Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 575/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.575/R/2008
Ședința publică din 06 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Marinela Crișan vicepreședintele instanței
JUDECĂTOR 2: Adela Condrovici
JUDECĂTOR 3: Daniela Sotoc
Procuror: - -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR împotriva deciziei penale nr.164/A din 4 iunie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR în dosarul penal nr-, decizie care desființează în parte sentința penală nr.47/P din 18 martie 2008 pronunțată de Judecătoria Oradea în dosarul penal nr-, privind pe inculpatul intimat, fiul lui și, născut la 19.09.1988, din Penitenciarul Oradea, trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii prev. și ped. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g și i Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză inculpatul intimat, în stare de arest din Penitenciarul Oradea, asistat de avocat în substituire avocat, în baza delegației de substituire emisă la 6.11.2008 de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului cu care a fost legal investită.
Procurorul solicită admiterea recursului conform dispozițiilor art.385/9 pct.18 din Codul d e procedură penală, casarea hotărârii instanței de apel ca nelegală și netemeinică și menținerea hotărârii primei instanțe atât sub aspectul laturii penale cât și sub aspectul laturii civile. În susținerea recursului, se arată că hotărârea instanței de apel este nelegală și netemeinică deoarece s-a comis o gravă eroare de fapt cu consecința pronunțării unei greșite hotărâri de achitare a inculpatului. Se susține că aprecierea făcută de instanța de apel, că declarația de recunoaștere a faptei dată în faza de urmărire penală de inculpat nu s-ar corobora cu nici o altă probă, nu este justificată, iar instanța de apel în mod nejustificat a înlăturat probe acestei recunoașteri numai pe susținerea acestuia că ar fi fost exercitate presiuni asupra sa de către organele de poliție ca să recunoască fapta, afirmație care nu a fost dovedită.
Față de probele administrate în cauză și împrejurarea că inculpatul nu a probat lipsa lor de temeinicie, consideră că se impune casarea hotărârii instanței de apel și menținerea hotărârii primei instanțe ca legală și temeinică.
Apărătorul inculpatului avocat solicită respingerea recursului ca nefundat, menținerea deciziei atacate ca legală și temeinică.
Inculpatul, în ultimul său cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 47 din 18.03.2008, pronunțată de Judecătoria Marghita, s-au hotărât următoarele:
În baza art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g și i Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani închisoare în detenție.
S-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a teza II și lit.b Cod penal, pe durata prevăzută de art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art.346 Cod procedură penală și a art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la 1.000 lei despăgubiri civile în favoarea părții civile.HG
În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
A fost obligat TRIBUNALUL BIHOR la plata către Baroul d e Avocați Bas umei de 100 lei reprezentând onorariu apărător din oficiu.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 09/10.11.2007, inculpatul s-a deplasat la locuința părții vătămate din localitatea, cu scopul de a sustrage un aparat de sudură confecționat artizanal. În baza aceleași rezoluții infracționale, a pătruns în curtea părții vătămate, prin grădină, de unde dintr-o anexă a sustras un aparat de sudură care se găsea pe un cărucior și cu ajutorul căruia a transportat aparatul. A doua zi dimineața inculpatul a vândut cuprul sustras, în cantitate de 10 kg unei persoane care achiziționa fier și cupru, iar căruciorul l-a abandonat în curtea numitei.
Prejudiciul cauzat, în cuantum de 1.000 lei nu a fost reparat, partea vătămată constituindu-se parte civilă în cauză.
Fapta inculpatului de a pătrunde în curtea părții vătămate din localitatea și de a sustrage un aparat de sudură, așa cum a fost reținută de către prima instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 - 209 alin.1 lit.g, i Cod penal și a fost dovedită cu declarația părții vătămate, proces verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, declarațiile martorilor, proces-verbal de reconstituire, declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale.
Pentru comiterea acestei fapte instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare în detenție.
La individualizarea pedepsei prima instanță a avut în vedere pericolul social concret al faptelor, modul și împrejurările în care au fost săvârșite, valoarea prejudiciului, persoana inculpatului, atitudinea acestuia față de fapte și de consecințele faptelor sale, antecedentele penale ale inculpatului. Inculpatul are antecedente penale, suferind mai multe condamnări în timpul minorității. Prin sentința penală nr.165 din 14.03.2006 pronunțată de către Judecătoria Marghitas -a dispus luarea măsurii internării într-un centru de reeducare până la împlinirea vârstei de 18 ani, fiind arestat la data de 14.07.2005 și eliberat la data de 19.09.2006, la termen, dând dovadă de perseverență infracțională. Prin sentința penală nr.250/23.10.2007 pronunțată de către Judecătoria Marghita în dosarul nr.431/2007, inculpatul a mai fost condamnat tot pentru infracțiuni de furt calificat la o pedeapsă de 3 ani și 4 luni închisoare în detenție, fiind arestat la data de 22.01.2008 și depus în Penitenciarul Oradea. Prin rechizitoriul nr. 1386/P/2006 din 11.04.2007 a fost trimis în judecată, cauza aflându-se pe rolul Judecătoriei Marghita, pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.
