Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 267/

Ședința publică de la 12 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Maria Uzună

JUDECĂTOR 2: Zoița Frangu

JUDECĂTOR 3: Adriana Ispas

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin

Procuror -

S-au luat în examinare recursurile penale declarate de inculpații și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect liberare provizorie sub control judiciar.

În conformitate cu disp. art. 297 cod pr. penală, la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurenții inculpați și ambii în stare de arest și asistați de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale de la dosarul cauzei, emisă de Baroul Constanța.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea disp. art. 176-181 cod pr. penală.

În conformitate cu disp. art. 301 cod pr. penală, părțile prezente, arată că nu au excepții de ridicat și nici cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu, potrivit disp. art. 302 cod pr. penală, constată îndeplinite cerințele art. 38511cod pr. penală, și acordă cuvântul pentru dezbateri, în ordinea prev. de art. 38513cod pr. penală.

Avocat având cuvântul pentru recurenții inculpați și, arată că au declarat recurs împotriva încheierii instanței de fond considerând că, nu există indicii că, liberarea provizorie a inculpaților ar avea un efect negativ asupra bunului mers al procesului penal. În cauză au fost audiați aproape toți martorii și a trecut un termen mai mult decât rezonabil de când sunt arestați, mai ales că nu există declarații de martori care să-i acuze pe cei doi. S-a schimbat și încadrarea juridică a faptei in sensul înlăturării disp. art. 215 alin. 5 cod penal, aspect în favoarea inculpaților. Solicită a se avea în vedere faptul că au trei copii minori pe care nu i-au văzut de 8 luni de zile și, având in vedere că sunt îndeplinite cerințele art. 160 alin. 2 cod pr. penală, să se dispună admiterea recursurilor, casarea încheierii Tribunalului Constanța și liberarea provizorie sub control judiciar a inculpaților.

Procurorul având cuvântul, în temeiul art. 38515pct.1 lit. b cod pr. penală, solicită respingerea recursurilor declarate de inculpați ca fiind nefondate și menținerea dispozițiilor încheierii Tribunalului Constanța, care este legală și temeinică. Inculpații au fost arestați la 10.09.2008, temeiurile subzistă, respectiv pericolul social, întrucât inculpații au prifitat de neputința părților vătămate de a se apăra.

Recurentul inculpat în ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său. Solicită judecarea în stare de libertate, are 3 copii minori acasă. Se va prezenta în instanță ori de câte ori va fi chemat.

Recurenta inculpată în ultimul cuvânt arată că, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită judecarea sa în stare de libertate.

CURTEA:

Cu privire la recursurile penale de față, constată următoarele:

Prin încheierea din 6 mai 2009, Tribunalul Constanța, în baza art. 1602alin 1 Cod procedură penală a constatat admisibile cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații și.

În baza art. 1602alin 1 și 2 Cod procedură penală a respins ca nefondate, cererile de liberare provizorie sub control judiciar formulate de inculpații și.

Pentru a se pronunța în sensul celor menționate, tribunalul a reținut în fapt următoarele:

Referitor la admisibilitatea cererilor de liberare provizorie sub control judiciar, tribunalul a reținut, în raport cu încadrarea juridică dată faptelor prin încheierea din 17 04 2009, că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 1602alin 1 Cod procedură penală.

Referitor la fondul cererilor, tribunalul reține că acestea sunt nefondate pentru considerentele următoare:

Mijloacele de probă administrate în cursul judecății până în prezent nu au condus la înlăturarea probelor și indiciilor temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă a săvârșirii actelor materiale de către inculpați, care pot întruni elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care au fost trimiși în judecată. Astfel, se reține că declarațiile martorilor audiați la termenul de judecată din 06 05 2009 sunt în același sens cu cele date în cursul urmăririi penale (exceptându-l pe care nu a fost audiat in cursul urmăririi penale), deci susținerile acestora au fost avute în vedere și anterior, cu ocazia dispunerii măsurilor preventive. Declarațiile lor însă nu se coroborează cu cele ale părții vătămate, și nici cu cele ale altor martori audiați -vecinii părților vătămate, vecinii apartamentului părții vătămate.

