Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 604/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR. 4577/303/2008
251/2009
DECIZIA PENALĂ NR. 604
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 22.04.2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL B - a fost reprezentat prin procuror.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.735 din 11.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B și a deciziei penale nr.714/A/10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 15.04.2009 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie penală.
entru a da posibilitatea apărătorului ales al recurentului inculpat să depună concluzii scrise, la solicitarea expresă a acestuia, Curtea a amânat pronunțarea la 22.04.2009, când a decis următoarele:
CURTEA:
Asupra recursului de față:
Prin decizia penală nr. 714/A din 10.12.2008 pronunțată de Tribunalul București - secția I penală a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.735 din 11.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, cu obligarea acestuia la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.735 din 11.11.2008 pronunțată de Judecătoria Sectorului 6 B, în baza art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b și art.37 alin.1 lit.b Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art.71-64 lit.a teza II și b Cod penal.
S-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.
A fost obligat inculpatul la 600 lei cheltuieli judiciare statului.
Instanța de fond a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.208 al. 1-209 al.l lit.e și al.2 lit.b cu aplicarea art. 37 al.1 lit.b Cod penal.
În fapt, s-a reținut că la data de 29.01.2008, în jurul orei 14.00, inculpatul s-a întâlnit cu prietenul său, numitul, ajungând împreună cu acesta pe T, sector 6, unde acesta din urmă a rămas să-l aștepte pe inculpat, care a spus că se duce să vorbească cu două fete.
Martorul a declarat în cursul urmăririi penale că inculpatul a ocolit un bloc, astfel încât nu l-a mai putut observa, așteptându-l aproximativ 20 de minute. Când s-a întors, inculpatul nu i-a spus nimic despre ceea ce a făcut în tot acest timp. Martorul a menționat că inculpatul era îmbrăcat în costum de camuflaj și purta o . albă.
Fiind audiat, martorul Aad eclarat ca la data de 29.01.2008, în timp ce se afla la locul de muncă, fiind angajat la SC Food SRL, în jurul orei 16.30, a observat un individ îmbrăcat în costum de camuflaj și purtând o . albă, care a deschis portiera neasigurată a autoturismului marca Daewoo Espero cu nr. de înmatriculare B-13-CEI, parcat în fața magazinului, pe-, sustrăgând din interior geanta de culoare neagră ce aparține colegei lui, partea vătămată. Martorul a strigat la inculpat și acesta a fugit, A urmărindu-l aprox. 50 de metri, după care s-a oprit.
Fiind anunțate organele de poliție, la scurt timp după comiterea faptei, inculpatul și numitul au fost depistați pe-, în dreptul blocului A4. În apropierea locului săvârșirii infracțiunii și a depistării celor doi, pe-, a fost recuperată de către organele de poliție geanta de culoare neagră sustrasă, ce era agățată pe un gard și care conținea, printre altele, și cartea de identitate a părții vătămate.
Inculpatul a avut o atitudine nesinceră pe tot parcursul urmăririi penale, nerecunoscând săvârșirea infracțiunii, deși infracțiunea este flagrantă, în sensul art. 465. pr. pen.
Inculpatul a declarat inițial că la data de 29.01.2003, în jurul orei 10.00, s-a întâlnit cu prietenul său, mergând în, unde urma să se întâlnească cu o rudă, nedorind să precizeze numele acesteia, pentru a-i cere niște bani, dar acesta din urmă nu a venit la locul întâlnirii. În jurul orei 12.30, a ajuns în zona cartierului, unde a stat la un prieten acasă pentru a împrumuta bani, plecând de la aceasta în jurul orei 16.30 spre cartierul - -. De asemenea, inculpatul nu a precizat numele sau adresa acestui prieten.
Cele declarate de inculpatul vin însă în contradicție cu declarațiile martorilor A și, din care rezultă fără dubiu vinovăția inculpatului.
Deși instanța a încuviințat inculpatului proba testimonială în cadrul căreia să fie audiat martorul, acesta nu a putut fi audiat, deși a fost legal citat la toate adresele cunoscute.
