Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 586/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
DECIZIA PENALĂ NR. 586/R/2008
Ședința publică din 13 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președinte secție penală,
JUDECĂTOR 2: Soane Laura
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit art. 304 Cod procedură penală.
S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații recurenți și, împotriva deciziei penale nr. 139/A din 8 mai 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a desființat în parte sentința penală nr. 692 din 30 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpații recurenți fiind trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevăzute și pedepsite de art. 208 alin.1 - 209 alin. 1 lit. a,e și al.2 lit. b Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent, asistat de av., care se prezintă și pentru inculpatul, lipsă, în baza împuternicirii avocațiale nr.93 din 15 octombrie 2008 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual lipsă fiind partea civilă intimată.
Ministerul Public este reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acordă părților cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul inculpaților recurenți și susține recursurile, solicită admiterea acestora, casarea și modificarea hotărârilor recurate, a se dispune, în principal, încetarea procesului penal privind pe inculpatul, deoarece fratele acestuia, inculpatul a comis fapta, în subsidiar, solicită a se dispune restituirea cauzei la organul de urmărire penală, întrucât nu a fost asigurat dreptul la apărare. În ceea ce-l privește pe inculpatul, solicită a se dispune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată întrucât este prea mare. În motivarea recursului solicită a se constata că la dosar nu sunt probe care să confirme participarea inculpatului la comiterea infracțiunii, nici ca autor și nici ca și complice. Inculpatul a recunoscut că a luat acel portofel, inculpatul a aflat ulterior de comiterea infracțiunii, moment la care cei doi au cheltuit banii. Fapta acestuia ar fi putut fi calificată ca o infracțiune de tăinuire. Mai arată că singurul martor care a văzut cele întâmplate este numitul, care a decedat.
Reprezentantul parchetului, cu privire la capătul subsidiar al cererii în sensul de a se restitui cauza la parchet, pune concluzii de respingere a cererii ca neîntemeiată. Arată că hotărârea instanței de fond este nelegală întrucât a reținut art. 37 lit. b Cod penal și nu art. 37 lit. a Cod penal. Mai arată că starea de fapt a fost corect stabilită și raportat la aceasta au fost lămurite și aspectele de vinovăție.
Inculpatul recurent, în ultimul cuvânt, arată că nu știe să scrie și să citească, lucrătorii de poliție au întocmit declarația și l-a pus să semneze, nu a știut ce a semnat și nu a avut avocat.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.692 din 30.04.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-au hotărât următoarele:
În baza art.208 al.1 - 209 al.1 lit. a, e și al.2 lit. b Cod penal, cu aplicarea art.37 lit. a Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani 4 luni închisoare.
În baza art. 61 Cod penal, a fost revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 782/25.04.2003 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 654/R/30.09.2003 a Curții de Apel Oradea, și a fost contopit restul rămas neexecutat de 238 zile închisoare cu pedeapsa aplicată în cauză, în pedeapsa cea mai grea, de 3 ani 4 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art.71 al.2 Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.26 Cod penal, raportat la art.208 al.1 - 209 al.1 lit. a, e și al.2 lit. b Cod penal, cu aplic.art.37 lit. b Cod penal, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani 2 luni închisoare.
În baza art.7 din 543/2002, a fost revocat beneficiul grațierii pedepsei de 3 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 782/25.04.2003 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 654/R/30.09.2003 a Curții de Apel Oradea, care s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa aplicată în cauză, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 ani 8 luni închisoare, în regim de detenție.
În baza art.71 al.2 Cod penal, a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit. a, b Cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului perioada executată de la 11.07.2002 la 22.04.2003.
În baza art.14, 346 Cod procedură penală cu referire la art.998-999 și 1003 Cod civil, au fost obligați inculpații în solidar la plata sumei de 780 lei, cu titlu de despăgubiri civile, în favoarea părții civile.
