l-au transportat în apropierea locuinței inculpatului, unde l-au demontat, iar componentele din metal au fost înstrăinate.
17. În noaptea de 03/04.01.2008, inculpatul s-a deplasat la locuința,părții vătămate din localitatea, a pătruns în curtea casei acesteia prin grădină, iar dintr-un de păsări a sustras o, în valoare de 25 lei.
18. În noaptea de 22/23.01.2008, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate G din localitatea Cehei, a escaladat gardul împrejmuitor al casei și dintr-un a sustras un de casă, în valoare de 40 lei.
19. În noaptea de 24/25.01.2008, inculpatul s-a deplasat la magazinul aparținând din autogara Șimleu S, a spart sticla de la ușa de la intrare și dinăuntru și-a însușit mai multe bunuri și o sumă de bani, în valoare totală de 1.170 lei.
20. În perioada 21.01.2008-26.01.2008, pe timp de noapte și prin folosirea unor chei potrivite, inculpatul a pătruns în garajul părții vătămate, de unde a sustras mai multe unelte, în valoare de 1.200 lei, pe care ulterior le-a vândut unor persoane necunoscute.
21. În noaptea de 03/04.02.2008, inculpatul s-a deplasat la magazinul aparținând din localitatea, a forțat geamul de la B magazinului, a pătruns în interior și a sustras mai multe bunuri, în valoare de 195,5 lei.
22. - data de 06.02.2008, inculpatul s-a deplasat în localitatea și a spart sticla dintr-un geam de la locuința părții vătămate G, sustrăgând mai multe bunuri, în valoare de 130 lei.
23. În aceeași zi, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate, unde tot prin spargerea sticlei de la un geam, a pătruns în locuință și a sustras mai multe bunuri, în valoare de 1.100 lei.
24. În noaptea de 11/12.02.2008, inculpatul s-a deplasat la magazinul aparținând din localitatea, a rupt gratiile de la ușă și a pătruns în magazin, de unde a sustras mai multe bunuri, în valoare totală de 100 lei.
Cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale și, inculpatul a recunoscut comiterea faptelor reținute în sarcina sa prin rechizitoriu. Ulterior, în fața instanței de judecată, inculpatul a recunoscut doar parțial comiterea faptelor, susținând că cel menționate în rechizitoriu la pct.21-26 nu au fost săvârșite de către el și că inițial le-a recunoscut fiind amenințat că va fi arestat.
Art.69 Cod procedură penală prevede că declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care se coroborează cu fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente.
În cauză, declarațiile inculpatului din faza urmăririi penale din datele de 09.08.2007, 29.10.2007, 30.10.2007, 15.01.2008, 21.04.2008 și 22.04.2008, precum și cea din fața instanței de judecată din data de 01.10.2008, prin care recunoaște săvârșirea faptelor de furt calificat de la pct.1-20 din rechizitoriu se coroborează cu celelalte probe administrate în legătură cu săvârșirea acestor fapte, respectiv cu declarațiile părților vătămate, cu procesele-verbale de cercetare la fața locului, cu procesele-verbale de reconstituire, cu rapoartele de constatare tehnico-științifică, precum și cu declarațiile martorilor audiați în cauză, (40, 937), (41, 974), (63, 935), I (64, 936), (86, 934), (107, 1036), (243), (124), (349), (539, 1076) și (620, 1194).
- termenul de judecată din data de 01.10.2008, după punerea în discuția părților a sesizării din oficiu, instanța de judecată, în temeiul art.334 Cod procedură penală, a schimbat încadrarea juridică a celor două infracțiuni de furt calificat în formă continuată, prima cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal și a doua fără aplicarea art.99 alin.3 Cod penal, într-o singură infracțiune de furt calificat în formă continuată, fără aplicarea prevederilor art.99 alin.3 Cod penal, având în vedere faptul că infracțiunea în formă continuată începută în timpul minorității s-a consumat după ce inculpatul a devenit major.