Cu titlu de pedeapsă accesorie, s-a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal pe durata prevăzută de art.71 alin. 2 Cod penal.
Deliberând asupra laturii civile a cauzei potrivit art. 346 cod procedură civilă și art. 998 Cod civil, instanța de fond l-a obligat pe inculpat să recupereze integral prejudiciul cauzat prin fapta sa, obligându-l la plata despăgubirilor civile de 1.000 lei în favoarea părții civile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel condamnatul, solicitând, prin intermediul apărătorului său, admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate și, în baza art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.c Cod procedură penală, să se dispună achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g și i Cod penal, întrucât inculpatul nu este vinovat de săvârșirea acestei infracțiuni și, de altfel, în cauză nu există probe din care să rezulte vinovăția acestuia.
Prin decizia penală nr.164/A din 4 iunie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR în dosarul penal nr-, a fost admis apelul penal declarat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr.47 din 18.03.2008, pronunțată de Judecătoria Marghita, pe care o desființat-o, în sensul că a înlăturat dispoziția de condamnare a acestuia la pedeapsa de 3 ani închisoare cu aplicarea art.71 și 64 lit.a teza II și lit.b Cod penal.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală, a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prev. de art.208 alin.1 - 209 alin.1 lit.g și i Cod penal.
A înlăturat dispoziția de aplicare a art.346 Cod procedură penală coroborat cu art.998 Cod civil, privind obligarea inculpatului la plata despăgubirilor civile în favoarea părții vătămate.
HGA înlăturat aplicarea art.191 Cod procedură penală și a menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Analizând hotărârea atacată prin prisma apelului declarat în cauză, cât și din oficiu, dar în limitele și conform dispozițiilor art.371 Cod procedură penală, cu privire la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.378 Cod procedură penală, tribunalul a reținut că acesta este fondat și l-a admis în consecință.
Criticile inculpatului, în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată și condamnat de către prima instanță, sunt întemeiate, pentru următoarele considerente:
S-a reținut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 09/10.11.2007, s-ar fi deplasat la locuința părții vătămate din HG localitatea, ar fi pătruns în curtea părții vătămate, prin grădină, de unde dintr-o anexă ar fi sustras un aparat de sudură, care se găsea pe un cărucior și cu ajutorul căruia ar fi transportat aparatul. Totodată, se reține că, a doua zi dimineața, inculpatul a vândut cuprul sustras din acel aparat, în cantitate de 10 kg, unei persoane care achiziționa fier și cupru, iar căruciorul l-ar fi abandonat în curtea numitei. S-a cauzat părții vătămate un HG prejudiciu în cuantum de 1.000 lei nerecuperat.
Prima instanță a considerat ca fiind dovedită vinovăția inculpatului, deoarece acesta ar fi recunoscut săvârșirea faptei în cursul urmăririi penale, declarație pe care a coroborat-o cu declarațiile martorilor care au asistat la reconstituirea faptei.
Tribunalul a apreciat că prima instanță nu a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză.
Astfel, potrivit art.69 Cod procedură penală "declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză".
În acest sens, este de observat faptul că în cursul urmăririi penale, inițial, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, pentru ca mai apoi, în fața instanței de fond și în fața instanței de apel, să nu recunoască, comiterea faptei, susținând că inițial a recunoscut acea faptă, dar numai ca urmare a presiunii exercitate de organele de poliție asupra sa. Este adevărat că potrivit art.63 alin.2 Cod procedură penală, probele nu au o valoare prestabilită, iar conform art.62 Cod procedură penală, în vederea aflării adevărului, organele de urmărire penală și instanța de judecată sunt obligate a lămuri cauza sub toate aspectele, pe bază de probe. Așadar, nu există temei legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale inculpatului, instanța fiind îndreptățită a reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu alte mijloace de probă ( Curtea de Apel București, Secția I penală, Decizia nr.99/A/1997, 1997, pag.246-247). Pe de altă parte, în cauză nu a fost administrată nici o altă probă din care să rezulte că inculpatul ar fi autorul infracțiunii de furt săvârșit în dauna părții vătămate.HG Este adevărat că au fost audiați martorii asistenți care au participat la reconstituirea faptei de către inculpat ( martorul - fila 45 dosar fond și - fila 18 dosar fond ),dar acești martori nu au perceput prin propriile simțuri săvârșirea faptei de către inculpat, ci de fapt au relatat doar ceea ce a arătat și a afirmat inculpatul în cursul urmăririi penale( declarații pe care ulterior inculpatul le-a retractat, susținând că au fost date sub presiunea organelor de poliție ), reiterându-se de fapt declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală.
