Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 210/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 210/R/2009
Ședința publică din 7 aprilie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Moldovan JUDECĂTOR 2: Maria Boer Delia Purice
JUDECĂTORI: - -
: - -, Președinte Secția Penală
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție - Serviciul Teritorial Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații și, deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale fără număr din data de 24 martie 2009, pronunțată de Tribunalul Cluj, în dosar nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător ales, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursurilor.
Apărătorul ales al inculpatului arată că în fața instanței de fond a solicitat printr-o cerere liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului. A solicitat în principal ca în urma verificării și constatării condițiilor să se admită cererea de libertare provizorie de îndată, în temeiul disp. art. 1602proc.pen. S-a verificat dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea în principiu a cerereii. Apreciază că soluția instanței de fond de respingere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar este netemeinică și nelegală. În acest dosar au fost administrate toate probele propuse prin rechizitoriu, precum și cele propuse de inculpați. S-a pus în discuție calitatea de parte civilă a statului român în acest dosar prin Ministerul Finanțelor Publice, în condițiile în care taxa de primă înmatriculare a apărut ca fiind nelegală printr-o lege. Apreciază că situația reală care a dus la luarea măsurii arestului preventiv este modificată, în condițiile în care au intervenit modificări la legile din acest dosar. În fața instanței de fond, până la acest moment statul român prin Ministerul Finanțelor Publice nu a încercat să justifice constituirea de parte civilă. În fața instanței de fond au fost audiați martori și părți vătămate. S-a dispus trimiterea în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită, însă apreciază că în această cauză sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune. Sunt părți vătămate în acest dosar, care s-au prezentat și au arătat că nu se constituie părți civile pentru că și-au recuperat banii încă din faza de urmărire penală. CEDO a statuat că intanțele naționale trebuie să meargă de la mai puțin la mai mult și nu de la mai mult la mai puțin. Tribunalul Cluj nu analizează starea de normalitate, ci dacă ar trebui să fie arestat și menținut în continuare în stare de privare de libertate.
A formulat această cerere în considerarea că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea acesteia. Nu există niciu risc pentru societate lăsarea în libertate a inculpatului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru admisibilitatea în principiu a cererii de liberare provizorie sub control judiciar. Judecătorul fondului, când apreciază asupra unei asemenea cereri, trebuie să se aplece asupra împrejurărilor concrete ale speței și asupra momentului procesual. La acest moment nu mai există niciun element concret care să conducă la concluzia că lăsarea în libertate a inculpatului ar putea prezenta pericol pentru ordinea publică. opiniei publice față de inculpat și faptele comise de acesta nu este violentă, nu există niciun risc de a se crea o reacție negativă a societății. Pe întreaga desfășurare a procesului nu au apărut elemente noi care să împiedice punerea în libertate a inculpatului sau că o astfel de cerere de liberare provizorie ar fi neîntemeiată. În acest moment s-a finalizat cercetarea judecătorească, iar starea de fapt s-a modificat esențial și se impune a fi modificată. Cele trei părți vătămate din acest dosar, și au arătat că tot timpul au avut reprezentarea că aceste înmatriculări se vor realiza în mod legal și acești bani au fost dați cu acest titlu.
Apreciază că la acest moment nu mai există acele temeiuri avute în vedere la luarea măsurii arestului preventiv, iar la acest moment cererea de liberare provizorie sub control judiciar apare ca neîntemeiată.
Totodată, apreciază că în speță termenul rezonabil al duratei măsurii arestului preventiv a fost îndeplinit. Acest termen se apreciază în funcție de fiecare situație în parte, însă având în vedere complexitatea acestui dosar, care nu este mare acest termen rezonabil a fost îndeplinit.
Trebuie avute în vedere și circumstanțele personale ale inculpatului. Acesta se află la prima confruntare cu legea penală, este o persoană cu respect față de valorile sociale și morale.
Apreciază cererea de liberare provizorie ca fiind întemeiată, instanța având posibilitatea de a impune anumite obligații pe care inculpatul să le respecte.
