Vătămarea corporală gravă (art. 182). Decizia 47/2008. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
DOSAR NR- - ART. 182. -
(Număr în format vechi 551/MF/2007)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA MINORI ȘI FAMILI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 47
Ședința publică de la 16 aprilie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Mariana Pascu JUDECĂTOR 2: Gabriel Viziru
- - - - JUDECĂTOR 3: Tatiana Rădulescu
- - - - PREȘEDINTE SECȚIE
GREFIER: -
Ministerul Public reprezentat prin procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
***********************
Pe rol, judecarea recursului formulat de inculpatul, trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea nr. 1243/P/2004, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, faptă prev de art. 182 alin.2 împotriva Cod Penal deciziei penale numărul 74 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și Familie în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns părțile - vătămate și, personal și asistați apărător ales, avocat, lipsind recurentul - inculpat pentru care s-a prezentat apărător ales, avocat escu, partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență Nr. 1
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței depunerea la dosar, prin serviciul registratură a răspunsului înaintat de către Spitalul Clinic Județean C, ca urmare a emiterii adresei instanței, după care;
Instanța constatând că nu mai sunt excepții de invocat, probe de administrat, alte cereri de formulat, apreciind cauza în stare de judecată, a acordat cuvântul părților asupra recursului de față.
Avocat escu pentru recurentul - inculpat solicită admiterea recursului invocând ca motiv de casare dispozițiile art. 3859pct. 6 Cod procedură penală care prevăd că hotărârile sunt supuse casării în cazul în care urmărirea penală sau judecata a avut loc în lipsa apărătorului, când prezența acestuia era obligatorie. Invocă și încălcarea dispozițiile art. 6 Cod procedură penală potrivit cu care dreptul de apărare este garantat învinuitului, inculpatului și celorlalte părți în tot cursul procesului penal, precum și dispozițiile alin. 5 al aceluiași articol, potrivit cu care organele judiciare sunt obligate să ia măsuri pentru asigurarea asistenței juridice a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu are apărător ales.
Învederează că recurentul - inculpat nu a beneficiat de prezența unui avocat, fiind lipsit de apărare în faza de urmărire penală, deși prezența unui apărător era obligatorie având în vedere infracțiunea pentru care acesta era cercetat și limitele pedepsei pentru această infracțiune, în dosarul de urmărire penală se găsește declarația de făptuitor a recurentului din cuprinsul căreia nu se regăsește faptul că acestuia i s-a pus în vedere că poate beneficia de asistența unui apărător.
De asemenea declarația de învinuit s-a luat în lipsa unui apărător ales sau desemnat din oficiu, așa cum prevede codul d e procedură penală care obligă organul de urmărire penală, fie el agent de poliție sau procuror, să asigure asistența juridică a inculpatului sau învinuitului.
Arată că, deși din conținutul declarației învederată mai sus, reiese că recurentului i s-a adus la cunoștință faptul că are dreptul să fie asistat de un avocat și acesta a considerat că nu are nevoie, fapta pentru care era cercetat, obliga organul de urmărire penală să-i asigure prezența unui apărător desemnat din oficiu.
Consideră de asemenea, că s-a făcut o gravă încălcare a prevederilor art. 6.C.P.P. întrucât, pe parcursul cercetărilor, în timpul urmăririi penale inculpatului nu i s-a mai luat o altă declarație nici de către reprezentantul parchetului, care nu a făcut altceva decât să-i prezinte materialul de urmărire penală și să consemneze într-un proces verbal acest lucru.
În ceea ce privește al doilea motiv de recurs,precizează că se încadrează în dispozițiile art. 3859alin. 1 pct. 4 Cod procedură penală lipsind mențiunea că soluția s-a dat în ședință publică; examinând dispozitivul deciziei tribunalului se observă că nu se face mențiunea că aceasta s-a pronunțat în ședința publică.
În ceea ce privește cel de-al treilea motiv de recurs, învederează că nu-l mai susține, având în vedere înscrisurile înaintate de spital.
În ceea ce privește despăgubirile acordate părții vătămate precizează că la dosar nu există probe din care să rezulte că aceasta a suferit o intervenție chirurgicală,și nu este îndreptățită a i se acorda suma reprezentând contravaloarea acestei intervenții.
În subsidiar, solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri pronunțate în cauză și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod procedură penală, susținând că din probele existente la dosar, rezultă că fapta nu prezintă pericol social, inculpatul fiind provocat de către partea vătămată iar leziunea nu s-a dovedit a fi produsă prin mușcare.
Avocat pentru părțile vătămate, în ceea ce privește motivul neasigurării asistenței juridice, consideră că organului de urmărire penală îi revenea această obligație doar dacă recurentul se afla în una din situațiile prev.de art. 171 alin. 2 Cod procedură penală. Organele de urmărire penală i - au adus la cunoștință inculpatului că are dreptul de a fi asistat de un apărător, iar la luarea declarației de la fila 121, arată că, recurentul avea calitatea de făptuitor iar nu de învinuit sau inculpat, când organul de urmărire penală a trebuit să se lămurească cu privire la ce s-a întâmplat. Organul de urmărire penală și- îndeplinit obligațiile stabilite de lege, l-a încunoștințat pe recurent cu privire la drepturile sale.
.
