Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 125/2009. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIE NR. 125/
Ședința publică din 18 Februarie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Marius Gabriel Săndulescu
JUDECĂTOR 2: Raluca Elena Șimonescu
Judecător:
Grefier:
- Biroul Teritorial Pitești, reprezentat prin procuror
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurenta, împotriva încheierii de ședință nr.18/F din data de 12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Dezbaterile asupra fondului cauzei au avut loc în ședința publică din data de 17 februarie 2009, când susținerile părților au fost consemnate în scris în încheierea de ședință din aceeași dată ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Asupra recursului penal de față, deliberând, constată:
Prin încheierea nr.18/F din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, s-a espins ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de către inculpata, născută la data de 14.08.1984 în Râmnicu V, domiciliată în Râmnicu V, Calea lui, nr.142,.2,.C,.5, județul V, CNP -, în prezent aflată în stare de arest preventiv în Arestul V, și a fost obligată aceasta la 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond a reținut că, inculpata, este cercetată pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.48 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art.33 lit.a, b Cod penal.
În cererea de liberare provizorie sub control judiciar inculpata a arătat că în speță sunt respectate condițiile prevăzute de art.160 al.2 și 3 Cod pr.penală, că este la prima incidență cu legea penală, este o persoană instruită, care și-a câștigat existența în mod onest și este foarte bolnavă, starea sa de sănătate agravându-se pe perioada arestului preventiv.
A mai arătat, că în urma percheziției informatice efectuate asupra computerului său nu au fost descoperite date care să conducă la ideea existenței elementului material al laturii obiective a infracțiunilor pentru săvârșirea cărora este cercetată, din probatoriu nerezultând, de asemenea, că lăsarea sa în libertate ar prezenta vreun pericol concret pentru ordinea publică.
Analizând cu prioritate admisibilitatea în principiu a cererii, tribunalul a constatat că aceasta îndeplinește condițiile prevăzute de către lege pentru a fi admisibilă, pedeapsa prevăzută pentru infracțiunile de comiterea cărora este învinuită inculpata fiind mai mică de 18 ani, prin alin.2 al art.7 din Legea nr.39/2003, fiind stabilită limita maximă a pedepsei prevăzută de către lege, respectiv sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat, care în speță este de maxim 15 ani.
Față de motivele cererii, coroborate cu probatoriul administrat și în raport de dispozițiile legale incidente în cauză, tribunalul a constatat însă că cererea de liberare sub control judiciar nu este fondată.
Prin încheierea nr.57/23.10.2008, pronunțată de către Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, în baza art.1491alin.9 rap. la art. 148 lit. f, Cod pr.penală, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpată, reținîndu-se că aceasta a lansat oferte frauduloase pe site-urile on line în vederea fraudării, prin înșelăciune a unor cetățeni străini, fiind inițiatoarea grupului infracțional, activitatea infracțională fiind dovedită prin probele de la dosar, din care rezultă că a transmis oferte frauduloase pe internet, interceptările convorbirilor telefonice autorizate conform legii, plângerile cetățenilor străini.
Infracțiunile pentru care este cercetată și acuzată inculpata, reprezintă, conform tribunalului, una din cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit, iar judecarea inculpatei în stare de libertate, în această fază procesuală, ar echivala cu încurajarea tacită a sa și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției. În plus, asemenea fapte ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Motivele invocate de către inculpată în cuprinsul cererii, referitoare la faptul că probele în acuzarea sa nu au suport probatoriu, nu pot face obiectul prezentei cereri, fiind stabilit acest fapt prin încheierea prin care s-a dispus arestarea sa preventivă. La soluționarea cererii, tribunalul a analizat numai dacă pericolul concret pentru ordinea publică reprezentat de lăsarea în libertate a inculpatei ar înceta prin liberarea sa provizorie sub control judiciar, în condițiile respectării obligațiilor impuse de către această măsură procesuală.
