Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 7/2010. Curtea de Apel Iasi
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ NR. Nr. 7
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Aurel Dublea
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași - a fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind soluționarea recursului penal, având ca obiect " contestație în anulare", declarat de contestatorul recurent, fiul lui și, născut la data de 24.09.1984 în comuna, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, împotriva deciziei penale nr.691 din 03.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă contestatorul recurent, asistat de avocat ( apărător desemnat din oficiu).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că este al doilea termen de judecată, că prezenta contestație nu a fost motivată, nefiind invocat temeiul prev.de art.386 Cod procedură penală, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Avocat, după ce în prealabil a luat legătura cu recurentul contestator, învederează instanței că acesta dorește să-și retragă contestația în anulare promovată.
Interpelat fiind, după datele de stare civilă care corespund datelor din dosar, fiul lui și, născut la data de 24.09.1984, declară că își retrage contestația în anulare formulată împotriva deciziei penale nr.691 din 03.11.2009, pronunțată de Curtea de Apel Iași în dosarul penal nr-, solicitând a se lua act de declarația sa.
În acest sens contestatorului i-a fost luată și o declarație scrisă, care după ce a fost citită și semnată, s-a atașat la dosarul cauzei.
Avocat având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului. Oficiul neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită a se lua act de manifestarea de voință a contestatorului recurent de retragere contestației în anulare promovată împotriva deciziei penale nr. 691 din 03.11.2009 pronunțată de Curtea de Apel Iași.
Contestatorul recurent, având ultimul cuvânt, arată că și-a retras contestația.
Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea,
Analizând actele și lucrările dosarului, constată:
Prin decizia penală nr. 691/03.11.2009 a Curții de apel Iașia fost admis recursul inculpatului -, împotriva deciziei penale nr. 229/28.04.2009 a Tribunalului Iași și a sentinței penale nr. 385/17.123.2008 a Judecătoriei Iași, hotărâri care au fost casate în parte în latura civilă.
Rejudecând cauza sub acest aspect, a fost înlăturată obligația inculpatului la despăgubiri civile față de partea civilă -, constatându-se că prejudiciul a fost acoperit.
S-au menținut celelalte dispoziții ale hotărârii recurate.
Pentru a se pronunța în sensul celor de mai sus, Curtea a reținut:
Prin sentința penală nr. 385 din 171.12.2008, Judecătoria Hârlăua dispus următoarele:
1. Condamnă pe inculpatul, fiul lui și, născut la 24.09.1984 în orașul, județul I, domiciliat în sat, comuna, județul I, român, studii 10 clase, fără ocupație, cunoscut cu antecedente penale la pedeapsa de 7(șapte) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 alin. 1, 209 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, art. 74 lit. c și art. 76 lit. c Cod penal.
2. Descontopește și repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 1872/20.11.2006 a Judecătoriei Pașcani,respectiv
a) - 8(opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 78 alin. 1 din OUG195/2002 cu aplicarea art. 74,76 lit. d și art. 33 lit. a Cod penal.
b) - 8(opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 81 alin. 1 din OUG195/2002 cu aplicarea art. 74,76 lit. d și 33 lit. a Cod penal.
În baza art. 85 Cod penal anulează suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante dispusă prin această sentință.
3. Descontopește și repune în individualitatea lor pedepsele aplicate inculpatului prin sentința penală nr. 230/02.05.2007 a Judecătoriei Hârlău,respectiv:
a) - 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 239 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal;
b) - 1(un) an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 239 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
4. Constată că faptele pentru care a fost condamnat inculpatul prin cele două sentințe indicate la pct. 2 și 3 sunt concurente și în consecință:
În baza art. 36 Cod penal, art. 33 lit. a și 34 lit. b Cod penal contopește pedepsele menționate la punctele 2 și b și 3,b din prezenta sentință,inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 1(un) an închisoare.
Menține dispoziția din sentința penală nr. 230/2007 a Judecătoriei Hârlău privind suspendarea condiționată.
Conform art. 85 al. 3 Cod penal termenul de încercare de 3(trei) ani stabilit prin sentința penală nr. 230/2007 a Judecătoriei Hârlău se calculează de la data rămânerii definitive a sentinței penale nr. 1872/2006 a Judecătoriei Pașcani,respectiv de la data de 06.12.2006.
