Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 2/2008. Curtea de Apel Iasi

DOSAR NR-

ROMANIA

CURTEA DE APEL

SECTIA PENTRU MINORI SI FAMILIE

PREȘEDINTE: Dumitrescu Daniela

JUDECĂTOR 2: Scripcariu Gabriela

JUDECĂTOR 3: Susanu Claudia

GREFIER: - -

Ministerul Public reprezentat prin procuror

Ședința publica din data de 17.01.2007

DECIZIA PENALĂ NR. 2

La ordine judecarea recursului penal având ca obiect "lipsirea de libertate in mod ilegal" promovat de inculpatulA-, fiul lui si, nascut la data de 22.04.1983 - in prezent aflat in Penitenciarul I, împotriva deciziei penale nr. 316/A/2007 pronunțată de Tribunalul Vaslui in dosarul penal nr-.

La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezintă inculpatul recurent A- asistat de av. apărător desemnat din oficiu de catre Baroul d e Avocati I, cu delegatie la dosar, lipsă fiind partea vătămată și reprezentanții legali și.

Procedura de citare este legal îndeplinita.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Avocat depune la dosar copie certificat de naștere din care rezultă că inculpatul este tatăl unui copil minor rezultat dintr-o relație de concubinaj. De asemenea, apărătorul inculpatului precizează că s-a efectuat termenul de arhivă acordat de către instanță și că recursul inculpatului vizează cuantumul pedepsei aplicată acestuia de instanța de fond.

Nemaifiind alte cereri de formulat și verificând actele și lucrările dosarului, instanța constată terminată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbaterea recursului promovat de inculpat.

Avocat, având cuvântul, solicită admiterea recursului promovat de inculpat în baza disp. art. 3859pct. 14 din Codul d e procedură penală, în sensul reindividualizării pedepsei aplicată acestuia de instanța de fond.

Pedeapsa de 5 ani închisoare este prea mare, raportat faptele săvârșite, la modalitatea în care inculpatul a acționat, dar și la circumstanțele reale și personale ale acestuia.

Inculpatul a recunoscut și regretă faptele comise, era în stare de ebrietate și nu a realizat consecințele faptelor sale și nu în ultimul rând, așa cum rezultă din actul depus astăzi la dosar, acesta are un copil ce se află la bunicii materni care nu au posibilități materiale de întreținere.

În concluzie, având în vedere și că prejudiciul a fost recuperat, că inculpatul nu a mai săvârșit alte fapte penale, avocat solicită admiterea recursului și reducerea cuantumului pedepsei aplicată de instanța de fond.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul, susține că inculpatul a fost condamnat tocmai pentru comiterea unor fapte aflate în concurs, periculoase prin însăși natura lor, pedepsele aplicate fiind în limite legale, prin prisma probatoriului administrat și persoanei inculpatului, astfel încât, fiind corectă modalitatea de individualizare, implicit sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate și a celei rezultante, solicită menținerea deciziei pronunțată de Tribunalul Vaslui ca fiind temeinică și legală, solicită respingerea ca nefondat a recursului promovat de inculpat.

Având ultimul cuvânt, inculpatul recurent A- solicita admiterea recursului, în sensul reducerii pedepsei aplicată de instanța de fond.

Declarând închise dezbaterile, cauza rămâne în pronunțare.

Ulterior deliberării,

INSTANTA DE JUDECATA

Deliberând asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr.212/8.06.2007 a Judecătoriei Huși au fost condamnați inculpații:

- la pedepsele de 4 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii prev. și pedepsită de art. 189 alin. l cu referire la alin.2 Cod penal cu
aplicarea art. 74 și 76 Cod penal și 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii
prev. și ped. de art. 211 alin. l cu referire la alin.2 ind. 1 lit. a Cod penal cu
aplicarea art. 74 și 76 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

În baza art. 33 lit. a Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate, uimind ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.

În baza art. 350 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul disp. art. 88 Cod penal s-a computat, la zi, durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 26.03.2007.

Pe durata prev. de art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b și c Cod penal.