În fața instanței, martorul a arătat că s-a întâlnit cu inculpatul în ziua respectivă, pe la ora 1400, că l-a lăsat lângă bloc, l-a așteptat pe inculpat să aducă niște fete, pentru a le invita la ziua sa de naștere, că a așteptat în scara blocului 10 minute, dar polițiștii l-au forțat să declare inițial că 20 de minute, după care inculpatul a revenit, au plecat împreună, iar după 2 blocuri au fost opriți și legitimați de poliție. Precizează că inculpatul nu avea nici o borsetă asupra lui și nu își explică de ce a fost găsită borseta în apropierea inculpatului.
La termenul din data de 14.10.2008, reprezentantul Ministerului Publica solicitat, în temeiul art. 67. pr. pen. raportat la art. 79. pr. pen., încuviințarea audierii agenților de poliție, și, în calitate de martori, rezultând că martorul a arătat că a fost sesizat prin stație referitor la autoturismul spart în fața fast-food-ului Food din - -.
Analizând probatoriul cauzei, instanța a apreciat că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită prin: plângerea și declarația părții vătămate, declarațiile inculpatului, proces-verbal de depistare, proces-verbal de cercetarea la fața locului și planșă foto privind aspectele fixate și urmele ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, efectuată la 22.01.2008, dovada de predare-primire a obiectelor sustrase către partea vătămată, proces-verbal de prezentare pentru recunoaștere din grup și planșă foto efectuată de, declarațiile martorilor A, și.
Pentru fapta săvârșită, instanța a condamnat inculpatul la pedeapsa închisorii orientată către minimul special, cu executare în regim de detenție, apreciind că rolul educativ ai pedepsei poate fi atins numai prin privarea acestuia de libertate.
La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal, faptul că inculpatul este recidivist, gravitatea faptei săvârșite, pericolul social ridicat ei acesteia și atitudinea nesinceră, de nerecunoaștere a faptei în declarațiile date la urmărirea penală și în instanță.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, care a susținut că este nevinovat, solicitând achitarea în temeiul art.11 pct. 1 lit. a rap. la art. 10 al. 1 lit. c pr. pen. Acesta a solicitat tribunalului să dea eficiență art. 64 al. 2. pr. pen. și să înlăture, ca fiind mijloace de probă obținute ilegal, declarațiile date în fața instanței de fond în calitate de martori de lucrătorii de poliție care au instrumentat cauza, precizând că aceștia aveau obligația să se abțină, ca fiind incompatibili.
A mai susținut că nu a fost asistat de apărător în cursul urmăririi penale, din acest motiv solicitând instanței de fond să dispună trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale. A mai semnalat că există o contradicție flagrantă între aspectele consemnate în procesele-verbale din dosarul de urmărire penală și declarațiile date în cadrul cercetării judecătorești de lucrătorii de poliție.
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel, dar și din oficiu, conform art.371 pr. pen. Tribunalul a constatat că aceasta este legală și temeinică.
Astfel, deși inculpatul a negat săvârșirea infracțiunii, prima instanță a reținut corect situația de fapt și vinovăția acestuia, în urma analizei coroborate a întregului material probator administrat în cauză. Relevante în acest sens sunt plângerea și declarațiile părții vătămate, declarațiile martorului A, procesul verbal de depistare, procesul verbal de cercetare la fața locului, dovada de predare primire a bunurilor sustrase către partea vătămată, dar și declarațiile inițiale ale martorului.
Cu referire la acest din urmă martor, Tribunalul a reținut că îl însoțea pe inculpat la momentul depistării de către organele de poliție. În cursul urmăririi penale, martorul a declarat că s-a întâlnit mai devreme în acea zi cu inculpatul, pe care l-a însoțit în cartierul - -. Martorul a arătat că, odată ajunși în zona străzilor T sau - - (martorul nu putut oferi detalii exacte), inculpatul i-a solicitat să îl aștepte, întrucât dorea să meargă într-un bloc din zonă pentru a invita două prietene la aniversarea zilei sale.
ele două străzi se întretaie, borseta sustrasă fiind găsită, de altfel, agățată în gardul Policlinicii la intersecția dintre T și-. Atât în declarația inițială, din 29.01.2008, cât și în declarația dată în 06.02.2008, martorul a subliniat faptul că o perioadă de 15-20 de minute nu știe unde s-a aflat ori ce a făcut inculpatul, acesta ieșind din raza sa vizuală.