5. Constată că fapta pentru care a fost condamnat inculpatul prin prezenta sentință de la punctul 1 fost săvârșită în termenul de încercare stabilit prin sentința penală nr. 230/2007 a Judecătoriei Hârlău.
În baza art. 83 Cod penal revocă suspendarea condiționată stabilită prin sentința penală nr. 230/2007 a Judecătoriei Hârlău,inculpatul urmând să execute pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune pentru care a fost condamnat prin prezenta sentință la punctul 1 alături de pedeapsa rezultantă aplicată la punctul 4,inculpatul urmând să execute pedeapsa de 1(un) an și 7(șapte) luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de dispozițiile art. 64 lit. a teza a II-a și b Cod penal pe durata legală.
Admite acțiunea civilă formulată de către partea vătămată -, domiciliat în orașul,-, județul I, și în consecință obligă pe inculpat să plătească către această parte suma de 310 lei despăgubiri civile.
Obligă pe inculpat să plătească către stat suma de 200 lei cheltuieli judiciare (din care 100 lei la urmărirea penală).
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut ca fiind temeinic dovedită următoarea situație de fapt:
La data de 06.07.2007, pe timp de zi, în jurul orelor 14.00 în timp ce se afla pe strada - din orașul a sustras de la partea vătămată - un telefon mobil marca Nokia 6170 prevăzut cu cameră foto pe care ulterior l-a vândut martorului, care l-a vândut ulterior unui tânăr din orașul
Din plângerea și declarația părții vătămate rezultă că, în data de 06 iulie 2007 fost sunat de către inculpatul - care i-a dat întâlnire la poarta locuinței situată pe strada - din orașul.
Inculpatul a sosit la locul întâlnirii cu un taxi condus de martorul și i-a solicitat părții vătămate care s-a așezat pe bancheta din spate a mașinii să-i dea telefonul său mobil pentru a suna o anumită persoană. Cei doi s-au deplasat cu taxiul până la barul "", din orașul. Ajungând aici inculpatul i-a spus părții vătămate să meargă în interiorul barului pentru a vedea dacă sunt acolo "niște fete pe care le cunoaște"
Partea vătămată a fost de acord, însă înainte de a părăsi autovehiculul i-a cerut inculpatului telefonul mobil. Inculpatul i-a spus că i-l va restitui la întoarcerea din bar.
Partea vătămată a mers în incinta barului, însă la întoarcere a constatat că taxiul în care se afla inculpatul plecase.
Cu ocazia audierii partea vătămată a precizat faptul că nu are și nici nu a avut vreo datorie față de inculpatul -.
Cu ocazia audierii inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei susținând că a primit telefonul mobil de la partea vătămată în schimbul unei datorii pe care acesta o avea la el.
Situația de fapt prezentată de partea vătămată a fost confirmată de depoziția martorului.
De asemenea, cu ocazia audierii martorului - acesta a declarat că la începutul lunii iulie (data exactă nu o mai reține), în timp ce se afla singur în piața agroalimentară din orașul a fost contactat de către - zis care i-a oferit spre vânzare un telefon mobil marca Nokia, cu clăpiță, prevăzut cu cameră foto, în schimbul sumei de 80 lei.
Martorul sus menționat a achitat suma cerută de către inculpat, în schimbul telefonului mobil, fără a-1 întreba pe acesta despre proveniența bunului achiziționat. In aceeași declarație martorul a mai precizat că inculpatul - a venit în piață cu un taxi condus de numitul, care a plecat imediat ce a coborât inculpatul.În finalul declarației martorul a arătat că după circa 3-4 zile a vândut telefonul mobil cumpărat de la inculpat unui tânăr necunoscut din
Prejudiciul în valoare de 310 lei nu a fost recuperat, partea vătămată declarând că se constituie parte civilă în procesul penal cu această sumă.
Atât pe parcursul cercetărilor și urmăririi penale cât și la cercetarea judecătorească inculpatul nu a recunoscut fapta invocând că a luat telefonul părții vătămate în schimbul unei datorii de 200 de euro pentru care aceasta o avea la el. A solicitat telefonul părții vătămate pentru a apela pe cineva apoi a refuzat să-l restituie din acest motiv.
