Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art.208, 209 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 82

Ședința publică din 11 februarie 2008

PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 2: Samoilă Viorica

JUDECĂTOR 3: Ghertner Artur

Grefier C -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul G, domiciliat în comuna, sat, jud. B, împotriva deciziei penale nr.240 A din 15 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă inculpatul recurent G, asistat de avocat ales.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Întrebat fiind, inculpatul recurent G arată că înțelege să nu mai facă completări la declarațiile anterioare sau să dea o nouă declarație.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând recursul în stare de judecată acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, pentru inculpat, solicită admiterea recursului, apreciind că sunt întrunite în parte și condițiile prevăzute de art.90 din Codul penal pentru a înlocui măsura condamnării cu una de ordin administrativ, întrucât prejudiciul a fost recuperat și este modic. În al doilea rând s-a demonstrat că fapta a fost săvârșită în timp ce inculpatul se afla în stare avansată de ebrietate, nefiind total conștient de acțiunile sale. În realitate, susține inculpatul, nici nu a sustras combina muzicală, aceasta fiind sustrasă de coinculpatul. Arată că acesta știa că are o condamnare anterioară și avea motiv să aibă o foarte mare atenție în ceea ce privește comportamentul său în societate. Deosebit de aceasta s-au depus la dosarul cauzei acte din care rezultă că acesta și familia sa sunt persoane foarte apreciate în comunitatea locală, că nu exista nicio justificare de natură morală sau materială pentru săvârșirea acestei fapte. Chiar dacă instanțele au reținut starea de recidivă postcondamnatorie, față de aspectul că prejudiciul, stabilit la o valoare derizorie, a fost recuperat integral, de gradul de implicare a inculpatului în activitatea infracțională, se poate dispune înlocuirea condamnării, iar în subsidiar, coborârea pedepsei până la minimul general de 3 luni prevăzut de lege, chiar în condițiile concursului dintre circumstanțele favorabile / nefavorabile acestuia.

Procurorul, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului declarat în cauză ca nefondat, apreciind că pedeapsa a fost corect aplicată inculpatului. Instanța, aplicând pedeapsa de un an închisoare (care este coborâtă sub minimul prevăzut de textul incriminator, respectiv de 3 ani închisoare), a ținut cont de criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv de împrejurările agravante ale săvârșirii faptei, precum și antecedentele celui în cauză care a mai beneficiat de clemența legii în ceea ce privește condamnarea la 7 luni închisoare, clemență ce nu a fost înțeleasă de inculpat și care nu și-a atins scopul. Concluzionând, arată că nu s-ar justifica o nouă reducere a pedepsei întrucât instanța a ținut cont de acele circumstanțe ce pledează în favoarea inculpatului.

Inculpatul recurent G, având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și achiesează la concluziile apărătorului său.

Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio, instanța a rămas în deliberare,

După deliberare,

CURTEA

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani nr.3796/P/2006 din 15 martie 2007, inculpații G și, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a, g, i din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, față de primul inculpat.

Investită cu soluționarea cauzei, Judecătoria Botoșani, prin sentința penală nr.1109 din 30 mai 2007, condamnat pe inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a, g, i din Codul penal, cu aplicarea art.74, 76 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare cu aplicarea dispozițiilor art.71, 64 lit.a teza a-II-a și lit.b din Codul penal.

În temeiul art.81, 82 și 71 alin.5 din Codul penal a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale și a pedepsei accesorii pe o perioadă de 3 ani, atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 din Codul penal.

Prin aceeași sentință a fost condamnat inculpatul G, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art.208 alin.1, 209 alin.1, lit.a, g, i din Codul penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, art.74,76 și 80 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În temeiul art.83 Cod penal a dispus revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.797 din 16 martie 2005 Judecătoriei Botoșani, pedeapsă pe care a adiționat-o la pedeapsa de 1 an închisoare, inculpatul având de executat în total pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art.71, 64 lit.a teza a-II-a, b din Codul penal.

S-a constatat că partea vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cauză, prejudiciul în valoare de 1000 lei fiind recuperat prin restituire.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

În cursul zilei de 3 noiembrie 2006, inculpații G și au consumat băuturi alcoolice ajungând în stare de ebrietate. În jurul orei 22,00, cei doi s-au întâlnit la Magazinul Mixt din centrul localității din comuna, județul B, inculpatul propunându-i celuilalt inculpat să sustragă bunuri din locuința părții vătămate, cunoscând faptul că aceasta este plecată la muncă în străinătate.