În concluzie, solicită admiterea recursului declarat de inculpat, cu consecința casării încheierii penale atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Reprezentanta DNA - Serviciul Teritorial Cluj solicită respingerea recursurilor formulate de inculpați ca nefondate și menținerea în totalitate a încheierii pronunțate de Tribunalul Cluj prin care s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar. Potrivit art. 1602proc.pen. și următoarele dacă condițiile de admisibilitate în principiu a cererii de liberare provizorie sunt îndeplinite, instanța este obligată să verifice temeinicia acestei cereri, iar instanța de fond exact acest lucru a realizat. A apreciat raportat la limitele de pedeapsă și la infracțiunile reținute în sarcina inculpaților că cererile de liberare provizorie sub control judiciar nu pot fi admise. A avut în vedere pericolul concret pentru ordinea publică care nu poate fi nesocotit, precum și toate elementele ce caracterizează respectivele infracțiuni.
Apreciază că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestului preventiv nu au încetat și ele subzistă în continuare. Solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii, pentru indiferent de stadiul procesual în care ne aflăm, de aspectul că cercetarea judecătorească ar fi finalizată, este o cerere care nu poate fi primită.
În concluzie, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca nefondate, cu obligarea inculpaților la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică, susține că în acest dosar există trei inculpați, dintre care unul e judecat în stare de libertate, în condițiile în care are antecedente penale. În cazul în care va fi condamnat nu poate primi pedeapsă decât cu executare, având în vedere starea de recidivă. Trebuie să se stabilească o egalitate de tratament pentru toți inculpații, nu se poate acorda tratament preferențial doar pentru că a dat declarații pro causa. Sunt târguri pe care legea penală română, nu le permite spre deosebire de legislația altor state, astfel încât acest inculpat a beneficiat de clemență din partea parchetului.
Apărătorul ales al inculpatului, având cuvântul în replică, arată că nu solicită un act de clemență, ci să se analizeze dacă cererea formulată este întemeiată sau nu și să se facă distincție între judecarea fondului cauzei și această cerere. Apreciază că acest inculpat poate fi judecat în stare de libertate, în condițiile în care mai există două faze procesual, apel și recurs.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că la acest moment instanțele judecătorești au dispus prin sentințe înmatriculări fără plata taxei de primă înmatriculare. ANAF nu a considerat că prin sentințele respective se creează un prejudiciu la bugetul de stat.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, apreciază că poate fi judecat în stare de libertate, în condițiile în care cercetarea judecătorească în prezentul dosar a fost finalizată, martorii fiind audiați în totalitate. S-au adus modificări situației de fapt, nu mai există motive pentru a fi cercetați în continuare în stare de arest preventiv. Solicită să fie avut în vedere un memoriu depus la dosar la finele anului 2008. Din declarațiile părților vătămate și rezultă că acest dosar este o greșeală a DNA. A fost fabricat acest dosar. Susține că cercetarea sa în libertate nu va afecta negativ continuarea procesului penal. Solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA
Asupra recursurilor penale de față,
În baza lucrărilor dosarului, constată că Tribunalul Cluj prin încheierea penală din 24 martie 2009 a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate în baza art.160 ind.1, art.160 ind.2 pr.pen. de inculpații, (fiul lui și, născut la 24 septembrie 1964) și (fiul lui și, născut la 2 ianuarie 1968), ambii deținuți în Penitenciarul Gherla.
În temeiul art.300/2 rap.la art.160/b pr.pen. menține starea de arest a inculpaților și.
