Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1751/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-(2771/2009)

DECIZIA PENALĂ NR.1751

Ședința publică de la 30 noiembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Silvia Cerbu

JUDECĂTOR 2: Lucia Rog

JUDECĂTOR 3: Andreea Cioată

GREFIER - - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursurilor formulate de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpata împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurenta inculpată în stare de arest și asistată de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 18031/2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, intimații inculpați în stare de arest și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr. 47/2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual, în stare de arest și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr. -/2009 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul recurentei inculpatedepune la dosar înscrisuri.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursurilor.

Apărătorul recurentei inculpate, având cuvântul, recursul inculpatei vizează încheierea pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI prin care a fost respinsă cererea de liberare sub control judiciar. Din punctul său de vedere această încheiere este criticabilă sub aspectul reținerii în ceea ce o privește pe recurentă a neîndeplinirii cumulativ a celor două condiții impuse de textul de lege care constituie pentru aceasta un privilegiu. Are în vedere pericolul pe care aceasta l-ar prezenta dacă ar fi lăsată în stare de libertate și faptul că ar încerca să influențeze martorii, părțile vătămate și să împiedice aflarea adevărului. În opinia sa, instanța de fond a reținut în mod greșit neîndeplinirea acestei condiții întrucât nu se putea reține aceste aspect pe simpla declarație a inculpatei de nerecunoaștere raportat la faptul că până la acest moment, deși aceasta este în stare de arest de peste un an și zece luni, nu a fost administrat nici un mijloc de probă în faza de judecată. Nu au fost audiați nici inculpații, nici părțile vătămate și nici martorii. Față de această stare de fapt, apreciază că nu se poate a se pune în sarcina inculpatei faptul că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. La acest termen a depus o serie de acte care va ajuta instanța să-și contureze o imagine a inculpatei și a situației sale familiale. Recurenta inculpată nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră. În acest dosar sunt inculpați care au beneficiat de acest privilegiu de a se judecata în stare de libertate, fiind inculpați care au avut încadrări mult mai grave decât cea pe care o are recurenta și pentru o egalitate de tratament s-ar impune admiterea recursului și cercetarea ei în stare de libertate.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, arată că recursul privește măsurile luate prin încheierea de ședință din data de 17 noiembrie 2009 de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală față de inculpații și, respectiv cererea de liberare sub control judiciar formulată de și cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de. Apreciază că măsurile luate de către instanța de fond nu se justificau, în raport de faptele săvârșite de inculpați acestea nefiind oportune. Solicită a se avea în vedere faptul că inculpații sunt cercetați pentru fapte relativ grave, respectiv tâlhărie, lipsire de libertate, de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, cercetarea a fost demarată în anul 2007, inculpații au fost citați pentru a fi audiați, s-au emis mandate de arestare în lipsă pentru acești doi inculpați în anul 2008. În raport de aceste împrejurări, consideră că nu se justifică punerea în libertate a inculpaților. De asemenea, instanța de fond nu a analizat incidența dispozițiilor în raport de toate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Cu privire la inculpata, consideră că la acest moment procesual nu este oportună liberarea acesteia sub control judiciar ținând cont de natura infracțiunilor pentru care aceasta este cercetată, stadiul în care se află procesul.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului formulat de MINISTERUL PUBLIC, casarea încheierii în ceea ce-i privește pe inculpații și și menținerea stării de arest a acestora.

Totodată, solicită respingerea recursului formulat de inculpata, ca nefondat.

Apărătorul intimatului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea tuturor susținerilor formulate oral de către reprezentantul Ministerului Public în condițiile în care acesta nu s-a referit la nici o condiție impusă de dispozițiile art.160²alin.1 și 2 din și C.P.P. nici măcar la cercetarea din punct de vedere temeinic așa cum arată dispozițiile art.160^8aalin.2 din.C.P.P. S-a susținut faptul că ar urma să se admită recursul parchetului deoarece instanța de fond ar fi greșit datorită faptului că s-a aplecat asupra condițiilor impuse de textul de lege și a respectat dispozițiile art. 160^8aalin.2 din ce C.P.P. viza temeinicia cererii de liberare sub control judiciar. În acest sens, solicită a se observa că referirea parchetului este de cu totul altă natură, și anume vizează natura infracțiunii, aspecte care nu au nimic comun cu textul de lege. Pentru a admite în principiu, instanța fondului a luat în considerare și solicitarea parchetului ca cererea respectivă să fie admisă în principiu și care, la acel moment, s-a orientat spre două condiții:

