Mandat european de arestare Spete. Sentința 115/2008. Curtea de Apel Galati
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 115 /
Ședința publică din data de 08.08. 2008
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Marcian Marius Istrate judecător
JUDECĂTOR 2: Maria Tacea
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de PROCUROR -
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL GALAȚI
-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-.-
Pe rol fiind soluționarea cauzei penale înregJ. pe rolul Curții de APEL GALAȚI sub nr-,având ca obiectmandatul european de arestareemis la data de 15.04.2008, de către autoritățile judiciare italiene, respectiv Tribunalul din în dosarul 2302/05 RG NR- 5861/07 RG, privind pe cetățeanul român .
La apelul nominal a răspuns persoana solicitată, personal și asistat, de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale din 08.08.2008, emisă de Baroul Galați.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că, la data de 08.08.2008, a fost localizată, identificată și prezentată Curții de APEL GALAȚI persoana solicitată iar, prin adresa nr.3726/II/5/2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL GALAȚIa comunicat un exemplar al procesului-verbal nr.1378/II/5/2008 din 08.08.2008 de identificare a persoanei solicitate, o copie xerox de pe cartea de identitate a acestuia precum și fișa acestei persoane din evidențele Ministerului Internelor și Reformei Administrative - Centrul Național de Administrare a de Date privind Evidența Populației, după care;
Curtea, potrivit disp.art.318 Cod procedură penală, procedează la identificarea persoanei solicitate, care arată că este fiul lui și, născut la data de 31.05.1979, în com.Pechea, jud. G, domiciliat în com. Rediu, jud. G, carte de identitate seria -. -. - emisă de SPCLEP G, valabilă de la 29.07.2005- 31.05.2015, CNP: -.
Conform art.11 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene- privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene,Curteaaduce la cunoștința persoanei solicitate că a fost investită cu un mandat de arestare european. Astăzi a fost adusă în instanță deoarece este cercetată de autoritățile italiene, respectiv Tribunalul din într-o cauză alături de mai multe persoane și s-a solicitat arestarea și trimiterea acesteia să fie judecată în Italia pentru faptele respective.
Mai precis este vorba de mandatul de arestare european emis în dosarul nr. 2302/05 RG NR- 5861/07 RG al Tribunalului din, în care este acuzat, alături de mai multe persoane, pentru săvârșirea unei infracțiuni prevăzută și ped. de art.416 din italianCod Penal, respectiv, asociere în scopul comiterii de infracțiuni îndreptată înspre consumarea unei serii nedeterminate de infracțiuni de favorizare și exploatare a activității de prostituției în dauna anumitor persoane, printre care, unele chiar de vârstă minoră, prin introducerea acestora în mod clandestin pe teritoriul Statului Italian, prin ținerea în stare de sclavie unora dintre acestea, pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracțiune fiind între 3 și 7 ani închisoare;
De asemenea, persona solicitată mai este acuzată de:
- săvârșirea unei infracțiuni prev. și ped. de art. 3 din Legea 75 /1958, respectiv favorizarea și exploatarea activității de prostituție, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 2 la 6 ani închisoare.
- săvârșirea infracțiunii prev. de art. 600 bis din italian Cod Penal- exploatarea activității de prostituție desfășurată de minori, alături de care sunt acuzați și alias, Carla zisa, alias, zisa, și, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 6 ani la 12 ani închisoare;
- infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 600.Cod Penal italian - ținere în stare de sclavie, alături de care sunt acuzați și alias h, alias, și alias, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 8 la 20 de ani închisoare.
- infracțiunea prev. de art. 12 al.3 din Decretul Legislativ nr. 286/98- favorizarea emigrației clandestine, alături de care mai sunt acuzați și alias h, zis, alias, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 4 la 15 ani închisoare;
- infracțiunea prev. de art. 610.Cod Penal- violență privată (asupra persoanelor fizice), fiind acuzat aici și Sănel, pedeapsa fiind până la 4 ani închisoare.
Aceste fapte sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea penală română, respectiv: art. 7 din Legea 39/2003, art. 329.Cod Penal, art.12 din Legea 678/2001 și art. 189.