În drept, fapta inculpatului care, pe timp de zi și de noapte, prin efracție, în baza aceleiași rezoluții infracționale, iar un act material fiind săvârșit împreună cu o altă persoană, a sustras din locuințele mai multor părți vătămate diverse bunuri în scopul însușirii pe nedrept, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208, 209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal. că a luat bunurile din posesia părților vătămate, fără consimțământul acestora.
Fapta săvârșită de inculpat este un furt calificat în condițiile art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită în timpul nopții și prin efracție, iar actul material din cursul lunii decembrie 2007 în dauna părții vătămate Gaf ost comis împreună cu numitul u.
S-a apreciat că fapta fost săvârșită în formă continuată, față de intervalul de timp scurs între actele materiale de furt, putându-se aprecia că suntem în prezența unei singure rezoluții infracționale, motiv pentru care s-a reținut aplicabilitatea dispozițiilor art.41 alin.2 Cod penal.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a fost anterior condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni de furt calificat și violare de domiciliu, dar aceste condamnări datează din timpul minorității, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art.38 Cod penal, neputându-se reține starea de recidivă a inculpatului.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat în formă continuată, prevăzută de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a), g) și i) Cod penal.
- individualizarea sancțiunii și proporționalizarea acesteia, instanța a avut în vedere disp.art.72 alin.1 și art.52 Cod penal.
În conformitate cu prevederile art.72 Cod penal, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana inculpatului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală și limitele de pedeapsă stabilite de lege. Gradul de pericol social al faptei comise va fi apreciat în baza art.181alin.2 Cod penal, urmând să se aibă în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările concrete în care s-a comis fapta, urmarea produsă, precum și persoana și conduita inculpatului.
Raportat la aceste criterii, instanța a apreciat că fapta inculpatului prezintă un pericol social ridicat, motivat prin faptul că a săvârșit infracțiunea pe timp de noapte și prin efracție și împreună cu o altă persoană, minor, după ce anterior mai fusese condamnat pentru mai multe infracțiuni de furt și violare de domiciliu, în timpul minorității, ceea ce denotă perseverență infracțională și o periculozitate sporită.
Instanța a avut în vedere și circumstanțele referitoare la persoana și conduita inculpatului. Acesta este născut la data de 9 ianuarie 1990, este în vârstă de 19 ani, nu are studii, ocupație sau loc de muncă și este necăsătorit. De asemenea, instanța a avut în vedere faptul că pe parcursul urmăririi penale și în fața instanței de judecată, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând inițial integral săvârșirea faptei, apo doar parțial, cooperând cu organele de cercetare în vederea aflării adevărului.
În drept, fapta inculpatului de a pătrunde în noaptea de 02/03.08.2008 pe poarta neasigurată cu sistem de închidere, în curtea părții vătămate -, fără a avea consimțământul acesteia, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, faptă prevăzută și pedepsită de art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal.
Fapta săvârșită de inculpat este o violare de domiciliu în condițiile art.192 alin.2 Cod penal. Forma agravată a infracțiunii există întrucât infracțiunea a fost săvârșită în timpul nopții.
Din fișa de cazier judiciar a inculpatului reiese că acesta a fost anterior condamnat la mai multe pedepse cu închisoarea pentru infracțiuni de furt calificat și violare de domiciliu, dar aceste condamnări datează din timpul minorității, astfel încât în cauză sunt incidente prevederile art.38 Cod penal, neputându-se reține starea de recidivă a inculpatului.
Raportat la data comiterii infracțiunii, se observă că inculpatul era minor la acel moment, astfel încât se va reține comiterea infracțiunii în timpul minorității.
Reținând vinovăția inculpatului, instanța a dispus condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu prevăzută de art.192 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.99 alin.3 Cod penal.
Având în vedere că infracțiunile de furt calificat în formă continuată și cea de violare de domiciliu au fost comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele, fiind săvârșite în concurs real, în baza art.33 lit.a) Cod penal raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal, instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință, acesta urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, pedeapsă ce se va executa în regim de detenție.