În cauză s-au administrat următoarele mijloace de probă: plângerea și declarație părții vătămate, declarații inculpat, declarații martori și adresă prejudiciu.
Analizând materialul probator administrat în cauză în raport de dispozițiile legale în vigoare instanța reținut că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată așa cum în mod corect a fost reținută și descrisă prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hârlău.
La stabilirea vinovăției inculpatului instanța a procedat la aprecierea coroborată a mijloacelor de probă administrate în cauză.
Martorul ocular, este șoferul de taxi în mașina căruia s-au aflat părțile în 06.07.2007.
Acesta a declarat atât în timpul urmăririi penale cât și la cercetarea judecătorească că cei doi i-au cerut să-i conducă până la un bar unde trebuiau să se întâlnească cu două tinere. Pe drum inculpatul i-a cerut telefonul părții vătămate și apoi a sunat pe cineva de pe acest telefon. Când au ajuns ei la acel bar partea vătămată s-a dus să le caute pe cele două tinere și s- întors spunându- inculpatului că cele două tinere nu sunt în bar. Inculpatul vorbea la telefonul părții vătămate și când acesta i l-a cerut inculpatul i-a spus să rămână în acel loc să-l aștepte pentru că se duce cu mașina la piață și când revine i-l va restitui. Partea vătămată a fost de acord și a spus că-l așteaptă în acel loc.
În timpul discuțiilor dintre cei doi nici inculpatul și nici partea vătămată nu au vorbit despre vreo datorie pe care partea vătămată ar fi avut -o la inculpat.
Martorul l-a transportat pe inculpat până în zona pieței și apoi l-a lăsat în acel loc.
Inculpatul recunoaște că nu i-a mai restituit telefonul părții vătămate.
În cauză, din modul cum a procedat inculpatul, părăsind locul imediat ce partea vătămată i-a încredințat telefonul mobil pentru a efectua convorbirea, rezultă că aceasta a reușit să-și însușească bunul încă înainte de a intra în posesia lui. Faptul că partea vătămată i-a dat de bunăvoie telefonul mobil, nu schimbă cu nimic situația și încadrarea juridică a faptei, întrucât luarea s-a făcut cu viclenie, inculpatul pretinzând că dorește să efectueze o convorbire cu o anumită persoană când de fapt hotărăsc să și-l însușească.
Martora propusă de inculpat pretinde că a văzut în anul 2007 când inculpatul i-a dat niște bani în euro părții vătămate însă chiar așa să fi fost inculpatul nu poate să-și facă singur dreptate iar acesta nu deține vreun înscris sub semnătură privată pentru a demonstra existența acestui împrumut.
Coroborând probele administrate în cauză instanța reținut că inculpatul -, acționând cu intenție directă, la data de 06.07.2007, pe timp de zi, în loc public a sustras telefonul mobil marca Nokia de la partea vătămată -
Pentru fapta inculpatului - care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 al. 1, 209 lit. e Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. Cod penal, instanța a aplicat o pedeapsă cu închisoarea la individualizarea căreia a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, gradul de pericol social al faptei comise de către inculpat în stare de recidivă postexecutorie și în concurs real cu alte fapte penale pentru care a fost condamnat prin sentințe anterioare dar și persoana inculpatului care s-a prezentat în fața autorităților și nu zădărnicit efectuarea cercetărilor.
Constatând că faptele pentru care inculpatul din prezenta cauză a fost condamnat anterior prin sentința penală nr. 1872/2006 a Judecătoriei Pașcani și sentința penală nr. 230/2007 a Judecătoriei Hârlău sunt concurente fiind săvârșite înainte să se dispună condamnarea definitivă pentru vreuna dintre aceste fapte instanța a descontopit pedepsele anterioare și a dispus apoi conform art. 36 Cod penal contopirea acestora inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai grea.
