Jurisprudenta furt calificat Spete Art 209 cp. Decizia 9/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penal și pentru cauze cu minori.
Dosar nr. -
DECIZIA PENAL NR. 9/R/2010
Ședința public din 12 ianuarie 2010
Complet de judecat compus din:
PREȘEDINTE: Pușcaș Mircea
Judector: - -
Judector: - -
Grefier: - -
Desfșurarea ședinței de judecat s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 alin. 1 cod procedur penal.
S-a luat în examinare recursul penal formulat de inculpatul recurent, fiul lui C și ns. la 22 mai 1955, în prezent în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei nr. 202/A/2009 pronunțat de Tribunalul Bihor, decizie care menține sentința penal nr. 627 din 20 mai 2009, pronunțat de Judec toria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecat pentru svârșirea infracțiunilor de furt calificat, prevzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 litera i Cod penal.
La apelul nominal fcut în ședința public se prezint inculpatul recurent, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu în baza delegației de substituire a avocatei, emis de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat la data de 08.12.2009.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus dup care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile, instanța acord prților cuvântul asupra recursului.
Avocatul inculpatului recurent, susține recursul, solicit admiterea acestuia, casarea și modificarea hotrârilor recurate în sensul de a se dispune reducerea pedepsei ce i-a fost aplicat inculpatului precum și a sporului. În motivarea recursului arat c inculpatul a fost sincer, a recunoscut comiterea faptelor.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului ca fiind nefondat, a se menține ca legale și temeinice hotrârile recurate. Consider c pedeapsa aplicat inculpatului a fost just individualizat, i se reține c a comis 10 infracțiuni de furturi din locuințe și este recidivist postcondamnatoriu.
Inculpatul recurent, arat c își însușește concluziile aprtorului s
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de faț, constat urmtoarele:
Prin sentința penal nr. 627/20.05.2009 pronunțat de Judec toria Oradea, în baza art. 334 Cod de procedur penal, s-a schimbat încadrarea juridic a faptelor, din infracțiunile prevzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, în infracțiunile prevzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, texte în baza crora, a fost condamnat inculpatul, fiul lui C și, ns. la 22 mai 1955 în O, jud. B, cetțenia român, studii medii, necstorit, recidivist, domiciliat în com., sat, nr. 363, jud. B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Oradea, la 5 pedepse de câte:
- 3 ani și 6 luni închisoare (pct. 1, 2, 3, 7 și 9 din rechizitoriu).
În baza art. 334 Cod de procedur penal, s-a schimbat încadrarea juridic a faptelor, din infracțiunile prevzute și pedepsite de art. 20 Cod penal, raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal, în infracțiunile prevzute și pedepsite de art. 20 Cod penal, rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, texte în baza crora, a fost condamnat același inculpat la 5 pedepse de câte:
- 2 ani și 6 luni închisoare (pct. 4, 5, 6, 8 și 10 din rechizitoriu).
În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care s-a adugat un spor de 2 luni închisoare, urmând s execute o pedeaps rezultant de:
- 3 ani și 8 luni închisoare.
În baza art. 61 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberrii condiționate, pentru restul de pedeaps de 782 zile închisoare, rmas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicat inculpatului prin sentința penal nr. 1396/17 august 2005 Judec toriei Oradea, definitiv prin decizia penal nr. 41/R/19 ianuarie 2006 Curții de Apel Oradea, iar apoi, în baza art. 39 alin. 1 și 2 Cod penal, s-a contopit acest rest cu pedeapsa din prezenta cauz, de 3 ani și 8 luni închisoare, și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 8 luni închisoare, la care s-a adugat un spor de 4 luni închisoare, urmând s execute o pedeaps rezultant de:
- 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 lit. a Teza II și b Cod penal.
În baza art. 350 Cod de procedur penal, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal, s-a dedus din pedeapsa aplicat acestuia, durata reținerii și arestului preventiv, din 14 octombrie 2008 la zi.