În baza art.189 Cod procedură penală, s-a dispus virarea din fondul Ministerului Justiției în contul Baroului de Avocați Bas umei de 200 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu - av., conform delegației nr.3283 din 25.05.2006, și, conform delegației nr.3281 din 25.05.20906.
În baza art.191 al.2 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare inculpat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 23.07.2005, în jurul orei 16,45, partea vătămată a parcat autocamionul marca R Diesel, cu nr. de înmatriculare -, pe str. - din O, cu geamul de la ușa cabinei întredeschis, iar pe bord a lăsat portmoneul ce conținea suma de 780 lei și acte de identitate. În timp ce partea vătămată era urcată în remorca autocamionului, pentru a descărca lemne, inculpatul a observat în interiorul cabinei un portmoneu, pe care s-a hotărât să-l sustragă împreună cu fratele său,. Astfel, în timp ce inculpatul a asigurat paza, inculpatul, profitând de faptul că geamul cabinei era deschis, a sustras portmoneul, cei doi împărțind între ei suma de aproximativ 700 lei, găsită în interior, după care s-au îndepărtat în grabă de locul săvârșirii faptei.
Starea de fapt și vinovăția inculpaților au fost pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză: declarația părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, declarația martorului ocular - care i-a văzut pe inculpați în timpul comiterii faptei și care ulterior i-a recunoscut din grup, și procesele verbale de reconstituire, în cuprinsul cărora ambii inculpați au recunoscut comiterea faptelor și nu au avut obiecțiuni de formulat. În ceea ce privește declarațiile date de inculpați în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond le-a apreciat ca nesincere, justificate fiind de încercarea ambilor inculpați de a se sustrage răspunderii penale, la stabilirea stării de fapt și a vinovăției inculpaților avându-se în vedere declarațiile de recunoaștere date de aceștia în cursul urmăririi penale, declarații care se coroborează cu toate celelalte probe administrate în cursul cercetării judecătorești.
Infracțiunea din prezenta cauză a fost comisă de către inculpatul în termenul de liberare condiționată din executarea pedepsei de 3 ani 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 782/25.04.2003 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 654/R/30.09.2003 a Curții de Apel Oradea.
În ceea ce privește încadrarea juridică, prima instanță a apreciat că în cauză infracțiunea de furt calificat a fost comisă în condițiile agravantei prev. la art.209 al.1 lit. a, la săvârșirea faptei participând două persoane, existența elementului circumstanțial fiind dovedită prin faptul că ambii inculpați au acționat efectiv și concomitent, unul ( ) efectuând acțiunea de sustragere, iar celălalt ( ) asigurând paza, participarea efectivă a acestuia din urmă fiind dovedită cu declarația martorului, dovedit fiind astfel că inculpatul avea reprezentarea faptei, mai mult, chiar inculpatul a primit o parte din bani, care știa că provin din furt.
Inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă de 3 ani 6 luni închisoare prin sentința penală nr. 782/25.04.2003 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 654/R/30.09.2003 a Curții de Apel Oradea, cu privire la care s-a constatat incidența grațierii, infracțiunea din prezenta cauză fiind comisă de către acesta în intervalul termenului de 3 ani prev. de art.7 din Legea nr. 543/2002.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, circumstanțele reale ale comiterii faptelor - de 2 persoane împreună, pe timp de zi, din loc public, chiar dacă în apropiere se găseau persoane, ceea ce denotă încrederea pe care inculpații o aveau în reușita acțiunilor lor, gradul de pericol social al infracțiunilor comise, circumstanțele personale ale inculpaților - recidiviști, cu multiple condamnări pentru infracțiuni similare, nesinceri pe parcursul cercetării judecătorești.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, au declarat apel inculpații și, solicitând deopotrivă admiterea apelului, desființarea hotărârii atacate ca netemeinică și nelegală.
În motivarea căii de atac, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate, motivând că, în raport de gravitatea infracțiunii comise, pedeapsa aplicată este mult prea excesivă.
