Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 456/2008. Curtea de Apel Pitesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Complet specializat pentru cauze cu minori și de familie.

DOSAR NR- DECIZIE NR. 456/R-MF

Ședința publică din 08 2008

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Corina Voicu președinte complet

JUDECĂTOR 2: Marius Gabriel Săndulescu

JUDECĂTOR 3: Marioara

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin procuror.

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de recurentul (fiul lui G și născut la 31 octombrie 1976), împotriva încheierii de ședință din data de 04 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul -inculpat, personal, în stare de arest, asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale de la dosar.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

S-a încuviințat apărătorului inculpatului să ia legătura cu acesta potrivit disp. art.172 alin.2 Cod procedură penală, în vederea pregătirii apărării și s-a procedat la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice potrivit art.304/1 Cod procedură penală.

Avocat și reprezentantul parchetului având pe rând cuvântul, arată că nu mai au cereri de formulat în cauză.

Curtea, nemaifiind cereri prealabile de formulat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.

Avocat pentru inculpatul, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunțată de tribunal și judecarea cauzei cu inculpatul în stare de libertate. Se motivează faptul că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este admisibilă în principiu, având în vedere că pedeapsa maximă la care inculpatul ar putea fi condamnat este mai mică de 18 ani. Solicită admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar întrucât nu mai subzistă temeiurile pentru judecarea lui în stare de arest preventiv, iar potrivit disp. art. 160/2 alin. 2 Cod procedură penală nu există date certe care să ducă la concluzia că inculpatul va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori, părți, ori prin distrugerea sau alterarea mijloacelor de probă, mai ales că părțile vătămate sunt cetățeni străini. Arată că nu există astfel de date, indicii sau probe care să justifice respingerea cererii de liberare provizorie sub control judiciar,chiar dacă acesta a mai beneficiat de liberare provizorie sub control judiciar, infracțiunea săvârșită de acesta nu este una de violență, iar inculpatul nu are antecedente penale. De asemenea lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a încheierii recurate pronunțată de Tribunalul Argeș. A se avea în vedere că inculpatul a mai beneficiat de prevederile disp. art. 1602Cod procedură penală și nu a respectat condițiile impuse de magistrat, solicitând ca în baza disp. art. 1608a)Cod procedură penală cererea să fie respinsă.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt, potrivit disp. art. 38513alin. ultim Cod procedură penală, solicită admiterea recursului și liberarea sa provizorie sub control judiciar.

CURTEA

Deliberând, constată:

Prin încheierea de ședință din 4 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, s-a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, fiul lui G și, născut la 31.10.1976 în T, județul G, domiciliat în O,-,. C,. 43, județul B, CNP -, deținut în Penitenciarul Colibași.

Pentru a dispune astfel, instanța de fond a reținut că prin încheierea pronunțată la data de 17.06.2008, Tribunalul Argeș - secția penală - a dispus, în temeiul disp. art.160/10 lit.b Cod pr.penală, revocarea liberării provizorii a inculpatului, dispusă prin încheierea nr.431 din 17.11.2006 a Tribunalului Argeș și, în temeiul disp. art. 160/10 alin.3 Cod pr.penală și art.148 lit.a/1 Cod pr.penală, a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data încarcerării.

În motivarea încheierii, s-a reținut că inculpatul a lipsit nejustificat la termenele de judecată din datele de 15.01.2008, 25.03.2008 și 17.06.2008, și, deși la termenul de judecată din 25.03.2008, i s-a pus în vedere să facă dovada imposibilității de prezentare la instanță, inculpatul nu a făcut această dovadă nici personal, nici prin avocat.

Împotriva acestei încheieri inculpatul a formulat recurs, iar Curtea de Apel a respins recursul ca nefondat.

Având în vedere faptul că inculpatul a mai beneficiat de liberarea provizorie sub control judiciar, precum și faptul că, deși cunoștea despre obligația de a se prezenta în instanță la fiecare termen de judecată, nu a făcut acest lucru și nici nu a făcut dovada imposibilității de prezentare pe parcursul unei perioade de circa 5 luni de zile, tribunalul a apreciat că, în cauză, cererea de liberare provizorie sub control judiciar este neîntemeiată și în temeiul disp. art.160/8a alin.6 Cod pr.penală, a respins-

Impotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând faptul că a depus dovezi în sensul că nu s-a putut prezenta la termenele de judecată la care a lipsit din motive medicale și că nu există pericolul de a influența martori sau părți vătămate din dosar sau de a altera mijloacele de probă, iar lăsarea sa în libertate nu ar prezenta pericol pentru ordinea publică.

Analizând recursul, prin prisma motivelor invocate și din oficiu, conform art.385/6 alin.3 Cod pr.penală, curtea constată că acesta este nefondat.

Astfel, se reține că prin încheierea nr.431 din 17 noiembrie 2006, pronunțată de Tribunalul Argeș, definitivă prin decizia nr.576/R din 19 noiembrie 2006 Curții de APEL PITEȘTI, inculpatul a fost pus în libertate provizorie, sub control judiciar.

Acesta avea, conform hotărârii menționate, obligația de a se prezenta la instanța de judecată ori de câte ori este chemat și de a nu depăși limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de instanță.

Cu toate acestea, inculpatul nu s-a prezentat la judecată la termenul din 25 martie 2008 și la termenul din 17 iunie 2008, când instanța a și dispus revocarea liberării provizorii și arestarea din nou a inculpatului.

Așa cum s-a reținut și în hotărârile anterioare privitoare la starea de arest a inculpatului, după revocarea liberării, această măsură s-a dispus cu respectarea cerințelor legale, deoarece inculpatul nu s-a prezentat la judecată și nu a adus la cunoștința instanței imposibilitatea de a se prezenta, decât după ce s-a luat măsura revocării liberării.

Pe de altă parte, temeinicia luării din nou a măsurii arestării preventive a fost confirmată și de faptul că inculpatul a fost depistat pe raza unui alt județ decât județul în care își are locuința, de asemenea fără să fi avut încuviințarea instanței.

Inculpatul a cunoscut condițiile liberării și măsurile ce i s-au impus, iar neprezentarea la judecată poate fi interpretată chiar ca o încercare de zădărnicire a desfășurării procesului, dat fiind că dosarul în care acesta este cercetat este de o complexitate deosebită.

In consecință, în mod corect tribunalul a apreciat că cererea prezentă este neîntemeiată, deoarece, nerespectând obligațiile impuse pe durata primei liberării provizorii, există date în sensul că inculpatul s-ar sustrage de la judecată și ar îngreuna bunul mers al procedurii în cauza sa, soluție care va fi menținută de curte, prin respingerea recursului, în baza dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod pr.penală.

In baza dispozițiilor art.192 alin.2 Cod pr.penală, recurentul-inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la 31.10.1976 în T, județul G, domiciliat în O,-,. C,. 43, județul B, CNP -, în prezent deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva încheierii de ședință din data de 04 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul-inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 08 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Grefier,

Red.

Tehnored./ex.2

23 2008

Președinte:Corina Voicu
Judecători:Corina Voicu, Marius Gabriel Săndulescu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 456/2008. Curtea de Apel Pitesti