In temeiul art.192 al.2 pr.pen obliga pe inculpatii și sa plateasca suma de câte 100 lei fiecare, cheltuieli judiciare statului.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut în fapt următoarele:
Prin încheierea penală nr.29/C/2008, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de abuz în serviciu cu creere de avantaj patrimonial, prev. de art.132din Legea 78/2000 modificată, cu referire la art.248 și art.2481pen cu aplicarea art. 41 alin.2 pen.( 16 acte materiale), luare de mită în formă continuată, prev. de art.254 alin1 Cod pen. rap. la art.6 din Legea 78/2000 modific. cu aplic art. 41 alin2 Cod pen( 12 acte materiale) și fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev.de art.290 Cod penal rap. la art.17 lit.c din Legea 78/2000 modif. cu aplic art.41 alin2 cod penal(9 acte materiale), faptele fiind comise în condițiile concursului real de infracțiuni, prev. de art.33 Cod pen. și cercetat și trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257 Cod penal rap. la art.6 din Legea 78/2000 modif. cu aplic. art.41 alin 2. pen. și dare de mită în formă continuată prev. de art.255 alin.1 pen. rap. la art 6 din Legea 78/2000, cu aplic. art.41 alin2 pen. faptele comise în condițiile concursului real de infracțiuni prev. de art.33 lit.a Cod penal.
Măsura a fost prelungită prin încheierea penală nr.33/C/2008 pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului Cluj, pe o durată de 30 de zile.
Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă ÎCCJ-DNA C, nr. nr.43/P/2008, din data de 07 iulie 2008 cei doi inculpați au fost trimiși în judecată împreună cu alți inculpați.
Prin încheierea penală nr. din 10.07.2008, instanța în temeiul art. 3001.pr.pen. raportat la art.160 pr.pen. a constatat că măsura arestării preventive luată față de inculpatul și este legală și temeinică și a menținut starea de arest a celor doi inculpați, iar la termenele ulterioare, verificându-se în temeiul art.300/2, rap. la art.160 lit.b pr.pen. măsura arestului preventiv a inculpaților și s-a apreciat din actele dosarului, declarațiile martorilor, mijloacele materiale de probă, și nu în ultimul rând declarațiile inculpaților,că există indicii că s-au comis fapte prevăzute de legea penală, aceste probe conducând la presupunerea rezonabilă că inculpații și au comis respectivele fapte.
Inculpații și au mai solicitat și la alte termene liberarea provizorie sub control judiciar, instanța respingându-le ca nefondate cererile.
Din punct de vedere formal, cererile de liberare provizorie sub control judiciar, formulate de inculpatul și, îndeplinesc condițiile prevăzute de lege în această materie, însă din punct de vedere al problemelor de fond privitoare la măsura arestului preventiv luată față de inculpați, așa cum s-a arătat și la termenele anterioare, instanța a apreciat că aceștia nu pot fi lăsați în stare de libertate.
Cu toate că faza de cercetare judecătorească a fost finalizată, în cauză s-a stabilit un nou termen de judecată, doar pentru a da posibilitatea apărătorului titular al inculpatului de a pune concluzii pe fond.
Inculpații și se consideră nevinovați, inculpatul consideră că este judecat doar pentru faptul că a fost polițist, iar inculpatul arătând că nu avea cunoștință de faptul că inculpatul a încălcat legea, iar prin activitatea sa nu consideră că ar fi comis vreo infracțiune, că a ajuns să plătească cu vârf și indesat din cauza unui polițist care l-a înșelat și care i-a garantat că totul se face legal, că nu poate fi complicele inculpatului, care și-a început activitatea infracțională cu mult timp în urmă.
Firma condusă de inculpatul se ocupa de înmatricularea autovehiculelor de multă vreme, și acest inculpat știa prea bine că nu există taxe diferențiate în funcție de calitatea persoanei, iar inculpatul lucra în perioada respectivă la serviciul înmatriculări, astfel că el cunoștea faptul inexistenței diferențiate a taxei de primă înmatriculare, în funcție de calitatea persoanei care achită taxa.
Este adevărat că măsura arestării preventive nu trebuie să se transforme în pedeapsă și că orice cauză trebuie să fie soluționată într-un termen rezonabil, și tocmai pentru aceste considerente legiuitorul a prevăzut că în faza de urmărire penală, durata totală a arestării preventive nu poate să depășească 180 de zile iar în faza de judecată această măsură încetează de drept când a fost atins jumătatea maximului pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea care face obiectul învinuirii.