În motivarea căii de atac, inculpatul a solicitat în principal achitarea sa, motivând că nu există nici o probă în cauză care să confirme participarea sa la săvârșirea infracțiunii, nici în calitate de autor și nici în calitate de complice, iar în subsidiar, solicită schimbarea încadrării juridice în prevederile art.221 al.2 Cod penal, motivând că nu a avut contribuție la comiterea infracțiunii, luând cunoștință ulterior de sustragerea portofelului de către fratele său.
Prin decizia penală nr. 139/A/2008, Tribunalul Bihora respins apelul inculpatului.
În baza art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală, a admis apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 692 din 30.04.2007, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o, în sensul că:
A reformat temeiul condamnării inculpatului, din art.26 Cod penal raportat la art.208 al.1 - 209 al.1 lit. a,e și al.2 lit. d Cod penal, în art.26 Cod penal raportat la art.208 al.1 - 209 al.1 lit. a,e și al.2 lit.b Cod penal cu aplic.art.37 lit.a Cod penal.
S-au menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
A fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, restul cheltuielilor judiciare în apel rămânând în sarcina statului.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul Bihor examinând sentința apelată prin prisma apelurilor declarate în cauză, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a reținut că apelul declarat de inculpatul este nefondat, și l-a respins ca atare, iar apelul inculpatului este fondat, dar pentru alte considerente, și a fost admis ca atare, în baza art.379 pct.2 lit. a Cod procedură penală.
Tribunalul Bihora apreciat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, probele administrate în cauză, ce constau în declarație parte vătămată, procese verbale de cercetare la fața locului, procese verbale de recunoaștere din grup, procese verbale de reconstituire, depoziții de martori și declarațiile inculpaților, demonstrând cu certitudine că, în data de 23.07.2005, în jurul orei 16,45, partea vătămată a parcat autocamionul marca R Diesel, cu nr. de înmatriculare -, pe str. - din O, cu geamul de la ușa cabinei întredeschis, iar pe bord a lăsat portmoneul ce conținea suma de 780 lei și acte de identitate, iar în timp ce aceasta era urcată în remorca autocamionului, pentru a descărca lemne, inculpatul a observat în interiorul cabinei un portmoneu, pe care l-a sustras, în timp ce inculpatul a asigurat paza, ulterior împărțind între ei suma de aproximativ 700 lei, găsită în interior.
Deși inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, respectiv că a sustras portmoneul părții vătămate, a negat participarea fratelui său, coinculpatul, la săvârșirea acesteia, iar acesta din urmă, iar inculpatul a avut o poziție de nerecunoaștere, instanța de fond a reținut în mod corect că în cauză există probe care dovedesc și participarea acestuia, în calitate de complice. A fost audiat martorul ocular, care, în faza de urmărire penală, a participat și la o recunoaștere din grup, când i-a recunoscut pe cei doi inculpați, ca fiind persoanele ce au săvârșit furtul cercetat în prezenta cauză, respectiv ca autor, respectiv persoana care a sustras portmoneul din autocamionul părții vătămate, și pe inculpatul ca fiind persoana care a stat lângă mașina respectivă și a asigurat paza. În plus, martorul a declarat că acesta din urmă a gesticulat în dreptul său, în sensul de a păstra tăcerea asupra celor petrecute.