Este drept că martorul, fiind audiat în fața instanței (fila 29), și-a schimbat declarațiile din faza de urmărire penală, susținând că a fost amenințat de organele de poliție; această împrejurare nu poate însă susține în niciun caz o soluție de achitare a inculpatului. În primul rând, pentru că ultimele susțineri ale martorului, deși cu un evident caracter "pro causa", nu se coroborează cu alte mijloace ce probă, nici măcar cu declarațiile inculpatului. Spre exemplu, inculpatul susține că a fost la numitul (șeful său de la locul de muncă) să ia niște bani datorați, iar martorul declară că inculpatul a mers să invite niște fete la petrecerea ocazionată de ziua sa de naștere.
Apoi, câtă vreme, pe de o parte, însuși martorul consemnează în declarația olografă de la fila 28 că nu a fost agresat în niciun fel de către organele de poliție, iar pe de altă parte, acesta afirmă ulterior ca nu a depus plângere împotriva polițiștilor care l-au amenințat pentru a-și schimba declarațiile (motivând pueril că "are cazier"), susținerile sale privind pretinsul abuz al organelor judiciare sunt nu numai de rea credință, ci și evident nefondate.
Referitor la declarațiile martorului, nu lipsită de importanță apare declarația martorului, agent de poliție, care susține că, cu prilejul audierii sale la Secția 25 Poliție, martorul a arătat că inculpatul este cel care a deschis ușa autoturismului părții vătămate și a luat geanta, dar îi este frică să declare acest lucru, pentru că "se află în cartier că e turnător și o să-l taie".
În ceea ce îl privește pe martorul A, care a surprins momentul săvârșirii infracțiunii, acesta a reținut vestimentația inculpatului (pantaloni și geacă de camuflaj de culoare deschisă), dar și a însoțitorului acestuia, martorul, în baza informațiilor oferite de martor cei doi fiind depistați la scurt timp de către organele de poliție. Ca atare, câtă vreme recunoașterea fără dubii a inculpatului a avut la bază vestimentația acestuia, împrejurarea că în fața instanței martorul nu 1-a putut recunoaște pe inculpat după fizionomie sau după statură, nu are niciun fel ele relevanță.
Tribunalul a subliniat și declarațiile contradictorii ale inculpatului, care a prezentat versiuni diferite în faza de urmărire penală și în fața instanței, în plus, alibiul acestuia nu s-a confirmat, audierea martorului, la care inculpatul susține că s-a aflat în intervalul de 20 de minute cât a lipsit de lângă martorul, nefiind posibilă în pofida demersurilor instanței.
În fine, Tribunalul a constatat că niciunul dintre agenții de poliție audiați de prima instanță în calitate de martori nu se află în cazul de incompatibilitate invocat de apărare, respectiv art.49 alin.2 rap. la art.48 lit.c pr. pen. acest caz presupunând o cronologie inversă decât cea din cauză, respectiv persoana care efectuează cercetarea penală să fii avut anterior (iar nu ulterior) calitatea de martor. Dar chiar și în măsura în care s-ar înlătura declarațiile date de agenți în faza cercetării judecătorești, nu numai că mențiunile consemnate de aceștia în procesele verbale întocmite cu ocazia depistării inculpatului își mențin valabilitatea, dar sunt și suficiente pentru ca, în coroborare cu celelalte mijloace de probă deja analizate, să conducă la condamnarea inculpatului.
În altă ordine de idei, așa cum reiese din probele administrate, inculpatul a fost depistat la o distanță mică de locul săvârșirii infracțiunii, dar și de locul unde a fost găsit abandonat bunul sustras, era singura persoană din zonă cu semnalmentele respective, iar intervenția organelor de poliție a fost una rapidă (de ordinul minutelor), în acest context fiind improbabil ca autorul infracțiunii să fie o altă persoană.
