Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 46/2008. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - Revizuire -

(Număr în format vechi 31/MF/2008)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA MINORI ȘI FAMILIE

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ NR. 46

Ședința publică de la 16 Aprilie 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Mariana Pascu JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru

- - - -JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu

- - --PREȘEDINTE SECȚIE

GREFIER: -

Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova

**********************

Pe rol, judecarea recursului formulat de revizuientul - condamnat, aflat în stare de detenție în PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C, împotriva deciziei nr. 271 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul revizuient - condamnat - personal și asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care;

Recurentul revizuient - condamnat depune la dosar cerere prin care solicită instanței emiterea unei adrese către Spitalul Județean S - O - Laboratorul de Medicină Legală pentru a comunica dacă a fost prezentă pe data de 28.06.2004 așa cum s-a consemnat în raportul medico - legal nr. 786/E/14.07.2004.

Cererea de probatorii este pusă în discuție.

Avocat, lasă la aprecierea instanței cu privire la această cerere.

Reprezentantul Ministerului Public susține că cererea este nefondată; din conținutul raportului medico - legal rezultă că partea vătămată a fost prezentă la data de 28.06.2004 la Laboratorul de Medicină Legală motiv pentru care a fost verificată.

Consideră că recurentul prin cererea formulată încearcă să ducă la tergiversarea soluționării cauzei, iar dacă apreciază că raportul este fals, are la îndemână pârghii legale, respectiv se poate înscrie în fals.

Instanța respinge cererea de probatorii.

Recurentul revizuient - condamnat arată că insistă în emiterea adresei întrucât partea vătămată nu a fost niciodată la acel laborator.

Instanța îi aduce la cunoștință faptul că în situația în care înțelege să conteste conținutul raportului medico - legal are la îndemână înscrierii în fals.

Întrucât nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, instanța apreciind cauza în stare de judecată, s-a trecut la dezbaterea recursului potrivit art. 38513Cod procedură penală.

Avocat pentru recurentul revizuient - condamnat solicită să se aprecieze dacă motivele cererii de revizuire se încadrează în cazurile expres prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.

Față de aceste dispoziții solicită a se aprecia asupra recursului.

Reprezentantul Ministerului Public susține că recursul este nefondat, motivele invocate nu se încadrează în cazurile prevăzute de lege iar hotărârile instanțelor de judecată sunt temeinice și legale.

Solicită respingerea recursului.

Recurentul revizuient - condamnat având ultimul cuvânt în raport de dispozițiile, solicită respingerea recursului, refuzând să pună alte concluzii.

CURTEA:

Asupra recursului declarat;

Prin sentința penală nr.386/12 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, a fost respinsă ca nefondată cererea de revizuire formulată de revizuientul condamnat, împotriva sentinței penale nr.58/20.01.2005 pronunțată în dosarul nr.3558/2004 de către Judecătoria Caracal, rămasă definitivă prin decizia penală nr.139/15.03.2005 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.1128/2005 și decizie penală nr.752/29.08.2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr.548/P/2005.

A fost obligat revizuientul condamnat la 200 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului, din care 100 lei onorariu avocat oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Pentru pronunța această sentință instanța de fond a reținut că motivele invocate de revizuientul condamnat marin nu se încadrează în cazurile de revizuire reglementate în mod expres și limitativ prev. de art.394

C.P.P.

Împotriva acestei sentințe a formulat cerere de apel apelantul revizuient condamnat criticând sentința ca netemeinică și nelegală motivat de faptul că nu i s-au luat în considerare actele care dovedesc dispariția primului raport de analize; nu i s-a aprobat efectuarea testului ADN și că a recuzat atât procurorul de ședință cât și întregul complet de judecată al instanței de fond.

Prin decizia penală nr.. 271 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr-, s-a respins apelul declarat de revizuientul, fiul lui G și, născut la 15 ianuarie 1982, în prezent deținut în Penitenciarul d e Maximă Siguranță C jud.D, împotriva sentinței penale nr.386 din 12 octombrie 2007 pronunțată de Judecătoria Caracal în dosarul nr-, ca nefondat.