În baza art. 14 Cod de procedur penal și art. 998 Cod civil, a fost obligat inculpatul la despgubiri civile în favoarea prților civile:
- - O, -, nr. 10, -. 7,. 8 - 400 lei;
- - O, -, nr. 41, -. 26,. 43 - 100 lei;
- - O, -, nr. 4. -. 56,. 58 - 50 lei;
- - O, str. -, nr. 9, -. 47,. 49- 300 lei;
- - O,-, -. 48,. 5 - 200 lei;
- - O, -, nr. 3, -. 76,. 72 - 300 lei.
A constatat c prțile vtmate:
- - O, -, nr. 10, -. 7,. 44
- - O, -, nr. 11, -. 48,. 59
- - O,-, -. 21,. 19
- - - O, -, nr. 10, -. 7,. 39,
nu au pretenții civile în cauz.
În baza art. 112 lit. f Cod penal și art. 118 Cod penal, s-a dispus confiscarea special a sumei de 2500 lei, în sensul obligrii inculpatului la plata acestei sume în favoarea statului.
Onorariile în sum de 100 lei, respectiv 200 lei, pentru avocatele din oficiu și de la Baroul Bihor, se vor achita din fondurile Ministerului Justiției, în baza delegațiilor nr. 4981/7 noiembrie 2008 și nr. 5616/21 noiembrie 2008.
În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedur penal, a fost obligat inculpatul la 600 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța aceast hotrâre, prima instanț a reținut urmtoarele:
A constatat c, prin rechizitoriul Parchetului de pe lâng Judec toria Oradea, înregistrat în instanț la 6 noiembrie 2008, fost trimis în judecat, în stare de arest, inculpatul, pentru svârșirea a cinci infracțiuni de furt calificat, prev. și ped. de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal (pct. 1, 2, 3, 7 și 9) și a 5 infracțiuni de tentativ la furt calificat, prev. și ped. de art. 20 Cod penal, rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal (pct. 4, 5, 6, 8 și 10), precum și art. 33 lit. a Cod penal.
Fiind interogat, atât în cursul urmririi penale, cât și în faza de cercetare judectoreasc a cauzei, inculpatul a recunoscut svârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecat.
Din actele și lucrrile de la dosar, instanța a reținut urmtoarele:
1. Prin plângerea înregistrat în data de 07.04.2008 la Poliția mun. O, partea vtmat a reclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa, de unde au sustras o cutie cu bijuterii din aur, respectiv un lnțișor, dou inele și gablonțuri.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 17 aprilie 2008, pe timp de zi, inculpatul s-a deplasat pe str. - din O, la nr. 10, -. 7, și a sunat la ușa apartamentului cu nr. 8, proprietatea prții vtmate.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces și a ptruns în locuinț, iar de pe un raft al mobilei a sustras o cutie cu bijuterii din aur, respectiv un lnțișor, dou inele și gablonțuri.
Ulterior, inculpatul a amanetat bijuteriile sustrase la o cas de amanet situat pe B-dul -, iar banii obținuți i-a cheltuit în interes personal.
Partea vtmat s-a constituit parte civil în cauz cu suma de 400 lei, întrucât prejudiciul cauzat nu a fost recuperat.
2. Prin plângerea înregistrat în data de 11.09.2008, la Poliția mun. O, partea vtmat a reclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa, de unde au sustras suma de 400 forinți și bijuterii din aur, respectiv un lnțișor, o brțar și 3 inele.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 11.09.2008, pe timp de zi, inculpatul, s-a deplasat pe str. - din O, la nr. 10, -. 7, și a sunat la ușa apartamentului cu nr. 44, proprietatea prții vtmate.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces și a ptruns în locuinț, de unde a sustras suma de 400 forinți, aflat într-un dulap, precum și bijuterii din aur, respectiv: un lnțișor, o brțar și 3 inele aflate în baie.
