Luare de mită (art. 254 cod penal). Decizia 59/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 59/
Ședința publică din 27 martie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Marian Bratiș
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Parchetul este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol este judecarea apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 404/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant, personal și asistat de avocat în substituire avocat -.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, instanța ia declarație inculpatului apelant, consemnată în scris și atașată separat la dosar.
Nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța acordă cuvântul părților în susținerea apelului.
Apărătorul ales al inculpatului solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare reținerea de circumstanțe atenuante și aplicarea unei pedepse orientate sub minimul special prevăzut de lege cu suspendarea condiționată a executării pedepsei în baza art. 81 Cod penal.
Procurorul pune concluzii de admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea sentinței și în rejudecare aplicarea dispozițiilor art. 74 lit. a și c Cp, reducerea pedepsei sub minimul special cu suspendarea condiționată a executării.
Inculpatul apelant, în ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului, reținere de circumstanțe atenuante, reducerea pedepsei cu suspendarea condiționată a executării acesteia.
R A
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 404 din 18 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de inculpatul privind schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din art. art. 254 raportat la art. 7 alin.1 din Legea 78/2000 în art. 256 Cod penal.
În baza art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică dată faptei prin rechizitoriu din art. 254 raportat la art.7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 în art. 254 alin.1 Cod penal raportat la art. 5 alin. 1 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 și a condamnat pe inculpatul, fiul lui și, născut la 08.04.1943 în Cahul, URSS, cetățenia română, studii superioare, profesor, căsătorit, posesor al BI seria - nr. - eliberat de Poliția Municipiului T, CNP -, domiciliat în T,-,.10, jud. T, la pedeapsa de:
-3 (trei) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
În baza art. 65 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), - excepție dreptul de a alege, lit. b) și c) pe o durată de 2 ani.
Pe durata și în condițiile art. 71 Cod penal s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a) - excepție dreptul de a alege, lit. b) și c) Cod penal.
În baza art. 861, 862Cod penal s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani.
În baza art. 863Cod penal pe durata termenului de încercare inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:
- să se prezinte, la datele fixate la Serviciul de protecție a victimelor și reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Arad.
- să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare ce depășește 8 zile, precum și întoarcerea.
- să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă.
- să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență.
S-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii suspendă executarea pedepsei accesorii.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală a obligat inculpatul la plata către stat a sumei de 1050 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărâ astfel prima instanță a constat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad nr. 65/P/2007 înregistrat la Tribunalul Arad la data de 22.10.2007 a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 254 Cod penal raportat la art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
S-a reținut în sarcina inculpatului că acesta a pretins de la numitul sume de bani pentru a-l promova la trei examene restante. În data de 21.03.2007 a fost organizat flagrantul, ocazie cu care inculpatul a primit de la denunțător suma de 250 Euro.
Art. 254 alin.2 Cod penal presupune un subiect activ dublu calificat, respectiv funcționar cu atribuții de control.
Potrivit art. 7 alin.1 din Legea nr. 78/2000 modalitatea agravantă prevăzută de art. 254 alin.1 a fost extinsă și la cazurile în care infracțiunea de luare de mită a fost săvârșită de o persoană care, potrivit legii, are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.
Termenul de "funcționar cu atribuții de control" în sensul art.254 alin.2 Cod penal trebuie interpretat în sensul că subiectul activ al infracțiunii în baza atribuțiilor de serviciu are obligația de control al activității desfășurate de alte persoane din subordine sau din unitatea în care își desfășoară activitatea.
În speță, nu poate fi asimilată calitatea inculpatului de profesor universitar cu cea de funcționar cu atribuții de control dat fiind că activitatea de examinare a studenților constituie o componentă a activității de cadru didactic și nu o examinare sau analiză în sensul textului legal menționat.
În calitatea sa de profesor universitar, inculpatul nu are atribuții de constatare sau de sancționare a contravențiilor, ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor, cerințe pretinse de legea specială, respectiv Legea 78/2000.
Pentru aceste considerente, la termenul de judecată din data de 20.11.2007 instanța a pus în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din art. 254 Cod penal raportat la art. 7 al. 1 din Legea nr. 78/2000 în art. 254 alin. 1 Cod penal raportat la art. 5 alin. 1 și art. 6 din Legea nr. 78/2000 prin care este calificată ca infracțiune de corupție și infracțiunea prevăzută de art. 254 Cod penal, cu sancțiunea prevăzută de Codul penal.
