Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 578/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.578/R/2008

Ședința publică din 06 noiembrie 2008

PREȘEDINTE: Marinela Crișan vicepreședintele instanței

JUDECĂTOR 2: Adela Condrovici

JUDECĂTOR 3: Daniela Sotoc

Procuror: - -

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, din,-, județul S M, împotriva deciziei penale nr.117/A din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, decizie care menține în totul sentința penală nr.114/PI din 16.04.2008 pronunțată de Judecătoria Carei în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin.1 - 209 lit.e, g, i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a și art.61 Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent personal și asistat de avocat în substituire avocat, în baza delegației de substituire emisă la 6.11.2008.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:

Nefiind alte cereri sau chestiuni prealabile, curtea acordă cuvântul în susținerea recursului cu care a fost legal investită.

Apărătorul inculpatului recurent avocat solicită admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârilor atacate și reapreciind probațiunea administrată în cauză a se reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a și c din Codul penal cu reținerea dispozițiilor art.76 Cod penal în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Avându-se în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că a recunoscut din faza de urmărire penală comiterea faptei și prejudiciul modic, consideră pedeapsa aplicată mult prea aspră.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului ca nefundat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică. Consideră că, față de circumstanțele comiterii faptei, persoana inculpatului, cu antecedente penale fiindu-i reținute dispozițiile art.37 lit.a Cod penal, pedeapsa aplicată este sub minimul special, astfel că apreciază nu se impune reținerea circumstanțelor atenuante.

Apărătorul inculpatului avocat apreciază că prin fapta săvârșită s-a adus o atingere minimă valorilor ocrotite de legea penală.

Inculpatul recurent, în ultimul său cuvânt, a solicitat admiterea recursului său, achiesând la concluziile puse de apărătorul său.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului penal de față constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 114/16.04.2008 pronunțată de Judecătoria Carei în dosar nr. unic de mai sus, în baza art. 208 alin. 1 - 209 lit. e, g, i Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 61 Cod penal, inculpatul, fiul lui și, născut la 15.09.1944 în S M, CNP --, cetățenie română, studii 7 clase, stagiul militar satisfăcut, pensionar, necăsătorit, domiciliat în S M, str. -, nr. 7. fără forme legale în nr. 20 județul S M, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin. 1 - 209 lit. e, g și i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a și art.61 Cod penal, a fost condamnat la 3 ani închisoare.

În baza art.71 Cod penal, inculpatul a fost privat de drepturile prev. de art.64 lit.a teza a II-a și lit.b Cod penal, pe durata executării pedepsei.

În baza art.61 alin.1 teza I-a Cod penal, a fost menținută liberarea condiționată cu privire la restul de pedeapsă neexecutată de 1326 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 348 din 23.02.2007 a Judecătoriei Satu Mare.

În cauză nu există constituire de parte civilă, prejudiciul fiind recuperat.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 350 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 100 lei onorariu de avocat din oficiu la instanță pentru avocat, avansată din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că în noaptea de 18.10.2007 în jurul orelor 23:00 inculpatul s-a deplasat cu bicicleta din localitatea în localitatea și ajungând în fața magazinului a observat în stradă un rastel cu butelii de aragaz, moment în care s-a hotărât să sustragă o butelie. Astfel, inculpatul cu ajutorul unei bare metalice a forțat lacătul aplicat pe rastel și a sustras o butelie pe care a transportat-o cu bicicleta în la domiciliul său după care a îngropat-o în nisip în curtea locuinței.

Prejudiciul cauzat este în valoare de 1322 lei și a fost recuperat, partea vătămată, neconstituindu-se parte civilă în cauză.

Inculpatul, prezent în fața instanței în ședința publică din 16 februarie 2008 recunoscut și regretat sincer săvârșirea faptei după care nu s-a mai prezentat la dezbateri.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul este multirecidivist, ultima dată fiind condamnat la o pedeapsă rezultantă de 5 și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.348/23.02.2007 fiind liberat condiționat prin sentința penală nr.210/16.04.2007 a Judecătoriei D e j, rămânând de executat un rest de pedeapsă de 1326 zile așa cum rezultă din procesul-verbal fila 33 de la dosar.

Față de cele de mai sus, prima instanță l-a condamnat pe inculpat potrivit dispozitivului sentinței atacate, la individualizarea pedepsei ținând seama de dispozițiile art. 72 Cod penal, în cauză făcându-se aplicarea și a dispozițiilor art. 191 alin. 1 și art. 189 Cod procedură penală.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o sub aspectul netemeiniciei și nelegalității, solicitând admiterea apelului, modificarea sentinței în sensul modificării modalității de executare, respectiv să execute pedeapsa prin suspendare sub supraveghere și nu în închisoare și dacă este posibil reducerea din pedeapsă.

Apelantul inculpat menționează în motivele de apel că este victima mârșăviei fiului său care l-a reclamat la Poliție pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, dar tot atât de vinovat pentru această infracțiune este și fiul său - și pentru aceste afirmații are dovezi.

În drept, nu invocă nici un text de lege.

Prin decizia penală nr.117/A din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosarul penal nr-, a fost respins ca nefundat apelul penal declarat de inculpat și a fost obligat inculpatul să plătească suma de 100 lei cheltuieli judiciare în apel.

Tribunalul, analizând sentința apelată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, a reținut următoarele:

Prin sentința penală nr.114/16.04.2008 a Judecătoriei Carei pronunțată în dosar cu nr. unic de înregistrare, a fost condamnat inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. și ped. de art.208 alin. 1 - art.209 lit. e, g, i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal și art.61 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare.