După cum se poate observa, nici legiuitorul nu a stabilit un anumit termen care se poate considera ca fiind termen rezonabil, a stabilit doar limitele maxime care nu pot fi depășite, rezonabilitatea termenului urmând să fie apreciată în funcție de complexitatea fiecărei cauze, iar cauza inculpaților și se încadrează în rândul cauzelor complexe.
Instanța, având în vedere infracțiunile de corupție pentru care inculpații au fost trimiși înjudecată, modalitatea de comitere și rezonanța unor fapte de acest gen, pedepsele prevăzute de legiuitor pentru faptele respective, precum și persoana inculpaților, nu apreciază că termenul scurs de la luarea măsurii arestării preventive de cca. 10 luni, ar fi atins punctul critic al termenului rezonabil de soluționare a cauzei și ca urmare, inculpații să fie cercetați în stare de libertate, mai ales că la termenul din luna aprilie se va soluționa pe fond cauza, așa cum s-a arătat mai sus, cercetarea judecătorească fiind finalizată, termenul acordându-se la solicitarea apărătorilor inculpaților și.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a celor doi inculpați ( și ), subliniem faptul că, pericolul concret pentru ordinea publică trebuie înțeles ca o reacție colectivă față de anumite stări de lucruri, reacție care ar produce perturbații la nivelul disciplinei publice, al respectului față de lege, stimulând temerea colectivă că împotriva unor fapte periculoase, organele de stat nu acționează cu fermitate, că legea nu este aplicată cu hotărâre atunci când sunt vizate persoane ce și-au desfășurat activitatea în instituții importante ale statului care prin atribuțiile ce le revin trebuie să depisteze și să cerceteze persoanele care încalcă legea.
Starea de pericol pentru ordinea publică, spre deosebire de pericolul social concret al faptei respective, presupune o rezonanță a acelei fapte, o afectare a echilibrului social firesc, o anumită stare de indignare, de dezaprobare publică, o anumită stare de insecuritate socială, iar fapte ca acelea pentru care sunt trimisi în judecată inculpații și intrunesc toate elementele menționate mai sus, mai ales că pe lângă prejudiciul foarte mare cauzat de inculpați prin activitatea lor infracțională, au lăsat să se înțeleagă că cei care se asociază cu persoane din instituțiile statului reușesc să eludeze legea, aspecte de care instanța nu poate face abstracție atunci când are în vedere pericolul social concret pe care-l poate prezenta pentru societate, lăsarea în libertate a inculpaților și.
La dosar există indicii ca inculpatii au săvârșit faptele pentru care au fost cercetați și trimiși in judecată, iar lăsarea in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, punerea lor în libertate ar reprezenta o incurajare a săvârsirii unor fapte similare, de catre persoane care au aceasta tendintă, văzând lipsa de fermitate a justiției fața de cei banuiți ca autori a unor astfel de fapte, ar crea chiar o stare de insecuritate în rândul cetățenilor, chiar dacă o parte din colegii inculpatului audiați ca martori, au declarat că nu s-ar simții lezați dacă inculpatul ar fi lăsat în libertate.
Subzistând temeiurile avute în vedere la luarea și menținerea măsurii arestului preventiv și neexistând temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpaților, pentru o mai bună desfășurare a procesului penal apreciind că în cauză este prezent temeiul arestării prev.de art.148 lit.f din pr. pen. și existând probe certe că lăsarea inculpaților și în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Tribunalul Cluja menținut această măsură și a respins cererile acestora de liberare provizorie sub control judiciar.
Împotriva acestei încheieri au formulat recurs inculpații și, solicitând casarea acesteia ca netemeinică și nelegală întrucât deși toate condițiile prev. de lege sunt îndeplinite în cauză, instanța de fond în mod nelegal le-a respins cererea. Recursul a fost promovat raportat la situația lor personală, ambii fiind la prima confruntare cu legea penală, având o atitudine sinceră, colaborând cu organele de anchetă.
Analizând încheierea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului, Curtea apreciază că recursul inculpaților este nefondat.