În primul rând, principala condiție prevăzută de art.160²alin.1 din C.P.P. referitoare la necesitatea ca pentru infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată acest inculpat, pedeapsa prevăzută de lege să nu depășească 18 ani. În analiza tuturor infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, solicită a se constata că nici una dintre infracțiuni nu depășește cuantumul de 18 ani. Infracțiunile de bază, respectiv cele prevăzute de art.180 alin.1 Cod Penal, art. 193. și p. art.192 Cod Penal permiteau punerea inculpatului în libertate cu mult mai devreme. În raport de situația de fapt prezentată în rechizitoriu, asocierea în vederea săvârșirii de infracțiuni inculpatul nu putea să o realizeze decât cu tatăl său, care a fost pus în libertate de către instanța fondului. Judecătorul fondului a apreciază că această primă condiție este îndeplinită,

Cea de a doua condiție care trebuie analizată și din punct de vedere al temeiniciei prevăzută alin.2 al art.160²din se C.P.P. referă la necesitatea existenței la dosarul cauzei a unor date din care să rezulte tendința inculpatului de a săvârși noi infracțiuni. La dosar nu este depusă vreo dată sau vreo probă în sensul predispoziției inculpatului de a săvârși alte infracțiuni. De asemenea, susține că nu sunt date la dosarul cauzei din care să reiasă că inculpatul odată pus în libertate ar zădărnicii aflarea adevărului.

Solicită a se constata că presupusele fapte la care ar fi participat inculpatul sunt săvârșite în minorat.

Invocă, totodată, și practica Curții de la Strasbourg, și anume faptul că instanțele de judecată trebuie să aibă în vedere în mod obligatoriu și alte modalități alternative de măsuri preventive și nu neapărat această formă a arestului preventiv.

Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului formulat de MINISTERUL PUBLIC.

Apărătorul intimatului inculpat, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de MINISTERUL PUBLIC și menținerea încheierii pronunțate de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția a II a Penală, ca fiind temeinică și legală. Consideră că cererea formulată de inculpat este oportună dacă este întemeiată pe litera legii. Arată că la instanța de fond s-au formulat două cereri. O cerere de liberare provizorie sub control judiciar, care s-a decis că este inadmisibilă, motiv pentru care inculpatul a formulat o cerere de înlocuire a măsurii arestării preventive. Consideră că starea de fapt este aceeași indiferent de cererea formulată și la momentul la care s-a susținut această cerere s-a făcut referire la situația de fapt descrisă în acea cerere. Este adevărat că inculpatul a fost arestat preventiv pentru mai multe infracțiuni, reținându-se temei de drept art.148 lit. a,b,c și f.C.P.P. După 14 luni de arest preventiv s-a constatat că inculpatul nu a fost citat la domiciliul său din buletin, astfel că art.148 lit. nu se justifică. Nu există nici o probă care să demonstreze că inculpatul a încercat vreun moment să zădărnicească aflarea adevărului, motiv pentru care consideră că nici lit.b a art.148 nu C.P.P. se justifică. Cu privire la art.148 lit. f C.P.P. arată că o parte dintre infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată au, într-adevăr, pedeapsa mai mare de 4 ani, dar nu s-a demonstrat că lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Solicită, de asemenea, a se avea în vedere și situația familială a inculpatului. La dosar au fost depuse o serie de documente din care rezultă că mama inculpatului a decedat și pe lângă un copil minor mai are în întreținere și două surori minore.

Consideră că se impune pentru inculpatul înlocuirea stării de arest preventiv cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Recurenta inculpată, în ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate. Se consideră nevinovată. Solicită a se ține cont de faptul că are doi copii minori și nu are antecedente penale.

Intimatul inculpat, în ultimul cuvânt, solicită judecarea în stare de libertate având în vedere că are trei surori minore, iar mama sa este bolnavă. Se va prezenta la instanță ori de câte ori va fi chemat.

Intimatul inculpat, în ultimul cuvânt, se consideră nevinovat. Arată că nu a participat la săvârșirea nici unei infracțiuni și nici nu s-a sustras. I-au fost trimise citațiile la o altă adresă. Solicită a se avea în vedere faptul că are în întreținere un copil minor și două surori care sunt, de asemenea, minore.

