Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 292/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - liberare provizorie sub control judiciar -

ROMANIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

DECIZIA Nr. 292

Ședința publică din 16 iulie 2009

PREȘEDINTE: Andronic Tatiana Luisa

JUDECĂTOR 2: Ghertner Ioan Artur

Judecător - -

Grefier

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul -, împotriva încheierii de ședință nr. 204 din 10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpatul - în stare de arest preventiv, asistat de avocat oficiu.

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Inculpatul, întrebat fiind dacă dorește să dea o nouă declarație în fața instanței de recurs, arată că își menține declarațiile date.

Nemaifiind alte cereri, instanța constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul la dezbateri.

Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, desființarea încheierii atacate și pe fondul cauzei, admiterea cererii așa cum a fost formulată, în sensul liberării provizorii a inculpatului sub control judiciar. Arată că în speță sunt întrunite condițiile prev. de art. 1602alin. 1 și 2 Cod procedură penală, iar starea de libertate a inculpatului este cea firească.Codul de procedură penală a prevăzut regula că în cadrul procesului penal trebuie să existe modalități și forme care să permită persoanei arestate să ceară și să obțină punerea sa în libertate sub control judiciar sau pe cauțiune. Solicită a se avea în vedere că faptele săvârșite de inculpat se încadrează în disp. art. 1602alin. 1 Cod procedură penală, respectiv sunt fapte intenționate a căror pedeapsă nu depășește 18 ani. În ceea ce privește dispozițiile alineatului 2 al aceluiași articol, nu există date din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta încearcă să zădărnicească aflarea adevărului. Nu se poate respinge o astfel de cerere exclusiv exclusiv în baza hotărârii prin care s-a dispus menținerea arestării, întrucât liberarea provizorie sub control judiciar presupune subzistența temeiurilor care au impus luarea acestei măsuri preventive. Mai arată că inculpatul este la primul contact cu legea penală și nu există date, ci doar presupuneri din care să rezulte necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni.

Procurorul, având cuvântul, arată că, deși condițiile legale de admitere ale cererii sunt îndeplinite, pentru buna desfășurare a cercetării judecătorești, admiterea cererii nu este oportună, cu atât mai mult cu cât față de unul dintre coinculpați a fost dispusă arestarea preventivă nici până în prezent nu a fost pus în executare mandatul. Față de natura lor, infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt de pericol și nu de prejudiciu. Trebuie avute în vedere și urmăririle produse sau care s-ar fi putut produce și de asemenea poziția procesuală a inculpatului. În consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.

Avocat, având cuvântul în replică, arată că lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, iar în ceea ce privește faptul că se impune menținerea arestării preventive pentru că în cauză mai există un inculpat care nu s-a prezentat și nu execută mandatul de arestare preventivă, această măsură este excesivă și discriminatorie față de inculpat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu concluziile apărătorului și solicită punerea sa în libertate întrucât are de crescut 2 copii minori, fiind singurul întreținător de familie.

Declarând închise dezbaterile care au fost înregistrate în sistem audio, conform art. 304 Cod procedură penală,

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin încheierea nr. 204 din data de 10 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Botoșani în dosar nr- s-a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul ( zis ), fost, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 9A din 10.05.2009 emis de Tribunalul Suceava în dosarul nr-.

Pentru a dispune astfel, a reținut prima instanță că prin cererea adresată Tribunalului Suceava, inculpatul - a solicitat liberarea provizorie sub control judiciar, motivat de faptul că sunt întrunite cerințele prevăzute de lege, respectiv art. 160/2 Cod procedură penală, pentru admisibilitatea acesteia, punerea sa în libertate neprezentând vreo temere că ar zădărnici aflarea adevărului, prin influențarea unor martori, părți, ori să distrugă mijloace de probă deoarece dosarul a fost înaintat instanței și s-a fixat termen pentru soluționarea acestuia. De asemenea, a invocat situația familială întrucât are 2 copii minori cu care dorește să stea împreună și totodată a precizat că prejudiciul produs este de 800 lei.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a apreciat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul - este nefondată.

