Mandat european de arestare Spete. Sentința 112/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

SENTINȚA PENALĂ NR.112

Ședința publică din data de 13 iulie 2009

PREȘEDINTE: Cristina Georgescu

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror C, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Pe rol fiind soluționarea cererii formulată de autoritățile judiciare privind executarea mandatului european de arestare nr. ER I Gs 2541/09 emis de către Judecătoria la 25.03.2009, în baza căruia a fost emis mandatul de arestare nr.322 Js 45148/08 din 02.04.2009 de către Procuratura, în vederea arestării și predării în ia a persoanei solicitate G, porecla "", născut la data de 13 octombrie 1982, în Municipiul P, județul P, fiul lui G și, cetățenia română, naționalitate română, sexul masculin, studii 10 clase și școala de calificare auto, ocupație - constructor, domiciliat în comuna, sat -, nr. 96, județul P, cu reședința în străinătate - rezident Spania,-, 1, carte de identitate: seria - nr. - eliberată de Poliția municipiului P la data de 28.08.2004, cod numeric personal -, pașaport eliberat de autoritățile române valabil, în prezent pierdut, starea civilă: necăsătorit - concubinaj, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, gradul - soldat, limba cunoscută-română, în prezent aflat în Arestul

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana solicitată G personal, aflată în stare de reținere, asistată de avocat din oficiu din cadrul Baroului

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Cu permisiunea instanței avocat a luat legătura cu persoana solicitată aflată în stare de reținere.

Curtea îi face cunoscut persoanei solicitate faptul că autoritățile e au transmis mandatul european de arestare în ceea ce-l privește și înmânează persoanei solicitate G, prin intermediul apărătorului desemnat din oficiu, o copie a mandatului european de arestare nr. ER I Gs 2541/09 emis de către Judecătoria la 25.03.2009, tradus în limba română, în baza căruia a fost emis mandatul de arestare a Procuraturii din data de 2.04.2009.

Persoana arestată a fost audiată, în prezența avocatului desemnat din oficiu din cadrul Baroului P și după ce în prealabil a fost informată asupra existenței și conținutul mandatului european de arestare, asupra posibilității de predare, precizând că, acceptă să fie predat voluntar către autoritățile judiciare e și că nu înțelege să formuleze opoziție, în deplină cunoștință de cauză, înțelegând consecințele juridice ale consimțământului, în special caracterul irevocabil al acestuia, declarațiile sale și condițiile acceptării predării fiind consemnate în procesul verbal de ascultare atașat la dosarul cauzei.

Curtea aduce la cunoștința persoanei solicitate conținutul art.100 din Legea nr.302/2004, precizându-se de aceasta că nu înțelege să renunțe la regula specialității prevăzută de acest text de lege.

Constatându-se îndeplinite condițiile prev. de art.90 alin.1 - 4 din Legea specială, instanța procedează la întocmirea procesului verbal de ascultare și a procesului verbal de consimțământ la predarea voluntară, semnat în ședință publică de persoana solicitată și avocatul din oficiu, de președintele completului de judecată și grefierul de ședință.

La solicitarea instanței, reprezentantul Ministerului Public și avocatul din oficiu al persoanei solicitate, având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat sau excepții de invocat.

Curtea ia act de declarațiile părților că alte cereri nu mai au de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul Ministerului Public solicită a se lua act de consimțământul la predare către autoritățile judiciare e dat de persoana solicitată G fiind îndeplinite condițiile impuse de prevederile legale cu privire la predarea persoanei solicitate, potrivit dispozițiilor art.98 și urm. din Legea nr.302/2004 modificată și completată.

Pune concluzii de admiterea solicitării, urmând să se dispună executarea mandatului european de arestare ce face obiectul cauzei de față și predarea către autoritățile judiciare solicitante din ia.

Avocat, având cuvântul pentru persoana solicitată precizează că acesta dorește să fie predat autorităților e, iar instanța să procedeze potrivit dispozițiilor legale.