Constatând că inculpatul a săvârșit fapta din prezenta cauză în termenul de încercare al suspendării condiționate dispuse prin sentința penală nr. 230/2007 a Judecătoriei Hârlău, instanța a făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 83 Cod penal și a dispus revocarea acestei suspendări, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă anterioară alături de pedeapsa stabilită prin prezenta sentință.
A făcut aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 71 și 64 Cod penal.
În baza art. 14 cu referire la art. 346 Cod procedură penală și art. 998 cod civil instanța a admis acțiunea civilă formulată de către partea vătămată și a obligat pe inculpat la despăgubirile civile constând în contravaloarea telefonului mobil sustras acestei părți.
În termenul prev. de art. 363 Cod procedură penală, hotărârea Judecătoriei Hârlău a fost apelată de inculpatul -, care a criticat-o sub aspectul nelegalității și netemeiniciei, criticile formulate vizând în esență următoarele:
- greșita încadrare juridică a faptei pentru care a fost trimis în judecată și condamnat inculpatul, în cauză impunându-se schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat în infracțiunea de abuz de încredere;
- raportat la infracțiunea de abuz de încredere, inculpatul solicită reaudierea părții vătămate pentru a preciza dacă înțelege să formuleze plângere;
- în subsidiar a solicitat aplicarea disp. art. 18 ind. 1 Cod penal, întrucât fapta, astfel cum a fost reținută în actul de inculpare nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Pentru susținerea acestor motive de apel, inculpatul a solicitat, iar instanța de control judiciar a admis reaudierea părții vătămate - și a martorului, precum și proba cu înscrisuri, apreciind că sunt utile pentru justa soluționare a cauzei și aflarea adevărului sub toate aspectele.
Depozițiile părții vătămate și ale martorului au fost consemnate în procese verbale atașate la dosar, iar inculpatul a depus înscrisuri în circumstanțiere, respectiv copia unei autorizații de funcționare a Asociației familiale, copia certificatului de producător eliberat numitului, copia certificatului său de căsătorie, precum și un înscris extrajudiciar, datat 17.06.2008, prin care partea vătămată - confirmă primirea sumei de 300 lei de la inculpat, reprezentând c/valoarea telefonului.
Analizând cauza prin prisma motivelor invocate de apelant, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele prevăzute de art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că apelul este nefondat și pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește situația de fapt reținută de prima instanță, tribunalul a apreciat că s-a făcut o apreciere justă a materialului probator administrat în cauză, pe baza căruia s-a format convingerea existenței faptei prevăzute de legea penală, precum și a vinovăției inculpatului, încadrând corect în dispozițiile legii infracțiunea săvârșită de acesta.
Mai mult, prima instanță în cuprinsul expunerii a analizat în detaliu și temeinic atât probele care au servit ca temei al soluției de condamnare, respectiv declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, și ale inculpatului, lucrările dosarului cu nr. 1183/P/2007 cât și probele care au fost înlăturate, respectiv declarația martorei, argumentare pe care instanța de control și-o însușește, atâta timp cât în cauză nu s-au relevat date noi de respingere a acestei motivări.
A fost convingător dovedit faptul că la data de 06.07.2007, inculpatul - a sustras telefonul mobil aparținând părții vătămate -, telefon pe care aceasta i l-a înmânat pentru a efectua o convorbire telefonică, a refuzat sa-l restituie la solicitarea expresă a părții vătămate, a creat o diversiune în sensul că i-a solicitat acesteia să meargă în incinta barului din pentru a căuta două persoane, după care inculpatul a plecat cu taxiul și a înstrăinat telefonul martorului.
Pe parcursul procesului penal, inculpatul a prezentat mai multe variante ale situației de fapt, în încercarea de a fi exonerat de răspundere penală, variante care sunt contradictorii, nu sunt susținute probator și nu au format convingerea instanței că reflectă adevărul.
Astfel, în prima declarație olografă, dată la data de 09.09.2007, inculpatul susține că avea o înțelegere cu partea vătămată, potrivit căreia, aceasta urma să participe cu o sumă de 200 Euro la repararea autoturismului proprietatea tatălui inculpatului, pe care cei doi îl avariaseră, împrejurare față de care, la data de 06.07.2007 a vândut telefonul pe care partea vătămată i l-a dat pentru a efectua o convorbire telefonică.