Astfel, potrivit art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Conform alineatului 2 al aceluiași articol, liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Inculpatul este cercetat, în stare de arest preventiv, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de:

- constituire a unui grup infracțional organizat, faptă prev. și ped. deart.7 alin.1 din Legea nr.39/2003, constând în aceea că, începând cu luna octombrie 2008, împreună cu numiții (zis ) și (zis ), a pus bazele unui grup infracțional organizat, acționând împreună și în mod coordonat în scopul săvârșirii infracțiunilor de deținere de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulație, efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (retrageri de numerar, precum și încărcarea și descărcarea unui instrument de monedă electronică, prev. de art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002),pentru obținerea în mod direct de beneficii financiare.

În cadrul acestui grup infracțional organizat, inculpatul deține o poziție de membru executant, participând în mod direct la efectuarea mai multora dintre infracțiunile scop (retrageri de numerar și punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate) pentru care s-a constituit această formă specială de pluralitate constituită și beneficiind de împărțirea profitului rezultat în raport cu poziția sa față de ceilalți membri ai grupului.

- punere în circulație de instrumente de plată electronică falsificate,faptăprev. de art 24 alin. 2 teza I din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 pen. constând în aceea că în zilele de 12, 13 și 18 aprilie 2008 și 28 iulie 2008, utilizând un card contrafăcut cu numărul -, emis de "Bank of, " din Marea Britanie, a efectuat mai multe tranzacții la bancomatele Băncii din mun. R și mun. B, realizând astfel punerea în circulație a instrumentelor de plată electronică falsificate.

- deținere de instrumente de plată electronică falsificate în vederea punerii în circulație, faptăprev. și ped. de art. 24 alin 2 din Legea nr. 365/2002, constând în aceea că în data de 10.05.2009, cu ocazie percheziției efectuate la domiciliul său din oraș de, nr. 1421A, jud. S, au fost găsite într-un portofel aparținând acestuia, 2 carduri cu magnetică, respectiv: cu magnetică, tip cu numărul -, ce avea inscripționat datele unui card bancar emis de o bancă britanică: - și Up O2 cu numărul -, ce avea inscripționat datele unui card bancar emis de o bancă britanică: -.

- efectuare de operațiuni financiare în mod fraudulos, faptă prev. și ped. de art. 27 alin. 1, coroborat cu art. 1 pct. 11 din Legea nr. 365/2002, cu aplic. art. 41 alin 2 pen. și art.33 lit. a pen constând în aceea că în zilele de 12, 13 și 18 aprilie 2008 și 28 iulie 2008, utilizând un card contrafăcut cu numărul -, emis de "Bank of, " din Marea Britanie, a încercat să retragă în mod fraudulos numerar de la bancomatele Băncii din mun. R și mun. B, iar la data de 07.02.2009, a efectuat două operațiuni frauduloase, folosind datele de identificare a două carduri bancare emise de bănci din Marea Britanie respectiv: - și -, la bancomatul Post, Agenția

Față de inculpatul - s-a luat măsura arestării preventive prin încheierea de ședință nr. nr.9A din Camera de Consiliu pronunțată la data de 10 mai 2009 de către Tribunalul Suceava, emițându-se în baza acestei încheieri mandatul de arestare preventivă nr. 9 din aceeași dată. La momentul adoptării măsurii preventive, judecătorul a reținut că sunt întrunite condițiile prev. de art.136, 146 și 148 al.1 lit. f Cod procedură penală, respectiv că inculpatul a comis infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, în sensul că faptele săvârșite sunt de o periculozitate socială deosebită, având în vedere modalitățile comiterii lor.

Prin Încheierea Camerei de Consiliu nr. 95PA din 3 iunie 2009 Tribunalului Suceava, în baza art. 155 și art. 159 Cod procedură penală s-a dispus prelungirea măsurii arestării preventive a inculpatului - pe o perioadă de 20 zile.