- la pedeapsa de 4 ani închisoare pentru săvârșirea
infracțiunii prev. și ped. de art. 26 raportat la art. 211 alin. l cu referire la alin.2 ind. l lit. a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a, 74 și 76 Cod penal.

În baza art. 33 lit. a Cod penal s-a contopit pedeapsa de 3 ani închisoare pronunțată de Judecătoria Huși, prin sentința penală nr. 460/23.06.2006 pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 208 alin. l, 209 Cod penal cu aplicarea art. 81 Cod penal cu pedeapsa de 4 luni închisoare aplicată de aceeași instanță prin sentința penală nr. 384 din 26.05.2006, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 217 alin. l Cod penal cu aplicarea art. 81 Cod penal, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, adică 3 ani închisoare.

În baza art. 83 Cod penal s-a dispus revocarea pedepsei de 3 ani închisoare urmând ca inculpatul să execute în întregime această pedeapsă alături de pedeapsa aplicată în prezenta cauză.

S-a dispus ca, în total, inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.

În baza art. 350 Cod procedură penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în temeiul disp. art. 88 Cod penal, s-a computat la zi durata reținerii și arestării preventive începând cu data de 26.03.2007.

Pe durata prev. de art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cod penal.

S-a constatat recuperat prin restituire prejudiciul de către partea vătămată, prin reprezentantul său legal.

Inculpații au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

În ziua de 25.03.2007 în jurul orelor 12,00, cei doi inculpați însoțiți fiind de numitul s-au întâlnit în din mun. H și s-a hotărât "să facă niște persoane", pentru a-și procura bani de țigări și băutură. Este de menționat faptul că cei trei au domiciliat în municipiul H, se cunoșteau de mai multă vreme, însă nu au comis împreună fapte penale.

Ajunși pe str. -. -, la intersecția cu drumul către localitatea Pădureni, în stația de maxi-taxi, au observat mai multe persoane, printre care și victima, în vârstă de 13 ani. Victima are domiciliul în comuna -, iar în ziua respectivă intenționa să se deplaseze în comuna Pădureni, la niște rude.

Văzând-o singură, inculpatul s-a apropiat de victimă și după ce a intrat cu aceasta în discuție, i-a cerut un foc pentru țigară. I-a făcut semn și inculpatului să se apropie, care, după plecarea inculpatului A, din locul respectiv, 1-a întrebat pe unde dorește să meargă. Partea vătămată 1-a întrebat dacă acolo era stația către localitatea Pădureni, iar inculpatul i-a explicat să meargă cu el întrucât avea același drum pentru că va găsi o mașină. Cei doi inculpați, însoțiți de victimă și de numitul, s-au deplasat către o stradă ocolitoare, în apropiere de "Cișmeaua ", după care a spus că el se întoarce acasă.

Inculpații, împreună cu victima, și-au continuat drumul pe aleile dintre vii, aflând în acest interval de timp că părinții victimei sunt în străinătate la lucru și că locuia cu bunicii. La un moment dat, victima a fost sunată de părinți pe telefonul mobil, pe care-1 avea asupra sa, ocazie cu care inculpații au observat marca acestuia și faptul că era de valoare. Ba mai mult, după efectuarea convorbirii, inculpatul i-a cerut telefonul să-i vadă, precum și explicații privind modul de funcționare. După ce au parcurs cca. un kilometru printre vii, pe o alee, inculpatul Aap rins victima de după gât și a izbit-o cu putere la pământ. A imobilizat-o cu brațul în zona gâtului, după care i-a sustras telefonul mobil din buzunar, suma de 20 lei, precum și o cartelă "" nouă. Partea vătămată striga să o lase și sa-i dea telefonul, timp în care coinculpatul, care se afla lângă ei, la o distanță de aproximativ J de metru, i-a cerut să tacă spunându-i că are un cuțit și că o omoară.