Persoana solicitată G, având cuvântul personal, arată că nu are nimic de adăugat în afara celor susținute de apărătorul ales, solicitând predarea sa către autoritățile judiciare

CURTEA,

Analizând lucrările și materialului din dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin adresa nr. 4398/II/5/2009 din 09 iulie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia transmis acestei curți de apel, ca autoritate judiciară de executare, semnalarea privind emiterea unui mandat european de arestare nr. Gs 2541/09 emis de către Tribunalul Local la 25.03.2009, din care rezultă că persoana solicitată G ar putea fi autorul infracțiunilor de falsificare de modele pentru eurocecuri, carduri de garanție eurocec, falsificare de carduri de plată asigurate cu garanție, infracțiuni prevăzute de art. 152a (1), 152b (1) și (2) 53 (1) din Codul penal, sancționate cu pedeapsa maximă de 15 ani închisoare, fapte comise în intervalul iunie - iulie 2008 în - ia constând în esență în aceea că au fost instalate cititoare ascunse de carduri deasupra sistemelor de control al accesului la bancomate prin intermediul unei benzi dublu adezive, servind la citirea și stocarea datelor electronice ale benzilor magnetice ale cardurilor, fixându-se bare cu cameră deasupra zonei tastaturii bancomatului, cameră ce conținea un telefon mobil integrat sau o minicameră servind la înregistrarea clienților în timp ce își introduceau în mod obșnuit PIN-ul. Datele obținute prin această metodă au fost folosite pentru a prezenta carduri de plată false, ce erau utilizate și distribuite pentru a retrage numerar din bancomate în alte țări și pentru a plăti fără numerar.

Solicitarea s-a formulat în conformitate cu Decizia - Cadru 2002/584/ din 13.06.2002, a Consiliului Uniunii Europene privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, între statele membre.

Cauza s-a înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr-, fixându-se termen de urgență la data de 09.07.2009.

Se mai constată că, la data de 09 iulie 2009, orele 11,00 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieștia emis Ordonanța nr. 4398/II/5/2009 pentru reținerea persoanei solicitate, pe o durată de 24 de ore, respectiv până la data de 10 iulie 2009 orele 11,00.

Măsura s-a luat după ascultarea acesteia, aducându-i-se la cunoștință motivele reținerii și conținutul ordonanței europene de arestare, înmânându-i-se totodată o copie tradusă în limba română.

În ședința publică din data de 13 iulie 2009, în prezența avocatului desemnat din oficiu, din cadrul Baroului P, instanța sesizată a procedat la efectuarea verificărilor înscrise în art. 90 alin.1 din Legea nr. 302/2004 modificată, cu privire la identitatea persoanei solicitate, asigurându-se că aceasta a fost informată asupra motivului reținerii.

Persoana solicitată G, nu a formulat obiecțiuni cu privire la identitate, arătând că datele sale corespund cu cele ale persoanei solicitate prin mandatului european de arestare.

Ca atare prin încheierea din 09.07.2009 Curtea de Apel Ploiești în baza art. 90 alin.2 rap. la art. 883, art. 77 alin.2 și art. 85 alin.1 pct. 10 și 24 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată combinat cu art. 148 alin.1 lit. f s C.P.P.-a dispus arestarea persoanei solicitate G, pe durata de 5 zile începând de la 09.07.2009 și până la 13. 07.2009 inclusiv.

S-a fixat termen pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare însoțit de traducerea în limba română la data de 13.07.2009.

Persoana solicitată nu a declarat recurs împotriva acestei încheieri.

La termenul din 13.07.2009, potrivit art. 90 alin.3 din aceeași lege, Curtea a adus la cunoștința persoanei solicitate drepturile prev.de art. 91, efectele regulii specialității, conținutul mandatului european, infracțiunile pentru care este urmărit și limitele de pedeapsă, prevăzute de legislația statului membru solicitant, posibilitatea de a consimți la predare către autoritățile judiciare e, precum și caracterul irevocabil al acordului dat voluntar.

Cu ocazia audierii în condițiile art. 90 alin. 10 din legea menționată, persoana solicitată Gad eclarat că, după consultarea cu avocatul său din oficiu și- exprimat acordul de a fi arestat și predat cât mai urgent autorităților judiciare

A precizat totodată că, nu renunță la regula specialității, consimțind să fie cercetat numai cu privire la faptele menționate în mandatul european obiect al prezentului dosar și în situația în care va fi condamnat să execute pedeapsa în România prin transfer la cererea sa.