CURTEA,

Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:

Prin încheierea de ședință din 17.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Secția a II-a penală, în dosarul nr-, n baza art. 139 rap. la art. 145.C.P.P. a fost admisă cererea formulată de inculpatul și s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul B până la soluționarea definitivă a cauzei.

În baza art. 145 alin. 1¹.C.P.P. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:

a) să se prezinte la instanța de judecată ori de câte este chemat;

b)să se prezinte la organul de poliție de domiciliu, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori
de câte ori este chemat;

c)să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care
dispus măsura;

d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 145 alin.1²lit. c Cod procedură penală s-a dispus ca inculpatul, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, să nu se apropie de părțile vătămate, și și de coinculpați și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.

În baza art. 145 alin. 2².C.P.P. s-a atras atenția inculpatului că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de acesta măsura arestării preventive,

Totodată, în baza art. 160².C.P.P. a fost admisă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul și în baza art. 160¹rap. la art. 160²alin.1 și 2 și art. 160^8aalin. 2.p Cod Penal, s-a dispus punerea în libertate provizorie a acestuia.

În baza art. 160²alin. 3.p Cod Penal, pe timpul liberării provizorii, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:

fi să nu depășească, limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță;

g) să se prezinte la instanță ori de câte ori este chemat;

h) să se prezinte ia organul de poliție desemnat cu supravegherea de instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat;

i) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

j) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

În baza art. 160²alin. 3¹.C.P.P. pe timpul liberării provizorii, inculpatul a fost obligat să respecte următoarele obligații:

c) să nu se apropie de părțile vătămate,
și a, membrii familiilor acestora, de
coinculpați și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

d) să nu se afle în locuința părților vătămate,
, și

Prin aceeași hotărâre, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata.

Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:

Prin rechizitorul nr.3074/P/2006 din 30 iunie 2008 al Ministerului Public, Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, au fost trimiși în judecată, în stare de arest preventiv, inculpata pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 189 alin. 2 Cod penal, art.192 alin 1,2 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 33 litera a din Codul penal, inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin 1 din Codul penal (3 fapte), art.192 alin 2 din Codul penal, art. 193 din Codul penal, art.217 alin 1 din Codul penal, art.261 Cod penal, art.279 alin 1 din Codul penal, art. 321 alin 1 din Codul penal (2 fapte), toate cu aplicarea art.33 lit. a din Codul penal și inculpatul pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 180 alin 1 din Codul penal ( 2 fapte), art. 211 alin 2 lit. b,c, și alin 2 litera din Codul penal, art.217 alin 1 din Codul penal, art.279 alin din Codul penal, art.321 alin 2 din Codul penal, art.323 din Codul penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. din Codul penal.

În fapt, s-a reținut că în decursul anilor 2006-2008, din investigațiile organelor de poliție cu privire la activitatea infracțională a mai multor persoane printre care și inculpații, și, cunoscute cu manifestări violente și implicate în diferite conflicte cu alte persoane cu scopul de a se impune în rândul infractorilor de pe raza municipiului B, au săvârșit infracțiuni cu impact deosebit asupra liniștii și ordinii publice, punând în pericol siguranța cetățeanului. inculpaților era format în principal din rude apropiate sau prin alianță, aceștia fiind cunoscuți pentru violența deosebită cu care săvârșeau infracțiunile, victimele fiind internate în spital, cu leziuni provocate în zone vitale cu obiecte periculoase: săbii cuțite, răngi, preferând să inducă o stare de temere prin promovarea unei atitudini de intimidare și răzbunare față de orice persoană care ar fi stat în calea voinței lor.

În sarcina inculpatului, s-a reținut că la data de 08.06.2007, împreună cu, și, și cu alte persoane rămase neidentificate, înarmate cu bâte, răngi și topoare, au amenințat și lovit pe părțile vătămate G, și G, provocându-le leziuni traumatice, după care continuând scandalul, au distrus ușa de acces în imobilul părții vătămate G, au pătruns în imobilul părții vătămate G, fără nici un drept, distrugând diverse bunuri din locuință, iar în data de 22.09.2007, împreună cu și, prin violență, au deposedat pe partea vătămată de mai multe bunuri personale.

În ceea ce o privește pe inculpata s-a reținut că la data de 02.02.2008, împreună cu și, înarmați cu săbii, au pătruns fără drept, în locuința numiților și, de unde au răpit-o pe partea vătămată și au lipsit-o de libertate în locuința din B,-, sector 2, până la data de 07.02.2008, când a fost depistată de organele de poliție.