Cod PenalÎn fapt, se reține că toți cei cercetați răspund pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped de art. 416.italian Cod Penal în sensul că au promovat constituirea unei asociații în scopul săvârșirii de infracțiuni în, și Padova, în perioada cuprinsă între luna octombrie 2003 și până în iunie 2006, condusă fiind de către și, aceștia fiind executorii directivelor primite de la numitul (deținut în Italia pentru săvârșirea altor fapte penale), în scopul săvârșirii și consumării unei serii indeterminate de infracțiuni de favorizare și/sau exploatare a activității de prostituție în dauna anumitor persoane, printre care și persoane de vârstă minoră, prin intermediul introducerii clandestine a acestora pe teritoriul Statului Italian și prin intermediul reducerii la starea de sclavie unora dintre acestea.
Mai precis, se reține că numiții, și se ocupau cu recrutarea în țara lor de origine( România) fetelor care urmau să fie aduse la practicarea activității de prostituție precum și cu organizarea călătoriei acestor fete în Italia.
Apoi, și aceiași și, le așteptau pe fete la locul de destinație și le însoțeau în hotelul care era deja individualizat pentru cazarea acestora, iar numitele, și furnizau indicațiile necesare pentru desfășurarea activității de prostituție și se ocupau cu ridicarea și păstrarea, - în mod particular în interesul și în perioada absenței respectivilor prieteni, și -, profiturilor obținute din desfășurarea activității de prostituție de către fete.
Procedura penală a luat naștere cu ocazia unui control efectuat în mod ocazional pe stradă de către agenții de poliție judiciară.
Din declarațiile susținute de către anumite fete de naționalitate română și în mod special din declarațiile numitei, și, dintre care două- și - erau minore la momentul executării controlului, rezultă că fetele au fost aduse de către cei cercetați, mai sus indicați, din țara lor de origine în Italia cu perspectiva obținerii unui loc de muncă bine plătit și au fost ulterior constrânse prin aplicarea violențelor și amenințărilor să desfășoare activitatea de prostituție și să înmâneze acestora toate profiturile obținute din exercitarea activității de prostituție, suferind numeroase limitări integrității fizice, precum și libertății lor personale, din cauza loviturilor grele și continue suferite și din cauza controlului asiduu efectuat asupra lor de către cercetații mai sus indicați.
Declarațiile precise, concordante și bine conturate susținute de către fete, și-au găsit confirmarea cu ocazia desfășurării activității de interceptare telefonică de către organele de Poliție Judiciară, precum și cu ocazia cercetărilor efectuate de către aceeași Poliție Judiciară în hotelurile în care fetele au fost cazate după intrarea lor clandestină pe teritoriul italian, precum și de cercetările efectuate asupra operațiunilor cu anumite sume de bani efectuate de către cercetați și asupra transferului acestora prin intermediul ghișeelor din Padova.
CURTEA, procedează la înmânarea către persoana solicitată a unui exemplar de pe mandatul de arestare european.
După ce i s-au adus la cunoștință la care anume fapte se referă mandatul de arestare european, persoana solicitată este întrebată dacă este de acord sau nu să fie predată autorităților italiene.
Totodată,Curteaaduce la cunoștința persoanei solicitate dispozițiile art. 731din Legea nr.302/2004, privitoare la "regula specialității", în sensul că are posibilitatea de a solicita să fie judecată, condamnată sau să execute pedepse aplicate doar pentru faptele reținute în mandatul european de arestare.
Persoana solicitată precizează că NU este de acord să fie predat voluntar autorităților italiene și nu dorește să dea vreo declarație cu privire la acest mandat.
De asemenea, precizează că nu renunță la regula specialității.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea pune în discuție punerea în executare mandatului european și arestarea provizorie persoanei solicitate.
Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea cererii formulată de autoritățile italiene, punerea în executare mandatului european de arestare, arestarea provizorie persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile și să se ia act de faptul că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
Avocat solicită ca instanța să nu dispună arestarea provizorie și punerea în executare mandatului european de arestare.
Arată că deși a avut puțin timp pentru studierea mandatului de arestare, nu este convinsă că acesta îndeplinește condițiile de formă și de fond prevăzute de disp. Legii 302/2004. Într-adevăr provine de la o autoritate competentă, dar, în ceea ce privește descrierea faptei, consideră că nu sunt toate datele necesare.