Declarațiile date de acesta cu ocazia ascultării și exprimări consimțământului voluntar la predare, au fost consemnate în procesele verbale de ascultare, întocmite la data de 13 iulie 2009, ultimul fiind semnat de persoana solicitată și avocatul din oficiu, judecătorul și grefierul ce au compus completul de judecată și fac parte integrantă din prezenta hotărâre ( anexa 1, anexa 2 ).

Față de situația de fapt expusă, Curtea reține că:

- mandatul european de arestare a fost emis de o autoritate judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care a transpus în legislația internă Decizia - Cadru 2002/584/ din 13 iunie 2002, Consiliului Uniunii Europene;

Este vorba de mandatul de arestare național nr. nr. Gs 2541/09 emis de către Judecătoria la 25.03.2009, în baza căruia a fost emis mandatul european de arestare nr.322Js 45148/08 de către Procuratura din data de 2.04.2009, așa cum se precizează în adresa nr.322Js/45148/08 din 10.07.2009 ce a fost transmisă în termenul de 5 zile ce a fost acordat.

- mandatul european este emis în vederea urmăririi și judecării persoanei solicitate pentru infracțiunilor de falsificare de modele pentru eurocecuri, carduri de garanție eurocec, falsificare de carduri de plată asigurate cu garanție, infracțiuni prevăzute de art. 152a (1) nr.1 și 2, 152b (1) și (2) 53 (1) din Codul penal, sancționate cu pedeapsa maximă de 15 ani închisoare;

- din conținutul mandatului european de arestare rezultă îndeplinirea condițiilor înscrise în art. 85 al.1 pct.24 din Legea nr. 302/2004 modificată, respectiv săvârșirea unei fapte de falsificare de mijloace de plată, care potrivit acestui act normativ dă naștere la predarea către statul solicitant fără îndeplinirea condiției dublei incriminări;

Astfel în conținutul mandatului se reține săvârșirea a două delicte de către persoana solicitată constând în esență, în aceea că de la 18.06.2008 și până la 19.06.2008 a instalat la filiala Post Bank aparatură de manipulare la automatul bancar cu intenția de a citi și memora datele de pe carduri folosite regulamentar de către clineți precum și PIN-urile acestora producându-se o pagubă de cel puțin 5.742,30 Euro și ulterior între 13.07.2008 și 16.07.2008 acuzatul a instalat la filiala Post Bank deasupra sistemului de control a legitimării un cititor suprapus lipit cu bandă dublu adezivă, iar prin intermediul unității de citire și memorare integrate urmau a se citi și memora datele electronice de pe magnetică, instalând totodată la automatul bancar deasupra tastaturii cu bandă dublu adezivă o bordură de luat vederi, înregistrându-se cel puțin 58 de operațiuni frauduloase prin care s-a produs o pagubă de cel puțin 29.228,86 Euro.

- persoana solicitată a consimțit voluntar la predarea sa către autoritățile judiciare e în condițiile art. 90 alin.5 și art. 100 din Legea nr. 302/2004 modificată, adoptată de Statul Român, pentru transpunerea Deciziei Cadru nr. 2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene, înțelegând să nu renunțe la regula specialității;

- nu s-a invocat și nici nu s-a constatat vreunul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare emis împotriva persoanei solicitate, înscrise sub art. 88 din Legea nr. 302/2004 modificată, în cazul solicitării predării unui cetățean român în vederea urmăririi și judecății pentru o faptă pretins a fi comisă în afara teritoriului României.

Ca atare, constatându-se că sunt întrunite condițiile legale privind executarea mandatelor europene de arestare de statele membre ale Uniunii Europene, ce au transpus Decizia Cadru nr. 2002/584/ din 13 iunie 2008 Consiliului Uniunii Europene, în baza art. 90 alin.5 și 6 și art. 94 din legislația română în materie, se va admite solicitarea formulată de autoritatea judiciară ă, ca întemeiată.

Predarea se va autoriza cu respectarea garanțiilor prev.de art. 87 al.1 lit.b și alin.2 din aceeași lege, urmând ca în caz de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate persoana solicitată G să fie transferată în România pentru executarea acesteia.