A fost obligat pe apelantul revizuient la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezentând onorariu avocat oficiu avansat din fondul Ministerului d e Justiție.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a examinat cererea de apel prin prisma sentinței instanței de fond și în ansamblu, apreciind că apelul declarat de apelantul revizuient condamnat marin este nefundat, fiind respins în baza dispoz.art.379 pct.1 lit.b pentru C.P.P. următoarele considerente:

Prin recizitoriul nr.1989/P/2004 din 20.iulie 2004 s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest a inculp. marin pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate în mod ilegal și viol prev. și ped. de art.189 alin.1 și Cod Penal art.197 alin.1 cu Cod Penal aplic.art.37 lit.a

Cod Penal

Judecătoria Caracal prin sentința penală nr.58/20 ian.2005 pronunțată în dosarul nr.3558(2004 dispus în baza art.334 schimbarea C.P.P. încadrării juridice a infracțiunii prev. de art.149 alin.1 cu Cod Penal art.37 lit.a în Cod Penal infracțiunea prev. de art.189 alin.2 cu Cod Penal art.37 lit.a

Cod Penal

Prin aceeași sentință penală inculp. a fost condamnat la 8 ani închisoare pentru art.189 alin.2 Cod Penal, cu aplic.art 37 lit.a și la 5 ani închisoare pentru art.-197 alin.1 cu Cod Penal aplic.art 37 lit a Cod Penal, urmând în baza dispoz.art.33-34.Cod Penal ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare iar în baza art,64 s Cod Penal-a aplicat acestuia pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art 64 lit.a,b și e

Cod Penal

S-a mai dispus prin aceeași sentință penală descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare la care a fost condamnat inculpatul marin prin nr.1078/2001 a Judecătoriei Caracal în pedeapsa de 2 ani șl8 luni și pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.-466/2001.

În baza art.86/4 s-a dispus revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru pedeapsa de 2 ani și 9 luni închisoare, inculpatul urmând sa execute 10 ani și 9 luni închisoare cu art.71 prin sent.pen.nr.58/20 ian.2005 a Judecătoriei Caracals -a dispus menținerea liberării condiționate pentru restul de pedeapsă din pedeapsa de 3 ani închisoare la care a fost condamnat prin nr.466/2001, definitivă prin nr.3297/2002 a Curții Supreme de Justiție, s-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa aplicata durata retin erii și arestului preventiv începând cu 27 iun ie 2004, la zi, precum și câtimea exe4cutată din pedeapsă cuprinsă intre 13 august.2002 - 9 iunie 2004.

Împotriva sentinței penale a declarat apel inculp. criticând-o pentru netemeinicie în sensul că pedeapsa aplicată este prea mare în raport cu faptele comise.

Prin decizia penală bnr.139/15 martie 2005 pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr.1128/2005 s-a admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat în parte sentința sub aspect penal și în consecință s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev de art 64 alin.1 lit a și b pe Cod Penal o durată de un an pentru infracțiunea prev. de art.197 alin.1.

Cod Penal

Prin aceeași decizie penală Tribunalul Olt în baza art.33 lit a și art.34 alin.1 lit. b și art.35 alin.1 a Cod Penal aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare alături de pedeapsa complementara de interzicere a drepturilor pe o durata de un an.

S-a dispus prin aceeași decizie în lăturarea dispozițiilor din sentința privind descontopirea pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin nr.1078/5 oct.2001 a Judecătoriei Caracal și în baza art.36 alin.3 s-a dedus din pedeapsa rezultanta la contopire de 3 ani închisoare perioada executată de la 13.aug.2002 la 9 iun ie 2004.

Prin aceeași decizie în baza art 86/4 s-a dispus revocarea suspendării executării sub supraveghere a restului de pedeapsă de 1 ani, 2 luni și 3 zile închisoare pe care-l cumulează cu pedeapsa de 8 ani închisoare in total inculpatul urmând sa execute pedeapsa de 9 ani, 2 luni si 3 zile închisoare.

