Mandat european de arestare Spete. Sentința 13/2010. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMANIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ NR. 13 /
Ședința publică din 22 ianuarie 2010
Complet format din:
PREȘEDINTE: Monica Vadana
GREFIER- - -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău
Reprezentat legal prin procuror
*
La ordine a venit spre soluționare executarea mandatului european de arestare privind persoana solicitată,emis de autoritățile judiciare e-Tribunalul Administrativ la data de 24.07.2009 în dosarul nr. 4GS 878/2009.
Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns persoana solicitată, în stare de arest, asistat de avocat oficiu.
Procedura este completă.
S-a expus referatul oral al cauzei, după care:
Instanța aduce la cunoștință persoanei solicitate existența mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare e și învinuirea ce i se aduce prin conținutul acestuia.
S-a procedat la identificarea persoanei solicitate, precum și la audierea acestuia, după care fiind de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare e s-a completat procesul verbal de consimțire, note consemnate și atașate la dosar.
Nefiind alte cereri de formulat s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.
Procurorul arată că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege, astfel că solicită să se ia act de consimțământul persoanei solicitate, a se dispune arestarea acestuia pentru 29 de zile în vederea predării către autoritățile judiciare
Avocat oficiu, în cuvântul său, solicită să se ia act de consimțământul persoanei solicitate de a fi transferată în vederea clarificării situației sale în ia. Solicită onorar avocat oficiu din fondurile
Persoana solicită în cuvântul său, solicită să se ia act de consimțământul acestuia de a fi predat către autoritățile judiciare e în vederea clarificării situației.
CURTEA
-DELIBERÂND-
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Tribunalul Administrativ ia a înaintat spre executare mandatul european de arestare, emis la data de 24.07.2009, privind-o pe persoana solicitată.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Bacău sub nr -
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Ministerul Internelor și Reformei Administrative, Centrul de Cooperare -Biroul Centrului Național Interpol, cu adresa nr - din data de 18.01.2010 a înaintat Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău, semnalarea transmisă de Organizația Internațională de Poliției Criminale (Interpol) - Interpol ia, pentru arestarea persoanei solicitate, împotriva căreia s-a emis, la data de 24.07.2009, de Tribunalul Administrativ un mandat european de arestare.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art.88/3 din Legea nr.302/2004, modificată și completată, a procedat la identificarea persoanei solicitate, i-a adus la cunoștință mandatul transmis tradus și în limba română.
În baza art.88 din Legea nr.302/2004, prin ordonanța nr.108/II/2/ 2010 din data de 22.01.2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacăua dispus reținerea persoanei solicitate pentru o durată de 24 de ore, începând cu data de 22.01.2010 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în baza art.88/3 alin.2 din Legea nr.302/2004, i-a adus la cunoștință persoanei solicitate motivele reținerii.
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău, în conformitate cu prevederile art.89 din Legea nr.302/2004, cu adresa nr 108/II/5/ 2010 din data de 22.01.2010, a sesizat Curtea de Apel Bacău în vederea luării măsurii arestării persoanei solicitate.
Persoana solicitată este urmărită de Tribunalul Administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj banditesc deosebit de grav în forma complicității, furt deosebit de grav complicitate și încercare de furt, prevăzute de art 242, 243 alin1 nr 1, 253, 255, 250 alin 2 nr 1, 22, 23, 25 alin 2, 53 Cod penal.
În fapt, în mandatul european de arestare se reține că la 19.10.2006 a pătruns împreună cu persoana, înarmați cu pistoale în filiala bancii din orașul, de unde au sustras 57, 230.00 euro, iar la 25.10.2006 au spart 3 autoturisme din care 2 au fost tentative și un furt consumat a unui autoturism VW Golf.
Mandatul european de arestare s-a emis de Tribunalul Administrativ în baza ordonanței de detenție preventivă în închisoare nr 4 /09 din data de 24.07.2009.
În conformitate cu prevederile art.90 alin.3 din Legea nr.302/2004, persoana solicitată a fost prezentată instanței și i s-a adus la cunoștință drepturile sale procesuale, existența mandatului european de arestare, conținutul acestuia, posibilitatea de a consimți la predare către statul solicitant, precum și posibilitatea de renunțare la regula specialității.
În temeiul art.90 alin.10 din Legea nr.302/2004, s-a procedat la audierea persoanei solicitate.
Persoana solicitată după ce i s-au pus în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare, îndeosebi caracterul irevocabil al acestuia, a declarat căeste de acordcu predarea sa către autoritatea solicitantă.
De asemenea, instanța i-a dus la cunoștință persoanei solicitate prevederile art.100 din Legea nr.302/2004 și aceasta a declarat că nurenunțăla drepturile conferite de regula specialității.
Consimțământul la predare și nerenunțarea la drepturile conferite de regula specialității a fost consemnat, potrivit art.90 alin.5 din Legea nr.302/2004, într-un proces - verbal, care a fost semnat de președintele de complet, grefier, persoana solicitată și avocat.
Infracțiunile pentru care s-a emis mandatul european de arestare au fost săvârșite pe teritoriul și fac parte printre infracțiunile prevăzute de art.85 din Legea nr.302/2004.