Astfel, într-adevăr, formal toate condițiile prev. de art.1602pr.pen. privind liberarea provizorie sub control judiciar, sunt îndeplinite în cauză.
Însă potrivit art.1602a, 1606- 1608pr.pen.instanța admite o asemenea cerere când constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege și cererea este întemeiată.
Din analiza prevederilor art. 1602pr.penală, rezultă că liberarea sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani și nu există probe din care să rezulte că inculpatul ar mai putea comite alte infracțiuni sau ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului.
Liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură preventivă limitativă de drepturi instituită pentru a înlocui arestarea preventivă cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă însă pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal sau a împiedica comiterea de fapte periculoase.
Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin grave luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul că, lăsat în libertate nu va săvârși și alte infracțiuni și își va îndeplini obligațiile ce i se impun.
În acord cu jurisprudența CEDO se constată că instanța europeană a dezvoltat patru motive acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul că acuzatul să nu se prezinte la proces, posibilitatea ca în cazul eliberării, acesta să încerce să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte infracțiuni, ori să ordinea publică (cauza SBC contra Regatului Unit-19 iunie 2001; cauza Smirnova contra Rusiei - 25 iulie 2003; Stogmuler contra Austriei-10 noiembrie 1969; Wemhoff contra Germaniei -27 iunie 1968; cauza MATznetter contra Austriei-10 nov.1969 și Letellier contra Franței-26 iunie 1991).
Având în vedere pericolul social concret al faptelor comise de inculpații și -, de impactul negativ produs asupra ordinii sociale, de multitudinea părților implicate în cauză, care denotă o amploare deosebită a activității infracționale, curtea apreciază că în această fază a procesului penal, și în pofida poziției sincere avută de inculpați și a împrejurării că formal, cererile acestora îndeplinesc condițiile legale, se impune cercetarea lor, în continuare, în stare de arest.
Din coroborarea acestor texte rezultă așadar că pentru a fi admisă o asemenea cerere, pe lângă îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege (și care evident în această speță sunt îndeplinite), mai trebuie și ca această cerere să fie întemeiată. În acest context analizând cererile inculpaților, Curtea apreciază că acestea sunt neîntemeiate, raportat la presupunerea rezonabilă și a indiciilor temeinice precum și a datelor existente din care ar rezulta că recurentii au comis infracțiunile.
Astfel, în privința inculpatului se conturează ideea că acesta în calitate de agent de poliție cu grad de agent șef, funcționar public cu statut special, angajat al Serviciului public comunitar - regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor C, biroul înmatriculări, în perioada ianuarie- 2008 în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale a primit suma de 26764 euro și 28.350 lei pentru a nu îndeplini sau a îndeplini acte contrare atribuțiilor și îndatoririlor legale de serviciu, procedând la înmatricularea a 16 autovehicule cu eludarea plății taxei speciale de primă înmatriculare, ceea ce ar întruni elementele infracțiunii de luare de mită prev.de art.254 alin.1 pen.rap.la art.6 din Legea 78/2000 cu art.41, 42 pen.
În aceeași perioadă și în aceeași calitate se reține că recurentul fiind în sercitiul atribuțiilor de serviciu și-a încălcat cu știință îndatoririle legale privitoare la procedura înmatriculării vehiculelor, acceptând dosare incomplete, fără a exista dovada plății taxei speciale de primă înmatriculare, cauzând bugetului de stat o pagubă în sumă de 382.227,75 lei obținând un avantaj patrimonial pentru 16 beneficiari ai înmatriculărilor ceea ce constituie infracțiunea de abuz în serviciu cu creare de avantaj patrimonial prev.de art.13/2 din Legea 78/2000 cu referire la art.248 și 248/1 pen.cu art.41 alin.2 pen.