Ulterior, inculpatul a amanetat bunurile sustrase, la casa de amanet SC SRL, situat pe strada - - din O, în apropierea unitții de pompieri, pentru suma de 380 lei, iar banii obținuți i-a cheltuit în interes personal.
O parte din bunurile amanetate au fost gsite la casa de amanet, fiind ridicate și restituite prții vtmate.
În cursul urmririi penale, partea vtmat s-a constituit parte civil, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1000 lei.
În instanț, partea vtmat a declarat c nu mai are pretenții civile în cauz.
3. Prin plângerea înregistrat în data de 19.09.2008 la Poliția mun. O, partea vtmat aar eclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa, de unde au sustras o brțar din aur și suma de 150 lei.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 19.09.2008, între orele 08,30 - 14,00, inculpatul s-a deplasat pe strada -, la nr. 11, -. 48 din O, unde a sunat la ușa apartamentului nr. 59, proprietatea prții vtmate
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces cu umrul și a ptruns în locuinț, iar de pe un raft al mobilei, a sustras o brțar din aur și suma de 150 lei.
Ulterior, inculpatul a amanetat brțara din aur la Casa de amanet SC SRL, situat pe-, pentru suma de 410 lei, iar banii obținuți i-a cheltuit în interes personal.
În cursul urmririi penale, partea vtmat a s-a constituit parte civil, cu suma de 1500 lei, dar în faza de cercetare judectoreasc a cauzei, aceasta a declarat c nu mai are pretenții civile.
4. Prin plângerea înregistrat în data de 03.10.2008 la Poliția mun. O, partea vtmat a reclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa și au rvșit lucrurile din cas, dar nu au sustras nici un bun.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 03.10.2008, între orele 13,00 - 16,00, inculpatul s-a deplasat pe strada -, la nr. 26, -. 21 din O, unde a sunat la ușa apartamentului cu nr. 19, aparținând prții vtmate.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces cu umrul și a ptruns în locuinț, dup care a cutat prin dulapurile din camer.
Întrucât nu a gsit nimic care s-l intereseze, inculpatul a prsit apartamentul, fr a sustrage vreun bun.
În cursul urmririi penale partea vtmat, s-a constituit parte civil, cu suma de 300 lei, dar în faza de cercetare judectoreasc a cauzei, acesta a declarat c nu mai are pretenții civile.
5. Prin plângerea înregistrat în data de 03.10.2008 la Poliția mun. O, partea vtmat a reclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa, distrugând-o, dar nu au reușit s ptrund în apartament.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 03.10.2008, pe timp de zi, inculpatul s-a deplasat pe str. - din O, la nr. 41, -. 26, și a sunat la ușa apartamentului nr. 43, proprietatea prții vtmate.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces cu umrul, cu intenția de a ptrunde în locuinț și a sustrage bunuri, dar, auzind zgomote în apartamentul învecinat, inculpatul a prsit în grab imobilul respectiv.
Partea vtmat s-a constituit parte civil în cauz, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 100 lei.
6. Prin plângerea înregistrat în data de 10.10.2008 la Polița Mun. O, partea vtmat a reclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa, distrugând-o, dar nu au reușit s ptrund în apartament.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 10.10.2008, între orele 07,50 - 10,15, inculpatul s-a deplasat în O, pe-/A, -. 56, unde a sunat la ușa apartamentului nr. 58, proprietatea prții vtmate.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces cu umrul, cu intenția de a ptrunde în locuinț și a sustrage bunuri, dar nu a reușit.
Ca urmare, inculpatul a prsit imobilul, dup care s-a deplasat la un bloc din cartierul -, unde a ptruns într-o alt locuinț.
În cursul urmririi penale, partea vtmat s-a constituit parte civil în cauz, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 50 lei.
