Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 615/2009. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA PENALĂ NR.615/
Ședința publică din data de 22 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Eleni Cristina Marcu
JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu
JUDECĂTOR 3: Maria
Grefier -
Ministerul Publica fost reprezentat prin
Procuror -
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în T,-, -. 3 B,. A,. 49 județ T, împotriva deciziei penale nr. 63 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 437/RJ/88/2009 și a sentinței penale nr. 1162 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru infracțiunea de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.208-209 Cod penal.
În conformitate cu disp. art. 297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședința publică la prima strigare,se constată lipsa:
- recurentului inculpat pentru care răspunde apărătorul din oficiu al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.3841/2009, emisă de Baroul d e Avocați
- intimatei parte vătămată.
Curtea, față de lipsa părților, dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședința publică la a doua strigare,se constată lipsa:
- recurentului inculpat pentru care răspunde apărătorul din oficiu al acestuia - avocat - în baza împuternicirii avocațiale nr.3841/2009, emisă de Baroul d e Avocați
- intimatei parte vătămată.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp. art. 176-181 Cod procedură penală.
În conformitate cu disp.art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri noi de solicitat și nici excepții de ridicat.
Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite condițiile prevăzute de art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.
Avocat, apărător din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, rejudecând prin reindividualizarea pedepsei, să se redozeze cuantumul pedepsei în sensul reducerii acesteia.
Față de prejudiciul relativ mic și recuperat și de circumstanțele personale ale inculpatului, instanța a redus sub minimul special pedeapsa aplicată inculpatului.
Însă, revine și solicită reducerea pedepsei având în vedere modalitatea de executare care este detenția în penitenciar ținând cont că este singurul întreținător al familiei.
Procurorul,având cuvântul, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluțiilor pronunțate ca fiind legale și temeinice.
Apreciază că pedeapsa aplicată de instanța de fond este just individualizată având în vedere modalitatea de comitere a faptei și urmarea produsă.
Precizează că, instanțele au dat eficiență circumstanțelor personale ale inculpatului având în vedere că acesta este recidivist.
Instanța ia cauza în pronunțare.
CURTEA:
Asupra recursului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin sentința penală nr.1162 din data de 27 octombrie 2008, pronunțată în dosarul penal nr-, Judecătoria Tulceaa dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă de 10 luni închisoare pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e și g Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal, interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b Cod penal, confiscarea de la inculpat a sumei de 150 lei care nu a servit la despăgubirea părții vătămate, a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în proces, a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că,în noaptea de 13 spre 14 martie 2008, inculpatul care se afla în stare de ebrietate a intrat în Clubul din zona Nouă din municipiul T, și profitând de faptul că nu era nimeni în local, persoana care servea la bar aflându-se într-o încăpere alăturată, a luat un telefon mobil marca Sony Ericcson W 810 i, aflat pe tejghea, după care a părăsit locul faptei.
In aceeași noapte, inculpatul a înstrăinat telefonul martorului G pentru suma de 150 lei, fără a i se face cunoscută proveniența bunului.
Situația de fapt, astfel cum a fost reținută a fost probată cu declarațiile părții vătămate date în cursul urmăririi penale, planșe foto, declarație martor G, respectiv declarație inculpat prin care recunoaște fapta.
In drept, față de situația de fapt reținută, s-a apreciat că fapta inculpatului care în baza unei rezoluții infracționale distincte în noaptea de 13/14 martie 2008 aflat într-un bar din zona Nouă din Tas ustras un telefon mobil marca Sony Ericcson W 810 i aparținând părții vătămate, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. e, g, Cod penal.
In sarcina inculpatului a fost reținută și incidența prevederilor art. 37 lit. b din Codul penal, referitoare la recidiva postexecutorie, prin raportare la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 236/27 ianuarie 2004 Judecătoriei Tulcea, din care s-a liberat condiționat la data de 14 ianuarie 2006 cu un rest de 463 zile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul fără a-l motiva, avocatul desemnat din oficiu solicitând, la termenul din 23 decembrie 2008, aplicarea disp. art. 181)Cod penal și achitarea inculpatului datorită lipsei de pericol social a faptei raportat și la prejudiciu modic cauzat.
Prin Decizia penală nr. 133 din 23 decembrie 2008, Tribunalul Tulceaa respins apelul ca nefondat, decizie care a fost recurată de inculpat.
