Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 483/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 483/
Ședința publică din 07 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Codrina Iosana Martin
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Anca
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Timișa fost reprezentat de procuror.
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii penale din 30.04.2009,pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpațul-recurent, în stare de arest preventiv,asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii penale atacate și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
În subsidiar, solicită casarea încheierii în ce privește menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, ca netemeinică și nelegală. Solicită a se observa că măsura arestării preventive a fost luată pentru două infracțiuni de trafic de minori și complicitate la fals în înscrisuri oficiale, în baza art. 148 lit. f și C.P.P. în aceste limite va trebuie examinată cererea de liberare sub control judiciar. De asemenea, arată că din probe nu rezultă vinovăția inculpatului în ceea ce privește săvârșirea acestor infracțiuni, precum declarația dată de partea vătămată care arată că nu s-a considerat victima vreunei infracțiuni de trafic de persoane, fapta, deci nu există. Totodată, precizează că martorul, în declarația din 09.03.2009, arată că nu își menține afirmațiile făcute la DIICOT, arătând care ar fi situația reală. Mai solicită să se observe că referitor la cea de-a doua infracțiune, complicitate la fals în înscrisuri oficiale, expertiza grafoscopică nu a fost produsă la dosarul cauzei, deci falsul nu este dovedit. PE de altă parte, arată că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive nu mai subzistă, nu există nici o dovadă din care să rezulte că inculpatul ar fi făcut demersuri în scopul zădărnicirii aflării adevărului, iar în contextul procedural în care se află cauza, nu există probe că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, prin urmare solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură restrictivă de libertate a inculpatului.
Procurorul solicită respingerea recursului și menținerea încheierii atacate, întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, arată că este de acord cu susținerile apărătorului său.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală de ședință din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în baza art. 1608a, aliniat 6 din Codul d e Procedură Penală, a fost respinsă cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul, prin aparatorul ales.
În baza art. 139 alin. 1.C.P.P. a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara, formulată de apărătorul inculpatului.
În baza art. 3002rap. la art. 160 Cpp, s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului, fiul lui și, născut al data de 14.07.1973 în T, județul T, domiciliat în A,-,. 4, cu reșțedința stabilită în T,-, bloc 11,. 12, județul T, cetățean român, deținut în prezent în Penitenciarul Timișoara, arestat preventiv în baza mandatului de arestare preventivă nr. 97/14.11.2007, emis de Tribunalul Timiș, urmând ca legalitatea și temeinicia acestei măsuri să fie analizată înainte de expirarea termenului legal de 60 de zile.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Tribunalul a constatat că, sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care este urmărit penal cel în cauză, raportate la prevederile art. 1602din Codul d e Procedură Penală, inculpatul poate beneficia de liberarea provizorie sub control judiciar.
Astfel, s-a observat de prima instanță că prin rechizitoriul nr. 156/D/P/2007 al Ministerului Public - DIICOT - Biroul Teritorial Timiș, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 07.07.2008 sub număr unic de dosar -, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 12 alin. 1 și alin. 2 lit. a din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 13 alin. 1, 2 și alin. 3 din Legea nr. 678/2001, art. 26.Cod Penal raportat la art. 288 alin. 1.Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, art. 37 lit. ap, infracțiuni sancționate de lege cu o pedeapsă maximă de 15 ani închisoare.
S-a reținut însă că, faptul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de care este acuzat inculpatul este situata sub plafonul maxim de 18 ani nu este de natură a determina admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar deoarece, pe de o parte, articolul 1602aliniat 1 din Codul d e Procedură Penală dispune că într-o atare situație inculpatulpoatefi liberat provizoriu sub control judiciar iar, pe de altă parte, instanța are obligația de a verifica, așa cum rezultă din corpul alin. 2 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală, dacă scopul măsurii preventive luate împotriva inculpatului poate fi realizat și prin liberarea provizorie.
Ori, Tribunalul Timișa considerat că în prezenta cauză, scopul măsurii arestării preventive, prin raportare la natura și modul concret de comitere a faptelor pentru care inculpatul este în continuare cercetat, precum și față de motivele avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu poate fi realizat, în acest moment, prin punerea acestuia în libertatea provizorie sub control judiciar. De asemenea, s-a apreciat că buna desfășurare a procesului penal - unul din scopurile luării măsurilor preventive ( așa cum reiese din conținutul aliniatului 1 al art. 136 din Codul d e Procedură Penală), nu poate fi realizată prin lăsarea inculpatului în libertate și aceasta datorită modului de executare a întregii activități infracționale, poziției procesuale a inculpatului precum și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care-l prezintă inculpatul, pericol avut în vedere la luarea măsurii arestării preventive și care subzistă și în prezent, lipsind probe care să-l înlăture.
Pentru aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 1608a,aliniat 6 din Codul d e Penală, tribunalul a respins cererea de liberare provizorie sub control judiciar, formulată de inculpatul, prin aparatorul ales.
Deliberând asupra stării de arest preventiv a inculpatului, prima instanță a constatat că temeiurile faptice care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat continuă să subziste și nu au apărut temeiuri noi care să justifice punerea în libertate a inculpatului.
Sub acest aspect, tribunalul a reținut și că, potrivit dispozițiilor art. 681Cpp, art. 139 și art. 160 Cpp, măsura preventivă necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment procesual nu există date care să conducă la concluzia că nu mai există temeiuri care să justifice menținerea acesteia.
Totodată, s-a apreciat că față de inculpat continuă să fie incidente dispozițiile art. 148 alin. 1 lit. f Cpp, în sensul că acuzele care planează asupra acestuia vizează infracțiuni care sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la circumstanțele reale reținute drept cadru al săvârșirii faptelor în actul de sesizare a instanței, natura infracțiunilor, caracterul organizat al desfășurării activității infracționale.
În ceea ce privește respectarea dreptului la libertate al inculpatului, în sensul că măsura arestării preventive are un caracter excepțional, stare de libertate fiind cea normală, fiind de neadmis menținerea stării de arest preventiv peste limite rezonabile, prin raportare la jurisprudența CEDO, tribunalul a reținut că aprecierea limitelor rezonabile ale unei măsuri preventive trebuie să se facă luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a se constata în ce măsură există indicii precise cu privire la un interes public real care are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate, fără a se aduce atingere prezumției de nevinovăție, în sensul de a se urmări existența unui just echilibru între măsura arestării preventive, pe de o parte, și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire a faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului, pe de altă parte.
În condițiile de față, tribunalul a apreciat ă la acest moment procesual, interesul general prevalează în raport cu interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate. Astfel, s-a reținut că presupunerea rezonabilă privește fapte grave, că acestea implică activitatea mai multor persoane, fapte care au un impact social deosebit prin repercusiunile pe care le generează.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 3002Cpp raportat la prev. art. 160 Cpp și cu respectarea principiilor consacrate de art. 5 alin.1 lit. c teza I din Convenția Europeană drepturilor omului, s-a dispus menținerea stării de arest preventiv a inculpatului.
În ceea ce privește cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea/țara, formulată de apărătorul inculpatului, tribunalul a respins-o ca nefiind întemeiată, în baza art. 139 alin. 1.C.P.P. pentru considerentele expuse mai sus.
Împotriva încheierii penale din 30.04.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr- a declarat recurs, în termenul legal, inculpatul, recurs înregistrat la Curtea de APEL TIMIȘOARA la data 6.05.2009.
Recursul a fost declarat atât împotriva respingerii cererii de liberarea provizorie sub control judiciar cât și asupra menținerii stării de arest preventiv.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen. instanța de recurs apreciază că încheierea penală recurată este legală și temeinică, în consonanță cu ansamblul probator administrat și cu dispozițiile legale în materie.
În ce privește admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, instanța de recurs apreciază că, pentru motivarea oferită de instanța de fond cererea este întemeiată conform art.1604al. 1 raportat la art. 1608al. 1.C.P.P.
Prin urmare, constatând că inculpatul "are vocație" de a beneficia de liberare provizorie sub control judiciar, instanța urmează a analiza dacă cererea este întemeiată, având în vedere natura și gravitatea faptei pentru care este cercetată și împrejurările concrete în care a fost comisă.
În deplină concordanță cu prevederile CEDO, dispozițiile art. 1604alin. 1 raportat la art. 1602alin. 1.C.P.P. prevăd posibilitatea instanței de judecată de a acorda liberarea provizorie sub control judiciar în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Prin urmare, instanța de judecată este abilitată să analizeze eventualele consecințe ale acestei măsuri, să stabilească un just echilibru între interesul inculpatului de a fi cercetat în stare de libertate și interesul general de a fi descoperite și sancționate faptele antisociale și persoanele responsabile de comiterea lor.
În acest sens, se reține că din întreg probatoriul administrat în dosarul de urmărire penală există indicii că inculpatul avea preocupări în ceea ce privește traficul de persoane și a celui de minori. Prin urmare, este evident că lăsarea în libertate, în acest moment a inculpatului ar putea influența în mod negativ desfășurarea judecății în condițiile în care probatoriul nu a fost administrat complet și urmează să se procedeze la administrarea altor probe și acvirarea dosarului aflat pe rolul Curții Constituționale. În același sens sunt și natura cauzei, natura infracțiunilor pentru care există indicii că au fost comise de inculpatul, amploarea activității infracționale, modul de concepere de către inculpat a activității infracționale precum și necesitatea asigurării aflarea adevărului. În consecință, apreciind că liberarea provizorie sub control judiciar a inculpatului nu este oportună în momentul de față din rațiuni ce țin de înfăptuirea justiției, în mod corect a respins prima instanță cererea inculpatului de liberarea provizorie sub control judiciar.
În privința recursului declarat împotriva încheierii de menținere a arestului preventiv, instanța de recurs apreciază că în mod corect s-a făcut de către prima instanță aplicarea dispozițiilor art.300/2 pr.pen. Potrivit art.139 al.1 și 3/5 pr.pen, măsura arestării preventive se înlocuiește cu măsura preventivă privind obligarea de a nu părăsi localitatea sau obligarea de a nu părăsi țara când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, iar lăsarea în libertate a inculpatului nu prezintă pericol pentru ordinea publică. Prin urmare, durata arestării preventive nu constituie un temei al înlocuirii acestei măsuri preventive dacă se constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, această durată având relevanță, conform art.140 pr,pen, numai sub aspectul încetării de drept a măsurii arestării preventive. În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr.234 din 13.01.2006 apreciind că pericolul social pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta lăsarea în libertate a inculpatului se apreciază în funcție de circumstanțele concrete ale cauzei, natura infracțiunilor cu privire la care există indicii că a fost comisă cu participarea inculpatului, comportamentul părților și autorităților. Este adevărat că CEDO a statuat( cauza Wemhoff contra Germaniei) că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind cea normală iar ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limite rezonabile independent de faptul că se va deduce sau nu din pedeapsă, dar pe de altă parte instanța europeană a hotărât, în practica sa constantă că dacă durata instrucției penale nu poate depăși limite considerate rezonabile, cea a detenției o poate face-cauza Stogmuller contra Austriei. Instanța de recurs apreciază că tulburarea ordinii publice existentă la luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-a diminuat, iar gravitatea faptelor cu privire la care există indicii temeinice că au fost comise de inculpat și reacția publică la săvârșirea unor anumite infracțiuni pot suscita o tulburare socială de natură să justifice detenția prelungită a inculpatului. În privința comportamentului participanților la prezentul proces penal, instanța de recurs apreciază că inculpatul și-a exercitat deplin prerogativele recunoscute de dispozițiile procesuale în vigoare și a demarat mai multe demersuri procesuale, fapt care a tergiversat soluționarea cauzei fără a se exista o culpă a instanței de fond în această situație, în prezent dosarul aflându-se la Curtea Constituțională în demersul inculpatului astfel încât durata arestării preventive nu se datorează inactivității instanței de judecată sau lipsei de rol activ.
Prin urmare, în mod judicios s-a apreciat că temeiurile avute în vedre la luarea măsurii arestării nu s-au schimbat astfel că se impune continuarea judecății cu inculpatul în stare de arest preventiv.
De aceea, în temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga inculpatul-recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin. 1, pct. 1 lit. b C.P.P. respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii penale de ședință din 30 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul-recurent la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 mai 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red. 08.05.2009
Tehnored. 13.05.2009
Primă instanță: jud. - Tribunalul Timiș
Președinte:Codrina Iosana MartinJudecători:Codrina Iosana Martin, Ion Dincă, Anca