Audiat de către instanța de fond inculpatul a susținut o altă situație de fapt, și anume, că în luna mai i-a împrumutat părții vătămate suma de 200 de euro, fără a întocmi nici un înscris și, deși i-a solicitat să-i restituie banii, contactându-i în acest sens și pe părinții părții vătămate, nu a primit banii. Recunoaște că partea vătămată i-a cerut telefonul, însă el a refuzat să-l restituie având în vedere datoria pe care partea vătămată o avea la el. După ce a lăsat-o pe partea vătămată să-l aștepte în fața barului, inculpatul susține că a făcut câteva ture prin oraș, după care s-a reîntâlnit cu partea vătămată, a întrebat-o dacă are bani să-i restituie împrumutul, iar aceasta a fost de acord să-i lase telefonul în schimbul banilor.
Martora, indicată abia în cursul cercetării judecătorești pentru dovedirea acestei apărări, face o declarație ambiguă, neconvingătoare despre un împrumut de bani între cele două părți, însă nu localizează în timp această înțelegere, astfel că depoziția sa a fost corect evaluată de către instanța de fond, ca neavând relevanță.
Martorul ocular a fost audiat în toate fazele procesuale, declarațiile acestuia fiind relativ consecvente. El a declarat că le cunoștea din vedere pe părțile din prezenta cauză, că a efectuat o cursă cu taxiul la solicitarea inculpatului - de la locuința părții vătămate la barul din orașul.
Pe parcursul traseului, inculpatul i-a cerut părții vătămate telefonul pentru a efectua o convorbire telefonică, a continuat sa vorbească la telefon tot drumul până la bar, iar când au ajuns, a trimis-o pe partea vătămată în bar să caute două persoane. Partea vătămată a revenit și i-a spus inculpatului că nu a găsit respectivele persoane în bar, i-a cerut inculpatului să-i restituie telefonul, însă acesta i-a spus că merge în piață și o sa-i dea telefonul când revine.
În piață, inculpatul i-a vândut telefonul martorului pentru suma de 80 lei, spunându-i martorului că telefonul îi aparține și are nevoie de bani.
Intenția inculpatului de a sustrage telefonul părții vătămate a fost evidentă, faptele sale calificându-i rezoluția infracțională.
Situația de fapt prezentată în apărare nu a fost dovedită cu probatoriul administrat în cauză, principalul martor, șoferul de taxi infirmând varianta înțelegerii intervenite între partea vătămată și inculpat, privind acceptul părții vătămate de a-i lăsa telefonul în schimbul datoriei de 200 euro, precum și cea privind efectuarea unor curse cu taxiul prin oraș, urmată de reîntâlnirea dintre cei doi, martorul precizând că de la bar s-a deplasat în piață, unde l-a lăsat pe inculpat.
sub aspectul interesului inculpatului de a-și recupera așa-zisa datorie de 200 euro este și demersul său de a vinde telefonul doar cu suma de 80 lei, după ce, conform declarației date a refuzat să facă schimbul cu telefonul pentru banii pe care îi datora partea vătămată.
Nu se justifică schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de furt calificat, în infracțiunea de abuz de încredere, infracțiune care, sub aspectul situației premisă presupune deținerea bunului în baza unui titlu de către făptuitor. Aceasta presupune existența unui raport juridic patrimonial în baza căruia se transmite detenția unui bun, cu obligația restituirii. Simpla deținere fizică, în afara oricărui raport juridic, situație dovedită în cauză, nu reprezintă situația premisă pentru infracțiunea de abuz de încredere.
Practica și doctrina sunt unanime în a aprecia că nu constituie infracțiunea de abuz de încredere, ci infracțiunea de furt, fapta însușirii unui bun de către cel căruia i-a fost dat de proprietar pentru a-l examina, în vederea unei eventuale cumpărări, sau fapta însușirii unui bun de cel căruia bunul i-a fost încredințat de proprietar pentru a- păzi, în timpul absenței temporare a acestuia.
Pentru aceste considerente, nu se impune interpelarea părții vătămate asupra manifestării de voință în sensul formulării plângerii pentru infracțiunea de abuz de încredere, atitudinea acesteia față de sesizarea formulată fiind precizată cu ocazia audierii din data de 17.03.2009.
