Mărturia mincinoasă (art. 260 cod penal). Decizia 1724/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
Dosar nr-
2611/2009
DECIZIA PENALĂ NR.1724/
Ședința publică din 14 decembrie 2009
CURTEA DIN:
PREȘEDINTE: Niculae Stan
JUDECĂTOR 2: Damian Dolache
JUDECĂTOR 3: Carmen Veronica
GREFIER - -
__________________________________________________________
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr. 553/A/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, aflat în stare de arest și asistat juridic de apărător ales, cu împuternicirea avocațială nr.-/14.12.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 17).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care a învederat faptul că s-a luat legătura la Secția 12 Poliție, agentul comunicând că inculpatul a fost reținut la data de 20.10.2009, iar mandatul de arestare preventivă nr. 161 fost emis la data de 21.10.2009.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat depune la dosar un înscris, reprezentând o copie a cererii de amânare a judecății cauzei formulată la Tribunalul București - Secția I penală.
Apărătorul din oficiu, care a asigurat asistență judiciară obligatorie la termenul anterior, conform delegației depusă la dosarul cauzei, solicită a se lua act că a încetat delegația sa și a se pronunța asupra onorariului parțial.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.553/A/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât judecata s-a efectuat în lipsa avocatului și inculpatului, care la data de 20.10.2009, se afla în stare de reținere și nu s-a putut prezenta.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere referatul întocmit de grefierul de ședință, consideră că în cauză sunt incidente dispozițiile art.3859pct.5 Cod de procedură penală, astfel că se impune admiterea recursului, casarea deciziei penale pronunțate de instanța de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât prezența inculpatului era obligatorie.
Recurentul-inculpat, personal, în ultimul cuvânt, arată că este de acord cu apărătorul său.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin decizia penală nr. 553/A din data de 20.10.2009 Tribunalul București - Secția I Penală a espins ca nefondat, apelul formulat de inculpatul împotriva sentinței penale nr.973/15.05.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul penal nr- obligând inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a decide astfel, Tribunalul a reținut:
Prin sentința penală nr.973/15.05.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 B în dosarul penal nr-, în baza art.260 alin.1 Cod penal cu aplic. art.37 lit. a) Cod penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 1 an și 2 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă (faptă comisă la 30.01.2008).
În baza art.61 Cod penal s-a revocat beneficiul liberării condiționate din executarea pedepsei rezultante de 4 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 75/24.01.2006 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 6700/15.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și s-a contopit restul neexecutat de 472 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final inculpatul având de executat pedeapsa cea mai grea de 472 zile închisoare.
În baza art.71 alin.1, 2 Cod penal s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a și lit. Cod penal pe durata executării pedepsei principale.
În baza art.191 alin.1 Cod pr.pen. inculpatul a fost obligat la 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.1808/P/2008 din data de 25.07.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bad ispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, reținându-se că inculpatul a făcut afirmații mincinoase în cauza penală cu nr- aflată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală, având ca obiect revizuirea promovată de numitul, unde a fost ascultat în calitate de martor.
În drept, fapta inculpatului, care, la data de 30.01.2008, fiind audiat ca martor în cauza penală cu nr- privind cererea de revizuire formulată de condamnatul, a făcut afirmații mincinoase relative la împrejurări esențiale asupra cărora a fost întrebat (implicarea condamnatului menționat în săvârșirea unei infracțiuni prev. de Legea nr.143/2000), întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art.260 alin.1 Cod penal.
Sub același aspect al încadrării juridice, instanța fondului a observat că inculpatul a comis infracțiunea înainte de considerarea ca executată a pedepsei de 4 ani închisoare ce i-a fost aplicată prin sentința penală 75/24.01.2006 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, definitivă prin decizia penală nr. 6700/15.11.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în considerarea căreia inculpatul a fost încarcerat pentru perioada 01.03.2005-27.02.2009, fiind liberat condiționat la 13.11.2007 cu un rest de 472 zile închisoare. Prin urmare, în speță sunt incidente și dispozițiile art.37 lit. a) Cod penal privind recidiva postcondamnatorie.
Vinovăția inculpatului fiind dovedită, pe baza probelor administrate în raport cu fapta ce a făcut obiectul cercetării judecătorești, instanța fondului a dispus condamnarea acestuia iar la proporționalizarea pedepsei ce a fost stabilită s-au avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 al.1 Cod penal.
