Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1292/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 1292
Ședința publică de la 24 - 2009
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Membri Claudia Lăutaru
- - - - JUDECĂTOR 3: Mirela
- - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
- Serviciul Teritorial Dolj
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
A arătat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru liberarea provizorie și că nu există indicii în sensul că inculpatul ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului, acesta având o atitudine sinceră.
Reprezentantul Parchetului a solicitat respingerea recursului formulat întrucât cererea formulată este neîntemeiată în sensul că temeiurile ce au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea acestuia de libertate, având în vedere și rolul acestuia în activitatea infracțională.
Recurentul inculpat a solicitat admiterea recursului, arătând că a recunoscut săvârșirea faptei.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Prin încheierea din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată la data de 17.12.2009 de inculpatul -, zis "", fiul lui și, născut la data de 10.07.1988 în C, jud. D, cu domiciliul în C,-, - 62,. 1,. 4, jud. D, CNP -.
Pentru a dispune astfel, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul cu nr. 44D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -Serviciul Teritorial Craiovas -a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv a inculpaților și și în stare de libertate a inculpaților, și, după cum urmează:
-, zis "", fiul lui și
, născut la data de 10.07.1988 în C, jud. D, cu domiciliul în
C,-, -62, se. 1,. 4, jud. D, CNP
-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- onstituire unui grup infracțional organizat, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art.7 pct.1din
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,
- înșelăciune faptă prev de art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Cp, cu art. 41
alin 2 Cp,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev.
de art. 27 alin. 1din Legea 365/2002 privind comerțul electronic cu art. 41 alin 2
Cp. și
- art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp, toate în final cu aplic, art. 33 lit. a și b Cp și
- fiul lui și -ta, născut la
data de 27.09.1984 în C, jud. D, cu domiciliul în C, str.
- - nr.116, -1,.1,.7, jud. D, CNP
-, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire unui grup infracțional organizat, aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 pct. 1 din
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,
- complicitate la înșelăciune faptă prev de art. 26 Cp rap la art. 215
alin. 1, 2 și 3 din Cp, cu art. 41 alin 2 Cp,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. de
art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic cu art. 41 alin 2
Cp, și
- art. 26 Cp rap. la art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp
toate în final cu aplic, art. 33 lit. a și b Cp,
- fiul lui și -ta, născut la data de 14.10.1988 în C, jud. D, cu domiciliul în C,-, - se. 1,.14, jud. D, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire unui grup infracțional organizat, aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 pct. 1 din
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,
- complicitate la înșelăciune faptă prev de art. 26 Cp rap la art. 215
alin. 1, 2 și 3 din Cp, cu art. 41 alin 2 Cp,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev.
de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic cu art. 41 alin
2 Cp, și
- art. 26 Cp rap. la art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp
toate în final cu aplic, art. 33 lit. a și b Cp,
- fiica lui și, născută la data de 07.05.1988 în C, jud. D, cu domiciliul în C,-, -42, se. 1,.14 jud. D, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire unui grup infracțional organizat, aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 pct. 1 din
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,
- complicitate la înșelăciune faptă prev de art. 26 Cp rap la art. 215
alin. 1, 2 și 3 din Cp, cu art. 41 alin 2 Cp,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev.
de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic cu art. 41 alin
2 Cp, și art. 26 Cp rap. la art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp
toate în final cu aplic. art. 33 lit. a și b Cp,
- fiul lui și, născut
la data de 14.03.1985 în C, jud. D, cu domiciliul în C, str.
- lorga, -62, se. 1,. 22, jud. D, CNP -, pentru
săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire unui grup infracțional organizat, aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 pct. 1 din
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,
- înșelăciune faptă prev de art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Cp, cu art. 41
alin 2 Cp,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev.
de art. 27 alin. 1din Legea 365/2002 privind comerțul electronic cu art. 41 alin 2
Cp. și art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp, toate în final cu aplic. art. 33 lit. a și b Cp și
- fiul lui și, născut la data de 25.06.1987 în C, jud. D, cu domiciliul în C, str. - -, -62, se. 1,. 21, jud. D, CNP -, pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire a unui grup infracțional organizat, aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 pct. 1 din
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,
- complicitate la înșelăciune faptă prev de art. 26 Cp rap la art. 215
alin. 1, 2 și 3 din Cp, cu art. 41 alin 2 Cp,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev.
de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic cu art. 41 alin
2 Cp, și
- art. 26 Cp rap. la art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp
toate în final cu aplic. art. 33 lit. a și b Cp,
- fiica lui și, născută
la data de 27.05.1987 în C, jud. D, cu domiciliul în C, str. 1
- 1918, - se. 3,. 7, jud. D, CNP -,
pentru săvârșirea infracțiunilor de:
- constituire unui grup infracțional organizat, aderarea sau
sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 pct. 1 din
Legea 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate,
- complicitate la înșelăciune faptă prev de art. 26 Cp rap la art. 215
alin. 1, 2 și 3 din Cp, cu art. 41 alin 2 Cp,
- efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev.