Prin Rechizitoriul DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava nr.79D/P/2009 din 22 iunie 2009 s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului -, pentru săvârșirea infracțiunilor descrise mai.

Tribunalul Suceava, prin încheierea Camerei de Consiliu din data de 23.06.2009, în considerarea disp. art. 3001Cod procedură penală, a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive luată față de inculpatul - prin Încheierea Camerei de Consiliu nr. 9A din data de 10 mai 2009 Tribunalului Suceava și în temeiul art. 300/1 al. 3 Cod procedură penală a menținut starea de arest a acestuia.

Din perspectiva condițiilor instituite de lege prin disp. art. 1602alin.1 și 2 Cod procedură penală, pentru acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar, a constatat Tribunalul că, deși în speță sunt îndeplinite formal cerințele prev. de art.1602alin.1 Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul este închisoarea ce nu depășește 18 ani, totuși nu este întrunită și cerința reglementată prin alin. 2 al art.1602Cod procedură penală, în contextul în care natura și gravitatea deosebită a pretinselor fapte pentru care este cercetat, amploarea și întinderea în timp a activității infracționale la care se face referire în actul de inculpare, diversitatea activităților ilicite reținute în sarcina sa și modalitatea concretă de comitere a lor, scopul urmărit și consecințele care s-au produs, constituie date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica să săvârșească alte infracțiuni.

Pe de altă parte, acordarea liberării provizorii sub control judiciar constituie un beneficiu ce poate fi recunoscut unui inculpat numai dacă arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi realizate în bune condiții și prin lăsarea acestuia în libertate.

Din această direcție, natura, gravitatea și amploarea remarcabilă a pretinsei activități infracționale a inculpatului, precum și puternica rezonanța socială negativă a acestor fapte determinată de importanța relațiilor și valorilor sociale posibil periclitate, îndreptățesc convingerea instanței că buna desfășurare a procesului penal și realizarea eficientă a scopurilor sale pot fi garantate numai prin menținerea sa sub incidența măsurii arestării preventive, iar nu prin punerea în libertate provizorie sub control judiciar.

Circumstanțele personale ale inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și are o familie organizată al cărei unic întreținător este, în contextul considerentelor anterior expuse referitor la existența datelor din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe acesta să săvârșească alte infracțiuni, nu sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună, ele urmând a fi avute în vedere de instanță cu ocazia judecării cauzei pe fond.

Pe de altă parte, față de natura infracțiunilor pentru care inculpatul este trimis în judecată, în condițiile în care va fi pus în libertate nu este exclus să săvârșească și alte fapte de natură penală.

Totodată se mai are în vedere că deși primul termen de judecată a avut loc la data de 8 iulie 2009, nu a putut fi audiat niciun inculpat deoarece au solicitat amânarea pentru a-și angaja apărători, următorul termen de judecată fiind stabilit pentru 22 iulie 2009, iar în cauză mai este arestat în lipsă inculpatul G și este posibil ca prin lăsarea în libertate provizorie a inculpatului -, acesta să-l influențeze.

Față de aceste considerente, în temeiul art.1608aalin.6 Cod procedură penală, tribunalul a respins ca nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul -.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul. În motivarea recursului, acesta a arătat că punerea sa în libertate sub control judiciar, prin măsurile ce vor fi dispuse, este de natură să asigure buna desfășurare a procesului penal, chiar dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării sale preventive subzistă. În cauză nu există date concrete că, odată aflat în libertate, ar comite noi infracțiuni sau ar influența vreo persoană. Nu are antecedente penale, are doi copii minori și este întreținător de familie.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu disp. art. 385/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Conform disp. art.1602alin.1 Cod procedură penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.

Liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda, potrivit alin. 2 al aceluiași articol, în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni, sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În speță, după cum corect a reținut instanța de fond, sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate în principiu a unei astfel de cereri, în reglementarea alin. 1 al art. 1602Cod procedură penală.

Art. 136 alin 1 Cod procedură penală prevede că măsurile preventive, printre care și cea arestării inculpatului, se iau, printre altele, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal.

La alegerea în concret a măsurii se impun a fi avute în vedere, potrivit alin. 8 al aceluiași articol, scopul acesteia, gradul de pericol social al infracțiunii pentru a cărei comitere un inculpat este cercetat, sănătatea, vârsta, antecedentele acestuia.

2 al aceluiași articol prevede că scopul măsurilor preventive poate fi asigurat și prin liberarea inculpatului sub control judiciar.

Din analiza actelor și lucrărilor efectuate până în prezent în cauză, rezultă că inculpatul este trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea unor infracțiuni de crimă organizată, astfel cum mai au fost arătate.

La luarea, față de acesta, a măsurii arestării preventive s-au reținut ca fiind date temeiurile prev. de art. 143, 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.

Este real că, la analiza îndeplinirii cerințelor prevăzute de lege pentru admiterea unei cereri de liberare provizorie pe cauțiune, nu se pune în discuție existența motivelor care au determinat luarea măsurii arestării preventive, ci doar se verifică dacă punerea în libertate a inculpatului, în condițiile stabilirii în sarcina sa a obligațiilor prev. de art. 1602alin. 3, alin. 31Cod procedură penală, ar asigura garanțiile unei bune desfășurări a procesului penal, în faza în care acesta se află.

Or, în speță, inculpatul este trimis în judecată pentru comiterea unor fapte de crimă organizată, de o gravitate ridicată, care au presupus o organizare prealabilă a membrilor grupului infracțional, scopul urmărit fiind cel al obținerii, într-un timp scurt și cu încălcarea securității operațiunilor financiare, de foloase materiale importante, în dauna legii.

Ele au creat o deosebită tulburare în rândul comunității din care acesta face parte, impunând măsuri energice din partea autorităților competente.

Toate aceste elemente conduc la concluzia că buna desfășurare a procesului penal, cel puțin la acest moment, necesită menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, punerea sa în libertate, chiar și în condițiile în care i-ar fi impuse anumite restricții și limitări de drepturi, apărând ca inoportună, aspect dealtfel corect reținut de către instanța de fond.

Situația sa familială dificilă nu îl îndreptățește pe acesta, exclusiv prin ea însăși, la acordarea acestui beneficiu, în prezența aspectelor anterior arătate.

Greșit însă instanța de fond a apreciat că, odată lăsat în libertate, inculpatul ar putea săvârși noi infracțiuni sau ar influența conduita procesuală a coinculpatului G.

Astfel, disp. art. 1602alin. 2 Cod procedură penală impun, pentru ca acest motiv de refuz al acordării liberării sub control judiciar să poată fi reținut,să existe date(concrete) în acest sens, simpla presupunere, nefundamentată pe vreun mijloc de dovadă, nefiind suficientă.

Or, în speță, nicio probă în sprijinul acestei susțineri nu a fost făcută, așadar acest aspect urmează a fi înlăturat ca și temei al respingerii cererii.

Așa fiind și cu precizările aici arătate, curtea, constatând că încheierea atacată este legală și temeinică, în conformitate cu disp. art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 1609alin. 1, 7 Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală,

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Respinge recursul declarat de inculpatul - ( zis ), fost, fiul lui și, născut la 02.09.1972 în oraș de, jud. S, cu domiciliul în oraș de, nr. 1421A, jud. S, posesor al seria - nr. -, CNP: -, în prezent aflat în Penitenciarul Botoșani, împotriva încheierii nr.204 din data de 10.07.2009 pronunțată de Tribunalul Suceava în dosar nr-, ca nefondat.

Obligă inculpatul să plătească statului suma de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din recurs din care suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Suceava.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16.07.2009

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.BC.

3 ex./16.07.2009

Jud. fond:

Președinte:Andronic Tatiana Luisa
Judecători:Andronic Tatiana Luisa, Ghertner Ioan Artur

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 292/2009. Curtea de Apel Suceava