Mandat european de arestare Spete. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ Nr. 1/E/2009

Ședința publică de la 05 Martie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica

Grefier - - Creța

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - - procuror

Pe rol se află soluționarea sesizării Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, formulată în temeiul art. 89 din Legea nr. 302/2004 modificată, în vederea arestării și predării persoanei solicitate G către Procuratura Generală a din Milano, Italia.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- cercetat persoană solicitată - G, personal, în stare de arest în cadrul IPJ S și asistat de av., apărător ales.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că la dosar a sosit prin fax răspunsul autorităților italiene la adresa curții și totodată s-a depus și traducerea din limba italiană.

Reprezentantul persoanei solicitate arată că a luat la cunoștință de răspunsul autorităților italiene dar menționează că persoana solicitată nu a avut cunoștință de acest proces și nu a avut posibilitatea să-și aleagă apărător.

Reprezentanta parchetului arată că a luat cunoștință de conținutul adresei inclusiv de cel al art. 175 din Codul d e Procedură Penală Italian.

Reprezentantul persoanei cercetate solicită administrarea probei testimoniale arătând că raportat la momentul, locul și ora săvârșirii infracțiunii printre minorii victime ale infracțiunilor de care este acuzat este și care ar putea depune mărturie privitor la aceste infracțiuni.

Mai arată că mandatul nu conține o hotărâre judecătorească definitivă, este sumar și prin urmare nu consimte la extrădare.

Reprezentanta parchetului solicită respingerea ca inadmisibilă a acestei probe întrucât nu se analizează fondul cauzei aceasta urmând să se facă cu prilejul rejudecării în Italia. Procedura prevăzută de Legea 302/2004 nu prevede admisibilitatea acestei probe.

Instanța respinge ca inadmisibilă solicitarea formulată de apărătorul ales al persoanei solicitate având în vedere că ne aflăm în procedura stipulată de Legea 302/2004 referitor la executarea mandatului european de arestare.

Potrivit art. 90 din legea menționată legea cere ca la dosar să existe mandatul european de arestare tradus, cerință care a fost îndeplinită. În această procedură nu se pot audia martori urmând ca autoritățile emitente să clarifice chestiunile de fapt și de drept a faptelor pentru care se solicită executarea mandatului european de arestare.

Reprezentantul persoanei solicitate depune la dosar copii ale cărții de identitate și pașaportului menționând că în mandatul de executare, faptele de care este acuzat au fost săvârșite până în septembrie 2004 iar din martie 2004 a fost în țară. Mai menționează că el nu a văzut o copie certificată a mandatului de arestare iar prin actele depuse dorește să evidențieze că conținutul general al mandatului este nerealist.

Nefiind alte cereri de formulat, excepții de invocat, chestiuni prealabile instanța constată închisă faza de cercetare judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta parchetului solicită pronunțarea unei hotărâri de punere în executare a mandatului european de arestare emis de către Procuratura Generală a din Milano cu privire la Menționează că a fost urmată procedura prevăzută de legea română, cel solicitat fiind reținut și apoi arestat necontestând identitatea. Urmare a demersurilor făcute s- comunicat de către autoritățile italiene că există garanția că odată dus pe teritoriul Italiei își poate formula toate apărările inclusiv cele învederate astăzi.

Reprezentantul persoanei solicitate, av. solicită respingerea propunerii pentru insuficiența datelor prevăzute în mandat. Există motive să se creadă că executarea ar fi cerută pe motive de rasă, naționalitate. Mai solicită și revocarea măsurii și punerea în libertate a clientului său. Depune și note scrise.

Persoana solicitată având ultimul cuvânt menționează că nu a făcut nimic.

CURTEA DE APEL

Deliberând asupra cauzei penale de față:

Constată că prin sesizarea Curții de Apel în vederea arestării și predării persoanei solicitate G către Republica Italia formulată de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA, înregistrată la această instanță sub nr-, s-a solicitat arestarea preventivă a persoanei solicitate și predarea acesteia către autoritățile judiciare competente italiene.

Prin încheierea penală nr. 1/E/2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA la 27 februarie 2009 s-a admis propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate G formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și în temeiul art. 90 al. 8 din Legea nr. 302/2004 modificată s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate G pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 27.02.2009, ora 13,15 până la data de 27.03.2009 ora 13,15.

Pentru a dispune astfel Curtea a reținut următoarele:

În temeiul art. 90 al. 7 din Legea nr. 302/2004 modificată, constatând că persoana solicitată nu a consimțit la predarea către autoritatea judiciară emitentă, apreciind, în temeiul art. 90 al. 8 din aceeași lege, că este necesar acordarea unui termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, prin încheiere a admis propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și în temeiul art. 90 al. 8 din Legea nr. 302/2004 modificată s-a dispus arestarea preventivă a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la 11.01.1974 în Mediaș, jud. S CNP -, pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 27.02.2009, ora 13,15 până la data de 27.03.2009 ora 13,15, având în vedere existența mandatului de arestare european emis de către autoritatea judiciară competentă, Procuratura Generala a din Milano în baza sentinței nr. 1/2008, nr. 34/2007 emisă de Curtea cu de Apel din Milano în data de 15.01.2008, rămânând de executat o pedeapsă de 8 ani închisoare, și neexistând un motiv de refuz al executării potrivit art. 88 al. 1 și 2 din Legea 302/2004.

