Liberare provizorie sub control judiciar. Încheierea 15/2008. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr-
ÎNCHEIEREA PENALĂ NR.15//2008
Ședința publică din 21 februarie 2008
PREȘEDINTE: Groza Gheorghe G - președintele instanței
JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Soane Laura
Procuror: - -
Grefier:
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio potrivit prevederilor art.304 alin.1 din Codul d e procedură penală.
S-a luat în examinare cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, născut la 17.04.1971, deținut în Penitenciarul cu Regim de Maximă Siguranță
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, în stare de arest preventiv din Penitenciarul Oradea, asistat de apărător desemnat din oficiu avocat, în baza delegației nr.1132/2008 emisă din oficiu de Baroul Bihor la 20.02.2008.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
În baza art.168/8a alin.1 din Codul d e procedură penală, instanța procedează la ascultarea inculpatului, declarațiile acestuia fiind consemnate în procesul-verbal separat atașat la dosar.
Apărătorul inculpatului avocat depune la dosarul cauzei memoriul formulat de inculpat.
Nefiind alte cereri sau excepții prealabile, curtea acordă cuvântul asupra cererii.
Apărătorul inculpatului avocat solicită admiterea cererii formulate de inculpat, apreciind că sunt îndeplinite condițiile liberării provizorii sub control judiciar și a se avea în vedere de către instanță motivele invocate în memoriul depus la dosar, cu cheltuieli judiciare reprezentând onorariul avocațial.
Procurorul pune concluzii de respingere a cererii, apreciind că nu se impune liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului față de gravitatea faptei comise și antecedența penală a acestuia.
Inculpatul, în ultimul său cuvânt, a solicitat admiterea cererii sale și să fie pus în libertate sub control judiciar.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND
Asupra cererii de liberare provizorie sub control judiciar, constată următoarele:
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art.160/2 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, astfel cum a fost modificat și completat succesiv prin Legea nr.278/2006 și OUG nr.60/2006, condițiile de fond ale liberării provizorii sub control judiciar sunt următoarele:
a ) infracțiunea să fie săvârșită din culpă, iar atunci când infracțiunea este intenționată pedeapsa prevăzută de lege să nu fie mai mare de 18 ani închisoare;
b ) liberarea nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.
Condițiile formale de admisibilitate sunt prevăzute de art.160/6 alin.2 Cod procedură penală și se referă la exigențele relative la cuprinsul cererii de liberare provizorie.
Convenția Europeană asupra Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului la care România este parte contractantă, statuează prin art.5 pct.3 că, orice persoană arestată sau deținută legal are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Potrivit dreptului intern, reprezentat de art.136 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, sub titlul - scopul și categoriile măsurilor preventive - se statuează astfel: în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detenție pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive:
a ) reținerea;
b ) obligarea de a nu părăsi localitatea;
c ) obligarea de a nu părăsi țara;
d ) arestarea preventivă ( alin.1 ).
Scopul măsurilor preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune ( alin.2 ).
Curtea Europeană a statuat în jurisprudența sa că simpla invocare de către instanțe a motivelor generale pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate ( cum sunt: necesitatea conservării probelor, împiedicarea exercitării de presiuni asupra martorilor sau victimei sau o posibilă înțelegere între inculpat și complicii săi ori pentru a proteja ordinea publică în cazul infracțiunilor cu puternic ecou în rândul comunității, necesitatea de a preveni săvârșirea de noi infracțiuni sau de a împiedica fuga inculpatului ), nu are caracterul unor motive pertinente și suficiente ( cazul Jablonski c/a Polonia ), hotărârea din 21 decembrie 2000 ). Detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - indiferent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă ( cazul Wemhoff c/a Germania, hotărârea din 27 iunie 1968 ). rezonabilă a detenției preventive se apreciază in concreto, de la caz la caz, în funcție de circumstanțele proprii.
Menținerea stării de detenție preventivă a inculpatului nu depășește limitele rezonabile ( inculpatul a fost arestat preventiv la 29.03.2007 - fila 51 din dosarul de urmărire penală.
În ceea ce privește, desfășurarea în continuare a procesului penal în fața instanței de judecată, Curtea urmează a analiza distinct condițiile de admisibilitate pe fond a acestei cereri, conform art.160/2 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală.
Astfel, relativ la infracțiunea săvârșită, Curtea constată că aceasta este una intenționată, iar potrivit calificării legale, și anume art.208-209 alin.1 lit.i Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b Cod penal, pedeapsa prevăzută de lege este de la 3 ani la 15 ani închisoare, deci sub limita de 18 ani închisoare ( alin.1 ).
