Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1092/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ NR. 1092
Ședința publică de la 06 2009
PREȘEDINTE: Liana Balaci JUDECĂTOR 2: Membri Constantin Diaconu
- - - - JUDECĂTOR 3: Aurel
- - Președinte Secție
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror, din cadrul
- Serviciul teritorial Dolj
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 4 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns inculpatul, asistat de avocat, apărător din oficiu.
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, constatând recursul în stare de judecată, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru inculpat a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii prin care s-a menținut măsura arestării preventive.
Procurorul a solicitat respingerea recursului, menținerea încheierii atacate și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin încheierea din 4 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în baza art. 3002cpr.penală rap. la art.160bCod pr.penală, s-a menținut starea de arest a inculpatului, fiul lui și, ns. 01.12.1985 în C, cu domiciliul în C,-, - 1,.1,.63, CNP --, deținut în prezent în Penitenciarul d e Maximă Siguranță
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Craiova, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc prevăzută și pedepsită de art.2 alin. 1 din Legea nr.143/2000, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr.522/2004.
În fapt, s-a reținut că, la data de 26 mai 2009, lucrătorii de poliție din cadrul C, pe baza datelor și informațiilor avute, s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că numitul, zis "", avea în preocupări procurarea, deținerea și punerea în vânzare de droguri de risc pe raza municipiului C, substanțe psihotrope pe care le primea săptămânal din B, prin intermediul unui"student", precum și faptul că folosea postul telefonic: -.
Pentru descoperirea și probarea activității infracționale, în cauză, s-a uzat de instituția interceptării convorbirilor și comunicărilor telefonice și a înregistrării audio - video în mediul ambiental, pe baza autorizației nr. 36 din data de 29 mai 2009, emisă de către Tribunalul Dolj.
Întrucât convorbirile avute nu au fost relevante, dar existând date că susnumitul a primit la locuința sa din C,-, -l, se. 1,.63, o cantitate mare de rezină de cannabis, ce intenționa să o înstrăineze de îndată, unor tineri de pe raza municipiului C, în ziua de 16.06.2009 s-a efectuat o percheziție domiciliară, în baza autorizației nr. 119/16.06.2009 emisă de Tribunalul Dolj, în dosarul nr. 47/P/2009, ocazie cu care, în bazinul WC-ului din apartament s-a găsit ascuns un pachet format din două plăci dintr-o substanță solidă, de culoare maro, ambalate, fiecare, în folie de staniol și amândouă învelite, apoi, în hârtie igienică de culoare.
Cu ocazia analizei de laborator, materializată prin Raportul de constatare tehnico-științifică nr. - din 16.06.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul, s-a stabilit că substanța respectivă este constituită din 390,15 gr. rezină de cannabis punându-se în evidență (), substanță psihotropă biosintetizată de planta, că rezina de cannabis face parte din Tabelul anexă nr. III din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri.
Fiind întrebat despre proveniența drogurilor, a precizat că nu cunoaște nimic, atitudine pe care a avut-o și cu ocazia audierii.
Având în vedere poziția procesuală a inculpatului și pentru a lămuri, eventuala participare a altor persoane la traficul de droguri în cauză au fost audiați mai mulți martori, procedându-se și la interceptarea autorizată a convorbirilor telefonice efectuate d ultimii tineri care l-au vizitat pe inculpat, rezultând următoarele:
avea un grup restrâns de prieten cu care frecvent se întâlnea în apartamentul său, unde consumat băuturi alcoolice și fumau țigări cu hașiș.
ce locuia împreună cu inculpatul, nu a fost prezent în apartament în ultimele trei zile înainte de percheziție, fiind plecat să efectueze lucrări de construcții la domiciliile martorilor
- și -, care îi seara de 15.06.2009 l-au vizitat pe inculpat la domiciliu, cu scopul de a le instala anumite programe, muzică și filme pe calculator, au sta acolo doar câteva ore, nerezultând, din declarațiile acestora coroborate cu notele de redare a convorbirilor telefonice, că ar fi adus ei drogurile și le-ar fi pus în locul unde au fost găsite de organele de anchetă.
Situația de fapt expusă mai sus a fost dovedită în faza de urmărire penală cu următoarele mijloace de probă: procesul verbal de sesizare din oficiu întocmit de către organele de poliție, procesul verbal privind efectuarea percheziției domiciliare,planșa fotografică ș înregistrarea audio-video, raportul de constatare tehnico-științifici nr. - din 16.06.2009, întocmit de Laboratorul Central de Analiză și Profil al Drogurilor, din cadrul declarațiile martorilor, notele de redare a convorbirilor ș comunicărilor telefonice, precum și cu declarațiile inculpatului.
