Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

Dosar nr.9558/2/2009

2404/2009

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ

Decizia penală nr.1.447/

Ședința publică din data de 16 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Magdalena Iordache

JUDECĂTOR 2: Daniela Panioglu

JUDECĂTOR 3: Ioana Alina

GREFIER -

.

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI este reprezentat prin PROCUROR.

Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 22.IX.2009 a Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător din oficiu, din cadrul Baroului B, cu delegația nr.032.225/16. depusă la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Recurentul-inculpat, prin apărătorul din oficiu, susține, pe de o parte, că nu mai este îndeplinită cea de-a doua cerință cumulativă prevăzută de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, privind pericolul concret pentru ordinea publică, deoarece nu are antecedente penale, iar, pe de altă parte, faptul că este suficientă durata arestului preventiv, astfel că solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea sa în libertate.

Reprezentantul Ministerului Public arată că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, atâta timp cât a comis 4 fapte penale în concurs real, cu o consecință gravă, prin decesul victimei, iar durata de 9 luni a arestului preventiv nu depășește termenul rezonabil, astfel că pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului.

Recurentul-inculpat, personal, arată că nu este vinovat.

CURTEA

Deliberând asupra recursului, constată următoarele:

Prin Încheierea de ședință din data de 22.IX.2009, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală, în temeiul art.300/2, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.160/b, alin.1 și alin.3, Cod procedură penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și a menținut starea de arest preventiv a inculpaților, și.

În motivare, instanța de fond a arătat că măsura arestării preventive a fiecărui inculpat este legală și temeinică, iar temeiurile avute în vedere la luarea măsurii de arest preventiv față de fiecare inculpat continuă să existe, și anume disp. art.143, Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice privind comiterea de inculpați a faptelor penale reținute în sarcina fiecăruia, și anume procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesul-verbal de reconstituire cu inculpatul, rapoartele de expertiză medico-legală cu privire la victima și la partea vătămată, recunoașterile de pe planșele fotografice făcute de partea vătămată - și de martorul cu identitate protejată, declarațiile martorului minor și ale inculpatului date în cursul urmăririi penale, disp art.148, alin.1, litera a, Cod procedură penală cu privire la inculpatul, disp. art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală privind pe toți inculpații, și anume pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, care rezultă din natura și gravitatea faptelor penale reținute în sarcina acestora, determinate de împrejurările și de modalitatea concretă de comitere, precum și de urmările cauzate.

În termen legal, inculpatul a declarat recurs, nemotivat în scris.

În motivarea orală a recursului, recurentul-inculpat a arătat, pe de o parte, că nu mai este îndeplinită cea de-a doua cerință cumulativă prevăzută de art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, privind pericolul concret pentru ordinea publică, deoarece nu are antecedente penale, iar, pe de altă parte, faptul că este suficientă durata arestului preventiv.

A solicitat admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, punerea sa în libertate.

Analizând actele și lucrările dosarelor, precum și încheierea de ședință recurată, atât din punct de vedere al motivelor de netemeinicie invocate, cât și din oficiu, potrivit art.385/6, alin.3, Cod procedură penală, Curtea apreciază că recursul nu este fondat.

Curtea reține că, prin Încheierea de ședință din Camera de Consiliu din data de 16.XII.2008, din Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a I-a penală a dispus, în temeiul art.143, alin.1, Cod procedură penală, raportat la art.148, alin.1, litera f, Cod procedură penală, arestarea preventivă a inculpatului, zis "", față de care a fost emis nr.253//16.XII.2008, iar, prin Rechizitoriul din data de 9.VI.2009, din Dosarul nr.2727/P/2008, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureștia dispus trimiterea în judecată, printre alții, a inculpatului, pentru comiterea infracțiunilor de omor deosebit de grav, prev. de art.174-art.176, litera d, Cod penal, de tentativă la omor deosebit de grav, prev. de art.20, Cod penal, raportat la art.174-art.176, litera d, Cod penal, și de tentativă la tâlhărie, prev. de art.20, Cod penal, raportat la art.211, alin.1, alin.2, litera b, alin.2/1, literele a și b, Cod penal, cu aplicarea art.33, litera a, Cod penal, reținându-se în sarcina sa că pe data de 5/6.XI.2008, împreună cu inculpații, și, au pătruns în incinta "Alas România", situată la marginea comunei, județul I, cu intenția de a sustrage materiale, unde, fiind surprinși de paznici, au lovit cu bâta și cu pietre, în zona capului, pe victima, care, ulterior, a decedat la spital, și pe părțile vătămate, în zona capului, și -.