de art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 privind comerțul electronic cu art. 41 alin
2 Cp, și
- art. 26 Cp rap. la art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp
toate în final cu aplic. art. 33 lit. a și b Cp,
Cercetările efectuate în cauză, au atestat faptul că încă din anul 2005, inculpatul a desfășurat o fructuoasă activitate infracțională prin Internet, organizând în mod fraudulos licitații în urma cărora oferea spre vânzare diverse bunuri pe care nu le deținea în realitate, iar cumpărătorii - cetățeni străini, trimiteau banii prin Serviciul fără a primi ceva în schimb.
Această activitate infracțională inițiată de inculpatul a fost însușită și apreciată de inculpatul dar și de învinuiții, și, aceștia ridicând bani de fiecare dată când inculpatul îi solicita în acest scop.
Deși pe parcursul urmăririi penale desfășurate în cauză, nu au fost primite prin instituțiile abilitate decât plângerile prezentate în paginile anterioare, DIICOT Serviciul Teritorial Craiovaa solicitat și obținut centralizarea sumelor de bani primite prin Serviciul de către învinuiții din prezenta cauză.
Amploarea modalității în care învinuiții și inculpații au prejudiciat părțile vătămate, a rezultat și din xerocopiile formularelor atașate la volumele dosarului și care atestă că prin activitatea infracțională desfășurată, învinuiții și inculpații au prejudiciat un număr important de persoane, unele dintre acestea abandonând din recuperarea banilor.
Din conținutul rechizitoriului s-a mai reținut că a data de 25.08.2009, au fost efectuate percheziții domiciliare la inculpații zis "" și, precum și la învinuiții zis "", și zis "", conform autorizațiilor emise de Tribunalul Dolj în urma efectuării perchezițiilor domiciliare fiind ridicate de la domiciliile inculpaților și învinuiților sisteme informatice și mijloace de stocarea a datelor pentru care DIICOT Serviciul Teritorial Craiovaa solicitat și obținut de la Tribunalul Dolj autorizația de percheziție informatică cu nr. 150/02.09.2009.
Conform materialului probator, în urma percheziției informatice efectuate la mediile de stocare a datelor informatice ridicate de la inculpatul zis "", în hard disk-ul marca MAXTOR a fost identificată corespondența electronică în limba engleză purtată prin intermediul unor adrese de e-mail ce conțin în denumire numele" " respectiv "", corespondența referitoare la vânzarea unor produse prin intermediul site-ului e-bay, dar și a altor asemenea pagini web precum și anunțuri postate în același sens.
De asemenea, cu ocazia percheziționării -ului marca COPIME ridicat tot de la inculpatul zis "", în folder-ul denumit "1111" ce conține un număr de 24 de foldere și 354 de fișiere, au fost descoperite fișiere tip imagine reprezentând laptop-uri, fișiere reprezentând pagini pentru anunțuri de vânzare laptop-uri, în limba engleză, însoțite de datele și performanțele tehnice în varianta cunoscută sub denumirea " it now"(cumpără acum ), adresa de e-mail pentru contactarea vânzătorului fiind-.com.
Au fost descoperite și fișiere conținând instrucțiuni referitoare la schimbarea IP-ului, fișiere conținând documente de vânzare - cumpărare laptop-uri ce par a fi emise de către Centrul de Securitate al site-ului de Comerț Electronic de tip e-bay, fișiere reprezentând sume de bani în lei, euro și dolari ale inculpatului zis "", și un alt tânăr, fișiere cu texte în limba engleză prin care se oferă explicații privitoare la diverse impedimente întâmpinate cu ocazia tranzacțiilor prin e-bay ori asigurări cu privire la starea produsului, un folder conținând 27 imagini reprezentând diverse produse electronice(mașini de cusut, sisteme audio, aparate foto, etc ), un folder cu 14 imagini reprezentând laptop-uri de diverse mărci, un fișier document conținând date de identificare și prețuri ale unor produse electronice, un fișier document conținând date cu privire la sume expediate prin, două fișiere document conținând texte în limba engleză referitoare la tranzacții on-line având denumiri sugestive " să-ți dea adresa și să vadă și prețul care a bidat" și "și după ce scoți urmează poza", două fișiere document conținând texte în limba engleză referitoare la tranzacții on-line în regim de second chance mai precis se explica faptul că datorită unor probleme personale ale cumpărătorului inițial, acesta nu poate plăti, motiv pentru care îi oferă interlocutorului șansa de a cumpăra respectivul produs la un preț mai ieftin.