S-a reținut în sarcina inculpatului că, în noaptea de 18.10.2007, a sustras din fața magazinului, dintr-un rastel cu butelii de aragaz, o butelie, forțând lacătul aplicat pe rastel.

Inculpatul a dus butelia de aragaz la domiciliul său din, unde a ascuns-o, îngropând-o în nisip în curtea locuinței.

Inculpatul a recunoscut și regretat fapta comisă, prin declarațiile date în faza cercetării judecătorești și urmărire penală.

Criticile formulate de apelantul-inculpat împotriva hotărârii instanței de fond sunt nefondate.

Nu există nici o dovadă, nici o probă care să susțină afirmațiile inculpatului. Acesta, în noaptea de 18.10.2007 a sustras o butelie de aragaz din rastelul cu butelii din fața magazinului, prin forțarea lacătului pus pe rastel, butelie pe care dus-o la domiciliul său, îngropând-o în nisip în curtea locuinței din. Este corect reținută starea de fapt de către instanța de fond și de altfel, recunoscută și de inculpat pe tot parcursul cercetării judecătorești.

Raportat la modalitatea săvârșirii faptei, la gravitatea acesteia, la persoana inculpatului care este recidivist, la faptul că prejudiciul a fost recuperat, instanța de fond l-a condamnat la o pedeapsă orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, respectiv la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Inculpatul avea posibilitatea să studieze dosarul cauzei și să observe că la fila 4 din dosarul de urmărire penală este procesul verbal de consemnare a plângerii formulată de, funcționar public din cadrul Primăriei, despre furtul de butelie.

Fapta fiind săvârșită de inculpat, tribunalul a apreciat că sentința instanței de fond este legală și temeinică, pedeapsa aplicată de 3 ani închisoare este corect aplicată și apelul este nefondat.

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs penal inculpatul arătând că a fost condamnat în lipsă fiind bolnav, operat, arătând că nu are posibilități materiale să-și angajeze apărător, solicitând respectuos ca în hotărârea ce se va da să se modifice, respectiv să se reducă pedeapsa la una cu suspendare din cauza vârstei și bolii care necesită tratament.

Inculpatul prezent și prin apărător a solicitat a se reține în favoarea sa circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.a și c din Codul penal cu reținerea dispozițiilor art.76 Cod penal în sensul aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege. Să se aibă în vedere atitudinea sinceră a inculpatului, faptul că a recunoscut din faza de urmărire penală comiterea faptei și prejudiciul modic.

Examinând decizia penală atacată cu recurs, raportat la toate motivele de nelegalitate și netemeinicie prev. de art.385/9 Cod procedură penală, Curtea de Apel reține că recursul inculpatului este fondat sub aspectul individualizării pedepsei, urmând a reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și reduce pedeapsa aplicată de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare.

Ambele instanțe au reținut corect vinovăția inculpatului recurent care cu ocazia audierii sale a recunoscut și regretat sincer săvârșirea faptei. În mod corect a fost condamnat inculpatul recurent pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art.208-209 alin.1 lit.g, i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a și art.61 Cod penal.

S-a reținut în sarcina inculpatului că în noaptea de 18.10.2007 a sustras din fața magazinului dintr-un rastel de butelii de aragaz o butelie, forțând lacătul aplicat pa rastel. Inculpatul a dus butelia de aragaz la domiciliul său din, unde a ascuns-o îngropând-o în nisip în curtea locuinței.

Curtea de Apel va reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.c cu aplicarea art.76 lit.c Cod penal, constând în atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii, rezultând din prezentarea sa în fața autorității, comportarea sinceră în cursul procesului penal. Se are în vedere faptul că a recunoscut din faza de urmărire penală comiterea faptei, persoană în etate și bolnavă, precum și prejudiciul modic, urmând a fi redusă pedeapsa aplicată de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare, cu menținerea restului dispozițiilor hotărârilor atacate.

Așa cum au reținut și instanțele de fond și apel, celelalte critici ale inculpatului recurent sunt nefondate, urmând a fi înlăturate ca atare, pedeapsa de 1 an închisoare cu executare este aptă să atingă scopul de prevenție și reeducare a inculpatului.

Față de acestea, în baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală, va fi admis recursul inculpatului conform dispozitivului, iar în temeiul art.189 Cod procedură penală, va obliga pe inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de Avocați suma de 100 lei onorariu pentru avocat din oficiu care va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.2 lit.d Cod procedură penală.

ADMITE recursul penal declarat de inculpatul recurent împotriva deciziei penale nr.117/A din 29 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare și a sentinței penale nr.114 din 16 aprilie 2005 pronunțată de Judecătoria Carei pe care le casează și modifică în sensul că:

Reține în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 lit.c Cod penal cu aplicarea art.76 lit.c Cod penal și reduce pedeapsa aplicată de la 3 ani închisoare la:

- 1 an închisoare.

Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.

Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea Baroului de Avocați B suma de 100 lei, onorariu pentru avocat din oficiu care va fi avansată din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 6 noiembrie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

- - - - - -

decizie - judecător - -

În concept - 7.11.2008

Judecători apel -;

Judecător fond -

decizie -

3 ex./7.11.2008

Președinte:Marinela Crișan
Judecători:Marinela Crișan, Adela Condrovici, Daniela Sotoc

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 578/2008. Curtea de Apel Oradea