Totodată, conform art. 90 alin.6 și 13 din Legea nr. 302/2004 modificată, se va dispune arestarea persoanei solicitate și predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă, măsură ce va fi adusă la îndeplinire de către organele de poliție competente în termenele prev.de art. 96.

Se va constata că persoana solicitată a fost reținută în prezenta cauză începând cu data de 09 iulie 2009, orele 11,00 potrivit Ordonanței emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Prezenta hotărâre fiind definitivă și executorie conform art. 94/1 alin.2 teza II din Legea nr. 302/2004 modificată, se va comunica, autorității judiciare emitente, Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Internațională - Biroul Național Interpol, Arestul P, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Admite cererea formulată de Procuratura Locală sub nr.322 Js 45148/08 din data de10.07.2009 privind executarea mandatului de arestare emis la 02.04.2009 de către Procuratura Locală, în baza mandatului european de arestare nr. ER I Gs 2541/09, emis de Judecătoria la data de 25.03.2009, privind pe cetățeanul român G.

Ia act că, persoana solicitată, porecla "", născut la data de 13 octombrie 1982, în Municipiul P, județul P, fiul lui G și, cetățenia română, naționalitate română, sexul masculin, studii 10 clase și școala de calificare auto, ocupație - constructor, domiciliat în comuna, sat -, nr. 96, județul P, cu reședința în străinătate - rezident Spania,-, 1, carte de identitate: seria - nr. - eliberată de Poliția municipiului P la data de 28.08.2004, cod numeric personal -, pașaport eliberat de autoritățile române valabil, în prezent pierdut, starea civilă: necăsătorit - concubinaj, un copil minor, stagiul militar satisfăcut, gradul - soldat, limba cunoscută-română, în prezent aflat în Arestul P, este de acord cu predarea sa către Statul, în vederea executării mandatului de arestare nr. ER I Gs 2541/09, emis de Judecătoria la data de 25.03.2009, în scopul arestării și predării acesteia pentru urmărirea penală și judecarea în conformitate cu fapte prevăzute de art. 152a (1) nr.1 și 2, 152b (1) și (2) 53 (1) din Codul penal, sancționate cu pedeapsa maximă de 15 ani închisoare.

Autorizează predarea persoanei solicitate către autoritățile Statului conform art. 90 al.5 și 6 și art. 94 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală adoptată de Statul Român pentru transpunerea Deciziei Cadru 2002/584/ din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene, cu respectarea asigurării garanțiilor juridice prevăzute de regula specialității și cu condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate persoana solicitată să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.

Constată că, persoana solicitată a fost reținută conform Ordonanței de reținere nr. 4398/II/5/2009 din 09.07.2009, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, începând cu data de 09.07.2009 orele 11,00 și până la data de 10.07.2009 orele 11,00.

Conform art. 90 alin.6 și art. 13 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată, dispune arestarea persoanei solicitate și predarea acesteia către autoritatea judiciară solicitantă.

Dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare, menținându-se starea de arest în condițiile art. 96 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată.

Organele de poliție vor reține și preda persoana solicitată, la Arestul Inspectoratului Județean de Poliție P în vederea predării către autoritățile

Administrația locului de deținere va primi și reține pe persoana solicitată G, începând cu data de 13.07.2009, înaintând instanței dovada de executare a măsurii arestării, urmând ca, în termenul prev.de art. 96 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată să procedeze la predarea acesteia către autoritățile judiciare

Prezenta hotărâre se comunică, autorității judiciare emitente, Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Centrul de Cooperare Internațională - Biroul Național Interpol, Arestul P, Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în sumă de 320 lei din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în contul Baroului

Definitivă și Executorie conform art. 94/1 alin.2 teza II din Legea nr. 302/2004 modificată și completată.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 13 iulie 2009.

Președinte, Grefier

- - - -

Red CG/ DC.

8 ex./13.07.2009

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr.3113/2006

Președinte:Cristina Georgescu
Judecători:Cristina Georgescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mandat european de arestare Spete. Sentința 112/2009. Curtea de Apel Ploiesti