Sub aspect probator, Tribunalul Bihora apreciat că este nefondată susținerea făcută în apărare, în sensul că nu poate fi înlăturată declarația inculpatului, care arată că fratele său nu a participat la săvârșirea acestei infracțiuni, această probă fiind lipsită de valoare probantă, întrucât nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză. Din contră, este combătută de depoziția martorului sus menționat, probă deplin obiectivă, neexistând în prezenta cauză nici un element care să genereze o suspiciune de subiectivism a martorului, iar faptul neaudierii acestui martor în cursul cercetării judecătorești, ca urmare a decesului său, nu conduce la înlăturarea sa din materialul probator, câtă vreme legea permite ca, în condițiile art.327 al.3 Cod procedură penală, să fie citită în fața instanței această declarație, rămânând astfel câștigată cauzei, demers întreprins de instanță conform mențiunilor din încheierea de ședință din 16 aprilie 2007. În plus, se menționează că, deși s-ar putea susține că declarația inculpatului se coroborează cu declarația inculpatului, care, la rândul său, susține că nu a participat la săvârșirea acestui furt și că în acest fel declarația inculpatului îndeplinește condițiile prev. de art.69 Cod procedură penală, în sensul coroborării cu o altă probă, probațiunea administrată în apel înlătură această ipoteză, existând date certe în cauză că și declarația inculpatului este o probă neconcludentă. Astfel, la solicitarea inculpatului, acesta a fost supus testului poligraf, iar din concluziile raportului de constatare tehnico-științifică (fila 27 dosar apel), rezultă că la întrebările relevante ale cauzei privind această infracțiune de furt, s-au evidențiat modificări semnificative interpretate ca indici ai comportamentului simulat. Aceste concluzii, corelate cu relația de rudenie existentă între cei doi inculpați, care sunt frați, au dovedit în opinia instanței de apel un subiectivism vădit al acestora, motiv pentru care s-a apreciat că ambele probe sunt neconcludente.
Față de aceste considerente, instanța de apel a apreciat că instanța de fond a reținut în mod just că, în cauză, atât participația penală a ambilor inculpați, cât și vinovăția acestora, sunt pe deplin dovedite. Față de aceleași considerente, a apreciat ca nefondată cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei în ce-l privește pe inculpatul din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de tăinuire, probele mai sus menționate atestând cu certitudine că acesta se afla împreună cu celălalt inculpat în momentul săvârșirii faptei și l-a ajutat în sensul de a-i asigura paza, element demonstrat nu prin simpla sa prezență lângă autocamion, ci și prin atenționarea făcută martorului ocular, de a nu semnala în acel moment părții vătămate ceea ce vedea.
Față de această stare de fapt, instanța de apel a constatat că este legală hotărârea instanței de fond sub aspectul condamnării ambilor inculpați pentru infracțiunea de furt, în forma autoratului, respectiv a complicității. În ce privește pedepsele închisorii aplicate inculpaților și cuantumul acestora, s-a apreciat că au fost valorificate corect criteriile prev. de art.72 Cod penal. S-au avut în vedere circumstanțele reale ale comiterii actelor materiale componente ale infracțiunii, respectiv furt din autovehicul parcat în loc public, valoarea prejudiciului, circumstanțele personale ale acestora, ambii fiind recidiviști. Față de aceste elemente, s-a apreciat de instanța de apel că este nefondată cererea inculpatului de reducere a pedepsei aplicate, aceasta fiind orientată spre minimul special.
În ce privește starea de recidivă a inculpatului, s-a menționat de instanța de apel că, în dispozitivul hotărârii, instanța de fond a reținut incidența disp.art.37 lit.b Cod penal, iar în considerentele hotărârii menționează că primul termen al recidivei îl constituie pedeapsa de 3 ani 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 782/25.04.2003 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 654/R/30.09.2003 a Curții de Apel Oradea, grațiată, cu privire la care a constatat incidența prev. de art.7 din 543/2002, infracțiunea din prezenta cauză fiind comisă de către acesta în intervalul termenului de 3 ani. Totodată, instanța de fond, reținând cele menționate, a dispus executarea pedepsei a cărei grațiere a revocat-o alăturat pedepsei aplicate în cauză.