În ceea ce privește motivul numărul 2 de recurs solicită să se observe că atât în minuta deciziei cât și în încheierea de amânare a pronunțării se regăsește mențiunea pronunțării în ședință publică, în opinia sa fiind vorba de o eroare materială de redactare care se poate îndrepta.
În ceea ce privește latura civilă, arată că, Judecătoria Segarceas -a conformat dispozițiilor deciziei de casare; cheltuielile necesare intervenției chirurgicale au fost depuse și înaintate Judecătoriei Segarcea, ele sunt destul de mari și nu pot fi acoperite de partea vătămată.
În cauză inculpatul se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă; există mai mulți martori care au văzut că partea vătămată a fost mușcată de iar examenul medical confirmă existența unei plăgi mușcate și consideră că un medic legist poate să facă deosebirea între o plagă mușcată și o plagă mecanică.
Solicită respingerea recursului atât pe latura civilă cât și pe latura penală.
Reprezentantul Ministerului Public consideră că recursul este nefondat atât în ce privește latura penală cât și în ce privește latura civilă. Motivele invocate sunt nefondate pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește primul motiv de recurs precizează că în faza de urmărire penală conform art. 171 Cod procedură penală asistența juridică este obligatorie numai în cazuri anume prevăzute de lege și anume: când învinuitul sau inculpatul este minor, este internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat chiar în altă cauză, când față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligarea la tratament medical chiar în altă cauză ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că inculpatul sau învinuitul nu și-ar putea face singur apărarea, în cazul în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare. În situația în care o persoană este cercetată în stare de libertate asistența juridică nu este obligatorie.
Mai arată că, cu ocazia urmării penale s-au respectat dispozițiile art. 6 și 171 Cod procedură penală în ceea ce privește informarea inculpatului cu privire la drepturile sale procesuale care i s-au adus la cunoștință. Inculpatul a declarat că a luat cunoștință de conținutul acestor drepturi dar nu dorește să-și angajeze avocat și este de acord să dea declarație. Ca atare actele de urmărire penală efectuate de organele de cercetare sunt legale, sunt în conformitate cu dispozițiile codului d e procedură penală, motiv pentru care nu sunt lovite de nulitate absolută sau relativă.
În ceea privește motivul numărul 2 de recurs acesta este nefondat deoarece codul d e procedură penală reglementează în mod diferit obligația organului de cercetare penală, când urmărirea penală se efectuează cu punerea în mișcare a acțiunii penale și fără punerea în mișcare a acțiunii penale. În primul caz organul de cercetare penală îl ascultă pe inculpat după care îi prezintă motivele de urmărire penală iar în al doilea caz organul de cercetare penală îl ascultă pe învinuit cu privire la fapta pentru care a fost cercetat după care întocmește referat de terminare a urmăririi penale și înaintează dosarul la procuror care prezintă materialul de urmărire penală.
Întrucât în cauză urmărirea penală s-a efectuat fără punerea în mișcare a acțiunii penale, s-au respectat dispozițiile legale care reglementează această instituție.
Învederează că și al treilea motiv de recurs este nefondat întrucât lipsa mențiunii din dispozitivul deciziei că pronunțarea s-a făcut în ședință publică nu este lovită de nulitate absolută ci relativă așa cum a statuat Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 24 din 18.09.2006. Cum drepturile inculpatului nu au fost vătămate prin această omisiune, deoarece a avut posibilitatea să ia cunoștință de conținutul hotărârii pe care a și recurat-o în cauză nu operează această sancțiune care trebuie invocată în timpul efectuării actului sau până la primul termen de judecată.
În ceea ce privește latura civilă, precizează că hotărârea instanței de judecată este temeinică și legală, cuantumul daunelor a fost corect stabilit.
Precizează că nici motivul numărul 4 de recurs nu este justificat, fapta săvârșită constituie infracțiune întrucât împrejurările, modalitatea de comitere a acesteia și urmările ei prezintă un pericol social grav fiind pedepsită cu închisoare până la 7 ani.De asemenea, atitudinea inculpatului de a nega săvârșirea acesteia deși actele existente la dosar o confirmă, este de natură să imprime infracțiunii săvârșite un pericol grav, astfel încât nu se impune aplicarea art. 181Cod penal.
Din punctul său de vedere hotărârea instanței de judecată este temeinică și legală, pe cale de consecință solicită respingerea recursului,
CURTEA:
Asupra recursului de față;
Prin sentința penală nr.401 din 22.09.2005, a fost condamnat inculpatul, în baza art. 182 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit. a, și 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 9 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă față de partea vătămata, iar în baza art. 180 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 74 lit. a și 76 lit. a Cod penal, a fost condamnat același inculpat la pedeapsa de 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală față de partea vătămată.
În baza art.33-34 Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 9 luni închisoare, iar în baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 Cod penal.
Prin aceeași sentință a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit.1Cod pr.penală, inculpatul, pentru infracțiunea prevăzută de art. 205 Cod penal, săvârșită față de partea vătămată, și în baza art. 181alin. 3 Cod penal, raportat la art. 91 alin. 1 lit. c Cod penal, s-a aplicat acestuia o pedeapsă cu caracter administrativ în cuantum de 2.000.000 ROL.