Totodată, au fost descoperite 10 fișiere document în care sunt descrise diverse produse precum și 16 fișiere reprezentând documente de vânzare - cumpărare, laptop-uri, telefoane mobile, prin intermediul e-bay vânzător: "-.com, metoda "buy it now" însoțite de alte 35 fișiere imagine reprezentând produse oferite la vânzare.
Conform materialului probator coroborat cu rezultatul percheziției informatice efectuate la sistemele informatice ridicate tot de la inculpatul zis "", în hard disk-ul marca MAXTOR a fost identificată corespondența electronică în limba engleză cu diverși cetățeni din străinătate, referitoare la vânzarea prin intermediul site-ului e-bay a unor produse electronice. în această corespondență, au fost identificate ca destinatare a sumelor de bani reprezentând prețul bunurilor, și . De asemenea a fost identificat postul telefonic cu nr. 0723 383 565 asociat numelui inculpatului zis "", formular în format electronic prin care echipa și asigura cumpărătorul din SUA, de siguranța tranzacției.
În urma efectuării percheziției informatice la bunurile ridicate de la ceilalți învinuiți sau inculpatul au fost descoperite date reduse care să intereseze cauza, aspect care atestă suplimentar că inculpatul zis "",era "capul" grupului infracțional organizat.
Pe parcursul urmăririi penale, DIICOT Serviciul Teritorial Craiovaa solicitat și obținut de la Tribunalul Dolj autorizația cu nr. 44C prin care România SA să comunice titularul postului telefonic cu numărul 0723 383 565, dat ca număr de contact cu ocazia activității infracționale desfășurate în cauză.
Conform adresei cu nr. 13.031 România SA, titularul postului telefonic cu nr. 0723 383 565 este, telefonul fiind activ de la data de 21.06.2005.
S-a reținut că e p. parcursul urmăririi penale în cauză au fost identificate mai multe victime ale infracțiunilor săvârșite de acest grup infracțional organizat, situație atestată de plângerile părților vătămate precum și celelalte documente atașate la dosar.
Dintre toate aceste victime, prin " " și-au manifestat expres preocuparea pentru recuperarea prejudiciilor următoarele persoane vătămate:
- care s-a constituit parte civilă cu suma de 1.050 USD,
- care s-a constituit parte civilă cu suma de 900 USD,
- care s-a constituit parte civilă cu suma de 1.930 USD,
- care s-a constituit parte civilă cu suma de 1.065
USD,
- care s-a constituit parte civilă cu suma de
1.068 USD și
- care s-a constituit parte civilă cu suma de 1.193 USD.
La data de 25.08.2009, DIICOT Serviciul Teritorial Craiova, a dispus reținerea inculpaților și, persoane cu privire la care s-a și dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunile prev. de art. 7 pct. 1 din Legea 39/2003, art. 215 alin. 1, 2 și 3 din Cp, cu art. 41 alin 2 Cp, art. 27 alin. 1 din Legea 365/2002 cu art. 41 alin 2 Cp, și art. 49 din Legea 161/2003 cu art. 41 alin 2 Cp toate în final cu aplic, art. 33 lit. a și b Cp.
Tribunalul Dolja admis solicitarea DIICOT Serviciul Teritorial Craiova, dispunând arestarea preventivă cu privire la cei doi inculpați pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.08.2009 și până la data de 23.09.2009 inclusiv, în temeiul art. 148 lit. f C.P.P. 149 ind. 1 din reținându C.P.P.-se că există indicii temeinice cu privire la vinovăția inculpaților și că lăsarea în libertate a acestora prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Măsura arestării preventive cu privire la inculpații menționați a fost prelungită de către Tribunalul Dolj prin încheierea din data de 16.09.2009, pe perioada 24.09.2009 - 23.10.2009 inclusiv și prin încheierea din data de 16.10.2009 pe perioada 24.10.2009 -22.11.2009 inclusiv.
DIICOT Serviciul Teritorial Craiovaa dispus prin ordonanța din data de 25.08.2009 măsura obligării de a nu părăsi localitatea pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.08.2009 până la data de 23.09.2009 cu privire la, și precum și măsura obligării de a nu părăsi țara pe aceeași perioadă de timp, cu privire la învinuitul.
Prin ordonanța din data de 26.08.2009, s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi țara pe perioada 26.08.2009 - 24.09.2009 și cu privire la care nu fusese găsit la domiciliu cu ocazia percheziției domiciliare și se prezentase de bună - voie în cursul zilei de 26.08.2009.
De asemenea, măsura obligării de a nu părăsi țara a fost dispusă de DIICOT Serviciul Teritorial Craiova și cu privire la pe perioada 31.08.2009 - 29.09.2009.
Prin ordonanța din data de 14.09.2009 și ordonanța din data de 15.10.2009, măsurile restrictive de libertate au fost prelungite cu privire la învinuiții, până la data de 22.11.2009, cu privire la învinuitul până la data de 23.11.2009, cu privire la până la data de 22.11.2009, iar cu privire la până la data de 28.11.2009.