Apelantul inculpat a criticat faptul că nu au fost identificate cele două urme papilare ridicate cu ocazia examinării autoturismului. Tribunalul a constatat însă că această critică este nefondată; într-adevăr, în procesul verbal de cercetare la fața locului (filele 13-14 ) se consemnează că au fost relevate cu pulbere argintie și ridicate cu folie două urme papilare deasupra sistemului de închidere al portierei dreapta față. Organele de urmărire penală au constatat însă că aceste urme nu conțineau suficiente elemente pentru identificarea persoanei (sau, după caz, a persoanelor) care le-a/le-au creat (fila 20 ); ca atare, acestea nu prezintă relevanță în cauză sub aspect probator.
Nici susținerea inculpatului, în sensul că nu a fost asistat de apărător pe tot parcursul urmăririi penale (motiv pentru care s-ar impune restituirea cauzei la Parchet în vederea refacerii urmăririi penale), nu este întemeiată, cum, de altfel, a subliniat și instanța fondului. Astfel, din cuprinsul procesului verbal întocmit la data de 29.01.2008 de cate organele de urmărire penală cu ocazia aducerii la cunoștință a învinuirii (aflat la fila 37 ) nu reiese că învinuitul a solicitat să fie asistat de avocat; tot astfel, învinuitul nu se afla în vreuna din situațiile expres și limitativ prevăzute de art. 171 alin.2 pr. pen. privind cazurile de asistentă juridică obligatorie datele cauzei nejustificând nici măcar presupunerea organelor judiciare că învinuitul nu și-ar putea face singur apărarea.
Față de cele ce preced, Tribunalul a constatat că în cauză a fost răsturnată prezumția de nevinovăție de care se bucura inculpatul în virtutea dispozițiilor art.66 pr. pen. iar acesta nu a reușit să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție, mai sus expuse.
Instanța de fond a stabilit în mod corect că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.e și alin.2 lit.b pr. pen. (în geanta părții vătămate aflându-se și cartea de identitate a acesteia). Tot astfel, s-a reținut corect starea de recidivă postexecutorie în raport de pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1026/2003 a Judecătoriei sectorului 3 B, pedeapsă din a cărei executare inculpatul a fost liberat la 28.12.2004, cu un rest neexecutat de 345 zile.
Cât privește pedeapsa aplicată inculpatului, tribunalul a considerat că a fost judicios individualizată, prin raportare la criteriile prev. de art.72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă fixate de legiuitor, gradul de pericol social concret mediu al infracțiunii săvârșite (astfel cum este conturat acesta de modalitățile și împrejurările comiterii, dar și de urmările produse), datele ce caracterizează persoana inculpatului (care, deși cu un loc de muncă și cu o conduită adecvată în blocul unde domiciliază, nu este totuși la primul conflict cu legea penală, fiind anterior condamnat de două ori pentru infracțiuni similare, îndreptate împotriva patrimoniului), celelalte împrejurări care atenuează sau agravează răspunderea penală (recidiva constituind cauză de agravare a pedepsei).
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând disp. art.3859pct. 9, 10 și 171. pr. pen. solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor și trimiterea cauzei spre rejudecare, pe motiv că în cursul urmăririi penale nu i s-a asigurat respectarea dreptului la apărare și nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii.
Examinând cauza în temeiul art.3856alin.1 și 2. pr. pen. Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Mai întâi, trebuie precizat că hotărârile recurate nu pot fi examinate din perspectiva dispozițiilor art.3859pct.171pr. pen. întrucât acestea au fost abrogate prin art.I pct.185 din Legea nr.356/2006.
Cât privește critica referitoare la lipsa de motivare a hotărârilor sau existența unei neconcordanțe între considerente și dispozitiv, Curtea constată că atât hotărârea primei instanțe, cât mai ales decizia pronunțată de instanța de apel, respectă întrutotul dispozițiile art.356 pr. pen. deoarece instanțele au expus fapta reținută în sarcina inculpatului, modul în care au stabilit situația de fapt, au făcut o justă analiză a probelor administrate și au arătat motivele pentru care fapta inculpatului se încadrează în infracțiunea de furt calificat. De asemenea, motivarea hotărârilor cuprinde și o analiză a apărărilor formulate de inculpat, prin raportare la ansamblul probelor administrate, soluțiile pronunțate fiind în concordanță cu argumentele de fapt și de drept expuse în considerentele hotărârilor.