Același inculpat a fost achitat, în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. a Cod pr.penală, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe și raportat la art. 10 lit. d Cod pr.penală. pentru infracțiunea de amenințare, săvârșite față de partea vătămata.
În baza art. 180 alin. 1 Cod penal, a fost condamnat inculpatul la 300 RON amendă penală, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, față de partea vătămată, iar în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod pr.penală, a fost achitat același inculpat, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, săvârșită față de partea vătămată .
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. c Cod pr.penală, au fost achitați inculpații și, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, săvârșită față de partea vătămată.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod pr.penală, a fost achitat inculpatul, pentru infracțiunea de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. 1 Cod penal, privind pe partea vătămată.
Prin aceeași sentință a fost admisă în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1257,3 RON despăgubiri civile, din care 1.000 RON reprezentând daune morale și 257,3 RON daune materiale, față de partea civilă.
Tot în parte a fost admisă și acțiunea civilă formulată de partea civilă și a fost obligat inculpatul la 229,4 RON despăgubiri civile, din care suma de 200 RON reprezentând daune morale și 29,4 RON daune materiale.
Inculpatul a fost obligat și la 214,7 RON despăgubiri civile, reactualizate până la data efectivă a plății, reprezentând cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată și la plata sumei de 33,2 RON despăgubiri civile, reactualizată până la data efectivă a plății, reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate cu partea vătămată, către partea civilă CAS
Pentru a se pronunța această sentință, prima instanță a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea nr. 1243/P/2004 din data de 16.02.2005, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă, prevăzută de art. 182 alin. 2 Cod penal.
Prin același rechizitoriu s-a mai dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art.181 alin.1 Cod penal și a fost sesizată instanța de judecată cu plângerea prealabilă a părții vătămate pentru infracțiunea prevăzută de art.180 alin.2 Cod penal, față de inculpații și, cu plângerea prealabilă a părții vătămate pentru infracțiunile prevăzute de art.180 alin.1, art.193 și art.205 Cod penal, față de inculpatul și cu plângerea prealabilă a părții vătămate împotriva inculpaților, și, pentru infracțiunea prevăzută de art.180 Cod penal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea sub nr. 404/2005.
S-a reținut în fapt că în seara zilei de 27 august 2004, părțile vătămate și s-au deplasat la o discotecă de pe raza localității, unde au consumat băuturi alcoolice și au dansat până la terminarea programului discotecii, în jurul orei 02,00.
La plecarea de la discotecă, partea vătămată a fost strigată de inculpatul, care a reținut-o sub pretextul de a sta de vorbă, între cei doi izbucnind apoi un conflict și s-au îmbrâncit reciproc adresându-și cuvinte jignitoare.
Zgomotul produs în timpul conflictului 1-a determinat pe inculpatul, persoana care asigura ordinea și liniștea în discotecă, să vină la fața locului.
Inculpatul a intervenit în conflict în sprijinul inculpatului, lovind-o cu pumnul în zona feței pe partea vătămată, aceasta încercând să-1 apere pe fratele său.
In urma loviturii primite de la inculpatul, a căzut la pământ, inculpatul continuând să-1 lovească cu picioarele.
Partea vătămată și inculpatul s-au agresat fizic reciproc, la un moment dat inculpatul mușcându-1 de lobul urechii stângi. Ca urmare a acestei agresiuni, partea vătămată a pierdut o parte a lobului auricular stâng.
După agresarea părții vătămate, conflictul dintre acesta și inculpatul a luat sfârșit, partea vătămată urcând pe una din terasele discotecii, intenționând să-i arate inculpatului, administratorul societății, ceea ce i se întâmplase.
Pe terasa discotecii, între partea vătămată și inculpatul a avut loc un nou conflict, în cadrul căruia a adresat cuvinte jignitoare și l-a amenințat pe că îi va închide discoteca iar acesta din urmă l-a împins.
În drept sa constatat că fapta inculpatului săvârșită față de partea vătămată constând în mușcarea de și cauzarea unui prejudiciu estetic întrunește elementele costitutive ale infracțiunii prev.de art.182 alin 2c.penal iar cea săvârșită față de partea vătămată constând în lovirea cu pumnul întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.180 alin 2 penal,infracțiuni săvârșite în concurs.
Fapta inculpatului de a lovi partea vătămată sa considerat că întruneșe elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.180 alin.1 penal.
Fapta reținută în sarcina inculpatului de a adresa cuvinte jignitoare inculpatului sa apreciat că nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni fiindu-i aplicată o amendă administrativă.
De asemenea instanța a reținut că din probatoriul administrat nu a rezultat că inculpatul ar fi lovit pe partea vătămată iar inculpații și ar fi lovit partea vătămată,acesta fiind lovit de inculpatul.
Probele nu au confirmat infracțiunea de lovire săvârșită de inculpatul asupra părții vătămate iar infracțiunii de amenințare îi lipsește un element constitutiv nefiind de natură să alarmeze partea vătămată.Cu privire la infracțiunea de lovire reclamată de împotriva inculpatului instanța a reținut că acesta nu a exercitat acte de violență ci doar a împins partea vătămată,fapta nefiind săvârșită cu intenția de a produce suferințe fizice.
Pe latură civilă sa făcut aplicarea art.14 pr.penală rap.la art.998-999 civ.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel atât părțile vătămate, cât și inculpații.