7. Prin plângerea înregistrat în data de 10.10.2008 la Poliția mun. O, partea vtmat a reclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa, de unde au sustras un telefon mobil marca Samsung C 300 și suma de 30 lei.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 10 octombrie 2008, între orele 7,30 -14,30, inculpatul s-a deplasat pe- din O, la -. 4, și a sunat la ușa apartamentului cu nr. 49, proprietatea prții vtmate.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces și a ptruns în locuinț, iar dintr-o vitrin a mobilei a sustras un telefon mobil marca Samsung C 300 și suma de 30 lei.
Ulterior, inculpatul a vândut telefonul mobil în P-ța -, unei persoane necunoscute, cu suma de 50 lei.
Partea vtmat s-a constituit parte civil în cauz cu suma de 300 lei, întrucât prejudiciul cauzat acesteia nu a fost recuperat.
8. Prin plângerea înregistrat în data de 22.04.2008 la Poliția mun. O, partea vtmat a reclamat c, în perioada 18 - 24 aprilie 2008, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa și au rvșit lucrurile din cas, dar nu au sustras nici un bun.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în perioada respectiv, inculpatul s-a deplasat în O, pe-, la -. 48, unde a sunat la ușa apartamentului nr. 5, proprietatea prții vtmate.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces cu umrul și a ptruns în locuinț, dup care a cutat bunuri prin dulapurile din camer.
Întrucât nu a gsit nimic care s-l intereseze, inculpatul a prsit imobilul fr a sustrage vreun bun.
Partea vtmat s-a constituit parte civil, cu suma de 200 lei, pentru prejudiciul cauzat.
9. Prin plângerea înregistrat în data de 15.08.2008 la Poliția mun. O, partea vtmat - a reclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa, de unde au sustras mai multe bijuterii din aur și.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 15 august 2008, între orele 13 - 19,30, inculpatul s-a deplasat pe str. - din O, la nr. 10, -. 7, și a sunat la ușa apartamentului cu nr. 39, proprietatea prții vtmate -.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces și a ptruns în locuinț, iar dintr-un sertar al mobilei a sustras mai multe bijuterii din aur și, aflate într-o.
Ulterior, inculpatul a vândut bijuteriile în P-ța -, la o persoan necunoscut, cu suma de 1100 lei, iar banii obținuți i-a cheltuit în interes personal.
Partea vtmat - a declarat c nu are pretenții civile în cauz.
10. Prin plângerea înregistrat în data de 19.09.2008 la Poliția mun. O, partea vtmat a reclamat c, în ziua respectiv, persoane necunoscute au forțat ușa de acces în locuința sa și au rvșit lucrurile, dar nu au sustras vreun bun.
În urma cercetrilor efectuate, s-a stabilit c, în data de 19.09.2008, între orele 07,00 - 17,30, inculpatul s-a deplasat în O, pe str. -, nr. 3, la -. 76, unde a sunat la ușa apartamentului 72, proprietatea prții vtmate.
Vzând c nu este nimeni acas, inculpatul a forțat ușa de acces cu umrul și a ptruns în locuinț, dup care a cutat bunuri prin dulapurile din camer.
Întrucât nu a gsit nimic care s-l intereseze, inculpatul a prsit imobilul fr s sustrag vreun bun.
Partea vtmat s-a constituit parte civil în cauz cu suma de 300 lei.
Faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise la punctele 1, 2, 3, 7 și 9, constituie infracțiunile de furt calificat, prevzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, ce se vor reține prin schimbarea încadrrii juridice a faptelor - conform art. 334 Cod de procedur penal - din infracțiunile prevzute și pedepsite de art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal.
În baza textelor legale artate, instanța l-a condamnat pe inculpat la 5 pedepse de câte 3 ani și 6 luni închisoare.
Faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise la punctele 4, 5, 6, 8 și 10, constituie infracțiunile de tentativ la furt calificat, prevzute și pedepsite de art. 20 Cod penal, rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, ce s-au reținut prin schimbarea încadrrii juridice a faptelor - conform art. 334 Cod de procedur penal, din infracțiunile prevzute și pedepsite de art. 20 Cod penal, rap. la art. 208 alin. 1 - 209 alin. 1 lit. i Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a și b Cod penal.
