Intrerupere executarii pedepsei Art.455 cpp. Decizia 6/2010. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIE PENALĂ Nr. 6
Ședința publică de la 07 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Tatiana Juverdeanu
JUDECĂTOR 2: Ciubotariu
JUDECĂTOR 3: Aurel Dublea
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL IAȘI - a fost reprezentat prin procuror
Pe rol fiind judecarea recursului penal, având ca obiect " întreruperea executării pedepsei", declarat de condamnatul recurent, fiul lui și, născut la data de 15 martie 1984, aflat în prezent în Penitenciarul Iași, împotriva sentinței penale nr.691 din 24.11.2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul penal nr-.
Conform disp.art.297 Cod procedură penală s-a procedat la strigarea cauzei și s-a făcut apelul părților, constatându-se că se prezintă condamnatul recurent, asistat de avocat ( apărător desemnat din oficiu).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, din care rezultă aspectele de mai sus cu privire la modul de îndeplinire a procedurii de citare și prezența părților la termenul de astăzi, că este primul termen de judecată, și s-au verificat actele și lucrările dosarului, după care:
Interpelat fiind, condamnatul recurent arată că își menține recursul promovat.
Nemaifiind de formulat cereri prealabile, curtea acordă cuvântul în recurs.
Avocat, pentru condamnatul recurent, având cuvântul, arată că cererea de întrerupere a executării pedepsei se întemeiază pe dispozițiile prev. de art.453 lit.c Cod procedură penală.
Solicită instanței admiterea recursului așa cum este formulat în scris, urmând a avea în vedere că recurentul nu a mai beneficiat de nici o întrerupere a executării pedepsei, are o situație familială deosebit de precară, singurul venit constând în ajutorul social acordat de primărie. De asemenea, solicită a se avea în vedere că în Penitenciar este la regim semideschis, prestează diferite munci și se află în continuarea studiilor. Oficiul neachitat.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că motivul de recurs invocat de condamnat prin intermediul apărătorului nu se încadrează în dispozițiile cerute de art. 455 raportat la art.453 lit.c Cod procedură penală, motiv pentru care pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat, urmând a fi menținută sentința recurată ca fiind legală și temeinică.
Condamnatul recurent, având ultimul cuvânt, achiesează la concluziile puse de apărătorul său.
Declarând închise dezbaterile, curtea rămâne în deliberare și în pronunțare.
Ulterior deliberării,
Curtea,
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 691/24 noiembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr- a fost respinsă ca nefondată cererea condamnatului, deținut în Penitenciarul Iași privind întreruperea executării pedepsei de 13 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 55/2004 Tribunalului Iași.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a obligat petentul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei către Baroul Iași reprezentând onorar apărător din oficiu a fost avansată din fondurile speciale ale Ministerului Justiției.
În pronunțarea acestei sentințe Tribunalul a reținut următoarele:
La data de 9 septembrie 2009 fost înregistrată pe rolul Tribunalului Iași cererea formulată de petentul-condamnat, fiul lui și, născut la 15.03.1984, în prezent deținut în Penitenciarul Iași, prin care a solicitat instanței să dispună întreruperea executării pedepsei de 13 ani închisoare, cu motivarea că se impune prezența sa imediată în cadrul familiei, care se confruntă cu grave probleme.
În scopul soluționării cauzei, instanța a dispus atașarea unei copii a sentinței penale de condamnare a petentului cu nr. 55/22.01.2004 a Tribunalului Iași și întocmirea unui referat de către Biroul Executări Penale din cadrul aceluiași tribunal.
Petentul-condamnat a solicitat în dovedirea susținerilor sale, instanța încuviințându-i, admiterea și, respectiv, administrarea probei cu efectuarea unei anchete sociale la domiciliul familiei sale, domiciliu care se află în sat, comuna.
Analizând actele dosarului instanța reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 55 din 22.01.2004 a Tribunalului Iași, menținută prin decizia penală nr. 297 din 02.09.2004 a Curții de APEL IAȘI, rămasă definitivă prin nerecurare, petentul a fost condamnat la pedeapsa de 13 ani închisoare.
Din ancheta socială întocmită în cauza de către Primăria comunei, cu nr. 10317 din 03.11.2009, rezultă că în sat. comuna locuiesc părinții petentului, respectiv și, precum și un frate de-al petentului, într-o casă formată din 3 camere și un hol, locuința fiind construită pe un teren atribuit de primărie (500.). Starea materială a familiei este precară, singurul venit constând în ajutorul social acordat de primărie. Cu titlu de recomandare, membrii Comisiei consultative au ajuns la concluzia că nu se impune eliberarea condiționată a petentului, deoarece familia acestuia nu se află într-o situație de risc.
Față de cele arătate instanța constată că, în cauză, nu au fost dovedite consecințele grave pentru familia condamnatului, ce ar rezulta din executarea, în continuare, a pedepsei, atâta timp cât soții au ca sursă de venit ajutorul social, iar pentru a obține și alte venituri, aceștia prestează diferite munci necalificate pe la vecini.
În consecință, în baza dispozițiilor art. 455 raportat la art. 453 alin. 1, lit. c Cod procedură penală se va dispune respingerea cererii de întrerupere a executării pedepsei de 13 ani închisoare, ca fiind neîntemeiată.
În termen legal, sentința astfel pronunțată a fost recurată de condamnatul care a susținut necesitatea întreruperii executării pedepsei motivat de faptul că situația din familie este deosebit de precară, singurul venit în reprezintă ajutorul oferit de primărie.
A arătat că în prezent execută pedeapsa în regim semideschis, prestează diferite munci și se află în continuarea studiilor.
Examinând actele și lucrările dosarului raportat criticilor formulate cât și din oficiu Curtea constată că recursul de față este nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art. 453 lit. c Cod procedură penală executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă în condițiile existenței riscului producerii unor consecințe grave pentru condamnat sau familia acestuia, dovedită de împrejurări speciale.
Împrejurarea că situația financiară a familiei este precară și că singurul venit îl reprezintă ajutorul social acordat conform Legii nr. 416/2001 nu este de natură a concluziona că executarea în continuare a pedepsei ar conduce la producerea unor consecințe grave pentru familia acestuia.
În condițiile în care situația materială precară a familiei condamnatului este de durată și nu poate fi ameliorată substanțial de către acesta într-o perioadă limitată de timp, conform legii numai de 3 (trei) luni și având în vedere că petentul nu a dovedit că are posibilitatea obținerii unor câștiguri licite, considerabile, întreruperea executării pedepsei nu este justificată.
Aspectele invocate de recurent vizând regimul executării pedepsei sau faptul că acesta își continuă studiile, nu pot avea caracterul de "împrejurări" speciale" după cum prevăd dispozițiile procesual penale.
Față de considerentele expuse în baza dispozițiilor art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. cod procedură penală, recursul declarat de condamnatul se va respinge ca nefondat.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de condamnatul, împotriva sentinței penale nr. 691 din 24.11.2009, a Tribunalului Iași, pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 7 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER, - - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
14.01.2010
Tribunalul Iași
Jud.
Președinte:Tatiana JuverdeanuJudecători:Tatiana Juverdeanu, Ciubotariu, Aurel Dublea