Inculpații s-au deplasat la domiciliul părții vătămate, au pătruns în curte pe poarta neasigurată dinspre grădină, apoi au forțat o fereastră pe care a escaladat-o inculpatul Inculpatul a asigurat paza și a preluat de la celălalt bunurile sustrase, respectiv o combină muzicală marca "Sony" și un set de oale de inox format din 9 piese. Inculpatul a păstrat combina muzicală pe care a dus-o la domiciliul său, iar inculpatul a luat setul de oale pe care le-a abandonat apoi pe imașul comunal într-o zonă de unde sătenii sapă lut. A doua zi bunurile au fost găsite de către martorul care a sesizat organele de poliție.

În cursul urmăririi penale bunurile sustrase au fost recuperate și restituite numitei, persoană care are grijă de locuința părții vătămate.

Inculpații au recunoscut și regretat săvârșirea faptei, care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de furt calificat prevăzută și pedepsită de art. 208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, g, i din Codul penal.

Inculpatul Gas ăvârșit fapta în stare de recidivă postcondamnatorie față de pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.797 din 16 martie 2005 Judecătoriei Botoșani.

Prima instanță a reținut vinovăția inculpaților în baza următoarelor mijloace de probă: proces-verbal de consemnare a plângerii formulată de numita, proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de conducere în teren la locul unde a fost găsit setul de oale, proces-verbal de conducere în teren la locul săvârșirii faptei, declarațiile martorilor și, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpaților.

La stabilirea și individualizarea judiciară a pedepselor, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru această infracțiune, modalitatea de săvârșire a fapte, respectiv de două persoane împreună, în timpul nopții și prin efracție, valoarea prejudiciului de 1000 lei, faptul că acesta a fost recuperat, precum și circumstanțele personale ale inculpaților. Ambii au avut o conduită procesuală corectă, inculpatul nu are antecedente penale, iar inculpatul a fost condamnat o singură dată la 7 luni închisoare cu aplicarea art.81, 82 Cod penal, pentru săvârșirea unor infracțiuni silvice, fiind avute în vedere și circumstanțele personale ce pledează în favoarea inculpatului G, precum și circumstanțele atenuante - conduita procesuală corectă a inculpaților și conduita bună preinfracțională a acestora (deși a suferit o condamnare la 7 luni închisoare, inculpatul G este cunoscut cu un comportament corespunzător în societate și în familie), dându-se eficiență dispozițiilor art.74, 76 Cod penal.

În raport de gravitatea faptelor și persoana inculpaților, prima instanță a apreciat că este suficientă aplicarea unei pedepse de 1 an închisoare pentru fiecare.

În cazul inculpatului G s-a impus revocarea, în temeiul art.83 Cod penal, a beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.797 din 16 martie 2005 Judecătoriei Botoșani întrucât prezenta faptă a fost săvârșită în termenul de încercare de 2 ani și 7 luni, pedeapsa de 7 luni închisoare urmând să fie adiționată la pedeapsa aplicată, inculpatul având de executat pedeapsa de 1 an și 7 luni închisoare cu executare în regim de detenție, cu aplicarea dispozițiilor art.71 raportat la art.64 lit.a teza a-II-a, lit.b din Codul penal.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul în valoare de 1000 lei fiind recuperat prin restituirea bunurilor sustrase.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel, în termen legal, inculpatul G, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât pedeapsa aplicată este exagerat de severă în raport de fapta săvârșită, de modalitatea concretă a săvârșirii și prejudiciul redus.

Prin decizia penală nr.240 din 15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul

Pentru a decide astfel, a reținut instanța de apel că pedeapsa aplicată de prima instanță a fost corect individualizată.

Astfel, inculpatul a săvârșit prezenta infracțiune în stare de recidivă postcondamnatorie, în termenul de încercare prevăzut de art.82 Cod penal, față de pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.797 din 16 martie 2005 Judecătoriei Botoșani, iar prin reținerea în favoarea inculpatului a circumstanțelor prevăzute de art.74, 76 Cod penal, prima instanță a aplicat o pedeapsa coborâtă spre minimul prevăzut de lege, cu aplicarea dispozițiilor art.83 Cod penal, față de pedeapsa anterioară.