Persoana solicitată, în ultimul cuvânt precizează că nu mai are nimic de adăugat.
Curtea rămâne în pronunțare.
Ulterior deliberării
CURTEA
Asupra procesului penal de față;
La data de 15.04.2008, autoritățile judiciare italiene, respectiv Tribunalul din în dosarul 2302/05 RG NR- 5861/07 RG, au emis un mandat de arestare privind pe cetățeanul român .
Predarea numitului este solicitată în scopul efectuării urmăririi penale, în dosarul nr. 2302/05 RG NR- 5861/07 RG.
În fapt, se reține că toți cei cercetați răspund pentru săvârșirea infracțiunii prev.și ped de art. 416.italian Cod Penal în sensul că au promovat constituirea unei asociații în scopul săvârșirii de infracțiuni în, și Padova, în perioada cuprinsă între luna octombrie 2003 și până în iunie 2006, condusă fiind de către și, aceștia fiind executorii directivelor primite de la numitul (deținut în Italia pentru săvârșirea altor fapte penale), în scopul săvârșirii și consumării unei serii indeterminate de infracțiuni de favorizare și/sau exploatare a activității de prostituție în dauna anumitor persoane, printre care și persoane de vârstă minoră, prin intermediul introducerii clandestine a acestora pe teritoriul Statului Italian și prin intermediul reducerii la starea de sclavie unora dintre acestea.
Mai precis, se reține că numiții, și se ocupau cu recrutarea în țara lor de origine( România) fetelor care urmau să fie aduse la practicarea activității de prostituție precum și cu organizarea călătoriei acestor fete în Italia.
Apoi, și aceiași și, le așteptau pe fete la locul de destinație și le însoțeau în hotelul care era deja individualizat pentru cazarea acestora, iar numitele, și furnizau indicațiile necesare pentru desfășurarea activității de prostituție și se ocupau cu ridicarea și păstrarea, - în mod particular în interesul și în perioada absenței respectivilor prieteni, și -, profiturilor obținute din desfășurarea activității de prostituție de către fete.
Procedura penală a luat naștere cu ocazia unui control efectuat în mod ocazional pe stradă de către agenții de poliție judiciară.
Din declarațiile susținute de către anumite fete de naționalitate română și în mod special din declarațiile numitei, și, dintre care două- și erau minore la momentul executării controlului, rezultă că fetele că au fost aduse de către cei cercetați, mai sus indicați, din țara lor de origine în Italia cu perspectiva obținerii unui loc de muncă bine plătit și au fost ulterior constrânse prin aplicarea violențelor și amenințărilor să desfășoare activitatea de prostituție și să înmâneze acestora toate profiturile obținute din exercitarea activității de prostituție, suferind numeroase limitări integrității fizice, precum și libertății lor personale, din cauza loviturilor grele și continue suferite și din cauza controlului asiduu efectuat asupra lor de către cercetații mai sus indicați.
Declarațiile precise, concordante și bine conturate susținute de către fete, și-au găsit confirmarea cu ocazia desfășurării activității de interceptare telefonică de către organele de Poliție Judiciară, precum și cu ocazia cercetărilor efectuate de către aceeași Poliție Judiciară în hotelurile în care fetele au fost cazate după intrarea lor clandestină pe teritoriul italian, precum și de cercetările efectuate asupra operațiunilor cu anumite sume de bani efectuate de către cercetați și asupra transferului acestora prin intermediul ghișeelor din Padova.
În drept, potrivit legislației italine, aceste fapte întrunesc elementele constitutive ale următoarelor infracțiuni:
- infracțiunea prev. și ped. de art. 416 din italian Cod Penal - asociere pentru săvârșirea de infracțiuni în scopul de a comite o serie determinată de delicte de favorizare și/sau exploatare a prostituției în paguba unor persoane printre care și minore, introducându-le clandestin pe teritoriul Statului Italian și ținându-le în sclavie pe unele dintre acestea, pedeapsa prevăzută variind de la 3 la 7 ani închisoare;
- infracțiunea prev. și ped. de art. 3 din Legea 75 din 20-2-58 -, favorizarea și exploatarea activității de prostituție - pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 2 la 6 ani închisoare;
- infracțiunea prev. de art. 600 bis din Italian Cod Penal- exploatarea activității de prostituție desfășurată de minori, alături de care sunt acuzați și alias, Carla zisa, alias, zisa, și, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 6 ani la 12 ani închisoare;
- infracțiunea prevăzută și pedepsită de art. 600.Cod Penal italian - ținere în stare de sclavie, alături de care sunt acuzați și alias h, alias, și alias, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 8 la 20 de ani închisoare.
