Mandat european de arestare Spete. Sentința 67/2009. Curtea de Apel Suceava
Comentarii |
|
Dosar nr- - mandat european de arestare -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL SUCEAVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA NR. 67
Ședința publică din 06 iunie 2009
PREȘEDINTE: Ghertner Ioan Artur
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, sesizarea privind executarea mandatului european de arestare emis de Procuratura - ia, la data de 03.03.2009, împotriva persoanei solicitate.
La apelul nominal a răspuns persoana solicitată, asistată de avocat ales.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei, după care instanța a înmânat persoanei solicitate o copie a mandatului european de arestare și, în conformitate cu disp. art. 90 al. 3 din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, a adus la cunoștința acesteia conținutul mandatului european de arestare, drepturile prevăzute la art. 91 din aceeași lege, efectele regulii specialității, precum și posibilitatea de a consimți la predarea către autoritatea judiciară emitentă, punându-i în vedere consecințele juridice ale consimțământului la predare și caracterul irevocabil al acestuia.
Întrebată fiind, persoana solicitată a arătat că se opune predării către autoritatea judiciară emitentă, în vederea executării pedepsei în statul, întrucât nu se face vinovată de săvârșirea infracțiunii descrise în mandat.
Instanța a continuat cu audierea persoanei solicitate, în baza art. 90 al. 7 din Legea 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, susținerile acesteia fiind consemnate în declarația atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri, instanța a dat cuvântul la dezbateri.
Procurorul, având cuvântul, a pus concluzii de admitere a sesizării, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente, și arestarea acesteia în vederea predării.
Avocat ales a solicitat respingerea sesizării, arătând că, deși motivele nu se încadrează strict în celew prev. de art. 88 din Legea 302/2004 modificată, totuși există neconcordanțe cu privire la numele și data nașterii, iar sancțiunea prevăzută în dreptul intern sub acest aspect este nulitatea mandatului de arestare. De asemenea, apreciază că nu există probe de vinovăția, fotografia depusă la dosar neputând constitui o probă cu privire la identitate.
Persoana solicitată, având cuvântul, a arătat că își însușește concluziile apărătorului său ales.
CURTEA,
Asupra sesizării privind executarea mandatului european de arestare emis la 03.03.2009 de către Procuratura - ia, împotriva persoanei solicitate, constată următoarele:
La data de 03 iunie 2009 Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVAa înaintat acestei instanțe, ca autoritate judiciară competentă de executare, propunerea de luare a măsurii arestării persoanei solicitate -, pe baza semnalării dispuse în baza mandatului european de arestare emis de către autoritățile judiciare
Se reține în sesizarea înaintată prin Interpol că mandatul european de arestare a fost emis la data de 03.03.2009 de către Procuratura din - ia, în dosarul nr. 335 js 1000/97, împotriva persoanei solicitate -, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de furt agravant, pedeapsa maximă fiind 10 ani închisoare.
În fapt, se arată că, la data de 30.05.1997 conform unui plan stabilit în comun, subiectul și alți trei complici au intrat într-un supermarket în chiar înainte de ora 1900. Întâi au plasat trei sticle de bere și o sticlă de vin pe de transport a cumpărăturilor de la casă. În timp ce înmânau o sumă de bani pentru plata băuturilor, unul din infractori a dat cu spray cu gaz iritant în ochii martorului. După aceea, au ridicat capacul casei de unde au furat 2.951,71 DM și au fugit din magazin. Datorită gazului iritant, martorul nu a putut preveni furtul banilor.
Prin încheierea nr. 15 din data de 3 iunie 2009, pronunțată de Curtea de APEL SUCEAVA, definitivă prin nerecurare, s-a admis propunerea formulată Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA și în baza art. 90 al. 2 din Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea 222/2008, s-a dispus arestarea persoanei solicitate pe o durată de 5 zile, respectiv de la 3 iunie 2009 și până la data de 7 iunie 2009, inclusiv, și emiterea mandatului de arestare.
La data de 5 iunie 2009 s-a înaintat de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL SUCEAVA mandatul european de arestare emis de autoritățile e, tradus în limba română, solicitându-se luarea măsurii arestării persoanei solicitate și predarea acesteia autorităților emitente.