Având în vedere aceste elemente, instanța fondului s-a orientat la o pedeapsă cuprinsă între minimul și media prevăzută de lege, cu executare în regim privativ de libertate, apreciind că în acest fel se poate realiza scopul la care se referă art. 52 Cod penal.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul solicitând achitarea sa, apreciind că declarațiile mincinoase nu au fost făcute în anul 2008, cu ocazia audierii sale în dosarul de revizuire formulat de numitul ci în anul 2004 când inculpatul a formulat denunțul împotriva acestei persoane.
Examinând hotărârea apelată prin prisma motivelor de apel invocate cât și din oficiu, conform art.371 al.2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat apelul declarat de inculpat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, prin rechizitoriul nr.1808/P/2008 din data de 25.07.2008, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bad ispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, cercetat în stare de libertate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de mărturie mincinoasă prev. de art. 260 alin.1 Cod penal cu aplic. art.37 lit. a) Cod penal, reținându-se că inculpatul a făcut afirmații mincinoase în cauza penală cu nr- aflată pe rolul Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală, având ca obiect revizuirea promovată de numitul, unde a fost ascultat în calitate de martor.
Reevaluând întreg materialul probator care a stat la baza acestei soluții de condamnare a inculpatului Tribunalul a constatat că în mod corect instanța de fond a apreciat situația de fapt, pe baza probelor existente la dosar.
Astfel, s-a constatat, contrar susținerilor inculpatului că declarațiile cu caracter mincinos sunt cele pe care le-a formulat în fața instanței Curții de APEL BUCUREȘTI în dosarul de revizuire promovat de și nu cele pe care acesta le-a dat în anul 2004, cu ocazia denunțului formulat împotriva numitului, denunț în urma căruia acesta a fost condamnat.
În sprijinul acestei idei stă împrejurarea potrivit căreia declarațiile făcute în anul 2004 nu au fost singurele care au condus la stabilirea vinovăției numitului; la acel moment inculpatul apelant a relatat detaliat modul în care își desfășura activitatea numitul, locurile unde își depozita drogurile și modul în care lua legătura cu acesta pentru a-și procura drogurile de care era dependent. În afara acelor declarații la acel moment în dosarul penal s-au constituit și alte probe în dovedirea vinovăției numitului, edificator fiind procesul-verbal de prindere în flagrant, ocazie cu care s-au descoperit 42 de pastile de ecstasi la câțiva metri de boxa din subsolul blocului pe care o folosea, droguri ce urmau să intre în posesia apelantului inculpat. În aceeași ordine de idei detaliile pe care le-a dat apelantul au fost confirmate la acea dată și de declarațiile unei martore care a intermediar o achiziție de droguri înmânându-i lui 200 lei.
În atare situație, solicitarea apelantului inculpat de pronunțare a unei soluții de achitare în temeiul art.10 lit. a) Cod pr.pen. apare ca nejustificată întrucât prima instanță a făcut o corectă interpretare a materialului probator administrat în cauză și a ajuns la concluzia că inculpatul se face vinovat de fapta reținută în sarcina sa, pentru care l-a și condamnat. În acest sens, în mod corect instanța fondului a înlăturat ca nesinceră declarația inculpatului în sensul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată, pentru aspectele de ordin probator pe care le-am analizat mai sus.
Totodată, în mod corect instanța fondului nu a dat eficiență probatorie nici declarațiilor date de martorii și, dat fiind gradul de subiectivitate al relatărilor acestora, primul fiind prietenul inculpatului (cu care se cunoaște din copilărie și alături de care a fost trimis în judecată și condamnat definitiv, cei doi fiind încarcerați o vreme împreună), iar cea de a doua fiind fostă soție și concubină a inculpatului.
Concluzionând, Tribunalul a constatat că în mod corect prima instanță a constatat că declarația dată în fața Curții de APEL BUCUREȘTI, în cauza având obiect cerere de revizuire este cea care conține declarații mincinoase și care nu-și găsesc o susținere probatorie.
La individualizarea pedepsei instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prevăzute de art.72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale ale Codului penal cu referire la tipul de pedeapsă aplicată, la modalitatea de executare a pedepsei, dispozițiile părții speciale ale Codului penal care statuează limitele speciale de pedeapsă pentru fiecare infracțiune dedusă judecății, modalitatea concretă de săvârșire a faptei, precum și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului care este recidivist în modalitatea prev. de art.37 lit.a Cod penal, lucru ce a generat nereținerea circumstanțelor atenuante.