Curtea apreciază că încheierea de ședință este legală și temeinică.

Astfel, în mod temeinic, instanța de fond a apreciat că este îndeplinită condiția prevăzută de art.143, alin.1, Cod procedură penală, în sensul că există probe, și nu doar indicii temeinice, cu privire la comiterea faptelor penale de către inculpat, și anume procesul-verbal de cercetare la fața locului din data de 6.XI.2008, cu planșe fotografice, raportul medico-legal de necropsie nr.A3/1820/6.IV.2009, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici", B, din care rezultă că decesul victimei, pe data de 8.XI.2008, a fost cauzat de hemoragia, contuzia și dilacerarea cerebrale, ca efecte ale unui traumatism cranio-cerebral, cu fractură de boltă și bază craniană, raportul de expertiză medico-legală nr.A1/5625/2.VI.2009, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici", B, conform căruia partea vătămată a prezentat leziuni traumatice, pentru a căror vindecare au fost necesare 30 zile de îngrijiri medicale, declarațiile părții vătămate -, care, potrivit procesului-verbal din data de 15.XII.2008, însoțit de planșe fotografice, i-a recunoscut pe inculpați de pe planșele fotografice, procesele-verbale din data de 15.XII.2008, privind reconstituirea cu inculpații și, însoțite de planșe fotografice, declarațiile martorului minor, în vârstă de 12 ani la data faptelor penale, care i-a însoțit pe inculpați, pe care, potrivit procesului-verbal din data de 2.III.2009, cu planșe fotografice, i-a recunoscut de pe planșele fotografice, declarațiile martorului și ale martorului cu identitate atribuită, potrivit cărora inculpatul, fugit de acasă, le-a povestit întâmplarea, procesul-verbal din data de 6.2008, cu planșe fotografice, privind recunoașterea inculpatului de pe planșele fotografice de către martorul.

În egală măsură, Curtea apreciază că, în mod corect, instanța de fond a stabilit că sunt întrunite condițiile cumulative prevăzute de art.148, alin.1, lit. f, Cod procedură penală, respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru fiecare dintre infracțiunile reținute în sarcina inculpatului este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă atât din modalitatea gravă în care au fost comise faptele penale reținute în sarcina sa, respectiv, împreună cu mai multe persoane, i-au zdrobit craniul paznicului care i-a surprins la furat pe timp de noapte, și au lovit alți doi paznici, în care, apoi, au aruncat cu pietre, cât și din datele personale ale inculpatului, în vârstă de doar 18 ani, este neșcolarizat, nu are ocupație și nici vreun loc de muncă, iar, potrivit raportului de expertiză medico-legală psihiatrică nr.A1/908/7.III.2009, întocmit de Institutul Național de Medicină Legală " Minovici", B, prezintă un nivel de inteligență inferioară, accentuate tendințe impulsive și conturate tendințe antisociale, astfel că, pe fondul lipsei unui minimum de educație în colectivitate și, ca atare, al imposibilități de a-și controla pulsiunile de agresivitate, ar putea comite, cu ușurință, alte fapte penale de natură violentă.

În consecință, Curtea, în temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 22.IX.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-, iar, în temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, va obliga pe recurentul-inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

În temeiul art.385/15, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul-inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 22.IX.2009 a Tribunalului București - Secția a I-a penală, din Dosarul nr-.

În temeiul art.192, alin.2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 200 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, onorariul apărătorului din oficiu, va fi avansată din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 16.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

a -

GREFIER

-

Red. și dact.: jud.

Tribunalul București - Secția a I-a penală:.

2 ex.

Președinte:Magdalena Iordache
Judecători:Magdalena Iordache, Daniela Panioglu, Ioana Alina

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1/2009. Curtea de Apel Bucuresti