Prin decizia penală nr.115/28 februarie 2006 Tribunalul Dolja admis apelurile a desființat sentința apelată trimițând cauza spre rejudecare.
În rejudecare în raport de îndrumările instanței de apel Judecătoria Segarceaa pronunțată sentința penală nr.39/1.03.2007.
Prin această sentință a fost respinsă cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea.
În baza art. 182 alin. 2 Cp, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și alin. 2, 76 alin. 1 lit. și art. 13 Cp, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 05.04.1984 în S, județul D, domiciliat în comuna, sat, județul D, student la Facultatea de Mecanică C, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP -, la 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală gravă față de partea vătămată.
În baza art. 180 alin. 2 Cp, cu aplicarea art.74 alin. 1 lit. a și alin. 2 și 76 alin. 1 lit. e Cp, a fost condamnat același inculpat la 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lovire față de partea vătămată.
În temeiul art. 33 lit. a raportat la art. 34 lit. b Cp, au fost contopite pedepsele anterior stabilite și aplicată inculpatului pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.
În baza art. 81 Cp a fost suspendată condiționat executarea pedepsei aplicate inculpatului pe durata termenului de încercare de 3 ani, determinat în raport de dispozițiile art. 82 Cp.
În temeiul art. 359 alin. 1a fost atrasă atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cp, a cărei nerespectare conduce la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cpp,a fost achitat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 30.11.1977 în C, județul D, domiciliat în comuna, județul D, CNP -, pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. 2 Cp, privind pe partea vătămată, fiul lui și, născut la data de 06.05.1988 în C, județul D, domiciliat în C,-,. 164 E,. 1,. 3, județul D, CNP -, și pentru infracțiunea prevăzută de art. 180 alin. 1, privind pe partea vătămată, fiul lui și, născut la data de 11.06.1984 în C, județul D, domiciliat în C,-,. 164 E,. 1,. 3, județul D, CNP -.
În baza art. 180 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. e teza a II-a Cp, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și a, născut la data de 19.02.1972 în C, județul D, domiciliat în aceeași localitate,-, CNP -, la 250 lei amendă penală pentru infracțiunea de lovire și alte violențe, săvârșită față de partea vătămată.
În baza art. 180 alin. 1 Cp, cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. e teza a II-a Cp,a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 26.08.1973 în comuna de, județul D, domiciliat în comuna, județul D, CNP -, la 300 lei amendă penală pentru infracțiunea de lovire, săvârșită față de partea vătămată.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. c Cpp a fost achitat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 25.09.1978 în comuna de, județul D, domiciliat în comuna, CNP -, pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. 1, privind pe partea vătămată.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 alin. 1 lit. a Cpp a fost achitat inculpatul, pentru infracțiunea de lovire, prevăzută de art. 180 alin. 1, față de partea vătămată,iar în baza art.11pct.2 lit.a raportat la art. 10 alin. 1 lit. d Cpp a fost achitat același inculpat, pentru infracțiunea de amenințare, prevăzută de art. 193 Cp, față de aceeași parte vătămată, iar raportat la art. 10 alin. 1 lit. b Cpp, achitat același inculpat pentru infracțiunea de insultă, prevăzută de art. 205 Cp, săvârșită față de aceeași parte vătămată.
A fost admisă acțiunea civilă promovată de partea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 3757 lei reprezentând daune materiale către această parte civilă.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 29,4 lei daune materiale către această parte civilă.
A fost admisă acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic Județean de Urgență C și a fost obligat inculpatul la plata către această parte civilă a sumei 2479,892 lei, reactualizată la data efectivă a plății, după regula aplicabilă creanțelor fiscale, din care 2147,432 lei reprezintă cheltuieli de spitalizare pentru partea vătămată și 332,460 lei reprezintă cheltuieli de spitalizare a părții vătămate.
În temeiul art. 191 alin. 1 Cpp, a fost obligat inculpatul la 120 lei, inculpatul la 40 lei, inculpatul la 40 lei, partea vătămată la 40 lei și partea vătămată la 40 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În temeiul art. 193 alin. 1 Cpp a fost obligat inculpatul la 1760 lei cheltuieli judiciare către partea vătămată.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut că starea de fapt prezentată în actul de inculpare privind pe inculpatul corespunde adevărului iar încadrarea juridică a fost corectă.Cu privire la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile prev.de art.72 penal iar pe latură civilă instanța a constatat îndeplinite cerințele prev.de art.998-999 civ.care atrag răspunderea civilă delictuală a inculpatului pentru prejudiciul produs părții vătămate.
Instanța a mai reținut că din materialul probator a rezultat că inculpatul nu a aplicat lovituri părților vătămate și,iar inculpatul a lovit-o pe partea vămată cu cheile mașinii în cap,după care a izbit-o de o balustradă. Deasemenea din probe a rezultat că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată iar inculpatul nu se face vinovat de infracțiunea de lovire față de partea vătămată.
Cu privire la faptele reținute în sarcina inculpatului instanța a reținut că acesta nu a lovit-o pe partea vătămată iar adresarea unor cuvinte amenințătoare părții vătămate nu a fost de natură să o alarmeze.În ceeea ce privește infracțiunea de insultă,instanța a reținut că fapta a fost dezincriminată.