În baza textelor legale artate, instanța l-a condamnat pe inculpat la 5 pedepse de câte 2 ani și 6 luni închisoare.
În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 alin. 1 lit. b Cod penal, instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 6 luni închisoare, la care a adugat un spor de 2 luni închisoare, urmând s execute o pedeaps rezultant de 3 ani și 8 luni închisoare.
Așa cum s-a reținut la încadrarea juridic a faptelor, inculpatul se afl în stare de recidiv postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a Cod penal, al crei prim termen îl constituie pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicat acestuia prin sentința penal nr. 1396/17 august 2005 Judec toriei Oradea, definitiv prin decizia penal nr. 41/R/19 ianuarie 2006 Curții de Apel Oradea.
În executarea acestei pedepse, inculpatul a fost arestat la 14 iunie 2004, fiind liberat condiționat la 22 mai 2007, cu un rest rmas neexecutat de 782 zile închisoare.
Întrucât în intervalul de timp de la eliberare și pân la împlinirea duratei pedepsei, inculpatul a svârșit infracțiunile din prezenta cauz, în baza art. 61 Cod penal, instanța de fond a dispus revocarea beneficiului liberrii condiționate, pentru restul de pedeaps de 782 zile închisoare, rmas neexecutat din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicat inculpatului prin sentința senal nr. 1396/17 august 2005 Judec toriei Oradea, definitiv prin decizia penal nr. 41/R/19 ianuarie 2006 Curții de Apel Oradea, iar apoi, în baza art. 39 alin. 1 și 2 Cod penal, s-a contopit acest rest cu pedeapsa din prezenta cauz, de 3 ani și 8 luni închisoare, și i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 3 ani și 8 luni închisoare, la care s-a adugat un spor de 4 luni închisoare, urmând s execute o pedeaps rezultant de 4 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 Cod penal și art. 64 alin. 1 lit. a Teza II și b Cod penal.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere persoana inculpatului: acesta fiind cunoscut cu multiple antecedente penale, iar în prezenta cauz se afl în stare de recidiv postcondamnatorie, prev. de art. 37 lit. a Cod penal; împrejurrile comiterii faptelor, gradul de pericol social al acestora, valorile prejudiciilor cauzate prților vtmate, precum și atitudinea inculpatului faț de infracțiunile svârșite.
În baza art. 350 Cod de procedur penal, instanța de fond a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal, a dedus din pedeapsa aplicat acestuia, durata reținerii și arestului preventiv, din 14 octombrie 2008 la zi.
În baza art. 14 Cod de procedur penal și art. 998 Cod civil, instanța l-a obligat pe inculpat la despgubiri civile în favoarea prților civile: - 400 lei; - 100 lei; - 50 lei; - 300 lei; - 200 lei și - 300 lei.
S-a constatat c prțile vtmate:, și -, nu au pretenții civile în cauz.
În baza art. 112 lit. f Cod penal și art. 118 Cod penal, instanța a dispus confiscarea special a sumei de 2500 lei, în sensul obligrii inculpatului la plata acestei sume în favoarea statului - obținut de inculpat în urma svârșirii infracțiunilor și care nu a servit la despgubirea prților vtmate.
Onorariile în sum de 100 lei, respectiv 200 lei, pentru avocatele din oficiu și de la Baroul Bihor, se vor achita din fondurile Ministerului Justiției, în baza delegațiilor nr. 4981/7 noiembrie 2008 și nr. 5616/21 noiembrie 2008.
În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedur penal, instanța l-a obligat pe inculpat la 600 lei, cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Împotriva acestei hotrâri, în termenul legal, a declarat apel inculpatul fr a-l motiva în scris dar solicitând oral desființarea sentinței atacate și aplicarea unor pedepse orientate spre minimul special avându-se în vedere atitudinea sa de recunoaștere a comiterii infracțiunilor atât în faza urmririi penale cât și a judecații, valoarea a prejudiciului, împrejurrile concrete de comitere și persoana sa, cu înlturarea sporului aplicat de instanța de fond.