Tribunalul Olt prin aceeași decizie a dispus înlăturarea dispozițiilor privind deducerea din pedeapsa totală a perioadei executate de la 13 august 2002 la 9 iunie 2004 și totodată s-a dedus din pedeapsa închisorii timpul masurilor preventive, reținerea si arestul cu începere de la 27 iunie 2004 la zi.

Prin dec.pen.nr.752/29 aug.2005 pronunțata de Curtea de Apel Craiova in dosarul nr.548/P/2005 s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculp. împotriva deciziei pronunțate de Tribunalul O l

Prin decizia penală nr.1035/19 oct 2005 pronunțata de Curtea de Apel Craiovas -a respins ca neîntemeiata si contestația in anulare formulata de același condamnat.

Motivele invocate ulterior de condamnatul prin cererea de revizuire în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea faptelor și că de la dosarul penal nr.3558/2004 al Judecătoriei Caracal ar fi dispărut actul medico-legal emis în urma examinării părții vătămate nu are nici un suport probator.

Mai mult decât atât s-a cerut că la cererea revizuientului condamnat cu ocazia soluționării unei alte plângeri formulate de acesta și înregistrata la nr.9/VIII/1/2006 Parchetul de pe lingă Judecătoria Caracali -a înaintat în copie actele solicitate printre care și raportul de constatare medico-legal organ al întocmit de SML O privind pe partea vătămată.

Astfel fiind așa cum de altfel și instanța de fond a reținut, motivele invocate de revizuient prin cererea de revizuire sensul ca nu i-au luat in considerare actele care dovedesc dispariția primului raport de analiza medicală și că nu i s-a aprobat efectuarea testului ADN iar doua cereri de recuzare formulate împotriva procurorului de ședință și a completului de judecată de la instanța de fond nu sunt din cele strict prevăzute de art.394 ca C.P.P. motive de revizuire.

Pentru aceste considerente instanța apreciază ca apelul declarat de apelantul revizuient condamnat este nefondat urmând a fi respins in baza dispoz.art.379 pct.1 lit.b p Cod Penal și a se menține sentința instanței de fond ca temeinica si legala.

Văzând si dispoz.art.192 alin.2

C.P.P.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs apelantul revizuent, în termen și motivat criticând hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie.

Criticile sunt în esență următoarele: în mod greșit instanțele nu au reținut că partea vătămată a susținut că nu a fost pentru recoltarea de probe biologice la IML S, aceasta prezentându-se numai la Spitalul din Arată că nu trebuie să existe confuzie între raportul medical din 28 iunie 2004, care fost folosit ca probă împotriva inculpatului în dosarul în care s-a dispus arestarea sa preventivă și nu mai există la dosar și cel din 14 iulie 2004, eliberat la un interval de 14 zile.

Mai arată că în mod nejustificat i s-a respins proba ADN solicitată și că de la dosar au dispărut o serie de acte prin care face dovada ca a existat și un raport de analiză ginecologică eliberat de Spitalul C, dar și declarații de martori.

Susține că a formulat plângere penală împotriva procurorului, motiv pentru care a solicitat recuzarea acesteia, nefiind legal ca procurorul să mai pună concluzii în cazul său.

Instanța a dispus atașarea dosarului nr. 3222/2004 al Judecătoriei Caracal în care s-a admis propunerea de arestare preventivă formulată de parchet și s-a dispus luarea față de inculpat a acestei măsuri preventive.

Recurentul revizuent a depus la dosar (fila 20 recurs) o copie a adresei nr. din 4 oct. 2006 eliberată la cererea inculpatului de către Poliția mun. C, pentru a dovedi veridicitatea susținerilor sale în sensul că există un raport medico-legal din data de 28 iunie 2004, care potrivit celor menționate în adresă, a fost înaintat la data de 16 iulie 2004 la dosarul penal 1989/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caracal.(dosarul de urmărire din cauza de față).