Prin cererea formulată în fața instanței de fond, inculpații și, au solicitat liberare provizorie sub control judiciar.

Referitor la admisibilitatea în principiul a cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, tribunalul a constatat că aceste cereri sunt admisibile, în principiu, deoarece infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată se pedepsesc cu închisoarea care nu depășește 18 ani.

Cu privire la inculpatul instanța a apreciat ca fiind întemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar, în raport de circumstanțele reale de fapt precum și de cele privind persoana inculpatului, neexistând date din care să rezulte că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți.

Tribunalul a avut în vedere la soluționarea cererii faptul că, inculpatul, la data comiterii faptelor era minor și nu are antecedente penale, conform fișei de cazier depusă la fila 114, vol. 15 din dosarul de urmărire penală.

Prin urmare, Tribunalul a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.

În baza art. 160/1 rap. la art. 160/2 alin. 1 și 2 și art. 160/8a alin. 2.C.P.P. a dispus punerea în libertate provizorie a inculpatului.

În ceea ce o privește pe inculpata, tribunalul a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar și a respins-o pentru următoarele motive:

Analizând condiția prevăzută la art. 160/2 alin.2 a C.P.P. constatat că inculpata, audiată fiind de către tribunal, a declarat că nu se face vinovată de faptele reținute sarcina ei, prin urmare, arată că nu a avut nici o contribuție infracționala în cauză.

În ceea ce privește lăsarea in libertate a inculpatei în acest moment tribunalul a apreciat ca fiind inoportună această măsură, deoarece judecarea pe fond se afla într-o fază incipientă în care nu a fost audiată nici o parte.

În concluzie, pentru o buna desfășurare a cercetării judecătorești și asigurarea aflării adevărului, măsura arestării preventivă dispusă în cauză de către TRIBUNALUL BUCUREȘTI, în dosarul nr. 3074/P/2006, cu privire la inculpata s-a impus a fi menținută, fiind strict necesară în acest moment procesual cu privire la această inculpată.

Față de aceste considerente, tribunalul a respins, ca neîntemeiată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata .

Deliberând cu privire la cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea formulată de inculpatul, tribunalul, a constatat că, la momentul arestării preventive, s-a reținut că se afla în situația prev. de art. 143.C.P.P. și art. 148 lit. a,b,c, f întrucât C.P.P. s-a sustras sistematic urmăririi penale, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului și existau date că, pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni, pedeapsa închisorii prev. de lege pentru infracțiunile comise este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.

Totodată, a constatat că din ansamblul actelor dosarului nu rezultă că inculpatul s-a sustras urmăririi penale întrucât din copia actului de identitate depusă în dosarul de urmărire penală, a reieșit că acesta nu a fost citat la domiciliul înscris în act. Cu privire la îndeplinirea condițiilor prev. de art. 148 lit. f C.P.P. tribunalul a apreciat că, lăsarea în libertate a inculpatului, în raport de circumstanțele sale personale (lipsa antecedentelor penale), nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Un aspect important la soluționarea cererii îl constituie faptul că, în ceea ce privește fapta de tâlhărie reținută la momentul arestării preventive descrisă la pct. 6 din rechizitoriu, s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală.

Din actele de stare civilă aflate la dosar a rezultat că, inculpatul are în îngrijire două surori minore iar mama decedată în decembrie 2007.

Tribunalul, analizând actele dosarului a apreciat că, s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive fată de inculpatul și nu se constată existența unor temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, astfel încât se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării inculpatului de a nu părăsi localitatea.

Astfel, Tribunalul a constatat că întradevăr din materialul probator administrat au rezultat indicii temeinice, în sensul art. 143 Cod procedură penală si art.68¹Cod procedură penală, că inculpatul a săvârșit infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.

Însă, sub aspectul dispozițiilor art.148 alin.l lit.f C.P.P. Tribunalul, a apreciat că la acest moment nu mai sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de acest text de lege, și anume în ceea ce privește existența probelor că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

unei suspiciuni rezonabile că o persoană arestată a comis o infracțiune reprezintă o condiție sine qua non pentru legalitatea luăriii măsurii arestării preventive, însă, după o anumită perioadă de timp această condiție nu mai este și suficientă, fiind necesare motive pertinente și suficiente pentru menținerea stării de arest, fiind necesare depunerea de diligente speciale în desfășurarea procesului penal pentru ca starea de arest să nu poată fi menținută pe o perioadă în care detenția putea fi evitată (în acest sens CEDO cauzaLahiiavs. Italia,Hotărârea din 6 aprilie 2000, cauzaW, vs. Elveția,Hotărârea din 26 ianuarie 1993, cauzaContrada vs. Italia,Hotărârea din 24 august 1998, cauzaLA. vs. Franța,Hotărârea din 23 septembrie 1998).

