Menținere măsură de arestare preventivă . Decizia 334/2008. Curtea de Apel Brasov
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BRAȘOV
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 334/ DOSAR NR-
Ședința publică din 25 aprilie 2008
Complet de judecată format din:
PREȘEDINTE: Alexandru Vasiliu
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Hădărean
JUDECĂTOR 3: Alina Constanța C
GREFIER -
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public
- - procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BRAȘOV
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 21 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-.
Dezbaterile în cauza de față au loc în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod Procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv ale președintelui completului de judecată sunt înregistrate cu mijloace tehnice audio-video.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul inculpat în stare de arest ( deținut în Penitenciarul Codlea ), asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Avocat oficiu depune la dosarul cauzei un memoriu din partea recurentului inculpat, care să fie avut în vedere la soluționarea cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de soluționare și, potrivit art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul la dezbateri.
Avocat oficiu având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului inculpatului, casarea încheierii de ședință din data de 21 Aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna și pe cale de consecință revocarea măsurii arestării preventive. Apreciază că la acest moment procesual nu mai subzistă temeiurile care au stat la baza arestării preventive. Solicită instanței a avea în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului, învederând instanței că mama inculpatului este deosebit de bolnavă, arătând că aceasta suferă de diabet și a avut două preinfarcturi. Consideră că în acest moment lăsarea în libertate a inculpatului nu ar mai prezenta pericol pentru ordinea publică și ar da posibilitatea acestuia să se ocupe de mama sa grav bolnavă. Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 21 Aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna.
Reprezentantul Ministerului Public arată că recursul inculpatului este declarat împotriva încheierii din data de 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna ca instanță de apel, după ce instanța de fond pe baza probatoriului administrat a dispus o soluție de condamnare a inculpatului pentru două infracțiuni cu pericol social deosebit de ridicat, respectiv tâlhărie în formă calificată și tentativă la aceiași infracțiune. Arată că în apel nu s-au administrat încă probe, având loc doar un termen intermediar de judecată la data de 21.04.2008, când s-a pronunțat încheierea recurată. În condițiile în care infracțiunile prezintă un pericol social deosebit de ridicat, având în vedere și antecedența penală a inculpatului care nu a fost la primul contact cu legea penală și stadiul procesual în care se află această cauză, apreciază încheierea Tribunalului Covasna ca fiind legală și temeinică, iar recursul inculpatului nefondat. Față de aceste considerente, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 21 Aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Covasna.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită judecarea sa în stare de libertate, pentru că nu se consideră vinovat de săvârșirea infracțiunilor care i-au fost aduse la cunoștință. Solicită instanței analizarea declarațiilor părților vătămate, în care se arată că nu a sustras niciun. Precizează că împotriva sa a dat declarație un martor care a devenit inculpat în aceiași cauză, subliniind că acesta a declarat împotriva sa pentru a scăpa el însuși de acuzații. Față de aceste considerente, solicită judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA
Deliberând asupra recursului penal de față:
Constată că prin încheierea de ședință din data de 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, a fost menținută în baza art. 300/2 Cod procedură penală raportat la art. 160/b alin 1 și 3 Cod procedură penală măsura arestării preventive a inculpatului deținut actualmente în Penitenciarul Codlea în baza mandatului de arestare preventivă nr. 27/2007 emis de Judecătoria Brașov.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel, verificând la înregistrarea dosarului în apel starea de arest preventiv a inculpatului a apreciat că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și impun privarea în continuare de libertate a inculpatului.
Astfel, s- reținut în esență că măsura arestării preventive a inculpatului a fost dispusă prin încheierea de ședință nr. 33/2007 din data de 10.05.2007 a Judecătoriei Brașov în temeiul art. 148 lit. f Cod procedură penală cu respectarea tuturor dispozițiilor procesual penale incidente în cauză, măsura fiind ulterior verificată periodic și menținută în mod succesiv de către prima instanță de judecată.
Prin sentința penală nr. 347/6.03.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul - s-a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin 1,2 lit. b,c Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal și art. 83 Cod penal iar în temeiul art. 350 Cod procedură penală a fost menținută prin aceeași sentință starea de arest preventiv a inculpatului.
Pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatului legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol concret pentru ordinea publică; această stare de pericol rezultă atât din modul și mijloacele concrete în care inculpatul a comis faptele de tâlhărie ( pe timp de noapte, prin violențe exercitată asupra părților vătămate în loc public ) cât și din rezonanța socială pe care astfel de fapte o produce în rândul cetățenilor.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs inculpatul criticând-o pentru netemeinicie și solicitând casarea ei iar în cadrul rejudecării pronunțarea unei noi hotărâri prin care să se dispună revocarea măsurii arestării preventive și judecarea sa în continuare în stare de libertate.