Or, acesta este actul despre care face vorbire revizuentul în sensul că a dispărut din dosar și atestă anumite împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, atunci când în mod netemeinic s-a pronunțat condamnarea inculpatului.

Pentru a se lămuri pe deplin și a se elimina orice dubii, după verificarea actelor medicale existente la dosar, ( respectiv: Bilet trimitere din 27 iunie 2004 ora 8,15 al Spitalului mun. C către Laborator Medicină-legală S, Constatări preliminare privind partea vătămată Spitalul jud. O - Serviciul jud. de medicină - legală și Raport de constatare medico-legală 786/E din 14 iulie 2004 Spitalul jud. O - Serviciul jud. de medicină - legală (filele 15 - 17 dosar 1989/P/2004), instanța de recurs a solicitat relații Spitalului mun. C în sensul de a se comunica instanței dacă partea vătămată ar fi fost examinată medical la această instituție sanitară în ziua de 28 iunie 2004, ce act s-a întocmit și, în caz afirmativ, să fie înaintat instanței.

Prin adresa nr. 4006 din 28 martie 2008, Spitalul comunică instanței că în, partea vătămată nu figurează în ziua de 28 iunie 2004, nici în Registrul de consultații al compartimentului Primire Urgențe, nici încel de la Cabinetul de Ginecologie din Ambulatoriul de specialitate și nici internată în perioada perioada 27 iunie - 29 iunie 2004. De asemenea, aceasta nu apare înregistrată cu analize efectuate în cadrul Laboratorului de sau a Laboratorului de analize medicale în cursul lunii iunie 2004.

La termenul de astăzi, inculpatul a mai solicitat înaintarea unei adrese către Spitalul județean O - serviciul de medicină legală, pentru a se comunica instanței, dacă partea vătămată a fost prezentă la acest spital în ziua de 28 iunie 2004, așa cum se precizează în Raportul medico-legal depus la dosar din 14 iulie 2004.

Instanța a respins cererea recurentului și a învederat acestuia că, în măsura în care consideră că actul oficial respectiv atestă vreo împrejurare necorespunzătoare adevărului, recurentul are posibilitatea legală să sesizeze potrivit legii organele competente să cerceteze pretinsul fals, instanța nefiind competentă în cadrul procesual de față să se pronunțe asupra acestei chestiuni.

Recursul de față este nefondat și se va respinge ca atare, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

În mod judicios a reținut instanța de apel că susținerea revizuentului potrivit căreia există un raport medico legal emis în urma examinării părții vătămate, de către Spitalul municipal C, altul decât cel întocmit la - Serviciul de medicină legală din 14 iulie 2004, și care a dispărut de la dosar, nu are suport probator.

În această ordine de idei, împrejurarea că în adresa Poliției mun. C ca răspuns la solicitarea revizuentului, adresă depusă în recurs, se face vorbire de un "raport medico-legal din 28 iunie 2004", nu este de natură să demonstreze existența unui alt raport medico-legal, decât cel întocmit de SML S la de data de 14 iulie 2004.

Este evident că Poliția mun. C se referă la acesta din urmă, iar data de 28 iunie 2004 nu este data întocmirii raportului, ci data inserată în acesta și care se referă la momentul examinării victimei, având în vedere cel puțin două motive: 1. în adresă nu se face mențiune cu privire la unitatea sanitară care a întocmit raportul medico-legal, deci nu se precizează Spitalul C, fiind de la sine înțeles că actul este întocmit de un laborator/serviciu/institut specializat(medicină legală); 2. în adresă se face mențiune că raportul a fost înaintat parchetului în dosarul de la data de 16 iulie 2004.

Or, această dată din urmă este plasată imediat după 14 iulie 2004, data întocmirii raportului de constatare medico-legală 786/E din 14 iulie 2004 Spitalul jud. O - Serviciul jud. de medicină - legală.

De asemenea, data întocmirii unui asemenea act nu corespunde cu ziua examinării victimei, plasându-se întotdeauna ulterior acestui moment, durata între cele două operațiunii variind în funcție de complexitatea cazului medical.