Curtea concluzionează că sub această condiție cererea de liberare provizorie este admisibilă.
Referitor la condiția privind inexistența unor date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni ( alin.2 teza I ), actele și lucrările de urmărire penală relevă că inculpatul are antecedente penale, iar în raport de fapta ce i se impută sunt motive verosimile de a crede că ar putea recurge la săvârșirea de noi fapte penale de același gen.
În consecință, Curtea concluzionează că există date de natură a fi verificate de către instanță, care să ateste pericolul că inculpatul ar putea săvârși o nouă infracțiune și, drept urmare, Curtea are temeiuri de a crede că este necesară împiedicarea inculpatului de la a săvârși alte fapte penale.
Referitor la condiția privind existența unor date potrivit cărora inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte, Curtea reține că astfel de date, de natură a fi verificate de către instanță nu au fost relevate de actele și lucrările de urmărire penală ( alin.2 teza a II-a ). Astfel, zădărnicirea aflării adevărului trebuie să se realizeze prin modalitățile descrise de legiuitor, ori din dosarul cauzei nu rezultă date în acest sens și nici în sensul că inculpatul ar putea recurge la distrugerea sau alterarea unor mijloace de probă.
Curtea concluzionează, așadar, că ipoteza susținută de art.160/2 alin.2 teza a II-a din Codul d e procedură penală, pentru a respinge cererea de liberare provizorie are aplicațiune în această cauză.
Curtea reamintește că, potrivit art.136 alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, scopul procesului penal și buna lui desfășurare, justificând luarea unor măsuri preventive, se pot atinge și prin intermediul liberării provizorii sub control judiciar sau pe cauțiune. Prin această dispoziție, legiuitorul a intenționat să asigure realizarea acelorași finalități prin măsuri diferite și anume: măsuri principale de restrângere a unor drepturi și libertăți, cum sunt cele prevăzute de art.136 alin.1 lit.a, b, c și d Cod procedură penală, măsuri alternative de restrângere a unor astfel de drepturi și libertăți, cum sunt liberarea provizorie sub control judiciar și liberarea provizorie pe cauțiune, prev. de art.160/1 Cod procedură penală.
Opțiunea între cele două categorii de măsuri, aparține numai instanței, în raport de circumstanțele specifice ale cauzei. În acest sens, s-a pronunțat Curtea Europeană când a decis că pericolul pe care îl prezintă inculpatul și care i-ar atrage starea de detenție provizorie nu trebuie apreciat numai pe baza gravității mai mare a sancțiunilor penale și al celor civile care îl amenințau pe petiționar. În cauză mai intervin și alte circumstanțe: caracterul petiționarului, moralitatea sa, domiciliul, profesia, resursele materiale, legăturile cu familia ( cauza Neumeister c/a Austriei, hotărârea din 27 iunie 1968 ).
Sub acest aspect Curtea de Apel reține că, inculpatul este taximetrist, ceea ce exclude, în principiu, relevarea unor atitudini periculoase sau violente, afirmativ este singurul întreținător al concubinei și copilului său, iar din fișa de cazier juridic rezultă perseverența inculpatului în arealul infracțional, chiar specializarea sa în comiterea infracțiunilor de furt calificat ( 20 din dosarul de urmărire penală ). Măsura liberării sub control judiciar, curtea o apreciază ca nejustificată și prin prisma impactului negativ asupra ordinii publice ca urmare a faptului că astfel de infracțiuni proliferează în ultima perioadă de timp.
Pentru aceste considerente, curtea va respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului de liberare sub control judiciar, conform prev. art.160/2 combinat cu art.160/6 alin.4 din Codul d e procedură penală și art.160/8a alin.6 teza II din Codul d e procedură penală.
În temeiul prevederilor art.192 alin.2 Cod procedură penală și art.189 Cod procedură penală, inculpatul va fi obligat la plata sumei de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza dispozițiilor art.160/2 Cod procedură penală combinat cu art.160/6 alin.4 Cod procedură penală și art.160/8a alin.6 teza II din Codul d e procedură penală,
RESPINGE ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, născut la 17.04.1971, deținut în Penitenciarul Oradea, arestat preventiv în baza încheierii penale nr.32/30.03.2007 a Judecătoriei Satu Mare prin care s-a emis mandatul de arestare preventivă nr.15/30.03.2007.
În baza art.189 Cod procedură penală și art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariu pentru avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 februarie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - -
Red.înch./-
În concept - 25.02.2008
Tehnored.înch./
3 ex./26.02.2008
Președinte:Groza GheorgheJudecători:Groza Gheorghe, Pătrăuș Mihaela, Soane Laura