Inculpatul a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore iar prin încheierea din 17 iunie 2009, dată de Tribunalul Doljs -a dispus arestarea sa preventivă pe o durată de 29 de zile până la data de 15 iunie 2009 inclusiv.
Prin încheierea din data de 14 iulie 2009, Tribunalul Dolja menținut starea de arest a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, sub aspectul verificării legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive conform art.3002.pr.pen rap la art 160bpr.pen, instanța a constatat că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului nu s-au modificat.
Astfel, în raport de art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.23 din Constituție, măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există presupunerea rezonabilă că s-a săvârșit o infracțiune, sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii unei noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal.
Din probatoriul administrat până în prezent există în continuare indicii de natură să conducă la presupunerea că inculpatul este autorul activității infracționale pentru care este cercetat, fapta pentru care a fost trimis în judecată este pedepsită de lege cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului continuă să prezinte pericol pentru ordinea publică.
Trebuie să se aibă în vedere rezonanța socială negativă pe care faptele de acest gen le produc în rândul colectivității, fapte prin care sunt grav afectate sănătatea cetățenilor, disciplina publică și respectul față de lege.
Este adevărat că jurisprundența CEDO a statuat că anumite infracțiuni prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice pot suscita o " tulburare a societății" de natură să justifice o detenție preventivă, însă doar pentru un termen limitat. durată rezonabilă care nu a fost depășită în cauza de față.
Tot instanța europeană a subliniat că persistența motivelor plauzibile care au condus la arestarea unei persoane pentru săvârșirea infracțiunilor este o condiție sine qua non a legalității menținerii detenției.
Trebuie să se aibă în vedere și stadiul procesual al cauzei, urmând a fi audiat nemijlocit martori și administrate și alte probatorii ( în condițiile în care inculpatul nu a recunoscut fapta dar nici nu a oferit vreo explicație plauzibilă cu privire la prezența drogurilor în apartamentul în care locuia), astfel încât s-a apreciat că efectuarea cercetării judecătorești cu menținerea stării de arest a inculpatului este necesară în vederea bunei desfășurări a procesului penal și pentru a nu se zădărnici aflarea adevărului
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul, motivând că nu se justifică menținerea arestării preventive.
Recursul este nefondat.
Art.3002cod pr.penală, prevede că " în cauzele în care inculpatul este arestat, instanța legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecății, legalitatea și temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160 Cod pr.penală.
În mod corect tribunalul a menținut măsura arestării preventive, reținând că este justificată de faptul că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive.
Referitor la motivele de recurs invocate de inculpat privind estomparea pericolului pentru ordinea publică, precum și faptul că anterior săvârșirii infracțiunii a avut un comportament bun, că este tânăr și ultimul angajator este de acord să-l încadreze pe inculpat, este de observat că acestea privesc elemente de circumstanțiere judiciară și nu relevă temeiuri care să justifice revocarea măsurii arestării preventive, acestea fiind considerate în afara criteriilor prevăzute de lege pentru revocarea măsurii arestării preventive.
Trecând la verificarea temeiniciei și legalității încheierii recurate, Curtea constată că inculpatul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc, prevăzută și ped. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000.
Or, în raport de gradul ridicat de pericol social al infracțiunii pentru care inculpatul este cercetat, de necesitatea asigurării mersului normal și operativ al procesului și de faptul că inculpatul a solicitat audierea unor martori și alte probe și de faptul că nu s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că, întradevăr, există în continuare temeiuri care justifică menținerea măsurii arestării preventive, concluzionând că lăsarea în libertate prezintă un adevărat pericol pentru ordinea publică, determinat de natura infracțiunii pentru care este cercetat.
Conform art. 192 alin.2 Cod pr.penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Respinge recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din 4 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-,ca nefondat.
Obligă recurentul la plata sumei de 60 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică de la 6 2009.
- - - - -
Grefier,
Red.jud.CD
IB/11.11.2009
6 2009,
C va urmări și încasa de la rec.inc. suma de 60 lei, cheltuieli judiciare statului.
Președinte:Liana BalaciJudecători:Liana Balaci, Membri Constantin Diaconu, Aurel