În cauză, în cursul urmăririi penale, a fost audiată partea vătămată HG( fila 8 dosar de urmărire penală), în care arată doar că în noaptea de 9/10.11.2006, dintr-o anexă a locuinței sale, s-a furat un aparat de sudură confecționat artizanal, fără a putea însă identifica autorul sau autorii infracțiunii și fără a putea preciza alte detalii în legătură cu infracțiunea comisă. Cu ocazia cercetării la fața locului, nu au fost identificate urme papilare sau alte mijloace tehnico-științifice care să-l incrimineze pe inculpatul. Mai mult, în cauză nu a putut fi identificată vreo persoană care să-l fi văzut pe inculpat transportând acel aparat de sudură și nici nu a fost identificată și audiată persoana la care se presupune că inculpatul ar fi vândut cuprul rezultat din aparatul sustras. De asemenea, nu a fost identificată nici o persoană care să-l fi văzut măcar pe inculpat cu căruciorul cu care se presupune că inculpatul a transportat aparatul de sudură, acel cărucior fiind doar descoperit de către martora ( fila 44 dosar fond ) în grădina locuinței sale. Ulterior, această martoră, întrebând mai multe persoane din localitatea, dacă nu l-a pierdut cineva, a descoperit că acel cărucior ar fi aparținut numitei. De menționat că această martoră nu a cunoscut și nici nu cunoaște împrejurările în care acel cărucior a ajuns în grădina locuinței sale.
Pentru a se putea reține vinovăția inculpatului, este necesar ca, în cursul procesului penal, să se administreze probe neîndoielnice de vinovăție a acestuia, ori, în prezenta cauză, singurele probe care l-ar putea incrimina pe inculpat ar fi propria sa declarație de recunoaștere din faza de urmărire penală, precum și a probelor obținute în baza acestei declarații ( declarațiilor martorilor asistenți la reconstituirea faptei ), dar, după cum am arătat anterior, potrivit art.69 Cod procedură penală, declarațiile inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză, aspecte ce nu au fost însă dovedite în prezenta cauză.
Pe de altă parte, inculpatul nu este obligat să-și dovedească nevinovăția, organele judiciare fiind cele cărora le revine obligația administrării probelor de vinovăție, iar inculpatul are dreptul, potrivit art.66 Cod procedură penală, să dovedească lipsa de temeinicie a acestor probe. În caz de îndoială asupra vinovăției, dacă această îndoială nu este înlăturată prin administrarea de probe, prezumția de nevinovăție subzistă, întrucât orice îndoială profită inculpatului ( Curtea de Apel București, Secția a II-a penală, decizia nr.235/1997, 1997, pag.245 ).
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs penal Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR ce vizează netemeinicia și nelegalitatea hotărârii instanței de judecată sub aspectul greșitei soluții de achitare a inculpatului și a fost declarat pentru motivul prev. de art.385/9 pct.18 din Codul d e procedură penală.
S-a arătat în considerentele expuse pe larg că s-a pronunțat o soluție greșită de achitare, întrucât aprecierea făcută de instanța de apel că declarația inculpatului de recunoaștere a faptei dată în faza de urmărire penală nu s-a coroborat cu nici o altă probă nu este justificată deoarece aceasta se coroborează cu celelalte probe și nu s-au luat în considerare declarațiile martorilor, din coroborarea acestora precum și a celorlalte probe rezultând că inculpatul a săvârșit fapta.
Examinând decizia penală atacată cu recurs, din oficiu și potrivit motivelor invocate, raportat la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală, Curtea de Apel reține că recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BIHOR este fondat, fiind incident motivul de casare prev. de art.385/9 pct.18 Cod procedură penală, urmând a fi admis recursul, casată decizia și menținută în întregime sentința penală a Judecătoriei Marghita ca legală și temeinică.
Pentru a se ajunge la concluzia vinovăției, legea cere ca probele să fie apte să răstoarne prezumția de nevinovăție, instituită de lege în favoarea inculpatului, ceea ce în speță este îndeplinit.
Prima instanță a stabilit o stare de fapt reală, rezultând din probe minuțios administrate și interpretate.
Astfel, s-a reținut ca dovedită fapta inculpatului de a pătrunde în curtea părții vătămate din localitatea și de a sustrage un aparat de sudură și așa cum a fost reținută conținutul ei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, prev. de art.208 - 209 alin.1 lit.g, i Cod penal.