Înscrisul sub semnătură privată depus la dosar de către inculpat cu ocazia dezbaterilor asupra apelului, privind primirea de către partea vătămată a sumei de 300 lei reprezentând c/valoarea telefonului, nu poate fi luat în considerare, fiind extrajudiciar, instanța neavând certitudinea autenticității lui.
De altfel, raportat la data acestui înscris, respectiv 17.06.2008 instanța a constatat că inculpatul, prezent la audierea părții vătămate de către instanța de apel, ar fi putut să-i ceară acesteia să confirme primirea sumei de 300 lei, probând astfel această înțelegere.
Evaluând materialul probator administrat în cele două faze ale procesului penal, instanța de fond a reținut corect situația de fapt, și vinovăția inculpatului sub forma intenției directe.
Procedând la stabilirea tratamentului sancționator, prima instanța a avut în vedere disp. art. 72 Cod penal, potrivit cărora, la stabilirea și aplicarea pedepselor trebuie să se ținută seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptelor săvârșite, de persoana făptuitorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată de textul de lege mai sus arătat acestor criterii, rezultă că ele sunt obligatorii și trebuie avute în vedere în totalitate de fiecare dată la stabilirea și aplicarea pedepsei.
Raportat la aceste criterii, pedeapsa aplicată inculpatului apelant a fost stabilită sub limita specială minimă, ca efect al reținerii în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prev. de art. 74 lit. c Cod penal, respectiv faptul că este căsătorit, că este integrat social, că s-a prezentat în fața autorităților și nu a încercat să zădărnicească efectuarea cercetărilor
Inculpatul este însă recidivist, în antecedență având două condamnări pentru infracțiuni concurente, pentru care s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor. Acest aspect a impus anularea suspendării condiționate, efectuarea concursului de infracțiuni și revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei aplicate prin sentința penală 1872/20.11.2006 a Judecătoriei Pașcani, pedeapsă în al cărei termen de încercare a fost comisă infracțiunea care formează obiectul cauzei de față, pedeapsă care s-a dispus a fi executată alături de pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății.
Neîntemeiată este și solicitarea privind aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, prev. de art. 18 ind. 1 Cod penal, întrucât fapta inculpatului, prin conținutul ei concret prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, raportat la împrejurările intrinseci și extrinseci faptei și condițiilor ei de săvârșire, a modului și mijloacelor de comitere, a urmărilor produse, a mobilului urmărit.
Pentru aceste considerente, instanța de control judiciar a constatat că pedeapsa cu închisoarea a fost corect dozată și adaptată gravității faptei comise, fiind stabilită sub limita specială minimă prevăzută de norma incriminatorie, astfel că tribunalul a apreciat că nu se impune reducerea cuantumului pedepsei aplicate de către prima instanță și nici stabilirea unui alt mod de sancționare.
Întrucât criticile formulate în apel nu sunt fondate, iar din actele dosarului nu a rezultat existența unor motive de nelegalitate și netemeinicie, în baza disp. art. 379 pct. 1, lit. b Cod procedură penală tribunalul a respins ca nefondat apelul formulat de inculpatul - împotriva sentinței penale nr. 385/17.12.2008 a Judecătoriei Hârlău, hotărâre ce a fost menținută ca legală și temeinică.
În temeiul disp. art. 189 și 192 alin. 2 Cod procedură penală apelantul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.
În termenul legal prevăzut de art. 3853alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul - și criticate ca nelegale și netemeinice.
Motivându-și recursul declarat, inculpatul a formulat următoarele critici:
- instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de schimbare a încadrării juridice;
- instanța de apel nu a analizat motivul de apel invocat vizând omisiunea primei instanțe de a se pronunța asupra cererii de schimbare a încadrării juridice;
- atât instanța de fond cât și cea de apel au dat o greșită încadrare juridică faptei întrucât din probele administrate în cauză rezultă că a deținut telefonul în baza unui contract de împrumut de folosință valabil încheiat cu partea vătămată, nu a respectat termenul de predare a bunului și după o perioadă de timp a dispus de acest bun, situație ce se circumscrie elementelor constitutive ale infracțiunii de abuz de încredere și nu de furt.