Privitor la măsura arestării preventive, ca măsură restrictivă de libertate, în legislația română, dispozițiile ari 143.C.P.P. art. 146 și art. 148.C.P.P. prevăd posibilitatea luării acestei măsuri numai în cazul existenței de probe sau indicii temeinice că s-a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

CEDO condiționează legalitatea privării de libertate de existența unor motive verosimile, temeinice că s-a săvârșit sau că se va săvârși o infracțiune sau^:că autorul va fugi după săvârșirea unei infracțiuni.

Noțiunea de motive verosimile a fost interpretată de C în sensul existenței de date, informații care să convingă un observator obiectiv că este posibil ca persoana cercetată să fi săvârșit infracțiunea respectivă.

Aceste date nu trebuie să aibă aceeași forță pentru a justifica o condamnare sau pentru a formula o acuzație, fiind necesar ca într-un final, persoana să fie și acuzată și trimisă în judecată, Curtea arătând că autoritățile naționale competente sunt cele care trebuie să facă dovada motivelor temeinice care justifică privarea de libertate și că în nici un caz, nu i se poate cere celui deținut sa facă dovada inexistenței unor astfel de motive.

Conform soluției pronunțată de CEDO în cauzaTomasi vs. Franța,ar trebui să se dovedească cu noi motive că ordinea publică este în mod concert afectată în ipoteza eliberării inculpatului, iar acest aspect nu poate fi desprins din circumstanțele personale ale inculpatului.

În legătura cu posibilitatea ca o dată eliberat, inculpatul sa influențeze buna desfășurare a justiției, tribunalul a reținut faptul că deși cercetarea judecătorească nu a fost finalizată (cauzaRingeisen vs. Austriadin 16.07.197 acesta poate fi obligat potrivit disp. art. 145.C.P.P. să respecte o serie de obligații al căror scop este tocmai asigurarea unei bunei desfășurări a procesului penal.

Întrucât așa cum am arătat, circumstanțele avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive s-au modificat semnificativ, tribunalul a apreciat că cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul este întemeiată și a admis-

Ca atare conform disp. art. 139 Cod procedură penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Împotriva încheierii de ședință din data de 17 noiembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI, Secția a II a penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI și inculpata .

În motivarea recursului parchetul a susținut că măsurile luate de către instanța de fond față de inculpații și, nu se justificau, în raport de faptele săvârșite de către aceștia. S-a învederat că inculpații sunt cercetați pentru fapte relativ grave, respectiv tâlhărie, lipsire de libertate și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, cercetarea a fost demarată în anul 2007, inculpații au fost citați pentru a fi audiați însă nu s-au prezentat și s-a dispus arestare în lipsă. În raport de aceste împrejurări, consideră că nu se justifică punerea în libertate a inculpaților. De asemenea, instanța de fond nu a analizat incidența dispozițiilor în raport de toate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive.

Apărătorul ales al recurentei inculpate, a susținut că încheierea este criticabilă sub aspectul reținerii în ceea ce o privește pe recurentă a neîndeplinirii cumulativ a celor două condiții impuse de textul de lege, prin aceea că s-a apreciat că ar încerca să influențeze martorii, părțile vătămate și să împiedice aflarea adevărului în cauză. Instanța de fond a reținut în mod greșit neîndeplinirea acestei condiții întrucât nu se putea reține aceste aspect pe simpla declarație a inculpatei de nerecunoaștere raportat la faptul că până la acest moment, deși aceasta este în stare de arest de peste un an și zece luni și nu a fost administrat nici un mijloc de probă în faza de judecată. Față de această stare de fapt, apreciază că nu se poate reține în sarcina inculpatei faptul că ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului. Totodată a învederat că recurenta inculpată nu este cunoscută cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră.

Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, potrivit art.385⁶alin.3 Cod procedură penală, constată că recursul formulat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI este nefondat pentru următoarele considerente:

Conform art.160²alin.1 și 2 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Conform art.160^8aalin.6 Cod procedură penală, în cazul în care nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este neîntemeiată sau când aceasta a fost făcută de către o altă persoană și nu a fost însușită de învinuit sau inculpat, instanța respinge cererea.