Persoana solicitată nu a consimțit la predare și la efectele regulii specialității.

Potrivit art. 87 alin. 1 lit. "a" din Legea nr. 302/2004 modificată, autoritatea judiciară emitentă a garantat că persoana care face obiectul mandatului de arestare are posibilitatea să obțină rejudecarea cauzei în statul membru emitent, în prezența sa.

Potrivit art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, autoritatea judiciară română de executare constată că nu există un motiv de refuz a executării mandatului de arestare, incident în prezenta cauză. Persoana solicitată Gar efuzat predarea către autoritățile italiene pe motiv că nu se face vinovat de faptele pentru care a fost condamnat, astfel că în cauză nu este incident exclusiv cazul prevăzut în art. 88 al. 2 lit. c/1 din Legea nr. 302/2004 modificată.

Referitor la apărările persoanei solicitate, privitoare la insuficiența datelor prevăzute în mandatul de arestare european se constată de către C că potrivit art. 90 din Legea nr. 302/2004, persoanei solicitate i s-a înmânat o copie a mandatului european de arestare tradus, în forma în care acesta a fost transmis de autoritățile judiciare competente din Republica Italia, legea neimpunând alte condiții.

Din conținutul mandatului european de arestare a persoanei solicitate nu rezultă ca aceasta ar fi fost condamnată pentru săvârșirea vreunei fapte penale pe temei de rasă sau naționalitate, faptele pentru care a fost condamnat fiind acelea de la pct. 3 și 4 ale art. 85 al. 1 din Legea 302/2004, fapte care dau loc la predare.

Față de cererea persoanei solicitate de revocare a măsurii arestării și punere în libertate și având în vedere dispozițiile art. 90 al. 9 din Legea nr. 302/2004 modificată, instanța apreciază că în cauză se impune menținerea arestării persoanei solicitate în vederea predării, aportându-se la dispozițiile art. 95 al. 3 din Legea 302/2004 modificată, va menține arestarea preventivă pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 27 martie 2009 ora 13,15 și până în 25 aprilie 2009, ora 13,15.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cheltuielile judiciare pentru plata interpretului de limbă italiană în sumă de 174 lei vor fi avansate din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,


ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA și în temeiul art. 94 al. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată dispune punerea în executare a mandatului european de arestare a persoanei solicitate, fiul lui și, născut la 11.01.1974 în Mediaș, jud. S CNP - și dispune predarea acesteia către autoritatea judiciară competentă din Republica Italia.

Menține măsura arestării preventive a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 27 martie 2009 ora 13,15 și până în 25 aprilie 2009, ora 13,15.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cheltuielile judiciare avansate pentru plata interpretului de limbă italiană în sumă de 174 lei vor fi suportate de Ministerul Justiției.

Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședința publică de azi, 5 martie 2009.

Președinte, Grefier,

- - - - Creța

Red. /2ex/05.03.2009.

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

CĂTRE,

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

- Departamentul economic - Financiar administrativ -

Vă facem cunoscut că prin sentința penală nr. 1/E/2009 s-a pronunțat în dosar nr-, în baza dispozițiilor art. 191 alin. 1 Cod procedură penală, combinat cu art. 7 din Legea nr. 178/1997 s-a dispus plata sumei de 174 lei d-nei, interpret autorizat de limba italiană numită în cauză.

Alăturat vă comunicăm copia minutei sentinței penale nr.1 din 5.03.2009 și factura seria - nr. - din 12.03.2009 și vă rugăm să procedați în consecință.

PREȘEDINTE COMPLET, GREFIER,

- - - - Creța

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Către,

Înalta Curte de Casație și Justiție

Alăturat vă transmitem procesul verbal de declarare a recursului formulat de persoana solicitată G, mandatul european de arestare și sentința nr. 1/E/2009 a Curții de APEL ALBA IULIA.

Dosarul urmează a fi transmis în cel mai scut termen.

Vă mulțumim pentru colaborare și vă asigurăm de întreaga noastră considerație.

Președinte, Grefier,

- - - - Creța

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Către,

Înalta Curte de Casație și Justiție

Alăturat vă transmitem dosarul Curții de APEL ALBA IULIA cu nr- privind pe persoana solicitată, solicitat de către autoritățile judiciare italiene în vederea executării mandatului european de arestare emis în baza ordinului de executare nr. 777/2008 din 15.12.2008 de către Procuratura Generală a din Milano.

Dosarul are atașat dosarul nr. 1252/II/5/2009 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA.

Persoana solicitată se află în stare de arest preventiv în cadrul S, măsură menținută prin sentința nr. 1/E/2009 a Curții de APEL ALBA IULIA.

Judecător delegat, Grefier,

- -

Președinte:Dana Ghițoaica
Judecători:Dana Ghițoaica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 1/2009. Curtea de Apel Alba Iulia