Declarațiile martorilor propuși în apărare nu au infirmat probele referitoare la faptul că actele notariale ar fi fost semnate de, și nu de, și nici referitoare la contribuția inculpaților la semnarea acestor acte.

De asemenea, probele administrate până în prezent nu au infirmat susținerile părților vătămate și, coroborate și cu declarațiile altor martori ce nu au fost încă audiați de instanță.

In cauză urmează a se audia un număr important de martori, iar declarațiile acestora sunt necesare pentru stabilirea adevărului, mai ales având în vedere probele contradictorii din dosar, astfel încât tribunalul apreciază că se impune menținerea măsurii arestării preventive a inculpaților pentru a preveni denaturarea acestor mijloace de probă. Se constată că un număr mare de martori pot da declarații nemijlocite despre diferite acțiuni ale inculpaților, relevante în cauză.

Având în vedere poziția procesuală a inculpaților, apărările formulate de aceștia, sancțiunile mari prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care au fost trimiși în judecată, tribunalul apreciază că există date din care rezultă interesul inculpaților ca declarațiile martorilor să le fie favorabile, și astfel să încerce denaturarea lor.

Totodată, tribunalul apreciază că se impune menținerea inculpaților în stare de arest preventiv pentru a se preîntâmpina un pericol concret pentru ordinea publică, constând în starea de insecuritate resimțită de cetățeni în cazul în care inculpații ar fi puși în libertate, aceștia apreciind că organele judiciare nu au capacitatea de a dispune măsurile necesare în vederea stopării unor acte de lipsire de libertate, mai ales îndreptate împotriva unor persoane în vârstă. In acest sens, se constată că prezenta cauză se află în atenția publicului larg, fiind mediatizată și prin mass-media.

Tribunalul apreciază că în prezentul stadiu procesual măsura liberării provizorii sub control judiciar nu este aptă să asigure buna desfășurare a procesului penal.

Examinând legalitatea și temeinicia recursului declarat în cauză, Curtea constată următoarele.

Instanța de fond a apreciat că, deși cerințele art. 1602cod procedură penală sunt îndeplinite, în raport de stadiul procesual, de probele administrate până în prezent - respectiv declarațiile martorilor, ale părților vătămate, nu au infirmat susținerile părților vătămate.

Mai mult, în cauză mai sunt de administrat probe necesare în vederea stabilirii situației de fapt și implicarea penală a inculpaților.

Pentru ase preîntâmpina pericolul concret pentru ordinea publică (în raport de fapta ce se reține a fi comisă de aceștia - lipsirea de libertate a unor persoane în vârstă pentru a intra în posesia averii lot) în mod corect instanța de fond a respins ca nefondate cererile de liberare provizorie sub control judiciar.

Cum nici din oficiu nu s-au constatat nulități de natură a duce la casarea încheierii recurate, Curtea va respinge recursul declarat în cauză, cu motivarea că beneficiul liberării provizorii sub control judiciar nu este un drept absolut ce revine inculpatului arestat, ci este numai o vocație a acestuia, pe care instanța are obligația de aoa precia în funcție de condițiile imperative prevăzute de lege, dar și de natura și gravitatea faptelor, sub aspectul cărora inculpații sunt cercetați.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr. penală,

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și - deținuți în Penitenciarul Poarta Albă, județ C, împotriva încheierii de ședință din 6 mai 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-.

În temeiul art. 192 alin. 2 cod pr. penală;

Obligă recurenții la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 12 mai 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Jud. fond: TV.

Red.. Jud. -

Tehnodact. Gref. -

2 ex./15.05.2009

Președinte:Maria Uzună
Judecători:Maria Uzună, Zoița Frangu, Adriana Ispas

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Constanta