Din interpretarea textelor legale anterior menționate reiese că liberarea provizorie este o măsură facultativă, dacă se constată că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art.160²alin.1 și 2 din Codul d e procedură penală, întrucât dispozițiile art.160^8aalin.6 Cod procedură penală impun o analiză a oportunității cererii în raport cu temeinicia acesteia.

Verificând existența cazurilor de admisibilitate menționate în art.160²alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată că, în ceea ce îl privește pe inculpatul sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, în sensul că pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestuia (art. 180 alin 1 din Codul penal, art.192 alin 2 din Codul penal, art. 193 din Codul penal, art.217 alin 1 din Codul penal, art.261 Cod penal, art.279 alin 1 din Codul penal, art. 321 alin 1 din Codul penal) nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte că este necesar a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori ori că vor altera ori distruge mijloace de probă.

Astfel, Curtea constată, în acord cu tribunalul că, din punct de vedere formal, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Analizând temeinicia cererii, Curtea constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată pentru următoarele considerente:

Având în vedere că legea nu oferă nici un criteriu, care să fie avut în vedere de către instanță cu prilejul analizării pe fond a cererii, examinarea se va realiza prin raportare la fapta comisă, pericolul social concret al acesteia, împrejurările comiterii, urmările produse și persoana inculpatului.

În mod just a reținut tribunalul că în cauză nu există date din care să reiasă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau prin alte asemenea fapte, care să justifice respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. De altfel, parchetul deși a susținut contrariul, nu a indicat în motivele de recurs nici măcar o împrejurare din care să rezulte date că inculpatul va comite noi infracțiuni sau va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, limitându-se la a lansa doar asemenea ipoteze.

Astfel, în lipsa unor asemenea date, dar având în vedere starea de minoritate a inculpatului la momentul comiterii faptelor precum și durata arestării preventive a acestuia în condițiile în care cercetarea judecătorească se află într-un stadiu incipient, în mod corect, tribunalul a admis cererea de liberare provizorie sub control judiciar.

Curtea, constată că inculpatul minor la data comiterii faptelor, se află la prima încălcare a legii penale și a fost implicat în activitatea infracțională de rudele sale, persoane majore, fără a realiza pe deplin consecințele faptelor sale.

Totodată, față de împrejurarea că inculpatul este arestat de aproximativ un an și 3 luni, perioadă suficientă pentru ca acesta să poată reflecta asupra faptelor săvârșite și a urmărilor acestora, apreciază că scopul măsurii preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Prin urmare, critica formulată de parchet cu privire la soluția de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar a inculpatul este neîntemeiată.

De asemenea, Curtea apreciază că este neîntemeiată și cea de-a doua critică formulată de către parchet vizând greșita admitere cererii inculpatului și înlocuirea măsurii arestării preventive a acestuia cu măsura obligării de a nu părăsi municipiul B până la soluționarea definitivă a cauzei.

Astfel, Curtea consideră că tribunalul a făcut o corectă analiză sub aspectul examenului de legalitate și temeinicie asupra măsurii arestării preventive a inculpatului, prin prisma dispozițiilor Codul d e procedură penală și, în mod just, a considerat că se impune înlocuirea acesteia cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea, apreciind că faptele deduse judecății, în raport cu probele administrate, se circumstanțiază cerinței prevăzută în art. 143. proc. pen. și reținând, în mod legal, că s-a schimbat temeiul prevăzut în art. 148 alin. (1) lit. f) din același cod, și anume a condiției privind pericolul pentru ordinea publică iar celelalte temeiuri, prev. de art. 148 alin. (1) lit. a),b) și c) nu mai susbzistă, ceea ce a atras incidența art. 139 alin. (1) proc. pen. și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145. proc. pen.

De asemenea, tribunalul a procedat la o analiză efectivă, în contextul cauzei, asupra măsurii arestării preventive a inculpatului, prin prisma criteriilor stabilite de jurisprudența instanței de contencios european referitoare la împrejurarea că ar trebui să existe noi motive din care să rezulte că ordinea publică este în mod concret afectată în ipoteza eliberării inculpatului.