Față de inculpat a fost luată măsura reținerii la data de 29.10.2007 la 30.10.2007, pe o durată de 23 de ore, apoi din nou măsura reținerii pe o durată de 18 ore, de la 21.04.2008, ora 20.00 până la 22.04.2008 ora 14.00 și apoi măsura arestării preventive la data de 22.04.2008, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr.4/P/22.04.2008 de Judecătoria Șimleu Silvaniei, măsura fiind verificată sub aspectul legalității și temeiniciei la primirea dosarului la instanță în baza art.3001Cod procedură penală, prin Încheierea din 16.05.2008.
Apreciind că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii impun în continuare privarea de liberare, instanța, în baza art.350 alin.1 Cod procedură penală, s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului și, în baza art.88 Cod penal, s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 29.10.2007 la 30.10.2007 și din 21.04.2008 la zi.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a reținut că, în baza art.346 Cod procedură penală și art.14 alin.3 Cod procedură penală, repararea pagubei s-a realizat potrivit dispozițiilor legii civile, părțile vătămate, Com, - Hanul lui, G, G și constituindu-se părți civile față de inculpat cu sumele reprezentând contravaloarea prejudiciului produs prin infracțiune.
Pe cale de consecință, în baza art.14 și art.346 Cod procedură penală, raportat la art.998-999 Cod civil, instanța a obligat inculpatul la plata următoarelor sume reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat: 1.119,9 lei pentru, 280 lei pentru, 350 lei pentru Com, 150 lei pentru, 50 lei pentru partea civilă, 1.000 lei pentru, 1.000 lei pentru, 500 lei pentru G, 25 lei pentru și 130 lei pentru
Tot sub aspectul laturii civile, instanța a constatat că s-au constituit părți civile în cauză față de inculpat și părțile vătămate - Hanul lui, și, însă acțiunile civile ale acestora vor fi admise doar în parte, în limita solicitării formulate în cursul urmăririi penale, raportat la împrejurarea că nu au făcut nicio dovadă că prejudiciul suferit și evaluat în faza de urmărire penală ar fi mai mare în cursul judecății.
În consecință, în baza art.14 Cod procedură penală raportat la art.346 Cod procedură penală și art.998 Cod civil, instanța a obligat pe inculpatul la plata următoarelor sume reprezentând prejudiciu cauzat și nerecuperat: 50 lei pentru - Hanul lui, 120 lei pentru și 90 lei pentru
De asemenea, tot în privința laturii civile a cauzei, s-a lua act că părțile vătămate, și L nu s-au constituit părți civile în cauză, deși prejudiciul nu a fost recuperat, iar părțile civile, L și au renunțat la constituirile de parte civilă formulate în cursul urmăririi penale.
În baza art.118 alin.1 lit.e) Cod penal, s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul a sumei totale de 3.515,5 lei, dobândită prin săvârșirea infracțiunii.
De asemenea, instanța a luat act că părțile vătămate -, și nu s-au constituit părți civile în cauză, prejudiciul cauzat fiind integral recuperat.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, instanța a obligat pe inculpatul la plata sumei de 1.200 lei cheltuieli judiciare către stat, potrivit dispozitivului hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel inculpatul, apel respins ca nefondat prin decizia penală nr.57 din 5 august 2009 a Tribunalului Sălaj.
Decizia Tribunalului Sălaja fost atacată cu recurs de către inculpatul care a solicitat reducerea pedepselor aplicate prin hotărârile instanțelor de fond, față de circumstanțele personale și cele reale referitoare la faptă.
Curtea examinând recursul declarat prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
Dosarul de față, a fost judicios soluționat de către instanțele de fond, avându-se în vedere și principiul procesului echitabil din punct de vedere al garanțiilor procesuale, instanțe care au concluzionat că probele administrate conduc cu certitudine la stabilirea situației de fapt expusă în considerentele hotărârii și a vinovăției inculpatului recurent.
Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuși un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli și criterii precis determinate.
Înscrierea în lege a criteriilor generale de individualizare a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării pedepsei, așa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanță.
De altfel, ca să-și poată îndeplini funcțiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său și al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) și duratei, atât gravității faptei și potențialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât și aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influența pedepsei.