În mod evident, instanța de fond a avut în vedere starea de recidivă postcondamnatorie a inculpatului, de vreme ce a aplicat un regim sancționator specific acesteia, respectiv regimul atipic de cumul aritmetic reglementat de lege doar în 3 cazuri de recidivă postcondamnatorie (după grațiere, liberare condiționată și suspendarea executării pedepsei). Menționarea art.37 lit. b Cod penal, și nu art.37 lit. a Cod penal, a fost apreciat de instanța de apel că este o eroare materială, câtă vreme, în fapt, instanța de fond a aplicat dispoziții ce țin de sfera recidivei postcondamnatorii, și nu postexecutorii, motiv pentru care, în apel, s-a reformat temeiul condamnării inculpatului, din art.26 Cod penal rap. la art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a,e și al.2 lit.d Cod penal, în art.26 Cod penal, rap.la art.208 al.1 - 209 al.1 lit.a,e și al.2 lit.b Cod penal, cu aplic.art.37 lit.a Cod penal.
S-au menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 150 lei, restul cheltuielilor judiciare în apel rămânând în sarcina statului.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, au declarat recurs inculpații și, inculpatul a solicitat admiterea recursului, casarea și modificarea hotărârilor recurate în sensul de a se dispune, în principal, încetarea procesului penal pornit împotriva sa, deoarece fratele acestuia, inculpatul a comis fapta iar, în subsidiar, a solicitat restituirea cauzei la parchet întrucât în cursul urmăririi penale nu i-a fost asigurat dreptul la apărare. În motivare a arătat că nu există probe care să confirme participarea sa la comiterea infracțiunii nici ca autor, nici ca și complice.
Inculpatul a solicitat admiterea recursului și reducerea pedepsei ce i-a fost aplicată.
Examinând hotărârile recurate prin prisma recursurilor declarate de inculpați cât și din oficiu, conform art. 385/6 alin. 2 și art. 385/14 din Codul d e procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 din același cod, curtea constată că acestea sunt nelegale și netemeinice și în consecință recursurile declarate apar fondate și vor fi admise în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d din Codul d e procedură penală însă pentru alte motive decât cele criticate, conform dispozitivului prezentei.
În cauză, din analiza întregului material probator, rezultă că instanța de fond a reținut o situație de fapt ce corespunde probelor administrate și, pe cale de consecință în mod corect a pronunțat o soluție de condamnare a inculpaților.
Din ansamblul probatoriului administrat în cauză, plângerea și declarațiile părții vătămate (filele 5 și 6 din dosarul de urmărire penală), procesul verbal de cercetare la fața locului (fila 7 din dosarul de urmărire penală), planșele fotografice reprezentând aspecte de la cercetarea locului faptei (filele 9-11 din dosarul de urmărire penală), procesele verbale de prezentare pentru recunoaștere (filele 12 și 13 din dosarul de urmărire penală), planșele foto în care inculpații și au indicat locul unde a fost parcat autocamionul din care au sustras portmoneul (fila 16 și 18 din dosarul de urmărire penală), procesul verbal de reconstituire (fila 17 din dosarul de urmărire penală), declarațiile martorilor și din care rezultă că au participat în calitate de martori asistenți la reconstituirea furtului emis în data de 23 iulie 2005, ocazie cu care inculpații au declarat verbal faptul că în timp ce a asigurat paza, a pătruns în autoturism și a sustras un portmoneu (filele 29 -32 din dosarul de urmărire penală și fila 50 din dosarul instanței de fond), coroborate cu declarațiile inculpaților (filele 20-22 și filele 25-27 din dosarul de urmărire penală) în care aceștia au recunoscut săvârșirea faptei, rezultă neîndoielnic că inculpații și se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de furt calificat reținută în sarcina lor, primul în calitate de autor, iar cel de-al doilea în calitate de complice.
În cursul cercetării judecătorești, inculpații au revenit asupra declarațiilor date în cursul urmăririi penale, arătând că doar inculpatul este autorul infracțiunii de furt calificat, inculpatul neavând vreo legătură cu fapta, declarații care sunt infirmate însă de întreg materialul probator administrat în cauză care, așa cum am arătat mai sus, conturează cu certitudine faptul că inculpații au săvârșit infracțiunea ce li se impută.