A fost considerată întemeiată și acțiunea civilă promovată de partea civilă, și Spitalul Clinic Județean de Urgență
Împotriva acestei sentințe au declarat apel părțile vătămate și inculpații.
În apelul declarat de inculpatul a solicitat desființarea sentinței apelate și pronunțarea unei noi hotărâri legale și temeinice.
În dezvoltarea motivelor de apel depuse la dosar a arătat că prima instanță rejudecând cauza, în urma admiterii apelului declarat de inculpat i-a aplicat o pedeapsă cu închisoarea mai mare decât cea stabilită prin sentința desființată, prin apelul său și totodată i-a majorat și cuantumul daunelor materiale la care a fost obligat către partea vătămată civilă de la suma de 2537,3 RON la 3757 RON, încălcându-se astfel principiul "non reformațio in pejus".
S-a mai arătat că în același mod a procedat prima instanță și când a majorat cuantumul despăgubirilor medicale la care a fost obligat inculpatul către partea civilă de la 257,3 RON la 3557 RON.
Un alt motiv de apel a vizat respingerea cererii inculpatului de schimbare a încadrării juridice din cel prev de art.182 alin 2 Cod penal, în art.180 alin 2 Cod penal, deși se susține că materialul probator nu dovedește că fapta sa a provocat sluțire părții vătămate.
Ca atare, s-a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art.180 alin 2 Cod penal.
Inculpatul a solicitat desființarea sentinței și pronunțarea unei noi hotărâri în care să se dispună achitarea acestuia în temeiul art.11 pct 2 lit a rap la art.10 lit1Cod pr.penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ din cele prev de art.91 Cod penal.
În dezvoltarea motivelor de apel depuse la dosar a arătat că o sancțiune administrativă este suficientă pentru îndreptarea sa, fiind îndeplinite și condițiile prevăzute de lege, respectiv pedeapsa pentru fapta prevăzută de lege este mai de 1 an, gradul redus de pericol social al faptei săvârșite, se află la prima abatere.
Inculpatul a solicitat desființarea sentinței apelate, achitarea sa în temeiul art.10 lit1Cod pr.penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Examinând sentința apelată prin prisma motivelor de apel invocate de inculpați, cât și din oficiu, în limitele conferite de lege, tribunalul a constatat că hotărârea pronunțată este legală și temeinică sub toate aspectele, iar apelurile declarate sunt nefondate.
Starea de fapt a fost reținută în mod corect de prima instanță pe baza probatoriului administrat și just analizat, probatoriu din care rezultă fără echivoc vinovăția inculpaților sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost condamnați.
Încadrarea juridică a faptei săvârșită de către inculpatul de aoa gresa pe partea vătămată, mușcând-o pe aceasta de lobul urechii stângi, cu consecința pierderii unei părți a lobului auricular stâng și suferirea unor leziuni care au necesitat 16-18 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev de art.182 alin 2 Cod penal și nu ale infracțiunii prev.de art.180 alin 2 Cod penal, așa cum susține inculpatul în motivele de apel.
Certificatul medico-legal 2320/A/2004 emis de către IML C (fila 15 dosar urmărire penală), reține absența lobului auricular stâng (plagă mușcată), leziune traumatică care datează din data de 28.08.2004.
Conform raportului de expertiză medico-legală din 14.10.2004 întocmit de IML C aceasta leziune reprezintă un prejudiciu estetic posibil de remediat în urma unei operații de chirurgie plastică.
Ca urmare a dispozițiilor din decizia penală nr.115/28.02.2006 a Tribunalului Dolj de desființare cu trimitere spre rejudecare, în rejudecare în prima instanță s-a efectuat o nouă expertiză medico-legală avizată de IML C (filele 141-142 dosar) care a confirmat că numărul de îngrijiri medicale necesare părții vătămate pentru refacere este de 16-18 zile, iar prejudiciul estetic poate fi remediat pe calea unei intervenții chirurgicale.
În speță, vătămarea corporală gravă asupra părții vătămate s-a realizat din punct de vedere obiectiv printr-o faptă care a produs unul din rezultatele prev. de art.182 alin 2 Cod penal, prin natura vătămării produse, consecința fiind sluțirea, respectiv producerea unui prejudiciu estetic, rezultat al unei mutilări (pierderea unei părți a lobului urechii).
Această sluțire are un caracter de permanență iar împrejurarea că aceasta poate ar putea fi refăcută printr-o operație estetică nu are relevanță, în acest caz neavând loc un proces de vindecare normal și chiar în atare situație deși în anumite condiții operația efectuată ar putea ascunde prejudiciul estetic suferit, nu este de natură să-l înlăture.
Instanța de apel a reținut astfel că nu se poate susține cu nici un argument de fapt sau drept că fapta inculpatului s-ar încadra în dispozițiile art.180 alin 2 Cod penal, în condițiile în care consecințele faptei sale se regăsesc în dispozițiile art.182 alin 2 Cod penal.
Cu privire la motivul de apel invocat de același inculpat, respectiv încălcarea principiului "non reformatio in pejus" instanța de apel a reținut că și acesta este nefondat, în condițiile în care, împotriva sentinței penale nr.401/22.09.2005 pronunțată de Judecătoria Segarcea în dosarul 484/P/2005 au declarat apel atât pe latură penală, cât și pe latură civilă, atât inculpatul, cât și ambele părți vătămate și.