Cerere apărătorului inculpatului de schimbare a încadrării juridice în infracțiunea prevăzută de art. 256 Cod penal nu este întemeiată și a fost respinsă deoarece din probele administrate în cauză rezultă că inculpatul a pretins și a primit suma de 250 Euro anterior momentului în care i-a acordat denunțătorului notele pentru examenele de diferență și nu ulterior acestui moment pentru a fi în prezența infracțiunii de foloase necuvenite. Astfel, și inculpatul a declarat la urmărire penală ( 44,46) că a luat banii, foia de diferență și i-a acordat notele.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel inculpatul, criticând hotărârea sub aspectele nereținerii de către prima instanță a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) Cod penal, conform înscrisurilor depuse la dosar, precum și al modalității de individualizare a executării pedepsei, și anume suspendarea executării sub supraveghere, cu consecința necesității ca inculpatul să se supună la numeroase măsuri de control.
Examinând apelul astfel declarat, prin prisma motivelor invocate, dar și devolutiv, conform art. 371.C.P.P. Curtea de Apel constată că acesta este întemeiat.
Astfel, referitor la circumstanțele atenuante facultative prev. de art. 74 lit. a) Cp, - conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea faptei, și de art. 74 lit. c) Cp- atitudinea infractorului după săvârșirea infracțiunii rezultând din prezentarea sa în fața autorităților judiciare și comportarea sinceră în cursul procesului, Curtea de Apel constată că astfel de circumstanțe atenuante sunt incidente cu privire la persoana inculpatului. Din înscrisurile depuse la dosarul primei instanțe, denumite caracterizări ale persoanei inculpatului, rezultă că acesta a avut calitatea de profesor universitar al Facultății de Educație Fizică și Sport al Universității din T, din anul 1970 până în anul 1999, iar mai apoi a îndeplinit aceeași calitate în cadrul Universității "-" din A, fiind o perioadă și decan al Facultății de Educație Fizică și Sport, încetând activitatea în anul 2007. Totodată, inculpatul s-a remarcat ca sportiv de performanță, anterior și organizator de competiții sportive, fiind o personalitate în domeniul său de activitate. În toată această perioadă s-a făcut cunoscut în cadrul comunităților universitare ca fiind un valoros cadru didactic, apreciat de colegi și studenți, iar în plan social nu înregistrat nici un fel de conflicte.
Din fișa de cazier judiciar rezultă că inculpatul nu are antecedente penale.
Referitor la circumstanța atenuantă prevăzută de art. 74 lit. c) Cp, Curtea de Apel constată că inculpatul, într-adevăr a recunoscut săvârșirea faptei de la prima audiere (fila 45 dosar urmărire penală) iar ulterior s-a prezentat la solicitările organelor de urmărire penală și instanței de judecată, pe tot parcursul procesului, inclusiv în fața Curții de Apel, în fața căreia a fost audiat la termenul de judecată de azi 27 martie 2008.
Prin reținerea și aplicarea acestor circumstanțe atenuante nu se înfrâng dispozițiile art. 52 alin.1 Cod penal referitoare la pedeapsă și scopul ei.
În ceea ce privește reindividualizarea modalității de executare a pedepsei ce se va aplica inculpatului, Curtea de Apel apreciază că, în raport de dispozițiile art. 52 alin.2 Cod penal, de cuantumul pedepsei ce se va aplica inculpatului în urma reținerii circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) Cod penal, de vârsta înaintată a inculpatului ( 65 de ani), se impune reindividualizarea modalității de executare, și anume condamnarea la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art. 81 Cod penal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct. 2, lit. a p Cod Penal, admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 404/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Desființează sentința penală apelată în ce privește individualizarea pedepsei principale și modalitatea de executare și rejudecând,
Aplică inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a și c Cod penal și redeuce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin.1 Cod penal raportat la art. 5 așlin.1 și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 861, 862și 863Cod penal și în temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului; stabilește termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 Cod penal.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, - - - -
GREFIER,
- -
Red. MB/02.04.2008
Tehnored. AA
Ex. 2/ 02.04. 2008
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 59 /
În temeiul art. 379 pct. 2, lit. a p Cod Penal, admite apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 404/18.12.2007, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
Desființează sentința penală apelată în ce privește individualizarea pedepsei principale și modalitatea de executare și rejudecând,
Aplică inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a și c Cod penal și redeuce pedeapsa principală aplicată inculpatului de la 3 ani închisoare la 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 254 alin.1 Cod penal raportat la art. 5 așlin.1 și art. 6 din Legea nr. 78/2000.
Înlătură aplicarea dispozițiilor art. 861, 862și 863Cod penal și în temeiul art. 81 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicată inculpatului; stabilește termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 Cod penal.
Atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și 84 Cod penal.
În temeiul art. 192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședința publică din 27.03.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
Președinte:Marian BratișJudecători:Marian Bratiș, Laura Bogdan