Este nefondată și critica referitoare la incidența cazului de casare prev. de art.3859pct.10 pr. pen.
Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, hotărârea este supusă casării în cazul în care instanța nu s-a pronunțat asupra unei fapte reținute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare sau cu privire la unele probe administrate sau asupra unor cereri esențiale pentru părți, de natură să garanteze drepturile lor și să influențeze soluția procesului.
În primul rând, trebuie precizat că recurentul a invocat acest caz de casare fără să specifice la care din cele trei teze mai sus enunțate se referă și nu a indicat, în concret, asupra căror cereri sau probe nu s-au pronunțat instanțele.
În al doilea rând, Curtea constată că instanțele au avut în vedere toate probele administrate și s-au pronunțat asupra tuturor cererilor formulate de către inculpat, iar în ceea ce privește instanța de apel, aceasta a răspuns punctual tuturor criticilor pe care inculpatul le-a formulat cu privire la sentința pronunțată în cauză.
Referitor la critica privind nerespectarea dreptului la apărare, Curtea constată că se încadrează în cazul de casare prev. de art.3859pct.6 pr. pen. potrivit căruia hotărârile sunt supuse casării atunci când urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului când prezența acestuia era obligatorie, caz de casare neindicat de inculpat, dar care poate fi avut în vedere din oficiu.
Recurentul a invocat nerespectarea dreptului la apărare în cursul urmăririi penale, aspect învederat și în fața primei instanțe și a instanței de apel. În mod just, ambele instanțe au apreciat că această susținere este neîntemeiată. Astfel, inculpatul a fost cercetat în cursul urmăririi penale în stare de libertate și în aplicarea dispozițiilor art.61pr. pen. organele de cercetare i-au adus la cunoștință învinuirea și dreptul de a fi asistat de un avocat, însă inculpatul nu a înțeles să-și exercite acest drept, iar desemnarea unui apărător din oficiu nu se impunea, având în vedere că în speță nu erau aplicabile dispozițiile art.171 alin.2 pr. pen. privind cazurile în care asistența juridică este obligatorie.
În ceea ce privește invocarea nevinovăției, Curtea consideră că această critică poate fi analizată numai din perspectiva cazului de casare prev. de art.3859pct.18 pr. pen. în cauză neputându-se însă constata incidența acestor dispoziții legale.
Așa cum s-a arătat, instanțele au procedat la o atentă evaluare a probelor administrate, în conformitate cu dispozițiile art.63 pr. pen. și au stabilit situația de fapt în concordanță cu ansamblul materialului probator, fără să se evidențieze existența unei erori grave de fapt, pe baza căreia să se fi dispus în mod greșit condamnarea inculpatului.
Declarațiile de nerecunoaștere date de inculpat, precum și declarația dată de martorul în fața primei instanțe au fost în mod corect înlăturate prin aprecierea lor comparativă cu celelalte probe, respectiv declarațiile părții vătămate, procesul-verbal de depistare, procesul-verbal de cercetare la fața locului și declarațiile martorului A, din care rezultă că inculpatul este autorul infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, neexistând, astfel, temeiuri de achitare a acestuia.
Din oficiu, Curtea examinează cauza și din perspectiva art.3859pct.14 pr. pen. și constată că nu există motive de casare nici în ceea ce privește individualizarea pedepsei.
Deși fapta a fost săvârșită într-un loc public, cu toate că inculpatul este recidivist, fiind condamnat anterior pentru săvârșirea unei infracțiuni de același gen, în ciuda atitudinii nesincere manifestată în cursul procesului penal, prima instanță i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea egală cu minimul special, iar suspendarea executării acestei pedepse nu se poate dispune, având în vedere că inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, nefiind îndeplinite condițiile prev. de art.81 alin.1 lit.b, respectiv art.861alin.1 lit.b pen.
Față de cele reținute, nefiind incidente nici vreunul din celelalte cazuri de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, conform art.38515pct.1 lit.b pr. pen. Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, iar în temeiul art.192 alin.2 pr. pen. va obliga recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.735 din 11.11.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B și a deciziei penale nr.714/A din 10.12.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală.
Obligă recurentul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 22 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex.
- - jud.;
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu
