Liberare provizorie sub control judiciar. Decizia 780/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 780/2009
Ședința publică de la 24 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă vicePREȘEDINTE: Maria Covaciu
JUDECĂTOR 2: Alina Lodoabă
Grefier: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
Procuror:
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de către PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL ALBA împotriva încheierii penale din 22 2009 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-, având ca obiect cerere de liberare provizorie sub control judiciar (art. 160 ind.2 C.P.P.)
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă intimatul inculpat, personal și asistat de avocat ales.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Procuror declară că nu mai are alte cereri.
Avocat, de asemenea, învederează că nu mai are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, instanța, în deliberare față de actele și lucrările dosarului, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Procuror, având cuvântul, solicită instanței admiterea recursului parchetului așa cum a fost formulat, casarea încheierii atacate și în rejudecare respingerea cererii de liberare provizorie raportat la capătul de cerere privind fracția de pedeapsă aplicată inculpatului.
Avocat, având cuvântul, solicită instanței respingerea recursului de față, menținerea ca legală și temeinică a încheierii pronunțate în 22 2009, învederând că motivele de recurs în esență susțin aprecierea greșită a limitelor de pedeapsă aplicate inculpatului. Mai susține că în mod corect instanța de fond s-a raportat la maximul general aplicabil infracțiunii de față care este de 12 ani și 6 luni, iar față de inculpatul, pentru tentativă, s-a apreciat corect că în cauză trebuie făcută aplicarea art. 21 Cod procedură penală, fiind o facultate în cazul existenței circumstanțelor personale. În concluzie, față de faptul că textul legal nu trebuie interpretat literar ci în sensul în care legiuitorul a dorit a se reglementa, existând astfel posibilitatea concilierii între interesul social al pedepsei și cât de periculoasă este persoana infractorului, precum și pe principiul egalității de tratament între inculpați, solicită respingerea recursului, menținerea încheierii atacate și cercetarea inculpatului în stare de libertate.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită instanței să fie cercetat în stare de libertate. Lasă la aprecierea instanței soluția ce se va da.
Instanța, față de lucrările dosarului și cele expuse, lasă cauza în pronunțare.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față,
Prin încheierea penală din 22 2009 pronunțată în dosar nr- Tribunalul Albaa dispus admite cererii formulată de inculpatul, aflat în Penitenciarul Aiud și, n baza art. 160/8a alin.2 Cod pr. penală a dispus punerea în libertate provizorie sub control judiciar a numitului inculpat de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 54/19.06.2009 emis în baza încheierii Nr.17 din data de 19 iunie 2009 Tribunalului Alba, după rămânerea definitivă a prezentei încheieri, dacă nu este arestat în altă cauză.
În baza art. 160/2 alin.3 Cod pr. penală a fost obligat inculpatul ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
a) să nu depășească limita teritorială fixată decât în condițiile stabilite de
instanță;
b) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța
de judecată ori de câte ori este chemat;
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea de
instanță, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție
sau ori de câte ori este chemat
d) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus
măsura
e) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme
În baza art. 160/2 alin.4 Cod pr. penală a fost impus inculpatului ca pe timpul liberării provizorii să respecte următoarele obligații:
- să nu se apropie de persoanele împreună cu care a comis faptele și să nu comunice cu acestea direct sau indirect
În baza art. 160/2 alin. 5 Cod pr. penală a fost atrasă atenția inculpatului că în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor ce i-au fost stabilite în sarcină, se va lua împotriva sa măsura arestării preventive.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut următoarele considerente:
Inculpatul a fost arestat preventiv prin încheierea nr. 17/19.06.2009 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr- în temeiul art. 148 lit.a ), f) Cod pr. penală, măsură care a fost, ulterior, menținută în condițiile legii.
La luarea acestei măsuri s-a reținut de către judecător că inculpatul este cercetat alături de alte persoane în dosarul nr.665/P/2009 al Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL ALBA pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174,175 lit.i Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a Cod penal și ultraj contra bunurilor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
Potrivit prevederilor art. 160/2 Cod pr. penală, liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. pedepsei pentru infracțiunea de tentativă la omor calificat este de 12 ani și 6 luni închisoare iar pentru infracțiunea prev. de art. 321 alin.2 Cod penal este de 7 ani închisoare, astfel că din punct de vedere al limitelor de pedeapsă, tribunalul a apreciat că inculpatul întrunește condiția cerută de lege pentru liberarea provizorie sub control judiciar. Susținerile reprezentantului Parchetului în sensul că cererea este inadmisibilă deoarece limitele pedepsei pentru infracțiunea de tentativă la omor trebuie considerate ca fiind cele de la infracțiunea consumată nu au fost împărtășite de Tribunal cu motivarea că limitele de pedeapsă în cazul tentativei așa cum este ea sancționată conform art. 21 Cod penal sunt limite legale clar stabilite de legiuitor nefiind vorba despre o cauză de reducere a pedepsei ca și în cazul circumstanțelor atenuante, de exemplu.
Alineatul 2 al art. 160/2 Cod pr. penală prevede că liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care să rezulte necesitatea de a-1 împiedica pe învinuit sau inculpatul să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte. Aceste date trebuie să fie clare și să rezulte din dosar, nu doar simple presupuneri că odată pus în libertate, inculpatul ar putea să încerce așa ceva.
Tribunalul a constat că în cauză, referitor la susnumitul inculpat nu există asemenea date nici în sensul săvârșirii altor infracțiuni și nici în sensul zădărnicirii aflării adevărului.
Împotriva acestei hotărârii penale a declarat recurs în termen, motivat Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând casarea încheierii atacate și în rejudecare respingerea cererii de liberarea provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul .
În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut că în mod nelegal tribunalul a apreciat că limitele de pedeapsă ce urmează a fi avute în vedere la verificarea admisibilității cererii sunt cele pentru tentativă și nu cele pentru infracțiunea consumată, încălcând astfel dispozițiile art. 141 indice 1 din codul penal.
În drept, se invocă dispozițiile art. 385/15 pct. 2 lit. d) Cod pr.p. și art. 160/9 Cod pr.p.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate prin prisma criticilor invocate de Parchet, precum și din oficiu, în limitele prevăzute de art. 385 indice 6 alin. 3 din codul d e procedură penală, cu referire la dispozițiile art. 160/2 alin. 1 Cod pr.p. și art. 141/1 Cod penal, Curtea reține că în cauză se impune reformarea hotărârii atacate recursul declarat fiind fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Inculpatul a fost trimis în judecată și este cercetat sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor de tentativă la omor calificat prev. de art. 20 raportat la art. 174,175 lit.i) Cod penal cu aplicarea art.75 lit.a) Cod penal și ultraj contra bunurilor moravuri și tulburarea liniștii publice prev. de art. 321 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal.
Potrivit dispozițiilor art.160 indice 2 din codul d e procedură penală, liberarea condiționată se poate acorda în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani.
Potrivit dispozițiilor art. 141 indice 1 din codul penal " Prin pedeapsa prevăzută de lege se înțelege pedeapsa prevăzută de textul de lege care incriminează fapta săvârșită în formă consumată, fără luarea în considerare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei".
Față de dispoziția expresă a textului de lege susținerea inculpaților însușită și de prima instanță, în sensul că limitele de pedeapsă ce se au în vedere la stabilirea admisibilității cererii de liberare provizorie sunt cele pentru tentativă este lipsită de suport normativ.
În speță, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174, 175 lit.i) din codul penal este de închisoare de la 15 la 25 de ani, astfel că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.
Față de cele ce preced, în temeiul art.385 indice 15 alin1 pct.2 lit.d ) din codul d e procedură penală, Curtea de Apel va admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA împotriva încheierii penale din 22 2009 pronunțată în dosarul penal nr- și va casa încheierile atacate și, în rejudecare va respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul .
În temeiul art. 192 alin2 din codul d e procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 80 de lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, pentru judecata în fond.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod pr.p. cheltuielile judiciare efectuate în recurs vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
(continuare decizia penală nr. 780/2009)
În numele legii
DECIDE
Admite ca fondat recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL ALBA împotriva Încheierii din 22 2009 pronunțată de TRIBUNALUL ALBA în dosar nr-, casează încheierea atacată și în rejudecare:
Respinge cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul.
Obligă pe inculpatul să plătească statului suma de 80 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la fond.
Cheltuielile judiciare efectuate în recurs rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 24.12.2009.
Președinte, Judecător, JUDECĂTOR 3: Sanda Trif
- - - - - -
Grefier,
- -
Red.
Tehnored. /2 ex/28.12.2009
Președinte:Maria CovaciuJudecători:Maria Covaciu, Alina Lodoabă, Sanda Trif