- infracțiunea prev. de art. 12 al.3 din Decretul Legislativ nr. 286/98- favorizarea emigrației clandestine, alături de care mai sunt acuzați și alias h, zis, alias, pedeapsa prevăzută de lege fiind de la 4 la 15 ani închisoare;
- infracțiunea prev. de art. 610.Cod Penal- violență privată (asupra persoanelor fizice), fiind acuzat aici și Sănel, pedeapsa fiind până la 4 ani închisoare.
Aceste fapte sunt prevăzute ca infracțiuni și de legea penală română, respectiv: art. 7 din Legea 39/2003, art. 329.Cod Penal, art.12 din Legea 678/2001 și art. 189.
Cod PenalFaptele, astfel cum au fost expuse, sunt din cele care dau loc la predare, conform art.13 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene și art.85 din Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.224/2006, și ar întruni, conform legislației penale române, elementelor constitutive ale infracțiunilor prevăzute de art.329 Cod penal, de art.12 din Legea nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane și de art.189 Cod penal.
Verificând condițiile în care a fost emis mandatul european de arestare, Curtea a constatat că acesta îndeplinește condițiile cerute de art.79 alin.1 lit.a din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.224/2006.
Potrivit art. 881alin. 5 din Legea nr. 302/2004 - privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, persoana solicitată a fost localizată, identificată și prezentată Curții de APEL GALAȚI - Secția penală la data de 08.08.2008.
Cu această ocazie, după ce i-au fost aduse la cunoștință toate drepturile prevăzute de Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene precum și de Legea nr.302/2004, modificată prin Legea nr.224/2006, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, persoana solicitată, personal, NU a consimțit de bună-voie la predare și a precizat că nu renunță la regula specialității, prevăzută de art.731din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea nr.224/2006.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, nu constată existența vreunuia dintre motivele de refuz al executării, prevăzute de art.88 din Legea nr.302/2004.
Așa fiind, Curtea va admite cererea autorității judiciare italiene și va dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 15.04.2008 de Tribunalul din - Italia, în dosarul 2302/05 RG NR; 5861/07 RG.
În baza art. 12 din Decizia-Cadru nr.2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene și art.89 alin.3 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală va dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 08.08.2008 și până la data de 06.09.2008 și predarea acestuia către statul italian.
În baza art.151 Cod procedură penală va dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie.
Curtea va lua act că persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În temeiul art. 94 din Legea nr. 302/2004 - privind cooperarea judiciară internațională în materie penală dispune punerea în executare a mandatului european de arestare emis la data de 11.10.2007 de Tribunalul din - Italia, în dosarul 2302/05 RG NR; 5861/07 RG, privind pe persoana solicitată ( CNP: -, fiul lui și, născut la data de 31.05.1979, în com.Pechea, jud. G - România, domiciliat în com. Rediu, jud. G, România, carte de identitate seria -. -. - emisă de SPCLEP G, valabilă de la 29.07.2005- 31.05.2015
În temeiul art. 12 din Decizia-cadru nr. 2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene - privind mandatul european de arestare și procedura de predare între statele membre ale Uniunii Europene și art. 89 alin. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, dispune arestarea provizorie a persoanei solicitate pe o perioadă de 30 zile, cu începere de la data de 08.08.2008 și până la data de 06.09. 2008.
În baza dispozițiilor art. 151 Cod procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare provizorie.
Ia act că persoana solicitată nu renunță la regula specialității.
Conform art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea prezentei cauze rămân în sarcina statului.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare, privitor la punerea în executare a mandatului european de arestare.
Cu recurs în termen de 24 ore de la pronunțare privitor la măsura arestării provizorii.
Pronunțată în ședință publică, azi 08.08.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
Grefier,
- -
Red./11.08.2008
Tehnored./2 ex./11.08.2008
Președinte:Marcian Marius IstrateJudecători:Marcian Marius Istrate, Maria Tacea