În motivarea recursului formulat, inculpatul a arătat că temeiul arestării preventive, prevăzute de art. 148 lit. f Cod procedură penală nu mai subzistă în prezent întrucât deși infracțiunile pentru care este judecat sunt pedepsite de legiuitor cu închisoarea mai mare de 4 ani, la dosar nu există date certe că lăsarea sa în libertate ar aduce atingere ordinii publice sau că prin aceasta s-ar zădărnici aflarea adevărului; inculpatul are o vârstă tânără iar circumstanțele sale personale nu conduc la ideea că lăsarea sa în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică, cu atât mai mult cu cât mama acestuia este foarte bolnavă, iar prin lăsarea inculpatului în libertate acesta s-ar putea ocupa de mama sa.
Analizând încheierea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, instanța reține că recursul formulat de către inculpat este nefondat pentru următoarele considerente:
Prin încheierea ședinței camerei de consiliu nr. 33/10.05.2007 a Judecătoriei Brașovs -a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru săvârșirea în concurs a două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 al. 1,2 lit. b și Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal constând în esență în aceea că în noaptea de 9/10.05.2007, pe timp de noapte și într-un local public respectiv în barul din Municipiul, prin amenințare cu violență a sustras din posesia părții vătămate suma de 150 lei iar în timp ce se afla în autoturismul marca cu număr de înmatriculare B 02 condus de partea vătămată, prin violență, a încercat să sustragă cheile din contact, în scopul sustragerii ulterioare a autoturismului.
Temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive a fost cel prevăzute de dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Prin sentința penală nr. 347/6.03.2008 pronunțată de Judecătoria Brașov în dosarul - s-a dispus condamnarea inculpatului aop edeapsă rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie prevăzute de art. 211 alin 1,2 lit. b,c Cod penal cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod penal și art. 83 Cod penal iar în temeiul art. 350 Cod procedură penală a fost menținută prin aceeași sentință starea de arest preventiv a inculpatului.
Analizând subzistența temeiului arestării preventive la momentul înregistrării cauzei în apel, în mod corect a apreciat prima instanță că în ceea ce-l privește pe inculpatul, sunt incidente încă dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală.
Astfel materialul probator administrat până în acest moment confirmă bănuiala săvârșirii de către inculpat a infracțiunii reținute în sarcina sa.
În speță sunt de asemenea întrunite în continuare în mod cumulativ și dispozițiile literei faa rt. 148 Cod procedură penală, în sensul că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar la dosar există date certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Această stare de pericol rezultă pe de o parte, așa cum corect a apreciat și instanța de apel din circumstanțele reale în care au fost comise infracțiunile, numărul, natura și gravitatea acestora precum și din circumstanțele personale ale inculpatului care deși era minor la data săvârșirii faptelor a dat dovadă de perseverență pe calea infracțională comițând în aceeași noapte, la intervale scurte de timp două infracțiuni de o asemenea natură.
Pe altă parte, la stabilirea necesității menținerii arestării preventive trebuie analizat în ce măsură în cauză există încă un interes real al societății în sensul privării de libertate a inculpatului, care, fără a aduce atingere prezumției de nevinovăție de care se bucură inculpatul, are o pondere mai mare decât regula judecării sale în stare de libertate. Ori în speță, văzând natura infracțiunilor comise, numărul acestora, circumstanțele în care se reține că inculpatul ar fi comis faptele, violența cu care a acționat și ușurința cu care a folosit-o pentru a intra în posesia bunurilor aparținând părților vătămate, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, se constată că interesul societății în sensul privării de libertate a inculpatului există încă astfel încât se impunea menținerea de către instanța de apel a stării de arest preventiv a acestuia.
În raport de aceste considerente, văzând că inculpatul se găsește în continuare în situația prevăzută de art. 148 lit. f Cod procedură penală și ținând seama de împrejurarea că durata arestării preventive a acestuia are un caracter rezonabil, iar cauza se află în prezent în faza de soluționare a apelului ( deci există deja o hotărâre de condamnare, chiar dacă ea nu este definitivă ) în mod corect a procedat instanța de apel menținând măsura arestării preventive a acestuia, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, astfel că în baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, se va respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 21.04.2008 pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr- care va fi menținută.
În baza art. 192 alin 2 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul recurent să plătească statului suma de 90 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 21.04.2008, pronunțată de Tribunalul Covasna în dosarul penal nr-, pe care o menține.
Obligă pe inculpat la 90 lei cheltuieli judiciare către stat, în care se include și onorariul apărătorului din oficiu, de 40 lei, care se va avansa din fondurile
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 25.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - C
GREFIER
Red./13.05.2008
Dact./13.05.2008
3 exemplare
Jud.fond:
Președinte:Alexandru VasiliuJudecători:Alexandru Vasiliu, Nicoleta Hădărean, Alina Constanța