Inculpații au plecat cu bunurile asupra lor, împărțind banii și după ce au parcurs aproximativ 200 au auzit victima, care între timp își revenise, strigând după ei. de strigătele victimei, inculpatul A s-a oprit, timp în care celălalt coinculpat și-a continuat deplasarea, ascunzându-se după un șanț. A prins victima de mâini și cu ajutorul unei bucăți de sârmă pe care a găsit-o jos a legat-o de încheieturile ambelor mâini și apoi a legat corpul acesteia de un spalier de vie. Rămasă singură, victima a strigat după ajutor și întrucât îi era frică să nu se întoarcă inculpații, a încercat să se dezlege singură.

După un sfert de oră, victima a reușit să rupă sârma și a luat-o pe o altă alee, întrucât îi era frică să parcurgă același traseu pe unde au plecat inculpații.

în oraș, victima a cerut un telefon de la o persoană necunoscută și a sesizat organele de poliție.

Între timp,cei doi inculpați au ajuns la un magazin și i-au solicitat gestionarei să le schimbe cartela din telefon, însă au fost refuzați. In timp ce consumau băuturi alcoolice au văzut victima și s-au ascuns pentru a nu fi descoperiți. Telefonul a rămas la inculpatul A, care a vorbit cu niște rude, iar a doua zi ambii au fost identificați de către organele de poliție.

Victima a fost examinată de către specialiști din cadrul Serviciului de Medicină Legală județean V iar potrivit Raportului de expertiză medico-legală cu nr. 95/E din 26.03.2007, au rezultat următoarele: " -prezintă leziuni traumatice de tipul echimozelor. Leziunile au putut fi produse prin lovire cu și de obiecte contondente, posibil prin legarea articulației pumnului drept cu sârmă metalică. Pot data din 25.03.2007, nu necesită zile de îngrijiri medicale. Leziunile nu au produs nici unul din efectele prevăzute de art. 182 Cod penal".

În termenul prev. de art.363 Cod procedură penală au declarat apel inculpații A și, fără să le motiveze. In susținerea apelurilor inculpații apelanți prin apărători au criticat hotărârea sub aspectul temeiniciei în sensul că pedepsele aplicate sunt prea mari având în vedere persoana inculpaților, condițiile concrete în care au comis fapta, atitudinea sinceră a acestora în timpul procesului.

Examinând sentința apelată motivelor de apel formulate precum și din oficiu conf. art.371 alin.2 Cod procedură penală, tribunalul a constatat că apelurile sunt nefondate.

Situația de fapt reținută de instanță corespunde probelor din dosar care au fost corect apreciate, pedepsele aplicate sunt legale și au fost judicios individualizate.

Instanța a avut în vedere atât situația personală inculpaților, vârsta acestora, atitudinea sinceră în timpul procesului, problemele familiale pe care le au, condițiile concrete în care au comis faptele cât și pericolul social deosebit al faptei comise așa cum rezultă acesta din modul concret în care inculpații au procedat, vârsta persoanei vătămate, consecințele pe care fapta le-a avut asupra acesteia.

Instanța a reținut în favoarea inculpaților circumstanțe judiciare facultative prev. de art. 74 Cod penal și a redus pedepsele aplicate sub minimul special prevăzut de lege pentru faptele comise.

Nu se justifică a se da o eficiență mai mare acestor circumstanțe atenuante cu consecința reducerii pedepselor aplicate.

În baza art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală apelurile au fost respinse ca nefondate și menținută hotărârea atacată

În baza art. 383 alin. 2 Cod procedură penală s-a menținut starea de arest a inculpaților și din pedepsele aplicate acestora s-a dedus în continuare durata arestării preventive de la 8.06.2007, la zi

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală inculpații apelanți au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel.

În termenul legal prevăzut de art. 385 ind. 3 alin. 1 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul A și criticate pentru netemeinicie.

Prin recursul declarat, inculpatul a solicitat, în raport de împrejurările săvârșirii infracțiunilor, de faptul că prejudiciul a fost recuperat, dar și de elementele ce caracterizează persoana sa - a recunoscut și regretat, nu prezintă antecedente penale și are un copil minor - redozarea pedepselor aplicate.

