Mandat european de arestare Spete. Sentința 6/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
SENTINȚA PENALĂ NR.6 /2010
Ședința publică din 14 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Țarcă Gabriela președintele secției
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, conform prevederilor art. 304 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile judiciare maghiare - Judecătoria orașului - Ungaria, privind pe persoana solicitată, născută la 21.07.1982 în S jud. S M, fiica lui și, domiciliată în localitatea nr.71, județul S, în prezent deținută în Arestul J B -
La apelul nominal se prezintă persoana solicitată Timea, în stare de arest, asistată de apărător din oficiu, avocat, în baza delegației pentru asistență judiciară obligatorie nr.271/13.01.2010, emisă de Baroul Bihor.
Ministerul Publiceste reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Instanța,în baza art. 90 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată cu Legea nr. 222/2008, procedează la verificarea identității persoanei solicitate Timea. Îi aduce la cunoștință acesteia că Interpol Budapesta a dispus urmărirea sa internațională în vederea arestării și predării sale către Ungară, întrucât împotriva sa a fost emis un mandat european de arestare.
Totodată, persoana solicitată, întrebată fiind de către instanță, arată că i-au fost aduse la cunoștință motivele reținerii sale de către procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.
Instanța pune în vedere persoanei solicitate, potrivit art.90 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, drepturile prevăzute de art.91 și efectele legii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predare.
Persoana solicită declară că nu este de acord cu solicitarea autorităților judiciare maghiare de a se pune în executare mandatul european de arestare, și refuză predarea, întrucât nu i s-a adus la cunoștință de către autoritățile maghiare că ar fi cercetată penal sub aspectul săvârșirii vreunei fapte în Ungaria, iar pe de altă parte are acasă doi copii minori unul de trei luni și celălalt de 8 ani.
În baza art. 90 alin.7 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată cu Legea nr. 222/2008, instanța procedează la audierea persoanei solicitate Timea, declarația acesteia fiind consemnată în proces verbal separat atașată la dosar.
Reprezentantul parchetului, având în vedere dispozițiile art. 79 alin. 1 lit.c din Legea nr. 302/2004, că mandatul european de arestare emis de către Judecătoria orașului - Ungaria nu se indică mandatul de arestare național care a stat la baza emiterii acestuia, precum și poziția persoanei solicitate, infracțiunile reținute, precum și limitele de pedeapsă în care se încadrează acestea solicită ca, în baza art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, respingerea cererii de executare a mandatului european de arestare nr. 36.548/2009/2 emis la data de 22 decembrie 2009 de către Judecătoria orașului.
Avocatul persoanei solicitate Timea cere a se respinge cererea de executare a mandatului european de arestare emis de autoritățile maghiare pe numele persoanei solicitate, potrivit 79 alin. 1 lit.c din Legea nr. 302/2004,întrucât autoritățile maghiare nu i-a adus la cunoștință acesteia vreo infracțiune reținută în sarcina acesteia de către autoritățile maghiare. Totodată, precizează că persoana solicitată are doi copii minori, unul de 3 luni și altul de 8 ani, potrivit copiilor certificatelor de naștere pe care le depune la dosar,prezența mamei acasă fiind imperios necesară.
Persoana solicitată Timea arată că nu dorește să fie predată autorităților maghiare, să fie lăsată în libertate pentru că cei doi copii minori au nevoie de ea.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra cauzei penale având ca obiect executarea mandatului european de arestare privind pe persoana solicitată Timea.
În baza actelor și lucrărilor aflate la dosar, Curtea de APEL ORADEA constată următoarele:
La data de 14 ianuarie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ORADEAa sesizat instanța cu o cerere de executare a mandatului european de arestare nr.36.548/2009/2emis de către Judecătoria orașului - Ungaria la data de22 decembrie 2009prin care se solicită arestarea și predarea către autoritățile maghiare a persoanei solicitate Timea,născută la 21 iulie 1982, jud. S M, fiul lui și, de cetățenie română, domiciliată în localitatea nr. 71, jud. S M, CI seria - nr. - eliberată de Poliția Municipiului S M,în vederea efectuării cercetării penale împotriva acesteia, acuzată de următoarele:a data de 20 noiembrie 2007, a fost îndreptățit la reprezentarea independentă și la managementul afacerii ca și comanditat, Timea fiind comanditarul Societății în comandită simplă de Construcții Industriale, Comerț și furnizor de servicii și fiul, cu sediul în, Calea nr.18.