Funcțiile de constrângere și de reeducare, precum și scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancțiunii, care să țină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condițiile socio-etice impuse de societate.
Cele 24 de acte de sustragere comise de inculpatul recurent în dauna unor persoane fizice și juridice, sunt elemente care nu pot fi omise și care trebuiesc bine evaluate de către instanța de recurs, în alegerea pedepsei.
Așa fiind, inculpatul trebuia să știe că, pe lângă drepturi, are și o serie de datorii, obligații, răspunderi, care caracterizează comportamentul său în fața societății.
Sub aspectul individualizării pedepsei în speță, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 pen. ținându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptei comise agravat de circumstanțele reale ale săvârșirii ei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care a avut o atitudine parțial nesinceră cu privire la fapta comisă, posedă antecedente penale, așa cum rezultă din fișa de cazier. Nu poate fi omis caracterul continuat al infracțiunii, săvârșirea actelor materiale pe timp de noapte, prin efracție, poziția procesuală a inculpatului precum și persistența în comiterea acestui gen de infracțiuni, fapte similare fiind săvârșite și în perioada minorității.
Inculpatul nu a re studii, și nici loc de muncă, asigurându-și existența din comiterea de infracțiuni contra patrimoniului.
pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât și asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situația de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare și de a se abține de la săvârșirea de infracțiuni.
cu care o pedeapsă este aplicată și pusă în executare, intensitatea și generalitatea dezaprobării morale a faptei și făptuitorului, condiționează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privațiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracțiunii și gradul de vinovăție a făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă și proporțională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât și finalitatea acesteia, prevenția specială și generală înscrise și în Codul penal român, art. - 52 alin.1 -, potrivit căruia "scopul pedepsei este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni".
Dar, firește, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 pen. gravitatea concretă a unei activități infracționale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat și cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei și făptuitorului.
Fapta este neîndoielnic gravă, astfel că în operația complexă a individualizării tratamentului penal, curtea va ține seama că fapta continuată de furt calificat a inculpatului a avut drept consecință sustragerea mai multor bunuri în dauna unor persoane fizice și juridice, împrejurare care coroborată cu parțiala nesinceritate a inculpatului demonstrează că resocializarea sa viitoare pozitivă nu este posibilă decât prin aplicarea unei pedepse ferme care să fie în deplin acord cu dispoz.art.1 din Codul penal, ce prevăd că "legea penală apărăpersoana, drepturile și libertățile acesteia, proprietatea precum și întreaga ordine de drept".
Pentru motivele ce preced, sancțiunea aplicată de instanța de fond și menținută de Tribunalul Sălaj corespunde prevederilor art.72 și 52 pen. astfel că va fi menținută și de către instanța de recurs.
În baza art.88 pen.se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul preventiv din 29 - 30 octombrie 2007 și de la 21 aprilie 2008 până la zi, perioadă ce include și deducerea arestului din 24 iunie 2009 și până la zi.
În baza art.189 proc.pen.se va stabili în favoarea Baroului de avocați C suma de 200 lei onorar pentru apărător din oficiu ce se va plăti din
Recursul inculpatului se va respinge ca nefondat conform art.38515pct.1 lit.b proc.pen.
Văzând disp.art.192 alin.2 proc.pen.inculpatul în solidar cu partea respinsabilă civilmente va plăti statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorarul apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul deținut în Penitenciarul Gherla împotriva deciziei penale nr.57/A din 5.08.2009 a Tribunalului Sălaj.
Potrivit art.88 pen.deduce din pedeapsa aplicată inculpatului reținerea și arestul din 29-30.10.2007 și de la 21.04.2008 la zi, perioadă în care este inclusă și durata de la 24 iunie 2009 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de avocați C suma de 200 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpat în solidar cu părtea responsabilă civilmente să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 200 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 23 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - ---
Red.PD/CA
4 ex. - 28.09.2009
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Valentin ChitideanJudecători:Valentin Chitidean, Delia Purice, Ioana Cristina