Aceasta rezultă din declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fața locului, planșe fotografice, declarațiile martorilor, proces-verbal de reconstituire, declarațiile inculpatului date în cursul urmăririi penale.
Recursul declarat de parchet contra deciziei penale dată de TRIBUNALUL BIHOR de achitare a inculpatului este fondat urmând a fi admis.
În mod greșit consideră instanța de apel că declarația inculpatului de recunoaștere a faptei dată în faza de urmărire penală nu s-ar corobora cu nici o altă probă, având în vedere că din contră aceasta se coroborează cu celelalte probe, respectiv: plângerea și declarația părții vătămate, proces-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de reconstituire, planșele fotografice și declarațiile martorilor din care rezultă că în data de 9/10.11.2006 a fost sustras un aparat de sudură de la locuința părții vătămate HG, fiind transportat cu ajutorul unui cărucior care ulterior a fost abandonat în curtea locuinței martorei.
Nu se poate înlătura proba recunoașterii faptei de către inculpat în faza de urmărire penală cum a făcut instanța de apel numai pe susținerea acestuia că au fost exercitate presiuni asupra sa de către organele de poliție ca să recunoască fapta, afirmație care nu a fost dovedită.
Din coroborarea depozițiilor martorilor precum și a celorlalte probe, rezultă că inculpatul a săvârșit fapta.
Martorul, care a asistat la reconstituirea faptei arată că de bunăvoie și nesilit de nimeni a declarat și a arătat cum a intrat în cea de-a doua curte situată înspre grădină, de lângă gard a luat aparatul de sudură cu cărucior cu tot și l-a dus în pădure unde l-a demontat, după care l-a vândut la personale care achiziționează cupru din S cu suma de 100 lei, fiind cantitatea de 10 kg cupru. Acesta arată și declară că a fost singur.
Martorul, care de asemenea a asistat la reconstituirea faptei, arată că autorul faptei, în persoana lui, de bunăvoie și nesilit de nimeni a arătat că singur a intrat în cea de-a doua curte situată înspre grădină, iar de lângă gard a sustras aparate de sudură cu căruciorul pe care se afla acesta, l-a dus în pădure unde l-a ascuns până a doua zi, când l-a demontat și l-a vândut persoanelor care achiziționează cupru din S, care erau cu mașină mică și după ce i l-au cântărit fiind 10 kg cupru a primit suma de 100 lei.
Martora a arătat că în cursul noiembrie 2006, fără să poată preciza data exactă că într-o dimineață a găsit în grădina casei sale un cărucior de mână. Ea nu știa al cui este și l-a ținut mai multe luni, iar într-o zi de duminică a venit de la biserică și pe drum a stat și a discutat că la numita din HG i-a dispărut un aparat de sudură cu cărucior cu tot.
Atunci a venit tatăl numitei și HG acesta când a văzut căruciorul, l-a recunoscut iar ea i l-a restituit înapoi.
Din depoziția martorului rezultă că acesta locuiește împreună cu fiica sa în aceeași curte, iar în noaptea de 9/10.11.2007 fiicei sale i-a fost sustras aparatul de sudură din curtea situată înspre grădină. În data de 22.03.2007 soția sa i-a spus că a mers la biserică și acolo s-a întâlnit cu numita care i-a spus soției sale că a găsit în curte un cărucior metalic abandonat de cineva.
de la biserică, soția sa a mers la și a văzut căruciorul pe care l-a recunoscut imediat, căci era al lor și a venit cu el acasă. Când a văzut căruciorul și ea l-a recunoscut că era al lor. Ulterior, a aflat de la organele de poliție că autorul faptei este din.
Pentru acestea, văzând prevederile art.385/15 pct.2 lit.a din Codul d e procedură penală, întrucât în mod greșit a fost achitat inculpatul intimat, va admite recursul declarat de parchet împotriva deciziei penale nr.164/A din 4 iunie 2008 pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR pe care o va casa și va menține sentința penală nr.47 din 18.03.2008 pronunțată de Judecătoria Marghita.
În baza art.192 și art.189 Cod procedură penală, va obliga pe inculpat să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 100 lei onorariu pentru avocat din oficiu, sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.2 lit.a Cod procedură penală,
ADMITE recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR împotriva deciziei penale nr.164/A din 4 iunie 2008, pronunțată de TRIBUNALUL BIHOR, pe care o casează și menține sentința penală nr.47 din 18 martie 2008, pronunțată de Judecătoria Marghita.
Obligă pe inculpat să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu avocat, sumă ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 6 noiembrie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
decizie - jud.- -
În concept - 7.11.2008
Judecători apel -;
Judecător fond -
decizie -
3 ex./7.11.2008
Președinte:Marinela CrișanJudecători:Marinela Crișan, Adela Condrovici, Daniela Sotoc