Recursul declarat de inculpat a fost admis, Curtea de APEL CONSTANȚA prin Decizia penală nr. 96/P/19 februarie 2009 casând decizia atacată și dispunând rejudecarea cauzei de către Tribunalul Tulcea cu respectarea regulilor privind citarea părților în procesul penal.
In rejudecare, s-a format dosarul nr. 437/RJ/88/2009.
Prin decizia penală nr.63 din data de 12 mai 2009, pronunțată de în dosarul penal nr.437/-, Tribunalul Tulcea, a respins apelul declarat de inculpatul, domiciliat în T,-, -B,.A,.49, jud.T, împotriva sentinței penale numărul 1162 din 27 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr-, ca nefondat.
A menținut hotărârea apelată ca legală și temeinică.
În temeiul art. 192 alin. 2 Cod proc.penală,
A obligat inculpatul apelant la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 260 lei, din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților către Baroul d e Avocați T pentru avocat.
În termen legal, împotriva deciziei penale nr.63 din data de 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea în dosarul penal nr.437/- și a sentinței penale nr.1162 din data de 27 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr-, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate.
Recurentul, prin apărător, solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și, rejudecând, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate în raport de prejudiciul modic cauzat și recuperat, de circumstanțele personale ale inculpatului, având în vedere că este singurul întreținător al familiei.
La Curtea de APEL CONSTANȚA, cauza a fost înregistrată sub același număr -.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor penale recurate în raport de criticile aduse și din oficiu, conform art.3859alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul declarat de inculpatul, este nefondat pentru următoarele considerente:
Față de materialul probator administrat în cauză, instanțele au stabilit o situație de fapt conformă cu dovezile produse vinovăția inculpatului, dând faptei comisă de acesta, încadrarea juridică corectă.
Constatând îndeplinit condițiile prevăzute de art.345 alin.2 Cod procedură penală, în sensul că, fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de inculpat, în mod corect s-a pronunțat condamnarea acestuia.
Din probele dosarului, rezultă că în noaptea de 13/14 martie 2008, inculpatul aflat într-un bar din zona Nouă a municipiului T, a sustras un telefon mobil marca Sony Ericcson, aparținând părții vătămate, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.208 alin.1 - 209 alin.2 lit."e,g" Cod penal, comisă în stare de recidivă post executorie.
În ceea ce privește individualizarea pedepsei, se constată interpretarea și aplicarea corectă a prevederilor art.72 Cod penal, pedeapsa reflectând fidel gradul de pericol social concret al faptei comise, ținând seama și de limitele de pedeapsă prevăzute de legea penală, urmarea produsă, circumstanțele personale și reale ale inculpatului.
Se constată că, regimul sancționator a fost corect determinat atât sub aspectul cuantumului, fiind scăzută sub minimul special prevăzut de lege cât și al modalității de executare.
Pedeapsa de 10 luni închisoare cu aplicarea art.57 Cod penal, este aptă în totalitate să satisfacă scopurile și finalitățile definite prin dispozițiile art.52 Cod penal, respectiv să constituie o măsură reală de constrângere și de reeducare a inculpatului cât și să prevină săvârșirea de noi infracțiuni, în cauză neexistând motive de reducere.
Pentru considerentele expuse, curtea constată că, hotărârile penale recurate sunt legale și temeinice.
Ca urmare, în lipsa unor cazuri de nulitate, curtea în baza art.3859pct.1 lit."b" Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpat.
În baza art.189 Cod procedură penală, onorariul pentru avocat în cuantum de 200 lei se decontează din fondul Ministerul Justiției către Baroul d e Avocați
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală, va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.3859pct.1 lit."b" Cod procedură penală,
Respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpatul - domiciliat în T,-, -. 3 B,. A,. 49 județ T, împotriva deciziei penale nr. 63 din 12 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul penal nr. 437/RJ/88/2009 și a sentinței penale nr. 1162 din 27 octombrie 2008, pronunțată de Judecătoria Tulcea, în dosarul penal nr-.
În baza art.189 Cod procedură penală,
Onorariul pentru avocat în cuantum de 200 lei se decontează din fondul Ministerul Justiției către Baroul d e Avocați
În baza art.192 al.2 Cod procedură penală,
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Jud.fond
Jud.apel -;
Red.dec.Jud./02.11.2009
Tehnored.Gref./ 2 ex.
Data: 02.11.2009
Președinte:Eleni Cristina MarcuJudecători:Eleni Cristina Marcu, Viorica Lungu, Maria