Astfel, în mod expres, tribunalul a arătat:" persistența unei suspiciuni rezonabile că o persoană arestată a comis o infracțiune reprezintă o condiție sine qua non pentru legalitatea luării măsurii arestării preventive, însă, după o anumită perioadă de timp această condiție nu mai este și suficientă, fiind necesare motive pertinente și suficiente pentru menținerea stării de arest, fiind necesare depunerea de diligente speciale în desfășurarea procesului penal pentru ca starea de arest să nu poată fi menținută pe o perioadă în care detenția putea fi evitată (în acest sens, CEDO cauzaLahiiavs. Italia,Hotărârea din 6 aprilie 2000, cauzaW, vs. Elveția,Hotărârea din 26 ianuarie 1993, cauzaContrada vs. Italia,Hotărârea din 24 august 1998, cauzaLA. vs. Franța,Hotărârea din 23 septembrie 1998).

Așadar, Curtea apreciază că nu este întemeiată critica invocată de către procuror cu privire la împrejurarea că tribunalul ar fi avut în vedere doar datele privind persoana inculpatului, deoarece instanța a procedat, în mod efectiv, la o analiză amplă a legalității și temeiniciei stării de arest a acestuia.

Curtea, în baza propriului examen efectuat asupra condițiilor de legalitate și temeinicie a dispoziției de înlocuire a măsurii arestării preventive luată față de inculpatul cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, prevăzută în art. 145. proc. pen. precum și a celorlalte prevederi legale care au fost dispuse și i-au conferit efectivitate măsurii, constată că această măsură este justificată, în raport cu probele existente la dosarul cauzei, circumstanțele personale ale inculpatului, cu trecerea unei perioade de timp de arest preventiv de circa un an și 3 luni de zile, în condițiile în care cercetarea judecătorească este într-o fază incipientă, respectiv nu a fost audiată nici o parte din proces.

Pentru considerentele expuse, Curtea apreciază că recursul parchetului este nefondat urmând a fi respins.

Cu privire la recursul formulat de inculpata, Curtea constată că acesta este întemeiat, urmând a fi admis pentru următoarele considerente:

Verificând existența cazurilor de admisibilitate menționate în art.160²alin. 1 și 2 Cod procedură penală, Tribunalul a constat că, în ceea ce o privește pe inculpata sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, în sensul că pedeapsa închisorii prevăzută de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acesteia (art. 189 alin. 2 și art.192 alin 1,2 din Codul penal) nu depășește 18 ani și nu există date din care să rezulte că este necesar a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni sau că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori ori că vor altera ori distruge mijloace de probă.

Astfel, Curtea constată, în acord cu tribunalul că, din punct de vedere formal, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpata îndeplinește condițiile de admisibilitate.

Astfel,în sarcina inculpatei, s-a reținut că la data de 02.02.2008, inculpata împreună cu și, înarmați cu săbii, au pătruns fără drept, în locuința numiților și, de unde au răpit-o pe partea vătămată și au lipsit-o de libertate în locuința din B,-, sector 2, până la data de 07.02.2008, când a fost depistată de organele de poliție.

Analizând condiția prevăzută la art. 160/2 alin.2 tribunalul C.P.P. a constatat că inculpata, a declarat că nu se face vinovată de faptele reținute sarcina ei, prin urmare, arată că nu a avut nici o contribuție infracționala în cauză. Totodată, tribunalul a apreciat ca fiind inoportună liberarea provizorie sub control judiciar, deoarece judecarea pe fond se afla într-o fază incipientă în care nu a fost audiată nici o parte.

Analizând temeinicia cererii, din perspectiva art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului Curtea constată că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor menționate, orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraful 1 lit. c)(atunci când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune sau când există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea cesteia),.are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii.

În prezenta cauză inculpata au fost arestată preventiv la data de 08.02.2008, de circa un an și 10 luni și, dată fiind durata prelungită a măsurii, Curtea va examina cauza pentru a stabili în ce măsură aceasta se mai justifică, atât din perspectiva scopului acesteia (reglementat de art. 136 alin. 1 Cod de procedură penală), cât și a respectării termenului rezonabil, termen la care se referă art. 5 paragraful 3 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în jurisprudența sa, că după o anumită perioadă de timp, motivele plauzibile de a crede că persoana în cauză a săvârșit o infracțiune și care au justificat lipsirea acesteia de libertate, nu mai sunt suficiente pentru a justifica privarea de libertate, decât dacă liberarea celui în cauză ar constitui în mod real o tulburare a ordinii publice (de ex. Hotărârea Stasaites Lituaniei).