Înainte de 20 noiembrie 2007, sr. A fost îndreptățit la managementul societății de mai sus ca și comnaditatul ei, pe când jr. a fost comanditarul firmei.
și Timea în data de 20 noiembrie 2007 au semnat un contract de modificare a contractului societății, în biroul avocațial al dr., aflat în, Calea nr.12.1/9, potrivit căruia în locul comanditatului retras sr. intrat în societatea comercială, ca și comanditat. a înscris pe numele său societatea de mai sus contra sumei de 20.000 ft, dar de fapt nu a dorit să constituie o relație juridică de membru în cadrul societății comerciale. Nici Timea nu a vrut să înființeze în societatea comercială o relație juridică de fapt.La tranzacție și Timea i-au oferit lui 50.000 ft - din care i-au înmânat 20.000 ft - în cazul în care va înscrie pe numele său societatea comercială.
La data de 14 ianuarie 2010, procurorul a procedat la identificarea persoanei solicitate Timea în prezența apărătorului desemnat din oficiu, aducându-i-se la cunoștință fapta reținută în sarcina sa și încadrarea juridică a acesteia conform procesului verbal de identificare și ascultare aflat la dosarul nr. 60/II.5/2010 al Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA și a dispus reținerea acesteia pe o durată de 24 ore prin ordonanța din 14 ianuarie 2010, dată în același dosar, prezentându-o instanței.
Curtea, potrivit dispozițiilor art.90 alin. 3 din Legea nr.302/2004, a procedat la informarea persoanei solicitate Timea asupra existenței mandatului european de arestare împotriva sa, asupra conținutului acestuia, asupra posibilității de a consimți la predarea către statul solicitant, precum și cu privire la drepturile sale procesuale, în prezența avocatului desemnat din oficiu.
Persoana solicitată a arătat instanței că nu consimte la predarea sa către autoritățile maghiare, întrucât are în îngrijire doi copii minori, de 8 ani, respectiv 3 luni.
Curtea, verificând dacă mandatul conține toate informațiile prevăzute la art. 79 alin.1 din Legea nr.302/2004, constată că mandatul european de arestare emis de către autoritatea maghiară nu cuprinde cerința prevăzută în aliniatul 1 lit. c al articolului sus menționat. Prin urmare, nu se indică în conținutul mandatului european de arestare, mandatul național de arestare pe baza căruia acesta a fost emis.
Decizia - cadru nr. 2002/584/ din 13 iunie 2002 Consiliului Uniunii Europene privind mandatul de arestare european și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene este prima măsură concretă în domeniul dreptului penal, care implementează principiul recunoașterii reciproce și înlocuiește în relația dintre statele membre ale Uniunii Europene procedurile clasice de extrădare, cu excepția cazurilor pentru care unele state membre au declarat că vor continua să aplice tratatele de extrădare. Această decizie a fost transpusă integral, în Titlul III al Legii 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 222/2008.
Mandatuleuropean de arestare este definit ca o decizie judiciară emisă de autoritatea judiciară competentă a unui stat membru al Uniunii Europene, în vederea arestării și predării către un alt stat membru a unei persoane solicitate în vederea efectuării urmăririi penale, a judecății sau în scopul executării unei pedepse sau a unei măsuri privative de libertate (art. 77 alin. 1 din Lege).
Mandatuleuropean de arestare se emite numai atunci când un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire în tară, întrucât persoana în cauză se sustrage pe teritoriul unui alt stat membru al Uniunii Europene.
Prin urmare, mandatul european de arestare este o decizie "sui generis" care înlocuiește cererea clasică de extrădare, dar care nu are natura juridică a unui mandat de arestare din dreptul intern.