Prin urmare, critica inculpatului cu privire la greșita sa condamnare nu poate fi primită, neavând consistență.
De asemenea și critica adusă hotărârilor instanțelor de către inculpatul în sensul că se impune restituirea cauzei la parchet întrucât în cursul urmăririi penale i s-a încălcat dreptul la apărare este lipsită de fundament.
Așa cum rezultă din declarația de învinuit aflată la filele 20 și 21 din dosarul de urmărire penală, învinuitului i s-a adus la cunoștință prevederile art. 6 din Codul d e procedură penală potrivit cărora are dreptul să fie asistat de un apărător ales sau desemnat din oficiu, însă acesta a declarat că " nu dorește apărător ales sau din oficiu". În aceste condiții, asistența juridică nefiind obligatorie, organul de urmărire nu era obligat să asigure prezența apărătorului la ascultarea învinuitului.
Referitor la recursul declarat de inculpatul, analiza obiectivă a actelor dosarului evidențiază caracterul adecvat al pedepsei aplicate de către instanțe, sub aspectul naturii și cuantumului acesteia.
Astfel, față de natura infracțiunii săvârșite, de relațiile sociale afectate, de modalitatea comiterii acesteia, de urmarea produsă, de poziția procesuală a inculpatului, de persoana acestuia care a perseverat în comiterea infracțiunilor de același gen care i-au atras starea de recidivă (extras de cazier judiciar aflat la fila 40 din dosarul de urmărire penală) dovedind perseverența sa infracțională și predilecția pentru săvârșirea infracțiunilor de același gen, precum și faptul că executarea pedepselor anterioare nu a atins în persoana inculpatului scopul său educativ și preventiv în considerarea căruia fusese aplicate, apreciem că pedeapsa aplicată este corespunzătoare faptei comise și periculozității sociale a inculpatului și în măsură să atingă scopul preventiv atribuit de lege, neimpunându-se a fi redusă, așa cum în apărare a solicitat inculpatul.
Hotărârile atacate sunt nelegale însă din următorul considerent.
Astfel, instanța de fond a dispus interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a și b din Codul penal pe durata executării pedepselor principale aplicate inculpaților, soluție menținută de către instanța de apel, deși interzicerea dreptului de a alege prevăzut de art. 64 lit. a teza I din Codul penal nu își găsește justificare în cauză, restrângerea automată și nediferențiată a drepturilor prevăzute de lege fiind incompatibilă cu prevederile art. 3 din Protocolul nr. 1 la Convenția europeană a drepturilor omului.
În speță, ținând seama de persoana inculpaților și de natura faptelor săvârșite de către aceștia nu se impune limitarea dreptului de a alege al inculpaților recurenți. Limitarea exercitării unor drepturi trebuie să urmărească un scop legitim și să fie proporționale cu împrejurările care le-au determinat.
Prin urmare, sub acest aspect, în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d din Codul d e procedură penală, se vor admite recursurile declarate de inculpații și, se vor casa și modifica hotărârile atacate în sensul că se va limita conținutul pedepselor accesorii aplicate fiecărui inculpat la dispozițiile art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b din Cod penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 2 litera "d" Cod procedură penală,
ADMITE recursurile penale declarate de inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 139/A din 08 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor și a sentinței penale nr. 692 din 30 aprilie 2007 pronunțată de Judecătoria Oradea pe care le casează și modifică în sensul că:
conținutul pedepselor accesorii aplicate fiecărui inculpat la dispozițiile art. 64 lit. a teza II și lit. b Cod penal.
Menține restul dispozițiunilor hotărârilor recurate.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 noiembrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - - - -
decizie - /20.11.2008.
Jud. apel - -
Jud.fond. - C
Tehnodact.2 ex./20.11.2008,
Președinte:Țarcă GabrielaJudecători:Țarcă Gabriela, Soane Laura, Condrovici Adela