Curtea examinând recursul declarat de inculpat în raport cu motivul invocat ce se va analiza prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 14 Cod procedură penală, constată că nu este fondat pentru următoarele considerente:

Din analiza coroborată a materialului probator administrat a rezultat că în mod corect instanța de apel și-a însușit argumentele primei instanțe, iar la rândul ei, în baza propriului examen, în mod judicios și temeinic motivat a stabilit vinovăția inculpatului în săvârșirea infracțiunilor pentru care acesta fost trimis în judecată, în raport cu situația de fapt reținută.

În cauză s-a dat eficiență dispozițiilor art. 63 alin. 2 Cod procedură penală, referitoare la aprecierea probelor stabilindu-se că faptele inculpatului A care în ziua de 25 martie 2007, a sustras prin violență de la victima, în vârstă de 13 ani, bunuri în valoare de 1.100 lei, beneficiind de ajutorul coinculpatului, precum și după săvârșirea acestei fapte de a lega victima cu o sârmă de un spalier pentru aoî mpiedica astfel să sesizeze organele de poliție întrunesc atât obiectiv, cât și subiectiv conținutul incriminator al infracțiunilor de tâlhărie prevăzută și pedepsită de art. 211 alin. 1, 2 ind. 1 lit. a Cod penal și lipsire de libertate prevăzută și pedepsită de art. 189 alin. 1, 2 Cod penal, comise în condițiile concursului real de infracțiuni prevăzută de art. 33 lit. a Cod penal.

La individualizarea pedepselor, Curtea constată că prima instanță a făcut o corectă adecvare cauzală atât a datelor privind faptele săvârșite, cât și a elementelor ce caracterizează persoana inculpatului, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 72 Cod penal.

Astfel, s-a ținut seama de gradul concret de pericol social al faptelor comise prin ale căror modalități de săvârșire a fost adusă atingere unor valori sociale importante corelat cu condițiile concrete de săvârșire -împreună cu un alt inculpat, împotriva unei părți vătămate minore, valoarea prejudiciului cauzat și recuperat- precum și de atitudinea sinceră și cooperantă adoptată de inculpat pe parcursul procesului penal, vârsta acestuia, lipsa antecedentelor penale și buna conduită socială anterioară și faptul că are în întreținere un copil minor.

Toate aceste aspecte au fost avute în vedere la cuantificarea pedepselor stabilite de instanța fondului ce a manifestat suficientă clemență prin dozarea pedepselor în cuantum orientat sub minimul special prevăzut de lege, ca efect al reținerii în favoarea inculpatului a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 cod penal.

În raport cu cele menționate, Curtea constată că nu poate fi reținută critica inculpatului privind reducerea pedepselor deoarece au fost avute în vedere în mod plural toate criteriile ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, astfel că pedeapsa finală de 5 ani închisoare aplicată cu executare în regim de detenție este singura în măsură să asigure realizarea scopurilor educativ și de exemplaritate a acesteia, în îndreptarea atitudinii inculpatului față de comiterea de infracțiuni și resocializarea sa viitoare pozitivă.

Pentru considerentele expuse anterior, motivele de recurs invocate de inculpat fiind neîntemeiate, iar din examinarea actelor dosarului nu se constată cazuri de casare din cele prevăzute de art. 385 ind. 9 alin. 3 Cod procedură penală, care pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul A cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

În baza art. 385 ind. 16 alin. 3 Cod procedură penală, raportat la art. 381 Cod procedură penală se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive după data pronunțării deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul formulat de inculpatul A, fiul lui, născut la data de 22.04.1983, deținut în Penitenciarul Iași, împotriva deciziei penale nr. 316/A din 07.11.2007 a Tribunalului Vaslui, hotărâre pe care o menține.

Deduce în continuare detenția inculpatului de la data de 07.11.2007 până la 17.01.2008.

Obligă pe recurent să plătească statului suma de 180 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu suportat din fondurile statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 17 ianuarie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

Red.

Tehnored.

02 ex.

31.01.2008

Tribunalul Vaslui

Jud.

Jud.

Președinte:Dumitrescu Daniela
Judecători:Dumitrescu Daniela, Scripcariu Gabriela, Susanu Claudia

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 2/2008. Curtea de Apel Iasi