Prin decizia penală nr.115 din 28.02.2006 Tribunalului Dolja admis toate apelurile declarate, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare la instanța de fond - Judecătoria Segarcea, fiind date îndrumări ca în rejudecare, să se aibă în vedere și celelalte motive invocate de părți în calea de atac și să se administreze toate probele ce vor fi apreciate ca fiind utile soluționării temeinice a cauzei, în scopul aflării adevărului.
Între motivele de apel formulate de părțile vătămate pe latură civilă s-a regăsit și acela al pedepsei prea blânde aplicate inculpatului, în raport de circumstanțelor și urmările săvârșirii faptei penale.
Pe latură civilă, instanța de rejudecare a avut în vedere și considerentele deciziei de îndrumare a instanței de control judiciar care a considerat îndreptățite solicitările părții civile, de reparare a prejudiciului suferit constând în suma ce reprezintă contravaloarea intervenției chirurgicale pentru refacerea lobului auricular stâng.
Instanța se apel a constatat că astfel că nu sunt incidente dispozițiile art.372 Cod pr.penală, acest principiu operând numai în situația când inculpatul ar fi fost singurul titular al apelului.
În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepselor aplicate acestui inculpat, prima instanță a uzat în mod just de toate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și a dat dovadă de destulă clemență, aplicând o pedeapsă rezultantă de 1 an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în condițiile prevăzute de art.81 Cod penal, reținând în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art.74 lit c Cod penal.
Ca atare,instanța de apel a considerat că nu s-a impus redozarea pedepsei care a fost deja aplicată sub minimul special prevăzut de lege, iar pedeapsa aplicată în speță corespunde scopului prevăzut de art.52 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile,instanța de apel a reținut că în mod corect prima instanță, pe baza probatoriului administrat a obligat pe inculpatul la plata sumei de 3757 lei cu titlu de daune materiale, având în vedere prejudiciul efectiv produs, prejudiciu în care se include și costul estimativ al operațiilor medicale pentru refacerea pavilionului auricular stâng (care conform comunicării Spitalului județean de Urgență C nr. 88023/22.09.2006 -fila 145 se ridică la suma de 3500 lei ), iar diferența reprezintă cheltuielile constând în consultații, tratament (fila 42 dosar instanță).
Față de cele reținute s-a apreciat că apelul declarat de inculpatul este nefondat.
În ceea ce privește apelurile penale declarate de inculpații și în care au solicitat achitarea lor în baza art 11 pct 2 lit a rap la art 10 lit1Cod pr.penală, de sub incriminarea săvârșirii infracțiunii prev de art 180 alin 1 Cod penal, tribunalul a constatat că și acestea sunt nefondate, având în vedere modul și mijloacele concrete de săvârșirea a faptei, respectiv prin lovirea cu pumnul în zona feței asupra părții vătămate - - și prin lovirea părții vătămate cu cheile mașinii în cap și izbirea de o balustradă din țevi metalice -inculpatul, împrejurări care nu sunt de natură să ducă la concluzia legală că în speță faptele inculpaților ar fi lipsite de gradul de pericolul social al unei infracțiuni.
Aplicarea de către prima instanță a unor amenzi penale acestor inculpați reprezintă sancțiuni relativ blânde și ca atare nu s-a impus nici redozarea pedepselor aplicate deja, prin reținerea de circumstanțe atenuante sub minimul special prevăzut delege.
Față de aceste argumente Tribunalul Dolja pronunțat decizia penală nr.74 din 13 noiembrie 2007, respingând ca nefondate apelurile declarate de inculpați.
Au fost obligați inculpații și la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului, iar inculpatul la plata sumei de 350 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 150 lei onorariu avocat oficiu.
Împotriva acestei decizii, a declarat recurs inculpatul, considerând-o netemeinică și nelegală, invocând în drept dispoz. art. 3859pct. 6 cod pr.penală, în raport de care se impune casarea hotărârii, deoarece nu a beneficiat de prezenta unui apărător în faza de urmărire penală, prezența apărătorului fiind obligatorie în raport de infracțiunea pentru care este cercetat, respectiv art. 182 alin.2 cod penal, pentru care limitele pedepsei sunt cuprinse între 2 și 10 ani.
În dosarul de urmărire penală se găsește declarația sa de făptuitor din care rezultă că nu i s-a pus în vedere că poate beneficia de prezența unui apărător, declarația fiind semnată de organul de poliție și de făptuitor.
În declarația de învinuit i s-a adus la cunoștință faptul că are dreptul să fie asistat de un avocat și a considerat că nu are nevoie, deși fapta pentru care era cercetat obliga organul de urmărire penală să-i asigure prezența unui apărător desemnat din oficiu.
Cum, pe parcursul cercetărilor, nu i s-a mai luat o altă declarație, s-a făcut o gravă încălcare a prev. art. 6 cod pr.penală.
La dosarul cauzei există o împuternicire avocațială eliberată la 8 ianuarie 2004, dată la care nici nu avuseseră loc incidentele dintre partea vătămată și inculpați și, întrucât exista o eroare sub aspectul acestei date, reprezentantul parchetului, înainte de a-i prezenta materialul de urmărire penală, era obligat să consemneze o declarație a sa în prezența apărătorului ales și apoi să întocmească procesul verbal de prezentate a materialului de urmărire penală.