- greșit instanțele nu au apreciat că fapta sa nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni în sensul art. 181Cod penal avându-se în vedere modalitatea concretă de comitere a faptei, valoarea minoră a prejudiciului cauzat, precum și datele personale -atitudinea sinceră după săvârșirea faptei, prezentarea în fața organelor judiciare, faptul că este căsătorit, are un copil și își câștigă existența în mod legal.
În recurs, a fost audiată partea vătămată - ce a declarat că a fost despăgubită de inculpat cu suma de 310 lei contravaloarea telefonului, astfel că nu mai are pretenții civile în cauză.
Curtea, verificând hotărârile recurate și actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 10,14,17 Cod procedură penală, a constatat următoarele:
Procedând la soluționarea pe fond a cauzei, prima instanță a administrat toate probele necesare aflării adevărului cu privire la fapta și împrejurările cauzei, fiind evidențiate aspectele concordante ce susțin vinovăția inculpatului - și probele ce au servit ca temei al soluționării cauzei.
În mod judicios și temeinic motivat instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe și a procedat la propriul examen al probelor, stabilind la rândul ei vinovăția inculpatului în săvârșirea faptei.
Atât instanța de fond cât și cea de apel au verificat probatoriul administrat prin prisma apărărilor inculpatului, argumentându-și soluția de înlăturare a acestora, prin expunerea argumentelor de fapt și de drept ce au fundamentat opinia, analizând elementele de fapt și de drept pe care și-au întemeiat soluțiile pronunțate.
În procesul de evaluare a materialului probator instanțele au examinat toate probele cu respectarea principiului stipulat de dispozițiile art. 63 Cod procedură penală.
În stabilirea situației de fapt nu a fost omisă nici una din probe, în speță, instanțele îndeplinindu-și obligația de a se pronunța asupra cererilor inculpatului privind administrarea de probe, de a dispune administrarea probelor necesare aflării adevărului, de a avea în vedere la soluționarea cauzei toate probele administrate și de a verifica probatoriul administrat prin prisma apărărilor formulate de inculpat pe fondul încadrării juridice a faptei, înlăturând în mod corect și temeinic argumentat solicitarea inculpatului de a se reține în cauză infracțiunea de abuz de încredere.
Declarațiile date de partea vătămată, de inculpat și de martori, precum și celelalte mijloace de probă administrate în cursul urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești au fost analizate temeinic de prima instanță prin înlăturarea declarațiilor vădit nesincere și prin verificarea apărărilor inculpatului.
Astfel, în mod justificat pe baza declarațiilor părții vătămate -, și ale martorilor și -, instanța de fond a înlăturat ca nerelevantă declarația dată de martora propusă în apărare de inculpat și a stabilit corect asupra relatărilor făcute de inculpat cu ocazia audierii sale prin care a prezentat alte variante ale situației de fapt, nesusținute probator și mai mult contrazise de celelalte probe administrate în cauză.
În faza apelului, instanța de control judiciar a procedat la rândul ei la o analiză amănunțită a fiecăreia dintre probele administrate, probe ce au oferit suficiente elemente de fapt pentru reținerea vinovăției inculpatului - în comiterea faptei de furt.
În speță, din probatoriul administrat rezultă că partea vătămată a încredințat telefonul mobil inculpatului pentru un timp foarte scurt, nu a renunțat la posesie sau detenție, ci doar a operat o schimbare temporară a poziției bunului, care, prin aceasta, în lipsa oricărui titlu, nu a ajuns în detenția inculpatului.
În aceste condiții, din modul cum a procedat inculpatul care a luat telefonul, a refuzat să-l restituie, a trimis-o pe partea vătămată să caute două persoane într-un bar, după care a plecat cu taxiul și a vândut bunul, rezultă că acesta nu a comis un abuz de încredere, ci un furt.
Faptul că partea vătămată i-a dat de bună voie telefonul mobil este lipsit de relevanță cu privire la încadrarea juridică a faptei ca infracțiune de furt, întrucât acesta a pretins că vrea să efectueze o convorbire telefonică, când, de fapt, hotărâse să și-l însușească pe nedrept, la scurt timp telefonul fiind vândut.