Prin încheierea din data de 19.11.2009, Tribunalul Dolja dispus în temeiul art. 3001.C.P.P. menținerea măsurii arestării preventive luată față de inculpații și, iar prin încheierea din data de 20.11.2009 a luat față de inculpații, și, măsura obligării de a nu părăsi țara.
La data de 09.12.2009, instanța a respins cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpații arestați preventiv și, iar la data de 11.12.2009 Curtea de APEL CRAIOVAa respins recursurile celor doi inculpați declarate împotriva încheierii din 09.12.2009.
Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul -, tribunalul a reținut următoarele:
Condițiile de admisibilitate a unei cereri de liberare provizorie sub control judiciar sunt prevăzute de art. 1602alin. 1 și 2.C.P.P. instanța apreciind că în cauză acestea sunt îndeplinite.
Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, printre care și cea prevăzută de art. 7 alin. 1 din Legea nr. 39/2003, iar pedeapsa pentru infracțiunea cea mai gravă (înșelăciunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3.Cod Penal) care intră în scopul grupului infracțional organizat reținut de parchet nu depășește 18 ani închisoare, motiv pentru care este îndeplinită această condiție de la alineatul 1, văzând și decizia nr. 7/2009 a Jp rin care s-a soluționat un recurs în interesul legii prin care s-a stabilit admisibilă cererea de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune în ipoteza săvârșirii infracțiunii prev. de art. 7 alin.1 din Legea 39/2003, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea cea mai gravă care intră în scopul grupului infracțional organizat nu depășește 18 ani.
De asemenea, instanța a apreciat că este îndeplinită și condiția de la alineatul 2, respectiv aceea de a nu exista date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
În cauză, nu există astfel de date care să determine instanța să aprecieze în acest sens.
Din interpretarea art. 1608aalin. 6.C.P.P. care se referă în mod expres la soluția respingerii cererii pentru neîndeplinirea condițiilor prevăzute de lege, instanța apreciază că cerințele prevăzute de art. 1602alin. 1 și 2.C.P.P. sunt condiții de admisibilitate în principiu, care trebuie examinate conform art.1608C.P.P.
Drept urmare, instanța a constatat că este admisibilă în principiu cererea inculpatului, iar pe fond, a apreciat însă că aceasta este neîntemeiată.
Pentru a reține netemeinicia cererii, instanța a observat că inculpatul arestat preventiv a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unor infracțiuni cu un ridicat grad de pericol social, având în vedere modul și mijloacele de săvârșire a faptelor, scopul urmărit și urmarea produsă.
În continuare, instanța a constatat că inculpatul prezintă pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor pentru care este cercetat, complexitatea activității infracționale care s-a desfășurat pe o îndelungată perioadă de timp, rolul principal pe care l-a avut în cadrul activității infracționale, amploarea deosebită a fenomenului infracțional de acest gen, starea de indignare și nesiguranță pe care astfel de fapte le induc în rândul opiniei publice.
Nu s-a putut considera nici că s-a depășit durata rezonabilă a măsurii arestării preventive, inculpatul fiind arestat în urmă cu aproape patru luni, iar în urmă cu aproape o lună, la data de 23.11.2009, chiar Curtea de APEL CRAIOVA, respingând recursul formulat de acesta împotriva menținerii măsurii arestării preventive, a apreciat că în nici un caz nu a fost depășit un termen rezonabil, dată fiind amploarea urmăririi penale, în vederea descoperirii întregii activități infracționale, dar și necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să îngreuneze stabilirea adevărului material în cursul cercetării judecătorești.
De asemenea, s-a mai reținut că, de la data formulării cererii similare anterioare, care a fost respinsă, soluție rămasă definitivă printr-o hotărâre a Curții din 11.12.2009, deci în această perioadă de timp prea scurtă nu au intervenit împrejurări noi, de natură a determina instanța să-și reconsidere punctul de vedere.
Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Recursul formulat este nefondat solicitând admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Instanța de fond a apreciat în mod corect că deși sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 160/2 C.P.P. cererea formulata este neîntemeiată.
În raport cu natura și gravitatea infracțiunilor pentru care este judecat inculpatul, respectiv constituire sau aderare la un grup infracțional organizat, înșelăciune, efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, rolul avut de inculpat în cadrul activității infracționale, lăsarea acestuia în stare de libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică iar temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea acestuia de libertate.
Având în vedere considerentele de mai sus, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpat iar în temeiul art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de inculpatul, împotriva încheierii din 18 decembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 120 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 decembrie 2009.
- - - - - -
Grefier,
Red. jud. GC.
IB/
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Membri Claudia Lăutaru, Mirela