Însă, deși nu a reținut circumstanțe atenuante Tribunalul a apreciat că prima instanță a aplicat o pedeapsă într-un cuantum ușor ridicat peste minimul special inculpatului luând în considerare astfel, calitatea de recidivist a inculpatului, ținând seama de gradul concret de pericol social al faptei săvârșite, astfel că se apreciază că pentru realizarea și a scopului preventiv-educativ al pedepsei nu se impune reducerea pedepsei.
Cu privire la modalitate de executare a pedepsei având în vedere existența stării de recidivă a inculpatului apelant Tribunalul a constatat că este singura modalitate egală de executare a pedepsei.
Pentru criteriile analizate mai sus Tribunalul a apreciat că în cauză nu poate fi împărtășită nici cea de a doua apărare a inculpatului în sensul alicării unei amenzi administrative întrucât starea de pericol creată, modalitățile concrete în care fapta a fost săvârșită și potențialele consecințe pe care le poate produce precum și existența stării de recidivă, - sunt aspecte care justifică concluzia instanței că în cauză există gradul de pericol social necesar pentru ca fapta inculpatului să constituie infracțiune.
În afara criticilor invocate verificând hotărârea din oficiu Tribunalul nu a identificat alte elemente care să justifice reformarea sentinței penale apelante.
Drept urmare, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.pen. Tribunalul a respins apelul inculpatului constatând că prima instanță a pronunțat o hotărâre legală și temeinică.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.pen. a fost obligat apelantul inculpat la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și solicitând admiterea recursului, casarea deciziei penale nr.553/A/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, întrucât judecata s-a efectuat în lipsa avocatului și inculpatului, care la data de 20.10.2009, se afla în stare de reținere și nu s-a putut prezenta.
În dovedirea recursului a depus, în original, cererea de amânare a cauzei pentru termenul de judecată din 20.10.2009, în dosarul de apel, cerere înregistrată la data de 19.10.2009.
Analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, respectiv a cazului de casare prevăzut de art.3859pct.5 proc. pen. Curtea constată următoarele:
Instanța de apel a pășit la judecarea apelului declarat de inculpat, la termenul de judecată din 20.10.2009, cu toate că apărătorul ales al apelantului-inculpat (delegația la fila 11 dosar apel) a depus la data de 19.10.2009, prin serviciul registratură, o cerere de amânare a cauzei justificată pe motive medicale, cerere care nu apare însă în dosar.
De asemenea, potrivit susținerilor recurentului-inculpat, confirmate prin referatul întocmit de grefierul de ședință, la data de 20.10.2009 când a fost soluționat apelul, inculpatul s-a aflat în arestul Secției 11 Poliție.
Ca atare, la judecata apelului a lipsit atât apelantul-inculpat, aflat în stare de reținere, cât și apărătorul ales al acestuia care a formulat o cerere de amânare a cauzei pe motive medicale și care din motive independente de voința acestuia nu a fost atașată la dosarul cauzei. În atare situație, sunt incidente cazurile de casare prevăzute de art.3859alin.1 pct.5 și 6. proc. pen. referitoare la lipsa inculpatului și a apărătorului în situația în care prezența acestora era obligatorie (desemnarea apărătorului din oficiu s-a făcut în mod nelegal și echivalează cu lipsa de apărare a inculpatului).
Pentru aceste considerente Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.c proc. pen. va admite recursul declarat de inculpatul.
- casa, în întregime, decizia penală recurată și va dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de apel, Tribunalul București.
- constata că inculpatul este arestat în altă cauză, iar în baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 553/A/20.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală, în dosarul nr-.
Casează, în întregime, decizia penală recurată și dispune trimiterea cauzei spre rejudecare la aceiași instanță de apel, Tribunalul București.
Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 50 lei se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 14 decembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
GREFIER
-
Red. - /23.12.2009
Dact./24.12.2009
Ex.2
Red. / Tribunalul București - Secția I Penală
Red. / Judecătoria Sector 4 B
Președinte:Niculae StanJudecători:Niculae Stan, Damian Dolache, Carmen Veronica