Prin decizia penal nr. 202/A din 14 octombrie 2009, pronunțat de Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod de procedur penal s-a respins ca nefondat apelul declarat de ctre inculpatul împotriva sentinței penale nr. 627/20.05.2009 pronunțat de Judec toria Oradea pe care a menținut-o în totul, fiind obligat apelantul s plteasc suma de 200 lei, cheltuieli judiciare în apel
S-a dedus din pedeaps arestul preventiv pân la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Din fondurile Ministerului Justiției s-a dispus virarea în favoarea Baroului Bas umei de 100 lei, reprezentând onorariul aprtorului din oficiu, avocat conform delegației nr. 3188/24.06.2009
Pentru a pronunța aceast decizie, Tribunalul Bihor examinând sentința penala apelat prin prisma apelului declarat în cauz, cât și din oficiu, potrivit disp.art.371 Cod de procedur penal, pe baza actelor și lucrrilor dosarului, a reținut c apelul declarat de inculpatul este nefondat, și l-a respins ca atare, în baza art.379 pct.1 lit.b Cod de procedur penal.
Instanța de apel a apreciat c hotrârea instanței de fond este temeinic și legal sub aspectul reținerii strii de fapt, probele administrate în cauz, constând în declarațiile prții vtmate, procese verbale de efectuare a reconstituirilor, declarațiile de martori, contractele de amanet având ca obiect bunuri sustrase, contracte încheiate de ctre inculpat, precum și declarațiile sale de inculpat, demonstrând cu certitudine c inculpatul este autorul celor cinci infracțiuni consumate de furt calificat, precum și al celor cinci tentative de furt calificat.
Inculpatul a recunoscut atât în cursul urmririi penale cât și a judecații în fond ca a comis infracțiunile reținute în sarcina sa, descriind modalitatea de svârșire, participând la reconstituirile efectuate de ctre organele de cercetare. Aceasta poziție de recunoaștere a fost menținut și în fața instanței de apel, iar declarațiile sale se coroboreaz cu declarațiile prților vtmate, cu declarațiile martorelor, și - vânztoare la
casa de amanet unde a predat inculpatul o parte a bunurilor sustrase ce l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana ce s-a prezentat cu bijuteriile sustrase, cu înscrisurile contracte de amanet completate de ctre inculpat, cu reconstituirile efectuate în baza relatrilor inculpatului ce concorda cu starea de fapt stabilita pe baza celorlalte mijloace de proba. Astfel, în cauza exista probe certe ca inculpatul se face vinovat de comiterea acestor infracțiuni.
Faț de aceste elemente probatorii, Tribunalul a constatat ca instanța de fond a reținut în mod corect în sentința atacat starea de fapt, iar în ce privește modalitatea de individualizare a pedepselor aplicate inculpatului s-a constatat c au fost valorificate corect criteriile prev. de art. 72 Cod penal. Dat fiind modalitatea concreta de comitere a infracțiunilor, prin efracție, din locuințe, de numrul infracțiunilor, fata de circumstanțele personale ale inculpatului, antecedentele sale și starea de recidiva postcondamnatorie și postexecutorie reținuta, s-a apreciat c, cuantumul pedepselor aplicate a fost just individualizat și, de asemenea și sporul aplicat este întemeiat.
Ca atare, instanța de apel a respins ca nefondat apelul declarat, a dedus din pedeaps arestul preventiv pân la zi și a menținut în temeiul art. 350 alin. 1 Cod de procedur penal starea de arest preventiv a inculpatului, întrucât temeiurile avute în vedere la momentul lurii msurii preventive nu au disprut și nici nu s-au schimbat. Instanța de apel a reținut totodat c și în cel de-al doilea grad de jurisdicție instanța a apreciat c se impune condamnarea inculpatului și a menținut dispoziția instanței de fond de condamnare a acestuia, iar pedeapsa aplicat și menținut în apel este o pedeaps aspr atât prin cuantum, cât și prin modalitatea de executare, c de asemeni faptele pentru care acesta a fost condamnat sunt, la rândul lor, fapte grave.