Or, tribunalul a apreciat că punerea în libertate a inculpatei ar reprezenta în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, prezentând atât riscul ca aceasta să persiste în activitatea infracțională, dată fiind modalitatea relativ simplă de săvârșire a acestui tip de infracțiuni, caracterizate prin sentimentul de securitate pe care făptuitorul îl are în lipsa unui contact direct cu victima infracțiunii, cu aparenta lipsă a mijloacelor materiale de probă și a ușurinței dobîndirii de sume importante de bani, dar mai ales de a perturba ordinea publică prin scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și riscul de întreținere a climatului infracțional, fiind de notorietate larga răspândire a acestui gen de infracționalitate în rîndul tineretului.
Necesitatea privării de libertate a inculpatei se impune nu numai din necesitatea împiedicării acesteia de a-și relua activitatea infracțională, dar și pentru menținerea normalei desfășurări a relațiilor sociale care impun și o prevenție de ordin general, prin descurajarea altor posibili făptuitori, datorită amplorii respectivului climat infracțional, neavând eficiență efectivă în prezența unei toleranțe excesive și lipsa unei reacții ferme a organelor statului.
În consecință, dat fiind că potrivit disp.art.1602Cod pr.penală, un atare beneficiu (cel al acordării liberării provizorii sub control judiciar), este o facultate a instanței - în funcție de natura, obiectul infracțiunii și alte elemente pe care organul judiciar le poate lua în considerare - și nu o obligativitate, așa cum rezultă din dispozițiile art. 1602alin. 1 Cod pr.penală, în care se menționează termenul "se poate acorda", în speță existând indicii că liberarea provizorie a inculpatei ar putea perturba atît desfășurarea procesului penal, cît și ordinea publică, instanța neavând certitudinea că liberarea provizorie a inculpatei reprezintă o măsură preventivă adecvată pentru buna desfășurare a procesului penal, desfășurare care impune, implicit, siguranța desfășurării normale a relațiilor sociale prin neperturbarea ordinii publice, tribunalul a respins cererea.
Faptul că inculpata a invocat în fața instanței că a colaborat cu organele de urmărire penală, dând mai multe indicii necesare soluționării cauzei în care sunt mai mulți participanți, însă acestea nu s-ar fi consemnat din motive tehnice sau de siguranță a acesteia, nu are relevanță în condițiile în care nu s-a dovedit acest aspect, urmând ca ulterior, în baza unei eventuale colaborări reale și eficiente cu organele de urmărire penală, atitudinea sa să poată fi avută în vedere ca o circumstanță personală ce ar putea determina liberarea sa provizorie, printr-o astfel de activitate fiind posibil a se diminua și gradul de pericol prezentat pentru ordinea publică, sentimentul de apreciere al colectivității creat prin contribuția la eradicarea fenomenului infracțional prin datele ce le poate furniza anchetei penale, putînd atenua neliniștea și nesiguranța socială pe care liberarea sa provizorie ar genera-o în cadrul societății.
Avînd în vedere cele expuse, în temeiul art.1608aal.6 Cod pr.penală, tribunalul a dispus respingerea cererii.
Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata, criticând-o sub aspectul greșitei motivări, care face referire la instituția prelungirii arestului preventiv, nereferindu-se la liberarea provizorie și solicitând să se constate că nu poate influența cercetarea judecătorească, deoarece dovezile incriminatoare au fost deja administrate, părțile vătămate la află la distanțe apreciabile, inculpata a colaborat cu organele de urmărire penală și a descris activitatea sa, iar probele ce urmează a se administra sunt pur tehnice.
Considerând că nu se regăsește în nici una dintre situațiile avute în vedere de art.160/2 alin.2 Cod pr.penală, cererea de liberare sub control judiciar este, în opinia inculpatei, întemeiată, invocându-se și circumstanțele personale favorabile, respectiv lipsa antecedentelor penale, faptul că era director la o societate de turism și este o persoană care a absolvit studii superioare.
Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acesta este nefondat.
Așa cum corect a reținut instanța de fond, articolul 160/2 alin.1 Cod pr.penală, prin folosirea sintagmei "liberarea provizorie se poate acorda", naște doar o vocație la punerea în libertate a persoanei arestate preventiv, neputându-se interpreta în sensul că atunci când sunt întrunite condițiile prevăzute de alin.1 și nu se regăsesc ipotezele negative prevăzute de alin.2 al aceluiași articol, se dispune, ca o consecință directă, liberarea provizorie.
Art.160/8a alin.2 Cod pr.penală, prevede, în mod expres că se dispune punerea în libertate provizorie a inculpatului, atunci când sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată. Acest text impune, deci, și o analiză privind temeinicia cererii care, în esență, constă în verificarea necesității menținerii stării de arest, dar și a consecințelor punerii în libertate a inculpatului arestat, criterii asemănătoare celor ce se au în vedere la momentul analizării menținerii arestării preventive.
Din această perspectivă, nu se poate concluziona, astfel cum a solicitat inculpata, că motivarea încheierii recurate ar fi greșită. Din materialul probator existent până în prezent, în special din înregistrările convorbirilor telefonice purtate de inculpată cu și cu frații, chiar de pe numerele de telefon înregistrate pe numele ei sau folosite în mod curent de către aceasta, coroborate cu declarațiile unora dintre "săgeți" precum și cu declarația inculpatei, rezultă bănuiala rezonabilă că inculpata ar fi desfășurat astfel de activități, pentru care aceasta a fost arestată.
Infracțiunile săvârșite prin intermediul sistemelor informatice, chiar dacă sunt pedepsite, așa cum susține inculpata în cererea de liberare provizorie cu pedepse de până la 15 ani, sunt calificate de Legea nr.39/2003, ca fiind infracțiuni grave și săvârșirea lor are o rezonanță negativă foarte importantă în rândul opiniei publice.
In acest context, chiar dacă art.136 alin.1 Cod pr.penală, prevede că scopul măsurilor preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, judecătorul este chemat să aleagă măsura în conformitate cu alin.8 al aceluiași articol, care impune o serie de criterii a căror importanță este dată și de ordinea enumerării, primele dintre acestea referindu-se la scopul măsurii preventive și la gradul de pericol social al infracțiunii, despre care s-a făcut vorbire în încheierea recurată.
In ce privește celelalte criterii: sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura, curtea constată că împrejurările că inculpata nu are antecedente penale, este o persoană tânără, cu studii superioare, nu sunt, în esență, diferite de a celorlalți inculpați care săvârșesc astfel de infracțiuni, pentru care este nevoie de un grad de instruire destul de ridicat, de cunoștințe de informatică și de limbi străine, de abilități de folosire a aparaturii și de un coeficient de inteligență ridicat.
In consecință, constatând corecte cele reținute de prima instanță cu privire la poziția procesuală a inculpatei și la netemeinicia cererii, curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpată, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală, iar în baza art.192 alin.2 Cod pr.penală, o va obliga pe aceasta la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
D EC IDE
Respinge recursul declarat de inculpata, născută la data de 14.08.1984 în Râmnicu V, domiciliată în Râmnicu V, Calea lui, nr.142,.2,.C,.5, județul V, CNP -, în prezent aflată în stare de arest preventiv în Arestul V, împotriva încheierii de ședință nr.18/F din data de 12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă pe recurenta-inculpată să plătească 150 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 18 februarie 2009, la Curtea de Apel Pitești - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.
pt.aflată în CM
Semnează președinte complet
Grefier,
Red.
Tehnored./ex.2
Jud.fond
12 martie 2009
Președinte:Marius Gabriel SăndulescuJudecători:Marius Gabriel Săndulescu, Raluca Elena Șimonescu