Tot în sarcina recurentului se reține că în aceeași perioadă în vederea comiterii infracțiunii de abuz în serviciu și în legătură directă cu infracțiunea de corupție, există presupunerea rezonabilă că în mod repetat a completat olograf un număr de 9 ordine de plată înscriind date nereale ce atestă în mod fictiv plata taxei speciale de primă înmatriculare, contrafăcând semnăturile plătitorilor și aplicând impresiuni contra făcute ale ștampilelor instituțiilor bancare, înscrisuri care au fost folosite, fiind depuse la dosarele de înmatriculare, ceea ce ar constitui infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev.de art.290 pen.rap.la art.17 lit.c din Legea 78/2000 cu art.41, 42 și 33 lit.a pen.
Aceeași probațiune testimonială și științifică evidențiază că recurentul ar fi săvârșit infracțiunea de trafic de influență prev.de art.257 pen.rap.la art.6 din Legea 78/2000 cu art.41, 42 pen.constând în aceea că în calitate de reprezentant al unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul intermedierii de înmatriculări, în luna martie 2008 în mod repetat și în baza aceleiași rezoluții infracționale a pretins și primit de la făptuitorii, și suma de 20.000 euro și 19.500 lei pentru ca prin influența pe care ar fi afirmat că o are asupra unui agent de poliție din cadrul Biroului înmatriculări C să îl determine pe acesta să procedeze la înmatricularea vehiculelor aparținând făptuitorilor sau societăților administrate de el, fără achitarea taxei speciale de primă înmatriculare în cuantumul prevăzut de lege.
Se reține că tot față de recurentul există presupunerea rezonabilă că acesta în aceeași calitate, în aceeași perioadă și în baza aceleiași rezoluții infracționale a dat sumele de bani obținute de la făptuitorii, și, respectiv 20.000 euro și 19.500 lei recurentului, agent de poliție angajat al Biroului Înmatriculări C pentru ca acesta prin nesocotirea atribuțiilor de serviciu să procedeze la înmatricularea vehiculelor, ceea ce constituie infracțiunea de dare de mită prev.de art.255 pen.rap.la art.6 din Legea 78/2000 cu art.41, și 33 lit.a pen.
Examinarea și admiterea în principiu a cererii de liberare provizorie este prevăzută în art.160/8 proc.pen.și face parte din dispozițiile comune în cadrul Secțiunii V privind liberarea provizorie sub control judiciar. Liberarea provizorie presupune menținerea împrejurărilor legale care permit arestarea, dar organul judiciar apreciază că prelungirea stării de arest nu mai apare necesară, liberarea devenind posibilă sub rezerva respectării anumitor condiții.
Liberarea provizorie este însă facultativă pentru instanță, care o va dispune și în raport cu celelalte elemente privind temeinicia cererii.
În acest sens, dispozițiile art.160/9 alin.1 proc.pen.prevăd că atunci când cererea este neîntemeiată, instanța o respinge.
Îndeplinirea formală a condițiilor prevăzute de art.160/2 proc.pen.nu conduce automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța având posibilitatea ca, în funcție de circumstanțele cauzei și datele ce-l caracterizează pe inculpat să aprecieze dacă scopul măsurii preventive poate fi realizat sau nu prin liberare provizorie.
Or, natura și gravitatea faptelor pentru care inculpații recurenți sunt cercetați - fapte de corupție și de abuz în serviciu, fals - impun concluzia că privarea acestora de libertate este necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.
Mai mult, modalitatea în care se presupune că au fost comise faptele, urmările acestora, nu sunt de natură să înlăture pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpaților.
Având în vedere că în materia cererilor de liberare provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune nu operează autoritatea lucrului judecat, nimic nu îi împiedică pe inculpații-recurenți să formuleze o nouă cerere, întrucât la data de 21 aprilie 2009 Tribunalul Cluj va judeca pe fond dosarul în care acestia sunt inculpați și în funcție de soluția ce se va pronunța o vor putea ataca cu apel și concomitent vor putea cere eliberarea sub control judiciar sau pe cauțiune.
Natura infracțiunilor presupus a fi săvârșite și calitatea în care inculpații recurenți au acționat reclamă, de asemenea, menținerea stării privative de libertate a acestora. Pe de altă parte, în contextul întăririi atitudinii de combatere a corupției de către funcționari publici, polițiști, manifestarea de clemență din partea instanțelor judecătorești față de cei prinși și deduși judecății ar echivala cu un act de injustiție socială.
Asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii. Curtea apreciază că buna desfășurare a procesului penal impune privarea de libertate a inculpaților și că eliberarea lor, chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a ordinii și liniștii publice.
Acest punct de vedere este concordant atât cu practica instanțelor naționale cât și cu a celor europene așa cum rezultă și prin prisma deciziilor Skrobol contra Poloniei - 13 dec.2005 și Georgieva contra Bulgariei - 3 iulie 2008.
În prezenta speță, curtea consideră că cererea recurenților este nefondată, raportat la elementele dosarului care configurează amploarea participării infracționale a celor doi inculpați, gravitatea urmărilor patrimoniale pentru bugetul statului referitor la inculpatul, cooperarea organizată cu alți participanți, în săvârșirea faptelor.
Recurenții și, au apreciat că se impune liberarea lor sub control judiciar, deoarece în cauză, a fost depășit termenul rezonabil în care trebuia soluționat dosarul, de la data arestării trecând un interval de 11 luni.
Curtea reține că durata arestării preventive nu este un temei al înlocuirii măsurii preventive, aceasta având relevanță numai sub aspectul prevăzut în art.140 proc.pen. referitor la încetarea de drept a măsurilor preventive, text care nu are incidență în cauză.
Potrivit art.6 alin.1 din Convenția Europeană, orice persoană învinuită de săvârșirea unei infracțiuni are dreptul să obțină, într-un termen rezonabil, o "decizie definitivă" cu privire la temeinicia și legalitatea acuzației ce i se aduce. Instanța europeană a făcut sublinierea, de principiu, că scopul acestui text al Convenției este ca persoanele aflate în această situație "să nu rămână multă vreme, nejustificat, sub o asemenea acuzație". ( cauza Eckle Germaniei din 27 iunie 1968).
O altă subliniere făcută de C, se referă la "criteriile după care se apreciează termenul rezonabil al unei proceduri penale", statuându-se că acestea sunt similare cu cele referitoare și la procedurile din materie civilă, adică: complexitatea cauzei, comportamentul inculpatului și comportamentul autorităților competente.(decizia CEDO din 31 martie 1998 paragraf 97 citat de ).
Referitor la determinarea momentului de la care începe calculul acestui termen, instanța europeană a statuat că acest moment este "data la care o persoană este acuzată", adică data sesizării instanței competente, potrivit dispozițiilor legii naționale sau "o dată anterioară" (data deschiderii unei anchete preliminare, data arestării sau orice altă dată, potrivit normelor procesuale ale statelor contractante). În această privință, Curtea Europeană face precizarea că noțiunea de "acuzație penală" în sensul art.6 alin.1 din Convenție, semnifică notificarea oficială care emană de la autoritatea competentă; adică a învinuirii de a fi comis o faptă penală, idee ce este corelativă și noțiunii de "urmări importante" privitoare la situația învinuitului (decizia CEDO din 25 mai 1998 cauza Hozee Olandei).
Cât privește data finalizării procedurii în materie penală, luată în considerare pentru calculul "termenului rezonabil", curtea a statuat că aceasta este data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare sau de achitare a celui interesat. (decizia din 27 iunie 1968 în cauza Eckle contra Germaniei).
Curtea Europeană a avut în vedere și "comportamentul acuzatului" cerând ca acesta să coopereze activ cu autoritățile judiciare (decizia din 25 februarie 1993 în cauza Dobbertin contra Franței), dar că nu i se va putea imputa prelungirea procedurii de urmărire penală dacă a voit să producă anumite probe de natură să-l disculpe sau, pentru că a cerut efectuarea unor investigații suplimentare pertinente, ori pentru că a utilizat toate căile de atac disponibile în legislația națională.(decizia din 8 februarie 1996 în cauza contra Danemarcei; decizia din 29 aprilie 1998 în cauza Henera contra Franței; decizia din 31 martie 1998, paragraful 99, cit. de ).