Încălcarea dispozițiilor legale privind asistarea învinuitului sau inculpatului de către apărător, atrage potrivit art. 197 alin.2 și 3 cod pr.penală, nulitatea actelor întocmite și poate fi invocată în orice fază a procesului.
Ca urmare, se impune refacerea urmăririi penale în vederea asigurării dreptului la apărare.
O altă critică vizează lipsa mențiunii din dispozitivul hotărârii, că hotărârea a fost pronunțată în ședință publică, fiind lovită astfel de nulitate în conformitate cu dispoz. art. 197 alin.2 cod pr.penală.
Ultima critică, se referă la modul de soluționare a laturii civile, considerând că în mod greșit a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare către Spitalul Clinic de Urgență C deși, leziunile suferite de partea vătămată, pentru vindecarea cărora a fost internat, nu au fost provocate de către el.
Recurentul învederează că a fost acuzat că a provocat părții vătămate leziuni numai la a pentru vindecarea cărora au fost necesare 16 - 18 zile îngrijiri iar aceasta a fost internată numai 2 zile.
Cu toate acestea, a fost obligat la plata cheltuielilor de spitalizare ce au avut loc cu tratarea leziunilor suferite de partea vătămată la piciorul stâng, leziuni ce au fost produse de către celălalt inculpat.
Instanțele, în virtutea rolului activ, trebui-au să solicite de la unitatea sanitară care este cuantumul cheltuielilor ocazionate cu tratarea fiecăreia dintre leziunile produse părții vătămate la picior și respectiv.
Cele două instanțe au greșit și atunci când l-au obligat să-i plătească părții civile suma de 3500 RON care reprezintă contravaloarea unei intervenții chirurgicale pentru refacerea lobului urechii, intervenție la care partea vătămată nu a fost supusă și pentru care nu a plătit costul acesteia.
La solicitarea recurentului inculpat, instanța a dispus emiterea unei adrese către Spitalul Clinic Județean C pentru a comunica, defalcat, cheltuielile de spitalizare efectuate cu partea vătămată în funcție de natura intervențiilor medicale.
Cu adresa nr. 10696 din 21 martie 2008, Spitalul Clinic Județean de urgență, a înaintat instanței relațiile solicitate, inclusiv fișa de calcul privind cheltuielile medicale.
În ședința publică de la 16 aprilie 2008, recurentul inculpat prin apărător, a învederat că nu mai susține critica referitoare la cheltuielile la care a fost obligat către spital și a solicitat achitarea sa în temeiul art. 11 alin.2 lit. a rap. la art. 10 lit.1cod pr.penală, deoarece nu s-a dovedit că leziunea suferită de partea vătămată a fost produsă prin mușcare, iar fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Examinând legalitatea și temeinicia deciziei recurate, în raport de criticile expuse în scris și oral de către inculpat, prin intermediul apărătorului ales, Curtea constată a fi nefondat recursul declarat, pentru următoarele considerente.
Referitor la prima critică privind încălcarea dreptului la apărare, se impun următoarele precizări:
Potrivit dispoz. art. 171 alin.1 cod pr.penală, învinuitul sau inculpatul are dreptul să fie asistat de apărător în tot cursul urmăririi penale și al judecății, iar organele judiciare sunt obligate să-i aducă la cunoștință acest drept.
Potrivit alin.2 al aceluiași articol, asistența juridică este obligatorie în cursul urmăririi penale, când învinuitul sau inculpatul este minor, internat într-un centru de reeducare sau într-un institut medical educativ, când este reținut sau arestat, când, față de acesta a fost dispusă măsura de siguranță a internării medicale sau obligare la tratament medical ori când organul de urmărire penală sau instanța apreciază că învinuitul ori inculpatul nu și-ar face singur apărarea.
În cursul judecății, conform alin. 3 al art. 171 cod pr.penală, asistența juridică este obligatorie și în cauzele în care legea prevede pentru infracțiunea săvârșită, pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Declarația dată de recurent la data de 28 august 2004 și cu privire la care invocă încălcarea dreptului la apărare, nu a fost luată în calitate de învinuit deoarece, la acea dată, față de acesta nu începuse urmărirea penală, urmărire declanșată prin rezoluția de 22 octombrie 2004.
Până la această dată, recurentul avea calitatea de făptuitor și în atare situație, organul de cercetare penală nu avea obligația de a-i aduce la cunoștință dreptul de a fi asistat de un apărător prev. de art. 171 alin. 1 cod pr.penală.
Acest drept i-a fost adus la cunoștință la data luării declarației de învinuit la 13 noiembrie 2004, când recurentul a precizat că nu solicită să fie asistat de un apărător.
În raport de dispozițiile procedurale menționate mai sus, instanța de recurs constată că la data luării celor două declarații, recurentului i-au fost respectate drepturile procesuale și, întrucât nu făcea parte din categoria persoanelor prevăzute la alin.2 al art. 171 cod pr.penală, asistența juridică nu era obligatorie pentru a imputa organului de urmărire penală încălcarea dreptului la apărare al acestuia.