Potrivit mandatului european de arestare, persoana solicitată a comis infracțiunea de jaf grav comis în complicitate de către un tânăr, prev. de art. 249 al. 1, 250 al. 1 nr. 2 (versiunea valabilă la data faptei), 25 al. 2 și 53 din Codul penal, 1,3 Legea pentru Instanțele pentru tineri, faptă sancționată cu pedeapsa maximă de 10 ani închisoare pentru minori și tineri.
Atât la termenul din 3.06.2009, cât și la cel de astăzi, persoana solicitată nu a consimțit la predare, a declarat că nu renunță la beneficiile regulii specialității și a făcut opoziție în ce privește identitatea, susținând că datele privind prenumele și anul nașterii sunt neconforme.
Procedând la verificarea acestor aspecte, instanța constată că, deși prenumele și anul nașterii nu corespund, celelalte date de stare civilă (numele, prenumele, ziua, luna nașterii, prenumele părinților etc.) corespund cu datele persoanei solicitate, identitatea acesteia fiind verificată în prealabil și de către Biroul Național Interpol. Mai mult, la dosarul cauzei, la fila 23, există depusă poza persoanei căutate, cu parte din datele de stare civilă ce se regăsesc și în mandatul european de arestare. Întrebată fiind, persoana prezentată în fața instanței a recunoscut fără putință de tăgadă că ea este persoana din fotografie.
În aceste condiții, opoziția la identitate făcută este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât din conținutul mandatului european de arestare reiese că persoana căutată, în fața autorităților străine, și-a declinat mai multe identități.
Ca atare, Curtea constată că mandatul european de arestare îndeplinește condițiile prevăzute de art. 79 din Legea 302/2004 modificată, că fapta reclamată se regăsește printre faptele enumerate în art. 85 pct. 18 din același act normativ, iar în cauză nu există impedimente la executare dintre cele prevăzute de art. 88.
Așa fiind, în temeiul art.90 al. 6 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea 222/2008, instanța va admite cererea de executare a mandatului european emis de Procuratura din - ia și va dispune predarea persoanei solicitate autorității judiciare emitente, cu respectarea condiției prevăzute în art.87 alin.2 din aceeași lege, respectiv ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.
În temeiul art. 90 alin.13 din Legea nr.302/2004 modificată prin Legea 222/2008, va dispune arestarea persoanei solicitate pe o durată de 27 zile, începând cu data pronunțării prezentei hotărâri, 6 iunie 2009, până la data de 2 iulie 2009, inclusiv, și va constata încetate efectele mandatului de arestare nr. 15 din 03.06.2009 emis de Curtea de APEL SUCEAVA în baza încheierii nr. 15 din aceeași dată.
Potrivit art. 80 din Legea 302/2004 modificată, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive,
În numele Legii,
HOTĂRĂȘTE:
Admite cererea de executare a mandatului european de arestare emis de Procuratura din - ia, la data de 3 martie 2009, în dosarul nr. 335 Js 1000/97.
Dispune predarea persoanei solicitate -, fiul lui și, născut la data de 07.06.1978 în oraș com., jud. S, domiciliat în, sat nr. 69, com. Noi, jud. S, CNP -, autorității judiciare emitente.
Conform art. 87 al. 2 din aceeași lege, se prevede condiția ca, în cazul în care se va pronunța o pedeapsă privativă de libertate, persoana predată să fie transferată în România, pentru executarea pedepsei.
Dispune arestarea persoanei solicitate și emite de îndată un mandat de arestare, conform art. 90 al. 13 din Legea 302/2004, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea 222/2008, pe o durată de 27 zile, începând cu data pronunțării, 6 iunie 2009, până la data de 2 iulie 2009, inclusiv.
Constată încetate efectele mandatului de arestare nr. 15 din 03.06.2009, emis de Curtea de APEL SUCEAVA în baza încheierii nr. 15 din aceeași dată.
Cheltuielile judiciare din prezenta cauză rămân în sarcina statului.
Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 6 iunie 2009.
Președinte, Grefier,
Red.GA
Tehnored.
2 ex.
06.06.2009
Președinte:Ghertner Ioan ArturJudecători:Ghertner Ioan Artur