Este incontestabil faptul că inculpata este trimisă în judecată pentru infracțiuni ce prezintă un grad de pericol social ridicat, iar probele administrate până la acest moment nu fac să înceteze caracterul rezonabil al presupunerii că aceștia au săvârșit faptele pentru care este cercetată.

Totuși, considerentele anterior expuse au fost avute în vedere ori de câte ori măsura arestării preventive a fost menținută.

Or, temeiul prevăzut de art. 148 litera f Cod de procedură penală nu poate subzista fără limită în timp deoarece, chiar dacă durata pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care inculpații sunt trimiși în judecată îndeplinește cerințele impuse de acest text de lege, nu același lucru se poate susține cu privire la existența datelor privind pericolul concret pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatei la acest moment.

Sub acest din urmă aspect, Curtea constată că nu există în dosarul cauzei date care să justifice aprecierea că dacă inculpata ar fi lăsată în libertate pe parcursul judecății, ordinea publică ar fi în mod efectiv amenințată sau că aceasta s-ar sustrage de la judecată.

Este de necontestat faptul că pericolul concret pentru ordinea publică nu se amplifică odată cu trecerea timpului, ci dimpotrivă, se atenuează, ajungând ca la un moment dat să nu mai îndeplinească cerințele impuse de lege pentru a justifica menținerea în stare de arest preventiv a unei persoane.

Prin urmare, dat fiind caracterul excepțional al arestării preventive și durata relativ mare a acesteia în cazul inculpatei, precum și faptul că odată cu trecerea timpului petrecut în detenție preventivă pericolul pentru ordinea publică s-a diminuat și după atâta timp nu mai poate justifica măsura arestării preventive și având în vedere și celelalte considerente expuse mai sus, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de aceasta.

Totodată, având în vedere împrejurarea că nu este cunoscută cu antecedente penale și durata îndelungată de arestare preventive, de un an și 10 luni, în condițiile în care cercetarea judecătorească se află într-un stadiu incipient, Curtea apreciază că scopul măsurii preventive poate fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar.

Prin urmare, critica formulată de inculpată cu privire la soluția de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar este întemeiată, recursul acesteia urmând a fi admis.

În consecință, în baza art. 160^8aalin. 2 Cod procedură penală, va admite cererea formulată de inculpata.

- dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 33/P/08.02.2008 emis de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală.

În baza art. 160²al. 3 și 3¹Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii inculpata va fi obligată să respecte următoarele obligații:

- să nu depășească limita teritorială a municipiului, fără încuviințarea instanței;

- să se prezinte la instanță de judecată, la toate termenele ce vor fi acordate, pe tot parcursul soluționării cauzei, până la rămânerea definitivă a hotărârii, și ori de câte ori este chemată;

- să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, respectiv Poliția Sector 2, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemată;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu se apropie de ceilalți inculpați, de părțile vătămate și de martori și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect.

Conform art. 160²alin. 3²Cod procedură penală va atrage atenția inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin pe timpul liberării provizorii, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.

Totodată, va menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

În baza art. 192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpata împotriva încheierii de ședință din data de 17.11.2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a I a Penală în dosarul nr-.

Casează în partea încheierea recurată și, rejudecând:

În baza art. 160^8aalin. 2 Cod procedură penală, admite cererea formulată de inculpata.

Dispune punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatei de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 33/P/08.02.2008 emis de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală.

În baza art. 160²al. 3 și 3¹Cod procedură penală, pe timpul liberării provizorii inculpata este obligată să respecte următoarele obligații:

- să nu depășească limita teritorială a municipiului, fără încuviințarea instanței;

- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

- să nu se apropie de ceilalți inculpați, de părțile vătămate și de martori și să nu comunice cu aceștia, direct sau indirect.

Conform art. 160²alin. 3²Cod procedură penală atrage atenția inculpatei că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care îi revin pe timpul liberării provizorii, se va lua față de aceasta măsura arestării preventive.

Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.

Respinge ca nefondat recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI.

Prezenta decizie se comunică inculpaților, secțiilor de poliție în a căror rază teritorială locuiesc inculpații, jandarmeriei, poliției comunitare, organelor competente să elibereze pașaportul și organelor de frontieră.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.11.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

GREFIER,

Red.SC/.SC - 18.01.2010

Președinte:Silvia Cerbu
Judecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Andreea Cioată

#Judecator Silvia Cerbu

Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1751/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 1751/2009. Curtea de Apel Bucuresti