Având în vedere faptul că, în speță, în cuprinsul mandatului european de arestare emis de către Judecătoria orașului- Ungaria nu se indică mandatul de arestare național care a stat la baza emiterii acestuia, ață de această împrejurare și ținând seama de faptul că "mandatul european de arestareeste o decizie judiciară care are întotdeauna la bază un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei emis în condițiile legii pe plan intern",curtea constată că nu este realizată cerința prevăzută la art. 79 alin. 1 lit.c din Legea nr. 302/2004 motiv pentru care, în baza art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 modificată și completată prin Legea nr. 222/2008, va respinge cererea de executarea mandatului european de arestare nr. 36.548/2009/2 emis la data de 22 decembrie 2009 de către Judecătoria orașului - Ungaria, privind pe persoana solicitată Timea.
Constată că persoana solicitată a fost reținută pe o durată de 24 de ore, cu începere de la data de 14 ianuarie 2009 ora 08,50.
În baza art. 189 din Codul d e procedură penal, onorariul pentru avocat din oficiu, cu delegația nr. 281din 10.01.2010, în cuantum de 320 lei va fi avansat din fondul Ministerului justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămân în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008,
RESPINGEcererea de executare a mandatului european de arestare nr. 36.548/2009/2 emis la data de 22 decembrie 2009 de către Judecătoria orașului - Ungaria, privind pe persoana solicitată, născută la 21.07.1982 în S jud. S M, fiica lui și, domiciliată în localitatea nr.71, județul S
În baza art. 189 Cod de procedură penală onorariul pentru avocat din oficiu, cu delegația nr.281/2010 în sumă de 320 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2010.
Președinte, Grefier,
- - - -
hotărâre - G/19.01.2010,
./ 20.01.2010.
5 ex
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr.-
Minuta sentinței penale nr. 6/2010
Pentru motivele ce vor fi redactate în scris
În numele legii
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 94 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, modificată și completată prin Legea nr. 222/2008,
RESPINGEcererea deexecutare a mandatului european de arestare nr. 36.548/2009/2 emis la data de 22 decembrie 2009 de către Judecătoria orașului - Ungaria, privind pe persoana solicitată, născută la 21.07.1982 în S jud. S M, fiica lui și, domiciliată în localitatea nr.71, județul S
În baza art. 189 Cod de procedură penală onorariul pentru avocat din oficiu, cu delegația nr.281/2010 în sumă de 320 lei, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2010.
Președinte,
ss.,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Din 20 ianuarie 2010
Către,
INSPECTORATUL GENERAL AL POLIȚIEI ROMÂNE
CENTRUL DE COOPERARE INTERNAȚIONALĂ -
- BIROUL NAȚIONAL INTERPOL -
Alăturat prezentei vă comunicăm copia sentinței penale nr.6/2010/ din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, certificată pentru conformitate cu originalul, privind executarea mandatului european de arestarenr. 36.548/2009/2 emis la data de 22 decembrie 2009, emis de către Judecătoria orașului - Ungaria, privind pe persoana solicitată, născută la 21.07.1982 în S jud. S M, fiica lui și, domiciliată în localitatea nr.71, județul S M, România.
Cu deosebită considerație.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Din 20 ianuarie 2010
Către,
JUDECĂTORIA ORAȘULUI
4400, ut.2
- UNGARIA -. 0036-06-1-4413/112
Alăturat prezentei vă comunicăm copia sentinței penale nr.6/2010/ din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, certificată pentru conformitate cu originalul, privind executarea mandatului european de arestarenr. 36.548/2009/2 emis la data de 22 decembrie 2009, de către Judecătoria orașului - Ungaria, privind pe persoana solicitată, născută la 21.07.1982 în S jud. S M, fiica lui și, domiciliată în localitatea nr.71, județul S M, România.
Cu deosebită considerație.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr. -
Din 20 ianuarie 2010
Către,
MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR
Direcția Drept Internațional și Tratate
B,-, sector 5
Alăturat prezentei vă comunicăm copia sentinței penale nr.6/2010/ din 14 ianuarie 2010, pronunțată de Curtea de APEL ORADEA, certificată pentru conformitate cu originalul, privind executarea mandatului european de arestarenr. 36.548/2009/2 emis la data de 22 decembrie 2009, de către Judecătoria orașului - Ungaria, privind pe persoana solicitată, născută la 21.07.1982 în S jud. S M, fiica lui și, domiciliată în localitatea nr.71, județul S M, România.
Cu deosebită considerație.
PREȘEDINTE, GREFIER,
- - - -
Președinte:Țarcă GabrielaJudecători:Țarcă Gabriela