S-au menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Fiind în culp procesual, inculpatul a fost obligat ala plata cheltuielilor judiciare în cuantum de 200 lei în favoarea statului, din fondurile Ministerul Justiției și Libertților urmând sa se vireze în favoarea Baroului B suma de 100 lei reprezentând onorariul aprtorului din oficiu.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea acestuia, desființarea hotrârii și pronunțarea unei decizii prin care s se dispun reducerea cuantumului pedepsei ce i-a fost aplicat, precum și înlturarea sporului de pedeaps, întrucât a recunoscut sincer comiterea faptelor.
Examinând hotrârile recurate, prin prisma motivului invocat de inculpat, cât și din oficiu, potrivit dispozițiilor art.385/6 alin.2 și art.385/14 din Cod de procedur penal, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevzute de art.385/9 din același cod, se constat c acestea sunt legale și temeinice, iar recursul apare ca nefondat și, în consecinț, va fi respins ca atare, în baza art. 385/15 pct.1 lit."b" Cod procedur penal
Hotrârile pronunțate în cauz sunt legale și temeinice.
Din ansamblul actelor și lucrrilor aflate la dosar, rezult c inculpatul a comis 5 infracțiuni de furt calificat și 5 tentative la infracțiunea de furt calificat, constând în aceea c în perioada 07.04.2008-19.09.2008 a ptruns în locuințe situate în municipiul O, prin forțarea ușilor de acces sustrgând bunuri și bani sau încercând s sustrag diferite obiecte, fr succes datorit unor împrejurri independente de voința sa.
Prejudiciul cauzat unor prți vtmate nefiind reparat integral, acestea s-au constituit parte civil, iar pagubele cauzate celorlalte prți vtmate au fost reparate parțial sau acestea nu au formulat pretenții civile în cauz.
Starea de fapt și vinovția inculpatului recurent au fost reținute în mod corect de ctre instanța de fond și apel, rezultând din ansamblul materialului probator administrat pe parcursul procesului penal, inclusiv din declarațiile de recunoaștere ale inculpatului (30-32,53-54,70-71,102,103,121-122 - dosar de urmrire penal;25 - dosarul instanței de fond; 50 - dosarul instanței de apel). Astfel, declarațiile inculpatului se coroboreaz cu procesele-verbale de cercetare la fața locului și planșele foto (22,24,42,44,63,65,93,95,112,114,131), declarațiile prților vtmate (23, 43,64,94,113), procesele-verbale de reconstituire (.34,57,73,106,125,147,165).
Sub aspectul individualizrii pedepsei instanța de fond a procedat la o judicioas valorificare a dispozițiilor art.72 Cod penal.
Pedepsele individuale aplicate inculpatului reflect în mod obiectiv pericolul social concret pe care îl prezint faptel și persoana inculpatului.
Modul și mijloacele de comitere a infracțiunilor de furt calificat, prevzute de art. 208 alin. 1 - 209 alin 1 lit. i Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal (punctele 1,2,7,9 din rechizitoriu) și tentativ la infracțiunea de furt calificat prevzut de art. 20 Cod Penal raportat la art. 208 alin. 1 - 209 alin 1 lit. i Cod Penal cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal( punctele4, 5,6,8,10 din rechizitoriu) imprim acestora un grad de pericol social sporit. Astfel, inculpatul, persoan care își asigura mijloacele de existenț trind din expediente, în vederea obținerii de foloase injuste, a ptruns în mai multe locuințe din municipiul O, prin efracție, sustrgând sau încercând s sustrag bunuri sau bani.
Pedepsele aplicate inculpatului sunt adaptabile, în sensul proporționalizrii lor în raport cu pericolul social al faptelor, relevat anterior, cât și al inculpatului, neexistând motiv de reducere a pedepsei.