Pedeapsa maximă prevăzută de legea penală ă pentru infracțiunile pentru care este cercetată persoana solicitată este de maxi, 25 ani închisoare.
De altfel, infracțiunea pentru care s-a emis mandatul european de arestare este prevăzută și pedepsită și de legislația din România, de art.211 alin.2/1 Cod penal român și este pedepsită cu închisoare de la 7 ani la 20.ani închisoare, fiind îndeplinită și condiția prevăzută de art.85 alin.2 din Legea nr.302/2004.
În cauză nu există nici unul dintre motivele de refuz al executării mandatului european de arestare prevăzute de art.88 alin.1 și 2 din Legea nr.302/2004.
Pentru aceste considerente, în baza art.90 alin.5 și 6 și art.94 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, va fi admisă cererea formulată de Tribunalul Administrativ, privind executarea mandatului european de arestare și se va luaact de consimțământul persoanei solicitate de a fi predatăautorităților e și se va dispune predarea persoanei solicitate, sub condiția prevăzută de art.87 alin.2 din Legea nr.302/2004, în sensul că dacă se va pronunța împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În temeiul art.90 alin.6 și 10 din Legea nr.302/2004, dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile italiene, cu respectarea termenelor prevăzute de art.96 din Legea nr.302/2004, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 22.01.2010 și până la data de 19.02.2010
În temeiul art.90 alin.13 din Legea nr.302/2004, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare.
În conformitate cu prevederile art.94 alin.2 din Legea nr.302/2004, se va dispune comunicarea hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorității judiciare emitente, Ministerului Justiției și Libertăților - Direcția Drept Internațional și Tratate și Ministerului Administrației și Internelor - Centrul de Cooperare Internațională.
În temeiul art.17 din Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, dispune traducerea prezentei hotărâri, a procesului verbal de consimțire la predare și a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă.
În baza art.1 alin.2 din Legea nr.178/1997 și art.15 alin.2 din Ordinul nr.1054/2005, emis de ministrul justiției pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.178/1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de organele de urmărire penală, de instanțele judecătorești, de birourile notarilor publici, de avocați și de Ministerul Justiției, va fi desemnată traducător pe doamna pentru efectuarea traducerii înscrisurilor din limba română în limba ă, traduceri care se vor efectua în regim de urgență.
În baza art.69 alin.1 din Legea nr.51/1995, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 320 lei.
În temeiul art.80 din Legea nr.302/2004, cheltuielile judiciare avansate de statul român vor fi lăsate în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
-HOTĂRĂȘTE -
În baza art 94 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, modificată și completată, admite cererea formulată de TRIBUNALUL ADMINISTRATIV -IA privind executarea mandatului european de arestare, emis la data de 24.07.2009 împotriva persoanei solicitate ( FOST ) fiul lui și născut la 14.07.1974 în B, același domiciliu,-. A 3 CNP - și ia act de consimțământul acestuia de a fi predat autorităților judiciare e.
Dispune predarea persoanei solicitate autorităților judiciare e, sub condiția prevăzută de art 87 alin 2 din Legea nr 302 /2004, în sensul că dacă se va pronunța împotriva persoanei solicitate o pedeapsă privativă de libertate, aceasta să fie transferată în România pentru executarea pedepsei.
În baza art 90 alin 6 și 10 din Legea nr 302 /2004, dispune arestarea persoanei solicitate în vederea predării persoanei solicitate către autoritățile e, cu respectarea termenelor prevăzute de art 96 din Legea nr 302 /2004, pentru o durată de 29 de zile, începând cu data de 22.01.2010 și până la data de 19.02.2010
În baza art 90 alin 13 din Legea nr 302 /2004, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare.
În conformitate cu prevederile art 94 alin 2 din Legea nr 302 /2004, se va dispune comunicare hotărârii de executare a mandatului european de arestare autorității judiciare emitente,Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și tratate și Ministerului Administrației și Internelor - Centrul de Cooperare Internațională.
În baza art. 17 din Legea nr. 302 /2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, dispune traducerea prezentei hotărâri, a procesului verbal de consimțire la predare și a adresei de comunicare a hotărârii către autoritatea judiciară emitentă.
În baza art 1 alin 2 din Legea nr. 178 /1997 și art 15 alin 2 din ordinul nr.1054/2005, emis de ministrul justiției pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.178 /1997 pentru autorizarea și plata interpreților și traducătorilor folosiți de organele de urmărire penală și instanțele judecătorești desemnează traducător pe doamna pentru efectuarea traducerii înscrisurilor din limba română în limba, traduceri care se vor efectua în regim de urgență.
În baza art 69 alin1 din Legea nr 51/1995, cu art 189 Cpp, dispune plata din fondurile MJ a sumei de 320 către Baroul Bacău, apărător oficiu .
În baza art 80 din Legea nr 302 /2004, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 22.01.2010 în prezența persoanei solicitate.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Red.
Tehnored. /22.01.2010/ 3 ex.
Președinte:Monica VadanaJudecători:Monica Vadana