În ceea ce privește ziua examinării victimei, aceasta este cea consemnată în cuprinsul raportului, aceea de 28 iunie 2004, doua zi după trimiterea victimei de către spitalul mun. C la Spitalul jud. O- Serviciul de medicină legală, împrejurare ce apare adevărată până la declararea ca fals a acestui act oficial.

De asemenea, în ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că victima a fost examinată în ziua de 28 iunie 2004 la spitalul mun. C, sunt de făcut următoarele precizări:

Așa cum s-a arătat anterior, victima a fost examinată medico-legal la spitalul jud. O - Serviciul de medicină legală, în ziua de 28 iunie 2004.

Victima s-a prezentat la Spitalul mun. C în ziua de 27 iunie 2004, Compartimentul Urgențe primind un Bilet de trimitere pentru Spitalul jud. O - Serviciul de medicină legală.

Din răspunsul primit la solicitarea Curții, întocmit de Spitalul mun. C, rezultă clar și fără nici un dubiu că, partea vătămată nu figurează în ziua de 28 iunie 2004, nici în Registrul de consultații al compartimentului Primire Urgențe, nici în cel de la Cabinetul de Ginecologie din Ambulatoriul de specialitate și nici internată în perioada perioada de la 27 iunie - 29 iunie 2004. De asemenea, aceasta nu apare înregistrată cu analize efectuate în cadrul Laboratorului de Patologică sau a Laboratorului de analize medicale în cursul lunii iunie 2004.

În concluzie, nu se poate afirma că această unitate sanitară ar fi întocmit un alt act medical, indiferent de denumirea acestuia, altul decât Biletul de trimitere din ziua de 27 iunie 2004, care să ateste anumite împrejurări care în măsura în care erau cunoscute de instanță, nu ar fost pronunțată față de revizuent o soluție de condamnare, ci una de achitare.

Celelalte împrejurări invocate privind dispariția de la dosar și a unor declarații de martori, efectuarea unui test ADN, precum și cea referitoare la faptul că a fost formulată cerere de recuzare a procurorului, așa cum corect a reținut și instanța de apel, nu pot face obiectul unei analize în calea extraordinară de atac a revizuirii, neîncadrându-se în disp. legale prev. de art. 394 cod procedură penală.

Cazurile de revizuire a unei hotărâri judecătorești sunt reglementate expres și limitativ prin art. 394 alin. 1 lit. e cod procedură penală.

În cauza de față, titularul cererii nu a indicat expres temeiul legal al cererii, dar față de motivele invocate și verificările efectuate, în mod corect s-a concluzionat că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de revizuire prevăzute de lege.

Așadar, în baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b cod procedură și nesubzistând nici un alt caz de recurs de casare din cele prev. de art. 385 ind. 9 alin. 3 cod procedură penală ce se iau în considerare din oficiu, Curtea va respinge recursul inculpatului ca nefondat.

Având în vedere soluția pronunțată și disp. art. 192 alin. 2 cod procedură penală va fi obligat recurentul inculpat la 300 cheltuieli judiciare statului în recurs, din care 100 lei onorariu avocat din oficiu, ce se va vărsa din fondurile MJ către Baroul Dolj.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul formulat de revizuentul - condamnat, aflat în stare de detenție în PENITENCIARUL CU REGIM DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C, împotriva deciziei nr. 271 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală în dosarul nr- ca nefondat.

Obligă recurentul revizuient la 300 lei cheltuieli judiciare statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu ce se va avansa din fondurile către Av.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 16 Aprilie 2008.

Președinte, Judecător, Judecător,

Grefier,

Red.TR/ 2ex

06.05.2008

Jud. apel IS

Gh.

Jud. fond

18 aprilie 2008

C:va urmări și încasa de la debitorul suma de 630 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Președinte:Mariana Pascu
Judecători:Mariana Pascu, Gabriel Viziru, Tatiana Rădulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Lipsirea de libertate în mod ilegal (art. 189 cod penal). Decizia 46/2008. Curtea de Apel Craiova