Curtea Europeană a mai decis că faptul că o persoană se află în detenție este un element ce trebuie luat în considerație pentru a se determina dacă s-a statuat într-un "termen rezonabil" cu privire la temeinicia acuzației formulate împotriva ei (decizia din 25 noiembrie 1992 în cauza Abdoella contra Olandei).
De asemenea, Curtea Europeană a mai decis, într-o altă speță, că, în situația urmăririi penale angajate simultan împotriva mai multor coinculpați, dacă procedura a fost accelerată - urmare unei eventuale disjungeri a cauzei, pentru o mai bună administrare a justiției - numai față de unul sau unii dintre ei, într-o asemenea situație, în orice caz, între interesele unui coinculpat și principiul bunei administrări a justiției, trebuie acordată prioritate acestui din urmă principiu (decizia din 27 iunie 1968 paragraf 21 cit.de ).
Curtea de APEL CLUJ apreciază că soluția Tribunalului Cluj este temeinică și legală, fiind în concordanță cu hotărârile CEDO (hotărârea din 31 iulie 2000 Lituania; hotărârea Kudla Polonia din 26 octombrie 2000 și hotărârea Labita Italia din 6 aprilie 2000) prin care s-a decis că nu a fost încălcat art.5 paragraf 3 din Convenție în ceea ce privește durata detenției preventive.
Potrivit textului de mai sus, modificat prin Protocolul nr.112"orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de paragraf 1 lit.c din prezentul articol, trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător și are dreptul de a fi judecată într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
Conform jurisprudenței CEDO, aspectul privind caracterul rezonabil al unei perioade de detenție nu poate fi apreciat în abstract. Caracterul rezonabil al detenției unei persoane trebuie evaluat de la caz la caz, în funcție de trăsăturile specifice ale acestuia. Menținerea stării de detenție preventivă poate fi justificată într-un caz concret, numai dacă există indicii precise în sensul unei necesități reale și de interes public care, în pofida prezumției de nevinovăție, prevalează asupra regulilor privind libertatea individuală (a se vedea hotărârea Elveția din 26 ianuarie 1993).
Este în primul rând datoria autorităților judiciare naționale să se asigure că, într-o cauză determinată, detenția preventivă nu depășește o perioadă rezonabilă. În acest scop și având în vedere respectul cuvenit pentru principiul prezumției de nevinovăție, autoritățile trebuie să ia în considerare toate argumentele pentru și împotriva existenței unei necesități de ordin public care să justifice o îndepărtare de la regula respectării libertății individuale și care să constituie considerente pentru hotărârea autorităților de a respinge cererea de punere în libertate.
unei suspiciuni rezonabile că persoana arestată a comis o infracțiune este o condiție sine qua non pentru legalitatea menținerii stării de detenție. În situațiile în care autoritățile judiciare au continuat să justifice privarea de libertate, dacă aceste motive au fost apreciate ca "relevante" și "suficiente" CEDO a stabilit și dacă autoritățile naționale competente au arătat o "diligență specială" în conducerea procedurilor (a se vedea hotărârea Contrada Italia din 24 august 1988 și hotărârea Franța din 23 septembrie 1998).
Aplicând aceste principii la speța de față, durata arestării preventive a inculpaților și de 11 luni este justificată din perspectiva exigențelor art.5 paragraf 3 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, aceasta nefiind excesivă.
Pentru aceste considerente, constatând că nu există motive de nelegalitate sau netemeinicie a încheierii recurate, Curtea în baza art.38515pct.1 lit.b va C.P.P. respinge ca nefondate recursurile declarate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și deținuți în Penitenciarul Gherla, împotriva încheierii penale din 24 martie 2009 a Tribunalului Cluj.
Obligă pe cei doi inculpați să plătească statului suma de câte 100 lei cheltuieli judiciare.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 7 aprilie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - - -
Red.PD/CA
13.04.2009 - 4 ex.
Jud.fond.
Președinte:Iuliana MoldovanJudecători:Iuliana Moldovan, Maria Boer Delia Purice