Chiar dacă pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, art. 182 alin.2 cod penal, este mai mare de 5 ani, nu era obligatorie asistența juridică în cursul urmăririi penale ci numai în cursul judecății, iar în această fază, inculpatul a fost asistat de un apărător.
În condițiile în care acțiunea penală a fost pusă în mișcare prin rechizitoriu, iar recurentul a avut până la această dată calitatea de învinuit, nu trebuia să i se ia o declarație de către procuror în prezența apărătorului ales. Calitatea de inculpat, a dobândit-o după întocmirea rechizitoriului, prima declarație de inculpat fiind aceea dată în fața instanței de judecată în prezența apărătorului.
Curtea constată astfel că în faza de urmărire penală au fost respectate disp.art.255-257 pr.penală.
Concluzia care se desprinde este aceea că, inculpatului i-a fost respectat dreptul la apărare garantat de art. 6 cod pr.penală și prev. de art. 171 cod pr.penală și întrucât nu se constată încălcarea dispozițiilor relative la asistența juridică a acestuia, sancțiunea prev. de art. 197 alin.2 cod pr.penală este inaplicabilă iar decizia recurată nu este supusă casării pentru motivul prev. de art. 3859alin. 6 cod pr.penală.
A doua critică de nelegalitate, vizează lipsa mențiunii "publică" din dispozitivul hotărârii recurate și este nefondată, deoarece este vorba de o simplă eroare materială și nu de o încălcare a dispozițiilor legale care reglementează publicitate ședinței de judecată conform art. 197 alin.2 cod pr.penală.
Ședința de judecată și pronunțarea a fost publică, dovadă în acest sens mențiunea făcută în minuta și în încheiere de amânare a pronunțării, fiind evident că pronunțarea a fost făcută în ședință publică.
Nefondată este și critica referitoare la modul de soluționare a laturii civile a cauzei.
Astfel, din adresa înaintată de Spitalul Clinic Județean C și înscrisurile atașate, rezultă cu certitudine că cheltuielile de spitalizare reținute în sarcina recurentului au fost efectuate pentru leziunile suferite de partea vătămată la lobul urechii stângi.
De altfel, la această critică, în urma relațiilor înaintate, recurentul a și renunțat.
De asemenea și cuantumul despăgubirilor civile la care a fost obligat recurentul către partea vătămată au fost stabilite corect, constatându-se a fi îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 998 cod civil, respectiv, existența unui prejudiciu suferit de aceasta, a unei fapte ilicite, a vinovăției, a raportului de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu.
Împrejurarea că partea vătămată nu a suferit încă acea intervenție chirurgicală pentru refacerea lobului urechii, nu conduce la concluzia că nu ar fi îndreptățită să primească drept despăgubire contravaloarea acestei intervenții, necesară pentru restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii.
Edificatoare sunt în acest sens dispoz. art. 14 alin.3 cod pr.penală, potrivit cărora repararea pagubei suferite de partea vătămată se face în natură, prin restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunii sau prin plata unei despăgubiri bănești în măsura în care repararea în natură nu este cu putință.
Nefondată este și solicitarea inculpatului, de a se face aplicarea în cauză a dispoz. art. 11 alin.2 lit. a rap. la art. 10 lit.1cod pr.penală, pentru următoarele aspecte:
Infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală, prin pericol social, în înțelesul legii penale, înțelegându-se orice acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere uneia din valorile prevăzute de art. 1 cod penal și pentru sancționarea căreia este necesară aplicarea unei pedepse (art. 17 - 18 cod penal).
Din interpretarea dispoz. art. 181cod penal, rezultă că nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din aceste valori apărate de lege și prin conținutul ei concret fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce precum și de persoana și conduita făptuitorului.
Raportând aceste dispoziții legale la fapta reținută în sarcina inculpatului, art. 182 alin.2 cod penal -probatoriul administrat respectiv declarațiile martorilor audiați confirmând conflictul direct ce a avut loc între inculpatul recurent și partea vătămată în urma căruia partea vătămată așa cum atestă raportul medico-legal prezenta plagă mușcată a constatându-se lipsa lobului auricular- la modul de săvârșire - prin violență, la urmarea produsă, partea vătămată suferind un prejudiciu estetic prin pierderea lobului urechii stângi, Curtea reține existența pericolului social al acestei fapte, caracteristic infracțiunii, deoarece prin acțiunea sa, inculpatul a adus atingere integrității corporale a părții vătămate, aceasta fiind una din valorile apărate de legea penală, potrivit art. 1 cod penal.
Sunt considerentele pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b cod pr.penală, recursul declarat de inculpat va fi respins ca nefondat.
Văzând și dispoz. art. 192 alin.2 cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale numărul 74 din 13 noiembrie 2007 pronunțată de Tribunalul Dolj - Secția pentru Minori și Familie în dosarul nr-, ca nefondat.
Obligă recurentul la 120 lei cheltuieli judiciare statului în recurs.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 16 aprilie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător,
Grefier,
Red.jud.MP 10.05.2008
AC.
PS/
18 aprilie 2008
S:va urmări și încasa de la debitorul suma de 440 lei reprezentând cheltuieli judiciare statului;
Președinte:Mariana PascuJudecători:Mariana Pascu, Gabriel Viziru, Tatiana Rădulescu
