Mentinerea masurii arestarii preventive. Decizia 1114/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr-
(număr în format vechi 1832/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I -A PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 1114
Ședința publică din data de 29 iulie 2009
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: Stan Mustață
JUDECĂTOR 2: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 3: Dumitrița
GREFIER:
* * * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - este reprezentat prin procuror
* * * * * * * * * * * * *
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul inculpat împotriva Încheierii de ședință din data de 13 iulie 2009 Tribunalului București Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, în stare de arest preventiv și asistat de apărător desemnat din oficiu, cu delegația depusă la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Părțile întrebate fiind de către președintele completului de judecată, declară că nu au alte cereri de formulat.
Curtea, față de faptul că nu sunt alte cereri de formulat,în baza art. 38513Cod procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul desemnat din oficiu al recurentului inculpat critică încheierea atacată ca nelegală și netemeinică, întrucât menținerea prevenției inculpatului nu este necesară, nu se justifică și nu este legală întrucât temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu mai subzistă. Nu sunt probe din care să rezulte că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Făcând referiri la prezumția de nevinovăție și la practica CEDO, își încheie pledoaria solicitând admiterea recursului, casarea încheierii atacate și pe fond, continuarea procesului penal cu inculpatul în stare de libertate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și de menținere a încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, instanța de fond apreciind corect că, întrucât subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, este necesară și se impune menținerea prevenției. În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, solicită obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța în cauză.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din data de 13 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a penală în dosarul nr-, s-a dispus, în baza art. 3002și art. 160balin. 3 Cod procedură penală, menținerea stării de arest preventiv a inculpaților și.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut, în esență, că temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a celor doi inculpați subzistă și impun în continuare privarea lor de libertate, din materialul probator administrat în cauză rezultând în continuare presupunerea rezonabilă că aceștia au săvârșit faptele pentru care au fost trimiși în judecată, pedeapsa prevăzută de lege fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe că lăsarea în libertate a inculpaților ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptelor, modalitatea în care se reține că au fost comise, starea de insecuritate creată pentru populație prin punerea în circulație de droguri de mare risc, recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni, precum și la circumstanțele personale ale inculpaților, care sunt recidiviști, fiind anterior condamnați pentru același gen de fapte.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de netemeinicie, sub aspectul greșitei mențineri de către instanța de fond a măsurii arestării preventive.
În motivarea orală a recursului, s-a arătat că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, în sensul că lăsarea în libertate a inculpatului nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal, raportat la datele ce caracterizează persoana acestuia.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Din actele dosarului, se reține că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 29.01.2009, în temeiul dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) Cod procedură penală, în baza încheierii pronunțate de Tribunalul București - Secția I-a penală în dosarul nr- și, ulterior, trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 113/D/P/2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial București, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prevăzută de art. 2 alin. 1 și 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, constând în aceea că, în data de 28.01.2009, i-a dat coinculpatului, ginerele său, o doză de heroină pentru ca acesta să o vândă martorului denunțător și a deținut 27 de doze de heroină în vederea comercializării.
Analizând temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, Curtea constată, contrar susținerilor recurentului - inculpat, că acestea se mențin și în prezent și impun în continuare privarea lui de libertate, așa cum în mod întemeiat a apreciat și instanța de fond.
Astfel, materialul probator administrat în cauză justifică și în prezent presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis fapta penală pentru care este cercetat, fiind îndeplinită condiția prevăzută de art. 148 alin. 1 raportat la art. 143 și art. 681Cod procedură penală. În acest sens, Curtea apreciază că prezintă relevanță: denunțul și declarațiile martorului, procesul - verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile martorilor asistenți, concluziile rapoartelor de constatare tehnico - științifică, procesele - verbale de percheziție domiciliară și de percheziție corporală, procesul - verbal de redare a discuțiilor purtate în mediul ambiental de martorul denunțător cu inculpatul.
Totodată, Curtea constată că în cauză subzistă și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea ce formează obiectul cercetărilor penale fiind închisoarea mai mare de 4 ani și existând probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Natura și gravitatea faptei reținute în sarcina inculpatului, frecvența pe care o înregistrează în prezent acest tip particular de infracțiune și urmările nefaste pe care le produce asupra sănătății publice, puternica rezonanță socială negativă pe care activitățile ilicite legate de traficul de stupefiante o generează în rândul membrilor societății civile și împrejurarea că asemenea fapte se constituie tot mai frecvent în importante surse de venituri ilicite pentru autorii lor, precum și datele ce caracterizează persoana inculpatului - care nu are ocupație și loc de muncă, iar anterior a fost condamnat la 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei tot pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, fiind recidivist postcondamnatoriu - demonstrează pericolul pentru ordinea publică prevăzut de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, avut în vedere la luarea măsurii preventive, pericol care subzistă și în prezent și determină menținerea stării de arest preventiv a inculpatului, existând suficiente date care justifică temerea rezonabilă că, pus în libertate, acesta ar relua activitatea infracțională în vederea obținerii mijloacelor materiale necesare întreținerii.
Toate aceste împrejurări formează convingerea Curții că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive față de inculpat nu au încetat și nici s-au schimbat, în mod justificat instanța de fond făcând cu privire la acesta aplicarea art. 3002raportat la art. 160 alin. 3 Cod procedură penală.
Ca urmare, având în vedere aceste considerente, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, motiv pentru care, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.
Față de faptul că recurentul - inculpat este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din data de 13 iulie 2009 Tribunalului București - Secția I-a penală, din Dosarul nr-.
Obligă recurentul - inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei - onorariul apărătorului din oficiu - se avansează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
Red.și dact.: jud.
- Secția I-a penală:
2 ex./11.08.2009
Președinte:Stan MustațăJudecători:Stan Mustață, Ioana Alina Ilie, Dumitrița