În concluzie, în mod corect instanțele au apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat, iar, nu pe cele ale infracțiunii de abuz de încredere întrucât între inculpat și partea vătămată nu a existat o convenție anterioară cu privire la deținerea bunului, lipsind, deci, situația premisă a acestei infracțiuni.
În raport cu cele menționate anterior, Curtea constată ca nefondate criticile formulate de recurent privind incidența cazurilor de casare prev. de art. 3859pct. 10 și 17 Cod procedură penală.
Verificând hotărârile recurate și prin prisma motivului de recurs ce vizează aplicarea în cauză a dispozițiilor art. 181Cod penal cu consecința pronunțării unei soluții de achitare și de aplicare a unei sancțiuni administrative se constată că este, de asemenea, neîntemeiat.
Analizând conținutul art. 181Cod penal, prin raportarea dispozițiilor sale imperative la infracțiunea comisă de inculpat, ce este o infracțiune cu un grad ridicat de pericol social fiind prevăzută de legiuitor cu limite de pedeapsă cuprinse între 3 și 15 ani închisoare, la modalitatea în care inculpatul a conceput și realizat sustragerea bunului, dar și la datele ce caracterizează persoana inculpatului care, deși, condamnat anterior, fiindu-i acordat beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei, a înțeles să-și continue conduita infracțională, instanța de recurs apreciază că acestea sunt elemente de natură să ducă la concluzia că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 181Cod penal, chiar dacă inculpatul este integrat social, s-a prezentat în fața organelor judiciare, este căsătorit și are un copil.
De altfel, aceste circumstanțe personale au fost avute în vedere de către instanța de fond când a aplicat inculpatului o pedeapsă în cuantum situat sub minimul special prevăzut de lege ca efect al reținerii în favoarea sa a circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. "c" Cod penal.
Prin urmare, fapta inculpatului - prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni și trebuie sancționată ca atare, atât pentru reeducarea inculpatului, cât și pentru apărarea societății civile prin descurajarea săvârșirii unor astfel de fapte de către alte persoane.
Sub aspectul tratamentului sancționator, se constată că pedeapsa la care inculpatul a fost condamnat este rezultatul procesului de individualizare cu luarea în considerare a gradului de pericol social concret al faptei, a împrejurărilor și modului în care a fost săvârșită, precum și a elementelor de natură a caracteriza persoana inculpatului, pedeapsa aplicată executabilă în regim de detenție fiind singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate a acesteia, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.
Pentru considerentele expuse anterior se constată că motivele de recurs invocate sunt neîntemeiate însă, în urma examinării declarației date de partea vătămată - privind recuperarea integrală a prejudiciului cauzat, Curtea, în baza art. 38515pct. 2 lit. "d" Cod procedură penală, a admis recursul declarat de inculpat împotriva hotărârilor instanței de fond și apel doar sub aspectul laturii civile, în a cărei soluționare se va înlătura mențiunea vizând obligarea inculpatului - la plata sumei de 310 lei către partea vătămată, cu titlu de despăgubiri civile, constatându-se recuperat prejudiciul cauzat.
Împotriva deciziei instanței de recurs a formulat contestație în anulare condamnatul -, fără a preciza motive dintre cele enumerate la art. 386 Cod procedură penală.
La termenul din 07 ianuarie 2010, contestatorul și-a retras calea de atac extraordinară promovată.
Luând act de manifestarea de voință a petentului, văzând că sunt îndeplinite cerințele legii cu privire la retragerea căilor de atac (condamnatul a fost prezent, a fost audiat, luându-se act de manifestarea lui de voință în scris), se va dispune în consecință.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației în anulare a deciziei penale nr. 691 din 03 noiembrie 2009 Curții de Apel Iași formulată de contestatorul - aflat în Penitenciarul Iași.
Obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei către Baroul Iași reprezentând onorariu apărător din oficiu va fi avansată din fondurile speciale ale
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 07 Ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored.
Curtea de Apel Iași:,
,
13.01.2010
2 ex.
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu, Aurel Dublea