Având în vedere că inculpatul a dat dovadă de perseverență infracțională, în cauză nu pot fi reținute alte circumstanțe atenuante care să conducă la aplicarea unei pedepse sub minimul prevăzut de lege.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul.

În motivarea recursului, acesta a arătat că sunt întrunite în cauză cerințele prevăzute în art.90 Cod penal, privind înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ.

Astfel, fapta a fost comisă pe fondul unei stări avansate de ebrietate, incidentală, iar prejudiciul, modic, a fost integral recuperat. În subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei până la minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea comisă, în condițiile reținerii în favoarea sa de circumstanțe atenuante judiciare.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, și care se circumscriu cazurilor de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.14, 18 Cod pr.pen. precum și în conformitate cu dispozițiile art.3859alin.3 Cod pr.pen. Curtea constată că acesta este întemeiat, pentru următoarele considerente:

A solicitat inculpatul înlocuirea răspunderii penale cu răspunderea care atrage o sancțiune cu caracter administrativ, în condițiile art.90 Cod penal.

Or, textul de lege anterior menționat reglementează condițiile ce se impun, în mod cumulativ, a fi îndeplinite.

La litera "a)" a articolului se prevede că această înlocuire poate fi dispusă dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de cel mult 1 an sau amendă ori s-au săvârșit infracțiunile prevăzute în art.208, 213, art.215 alin.1, art.2151alin.1, art.217 alin.1, art.219 alin.1, dacă valoarea pagubei nu depășește 50 lei.

Cum infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, respectiv furt calificat, prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal, nu îndeplinește cerințele anterior redate, dispozițiile art.90 Cod penal nu pot fi aplicate în speță, pentru a se dispune înlocuirea răspunderii penale.

Având însă în vedere împrejurările comiterii faptei - pe fondul stării de beție accidentală, cuantumul prejudiciului redus și integral recuperat, dar și atitudinea sinceră de recunoaștere și regret manifestată de inculpat, se justifică acordarea unei eficiențe sporite circumstanțelor atenuante judiciare reținute în favoarea sa. O pedeapsă de 6 luni închisoare, (și la care se adaugă pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.1109/2007 a Judecătoriei Botoșani ), cu executare în regim privativ de libertate, este necesară, dar totodată și suficientă pentru a asigura reeducarea inculpatului și prevenirea săvârșirii, în viitor, de noi infracțiuni.

Așa fiind, Curtea, constatând întemeiat recursul declarat de inculpat, (fiind dat cazul de casare prevăzut de art.3859alin.1 pct.14 Cod pr.pen.), în conformitate cu dispozițiile art.38515pct.2 lit.d Cod pr.pen. îl va admite.

Va casa în totalitate decizia penală atacată și în parte sentința penală nr.1109 din 30.05.2007 a Judecătoriei Botoșani și, în rejudecare, va proceda în sensul celor mai sus arătate.

Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.pen.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul G, fiul lui și, născut la data de 8 martie 1982 în comuna, județul B, cu același domiciliu, CNP -, împotriva deciziei penale nr.240A din data de 15.11.2007 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr-.

Casează în totalitate decizia penală mai sus-menționată și în parte sentința penală nr.1109 din data de 30 mai 2007 pronunțată de Judecătoria Botoșani și în rejudecare:

Înlătură dispoziția de adiționare a pedepsei de 7 luni închisoare la pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului G prin sentința penală nr.1109/2007 a Judecătoriei Botoșani și de executare de către acesta a pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare.

Condamnă pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1, 209 alin.1 lit.a, g, i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.a,art.74, 76, 80 Cod penal la pedeapsa de 6(șase) luni închisoare (în loc de 1 an închisoare).

În temeiul art.83 Cod penal adiționează pedeapsa de 7 luni închisoare aplicată inculpatului G prin sentința penală nr.1109/2007 a Judecătoriei Botoșani la pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul recurent urmând să execute în total pedeapsa de 1(un) an și 1(una) lună închisoare.

Menține celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare prezentei decizii. Cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 11.02.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER

Red.

Thred.

3 ex.20.02.2008

Jud. fond

Jud. recurs

Președinte:Andronic Tatiana Luisa
Judecători:Andronic Tatiana Luisa, Samoilă Viorica, Ghertner Artur

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 82/2008. Curtea de Apel Suceava