Inculpatul, nu este la primul contact cu legea penal,nu are ocupație și loc de munc și a recunoscut sincer svârșirea infracțiunii de care este acuzat.
Din examinarea fișei de cazier judiciar ( 233-234), rezult c inculpatul a fost condamnat de 8 ori pentru infracțiuni de același gen cu cele din prezenta cauz, precum și pentru infracțiuni de sustragere de bunuri prin violenț, primul termen al recidivei postcondamnatorii prevzute de art. 37 lit. a Cod Penal constituindu-l pedeapsa de 5 ani închisoare aplicat prin sentința penal nr. 1396/17.08.2005 pronunțat de Judec toria Oradea, definitiv prin decizia penal nr. 41/R/19.01.2006 a Curții de Apel Oradea fiind arestat la 14.07.2004 și liberat condiționat la 22.05.2007, cu un rest de pedeaps de 782 zile.
În consecinț, ținând seama de tipul de comportament uman ajuns în balanța justiției, dar și de modul și mijloacele de svârșire a faptelor, urmrile produse, pericolul social concret al faptelor, atitudinea ante și postinfracțional a inculpatului și limitele de pedeaps prevzute în Codul penal - partea special, instanța de recurs apreciaz c, prin pedeapsa rezultant de 4 ani închisoare cu aplicarea prev. art.64 alin.1 lit.a teza II și lit. b Cod penal, se poate realiza, în concret, funcțiile și scopul pedepsei prev. de art. 52 Cod penal.
Întrucât instanța de fond a valorificat suficient, în sistemul pugnitiv elementele de esenț, definitorii pentru inculpat și pericolul social concret al faptelor comise de inculpat, aplicându-i inculpatului pedepse individuale relativ modice, precum și sporuri de pedeaps mici, iar pedeapsa rezultant este just dimensionat, vzând c nici din examinarea din oficiu a cauzei nu rezult motive de reformare a hotrârii atacate, în baza dispozițiilor art.385/15 pct. 1 lit. b Cod procedur penal, se va respinge ca nefondat recursul penal declarat de inculpat.
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 și art.189 Cod procedur penal, inculpatul va fi obligat s plteasc statului suma de 300 lei, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu în substituirea avocatei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Prin ordonanța de reținere din 14.10.2008 inculpatul a fost reținut pe o durat de 24 ore ( f 254), fiind prezentat în aceeași zi la judector cu propunere de arestare preventiv.
Prin încheierea nr.31/M/14.10.2008 inculpatul a fost arestat preventiv pe o durat de 30 zile, cu începere de la 14.10.2008 pân la 12.11.2008 ( 275- 277;278), ulterior msura preventiv fiind, menținut de instanța de fond, urmare a verificrii legalitții și temeiniciei msurii, conform prevederilor art.300/1 și 2 Cod procedur penal combinat cu art.160/b Cod procedur penal, precum și de instanțele de control judiciar.
În baza dispozițiilor art. 385/17 alin. 2 Cod procedur penal se va deduce din pedeaps durata efectiv executat pân la 12 ianuarie 2010.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515punctul 1 litera "b" Cod procedur penal,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de inculpatulMEZA -, nscut la 22 mai 1955, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr. 202/A din 14 octombrie 2009 pronunțat de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Oblig pe recurent s plteasc statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 200 lei, onorariu pentru avocat din oficiu în substituirea av., va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.
Deduce din pedeaps arestul preventiv pân la 12 ianuarie 2010.
DEFINITIV.
Pronunțat în ședinț public azi, 12 ianuarie 2010.
Președinte, Judector, Judector, Grefier,
decizie - /19.01.2010.
Judectori apel - -
Judector fond -
3 ex./19.01.2010,
Președinte:Pușcaș MirceaJudecători:Pușcaș Mircea, Pătrăuș Mihaela, Munteanu Traian